SUA, diplomație militară la Tbilisi

SUA, diplomație militară la Tbilisi

SUA va sprijini armata georgiană

SUA va sprijini armata georgiană

SUA şi Georgia au convenit un nou program de antrenament militar menit să ajute Tbilisi să-şi protejeze mai bine frontierele. Evenimentul are loc cu prilejul vizitei secretarului american al apărării, Lloyd Austin.

Un protocol de acord privind o nouă cooperare militară şi un nou program de antrenament a fost semnat de Lloyd Austin, care efectuează un turneu în regiunea Mării Negre, şi omologul său georgian Djuanşer Burciuladze.

Supărare la Moscova

Primul şef al Pentagonului care se deplasează în această ţară din 2014, Austin a pledat pentru o susţinere consolidată a Georgiei. Tbilisi cere de mai mulţi ani să devină membru cu drepturi depline al NATO. Această aspiraţie nu este văzută cu ochi buni de Moscova.

Trupele ruse sunt staţionate în două regiuni separatiste georgiene – Abhazia şi Osetia de Sud. Rusia se opune oricărei decizii care ar duce la aderarea Georgiei la NATO.

„SUA condamnă ocupaţia rusă din Georgia, care continuă, şi tentativele sale de a-şi extinde influenţa asupra regiunii Mării Negre prin intermediul unei constrângeri militare şi a unor activităţi nefaste”, i-a spus Lloyd Austin prim-ministrului georgian, Irakli Garibaşvili.
„Susţinerea noastră pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Georgiei este de neclintit”, a subliniat el.

Turneu strategic

SUA derulează programe militare de mai mulţi ani împreună cu armata georgiană, concentrându-se asupra interoperabilităţii cu NATO şi a apărării teritoriale. Programul actual urma să se încheie în decembrie 2021.

„Am semnat un document foarte important care ne duce la un nou stadiu de cooperare cu SUA. El contribuie la întărirea capacităţilor de apărare a Georgiei şi asigură cel mai înalt nivel de disuasiune şi compatibilitate cu standardele NATO”, şi-a exprimat satisfacţia ministrul Burciuladze.

După Georgia, Lloyd Austin se va deplasa în alte două ţări riverane Mării Negre, Ucraina şi România. El va veni cu acelaşi mesaj de susţinere în contextul presiunii Rusiei.

Pentagonul percepe această regiune drept un potenţial punct fierbinte, în special după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014. (K.P.)

Share our work
Pentagon, turneu strategic la Marea Neagră

Pentagon, turneu strategic la Marea Neagră

SUA sprijină Georgia

SUA sprijină Georgia

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a sosit luni în Georgia, prima etapă a turneului său în regiunea Mării Negre cu scopul de a consolida alianţele cu ţările supuse presiunii Rusiei.

Austin – primul şef al Pentagonului care vizitează această ţară din Caucazul de Sud din 2014 – va căuta să reînnoiască un program de formare militară şi va afişa angajamentul SUA faţă de Tbilisi, care cere de mai mulţi ani să devină membru cu drepturi depline al NATO.

Sprijin american

„Dăm asigurări şi consolidăm suveranitatea ţărilor care se află în prima linie a agresiunii ruse”, a declarat presei ministrul american al apărării înaintea de începerea turneului său.

Trupele ruse staţionează în două regiuni georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud. Moscova se opune oricărei decizii în sensul unei evoluţii a statutului Georgiei de la ţara parteneră a NATO la membru pe deplin integrat.

SUA desfăşoară programe militare de ani de zile cu armata georgiană, concentrându-se pe interoperabilitatea cu NATO şi pe apărarea teritorială. Programul actual urmează să se încheie în decembrie 2021.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden trebuie să acorde mai multă atenţie Georgiei pentru a evita o eventuală alunecare a ei spre Rusia sau spre China, apreciază David Kramer, cercetător în ştiinţe politice la Florida International University.

„Există temeri din ce în ce mai mari că guvernul este un pic prea flexibil cu Moscova”, explică el, adăugând că „aceasta (se întâmplă) în parte din cauza frustrării simţite în urma absenţei progresului pe care îl constată în privinţa integrării în NATO”.

Escale la București și Kiev

După Georgia, Austin se va deplasa în alte două ţări riverane Mării Negre, Ucraina şi România, cu acelaşi mesaj de susţinere împotriva Rusiei.

Pentagonul consideră această regiune un potenţial punct fierbinte, în special de când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Forţele aeriene şi navale ruseşti provoacă din ce în ce mai mult membrii NATO în Marea Neagră, scrie agenţia franceză de presă. În iunie, forţele ruse au ameninţat nave de război olandeze şi britanice care se aflau în largul Crimeii.

Washingtonul acordă atenţie problemelor legate de angajamentul său faţă de ţările situate la frontierele cu Rusia, în timp ce strategia sa se concentrează asupra regiunii Indo-Pacifice pentru a răspunde rapidei creşteri a puterii militare a Chinei.

Ministrul american al apărării va aborda aceste probleme în cursul discuţiilor pe care le va avea joi şi vineri la Bruxelles la summitul cu omologii săi din NATO. (K.P.)

Share our work
Crimeea, referendum controversat

Crimeea, referendum controversat

Crimeea, zonă strategică pentru Kremlin în bazinul Mării Negre

Crimeea, zonă strategică pentru Kremlin în bazinul Mării Negre

Viceministrul rus de Externe, Aleksandr Grușko, a catalogat reacția UE drept ”un disc de gramofon zgâriat, în stilul unei lumi paralele”. ”Nici o declarație nu poate schimba realitatea internațională de drept, formată prin libera exprimare a crimeenilor”, a spus diplomatul într-un comentariu pentru mass-media rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a subliniat, în repetate rânduri, că pentru Rusia problema Crimeii este închisă. Putin consideră că, în peninsulă, referendumul s-a desfășurat cu respectarea strictă a dreptului internațional.

În Crimeea a avut loc un referendum în martie 2014, aprig contestat de Ucraina și statele membre UE și NATO. Moscova susține că în urma acestui referendum, populația peninsulei Crimeea și orașului Sevastopol au decis aderarea la Federația Rusă. Majoritatea statelor membre ONU nu recunosc rezultatele acestui referendum.

Tătarii crimeeni, țintă favorită a FSB-ului din peninsulă

Tătarii crimeeni, țintă favorită a FSB-ului din peninsulă

Condamnare din partea UE

UE condamnă recensământul desfăşurat de Rusia în Crimeea ocupată, a declarat Peter Stano. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a mai cerut Moscovei să înceteze încălcarea dreptului internațional.

Acesta a subliniat că UE condamnă decizia Rusiei de a efectua un recensământ al populației în Crimeea și în Sevastopol în perioada 15 octombrie – 14 noiembrie 2021. UE a condamnat și începerea unui unei noi campanii de recrutare în armată a locuitorilor din peninsula ucraineană anexată. „Aceste acțiuni sunt o încercare de a legitima anexarea ilegală a Crimeii și de a submina în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional” – a remarcat, vineri, Peter Stano.

Astfel, UE solicită Rusiei să înceteze toate încălcările dreptului internațional și dreptului umanitar în peninsula Crimeea. „UE va continua să lucreze pentru o încetare pașnică a anexării ilegale a peninsulei de către Rusia, așa cum a fost confirmat la primul summit al Platformei Crimeea din 23 august. UE va continua politica de nerecunoaștere” – a mai declarat Stano. (N.G.)

Share our work
MAE rus actualizează Conceptul Politicii Externe

MAE rus actualizează Conceptul Politicii Externe

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, este un aliat de nădejde al președintelui Putin

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, este un aliat de nădejde al președintelui Putin

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova lucrează, în prezent, la actualizarea Conceptului politicii externe al Rusiei și le-a urat tinerilor diplomați să contribuie la formarea unor abordări generale și a strategiei de politică externă a Rusiei, relatează TASS.

Adresându-se absolvenților de studii universitare acceptați pentru prima dată în serviciul diplomatic, Lavrov le-a atras atenția că vor avea șansa să lucreze într-o etapă plină de responsabilitate a istoriei ruse și mondiale, deoarece situația în lume nu devine mai simplă. ”Acest lucru nu face decât să adauge un plus de incitare, sincer vorbind. Obligă la o gândire creativă, având mereu ca prim obiectiv îndeplinirea principalei meniri a politii noastre externe – aceea de a asigura un maxim de condiții externe favorabile dezvoltării interne a țării. Acesta este principalul conținut al Conceptului politii externe a Federației Ruse, aprobat în 2016 de președintele Vladimir Putin”, a spus el.

Îndemn strategic

Timpul zboară repede. Acum ne ocupăm de actualizarea acestui document strategic. Nu mă îndoiesc că, pe segmentul său de muncă în departamentele de resort, fiecare dintre voi va contribui la formarea abordărilor noastre generale și a strategiei de politică externă în etapa actuală”, a adăugat ministrul.

Vă doresc să începeți să scrieți ”notițele” care vor ajuta la dezvoltarea politicii noastre externe pe direcțiile corespunzătoare. Dar cu scopul ca, într-un final, ele să ajungă la Centrul de istorie a diplomației ruse. Străduiți-vă! Vă urez succese dintre cele mai mari! Cu mulți dintre voi ne vom întâlni la locul de muncă”, a subliniat Lavrov, citat de mass-media. (K.P.)

Share our work
Kremlin, semnale timide de pace în Donbass

Kremlin, semnale timide de pace în Donbass

Ucraina, decisă să reziste în Donbass

Ucraina, decisă să reziste în Donbass

Miniştrii de externe rus, francez şi german vor colabora cu scopul de a se întâlni în curând pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, a anunţat luni Kremlinul după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel.

Această întâlnire, a cărei dată nu a fost stabilită, va avea loc în cadrul aşa-numitului format de negociere „Normandia”, care reuneşte, de obicei, reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei, alături de mediatori din partea Franţei şi Germaniei, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Strategie a la russe

Preşedinţia rusă nu a precizat dacă Ucraina va participa la o astfel de întâlnire. „Având în vedere situaţia dificilă care are loc în cadrul reglementării conflictului din sud-estul Ucrainei, liderii au transmis instrucţiuni consilierii lor politici şi departamentelor de politică externă să intensifice contactele şi să colaboreze în cadrul formatului Normandia”. „Miniştrii de externe vor lucra pentru o reuniune la nivelul lor în acest format”, conform sursei citate.

Vladimir Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel au fost de asemenea de acord să continue „studierea condiţiilor prealabile pentru o posibilă organizare” a unui summit în formatul „Normandia” între şefii de stat ai celor patru ţări.

Vladimir Putin forțează mâna Ucrainei

Vladimir Putin forțează mâna Ucrainei

Moscova acuză

În cadrul conversaţii telefonice de luni, preşedintele Vladimir Putin s-a declarat îngrijorat de încetineala procesului de soluţionare a conflictului ucrainean după semnarea acordurilor de pace de la Minsk în 2015, o „bază fără alternativă” pentru a pune capăt violenţei, potrivit Kremlinul.

Preşedintele rus a estimat, totodată, că Ucraina „nu îşi respectă angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk şi al acordurilor încheiate în cadrul reuniunilor la nivel înalt anterioare”.

Din 2014, Ucraina este în război cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care sunt susţinuti de Rusia, conform Kievului şi statelor occidentale. Conflictul s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

Formatul „Normandia” se află în impas de ani de zile, toate părţile respingând responsabilitatea acestui eşec.

În aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la organizarea un summit în patru în contextul înregistrării unei creşteri a confruntărilor în estul ţării de la începutul anului. (N.G.)

Share our work