Ucraina vrea bază navală britanică permanentă la Marea Neagră

, , , , ,
 
Permanentizarea prezenței militare navale a NATO în Marea Neagră îngrijorează Kremlinul

Permanentizarea prezenței militare navale a NATO în Marea Neagră îngrijorează Kremlinul

Autoritățile de la Kiev au propus Londrei deschiderea unei baze navale britanice permanente în Ucraina, relatează surse militare ucrainene, citate de agenția KARADENIZ PRESS. Kiev-ul a propus părții britanice folosirea infrastructurii militare portuare din regiunea Odessa ori Mykoliav, relatează sursele citate. Londra nu a oferit niciun răspuns oficial la oferta Ucrainei.

Demersul Kiev-ului vine pe fondul recentului anunț al ministrul britanic al apărării Gavin Williamson, conform căruia Marea Britanie intenţionează să își extindă rețeaua de baze militare permanente după ieşirea din Uniunea Europeană (n.r.-Brexit). Williamson s-a întâlnit în urmă cu 10 zile cu omologul său ucrainean, Stepan Poltorak, la Odessa, unde au vizitat nava hidrografică multirol Echo a Forțelor Navale ale Regatului Unit, capabilă să efectueze misiuni de cercetare și culegere de informații complexe.

Menționăm că Londra este printre cele mai importante susținătoare ale Ucrainei, unul dintre cele mai bune exemple fiind prelungirea recentă a termenului desfăşurării operaţiunii Orbital de instruire a militarilor ucraineni până în anul 2020. Conform comunicatului de presă al Ministerului britanic al Apărării, se menţionează că Regatul Unit „va extinde şi va intensifica” programele de pregătire a militarilor ucraineni, va mări numărul de angajaţi de pe lângă ataşatul militar al Marii Britanii la Kiev şi va stabili poziţia ataşatului maritim permanent în Ucraina. Operaţiunea Orbital se desfăşoară în Ucraina din anul 2015, pe întreaga perioadă a acesteia specialiştii britanici instruind peste 10 mii de soldaţi ucraineni, mai ales din trupele speciale, participante la războiul din estul Ucrainei.

Asistență militară NATO

Preşedintele Ucrainei, Petro Porosenko, a cerut, în mod repetat, Alianţei Nord Atlantice (NATO) să trimită nave în Marea Azov, acolo unde Federația Rusă ține, sechestrate, trei ambarcaţiuni militare ucrainene. Demersurile liderului de la Kiev au fost respinse de statele NATO, inclusiv Germania.

La rândul său, secretarul General al organizaţiei, Jens Stoltenberg, a cerut Moscovei să îi elibereze pe marinarii ucraineni arestaţi şi a promis că NATO va continua să ofere sprijin “politic şi practic” Ucrainei.

Reamintim că recent ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) și Flotei Militare Ruse a Mării Negre au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Marinarii ucraineni au fost transportați la Moscova, autoritățile ruse demarând procedurile judiciare împotriva acestora. Conform legislației Federației Ruse, marinarii riscă până la 10 ani de închisoare. Moscova a respins orice tentativă de a îi elibera în schimpul unor cetățeni ruși deținuți de Kiev.

Bazinul Mării Negre, spațiu de manevră pentru diplomația militară britanică

Bazinul Mării Negre, spațiu de manevră pentru diplomația militară britanică

Presiuni britanice

Premierul britanic Theresa May a îndemnat Rusia să elibereze navele şi echipajele ucrainene sechestrate, adăugând că Londra va continua să militeze pentru impunerea de “sancţiuni adecvate” împotriva Moscovei, informează cotidianul The Independent. “Mesajul nostru către Rusia este foarte clar, ar trebui să elibereze navele şi marinarii, să detensioneze situaţia”, a declarat May, care a afirmat că incidentul din zona Mării Negre este parte a “modelului de comportament rus”.

Liderul Guvernului de la Londra a mai afirmat că Marea Britanie “a fost întotdeauna în fruntea Uniunii Europene militând pentru sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu comportamentul acesteia. Vom continua să cerem ceea ce considerăm a fi sancţiuni adecvate pentru Rusia”.

“Rusia ar putea sprijini sistemul internaţional bazat pe reguli şi dacă ar face asta, poziţia sa ar fi diferită. Alege să continue cu acest model de comportament”, a completat May.

Noi baze navale

Marea Britanie intenţionează să deschidă două noi baze militare în Caraibe şi în sud-estul Asiei pentru a-şi extinde prezenţa internaţională după ieşirea din Uniunea Europeană (UE), a dezvăluit ministrul apărării Gavin Williamson, într-un interviu publicat în The Sunday Telegraph, citat de EFE, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Williamson, susţinător al unui Brexit dur, le-a cerut britanicilor să fie optimişti în legătură cu viitorul ţării lor odată ce Marea Britanie va părăsi UE, la 29 martie 2019.
”Acesta este marele nostru moment ca naţiune de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, când ne vom repoziţiona şi vom putea desfăşura rolul în lume aşa cum se aşteaptă din partea noastră să o facem”, a insistat el. Williamson a susţinut că, decenii la rând, punctul de vedere naţional a fost trecut în plan secund de dezbaterea privind UE, şi ”acesta este momentul să devenim din nou un adevărat agent global”, în care forţele armate vor avea ”un rol foarte important”.
Marea Britanie deţine deja baze militare în Cipru, Gibraltar, Insulele Malvine şi în atolul Diego García din Oceanul Indian. Potrivit ziarului britanic, noile baze ar putea fi amplasate în diferite regiuni, precum Singapore sau Brunei, în Marea Chinei de Sud, sau în Montserrat teritoriu dependent britanic din Caraibe.

Acuzații ruse

Secretarul britanic al apărării, Gavin Williamson, a incitat Ucraina la lansarea unor noi provocări militare, sprijinind pașii iresponsabili ai regimului de la Kiev, se menționează într-un comentariu al Ambasadei Federației Ruse la Londra, distribuit, pe 22.12.2018, în urma unei vizite în ajun a lui Williamson la Odessa.

“După ce nu a reușit să neutralizeze în mod eficient dronele de la aeroportul din Gatwick, se pare că Williamson a fost implicat într-o chestiune mai importantă – a incitat Ucraina la noi provocări militare. Semnalul transmis a fost recepționat astfel în Federația Rusă: indiferent ce măsuri iresponsabile ar lua regimul de la Kiev, guvernul conservator britanic îi va oferi, întotdeauna, sprijin politic și militar. Acesta este modul în care Londra încearcă să asiste la rezolvarea conflictului ucrainean intern”, se arată în document.

Ambasada a mai notat faptul că vizita șefului departamentului militar britanic pare “un indicator relevant pentru condițiile de pregătire ale regimului președintelui Petro Poroșenko pentru o intevenție militară, în perioada 24-25.12.2018, în scopul prelungirii legii marțiale, care a fost impusă înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2019”.

Williamson s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Stepan Poltorak, la Odessa, unde miercuri a sosit și nava hidrografică multirol Echo a Forțelor Navale ale Regatului Unit, capabilă să efectueze misiuni de cercetare.

Armata Ucrainei, antrenată de specialiști britanici

Armata Ucrainei, antrenată de specialiști britanici

Echo în Marea Neagră

O navă hidrografică a Marinei britanice a intrat în apele Mării Negre cu direcţia Ucraina, relata anterior presa rusă, citând date ale portalului turc Bosphorus Observer, cunoscut pentru semnalarea tranzitului militar prin strâmtorile turcești.

Nava HMS Echo a intrat în Marea Neagră cu direcţia Ucraina, fiind  trimisă în baza unui acord semnat între Londra şi Kiev la 21 noiembrie. HMS Echo este o navă hidrografică echipată cu tehnologie capabilă să culeagă date militare și de intelligence, participând la numeroase operațiuni clasificate ale NATO ori Marii Britanii în zonele de conflict din Marea Mediterană, Golful Persic, etc..

Invazie rusă, evitată

Forțele Armate ale Marii Britanii joacă un rol cheie în asigurarea apărării țării împotriva invaziei rusești în apele teritoriale sau în spațiul aerian al Regatului Unit, relatează mass-media britanică, citată de KARADENIZ PRESS. Conform sursei citate, premierul britanic, Theresa May, a adus, în mesajul adresat militarilor britanici de Crăciun, un omagiu armatei, care a curățat străzile din Salisbury de urmele agentului neurotoxic, care i-a vizat în luna martie 2018 pe fostul colonel al GRU, Serghei Skripal, și pe fiica sa Julia.

Potrivit premierului britanic, în cursul anului 2018, Forțele Armate au fost implicate în protecția apelor teritoriale și a spațiului aerian britanic împotriva invaziei ruse, precum și în întărirea aliaților din Europa de Est.

“Odată cu sosirea Anului Nou, noi provocări vă așteaptă. Dar, știu că veți continua să le înfruntați, așa cum ați făcut-o mereu. Cu curaj, determinare, perseverență și inventivitate”, a adăugat premierul britanic în mesajul său.

Reprezentanții Ministerului rus al Apărării au declarat, în mai multe rânduri, că zborurile avioanelor militare ruse se desfășoară deasupra apelor neutre, conform regulilor internaționale de utilizare a spațiului aerian.

În același timp, Ambasada Federației Ruse de la Londra a anunțat că Forțele Navale ruse nu reprezintă o amenințare pentru Marea Britanie, navele de luptă ale acestora trecând prin Canalul Mânecii conform procedurilor în vigoare.

Menționă că recent diferiți oficiali britanici au declarat, citați de mass-media engleză, că Federația Rusă reprezintă o amenințare mai mare la adresa securității Marii Britanii decât Statul Islamic sau Al-Qaeda. (Mihai Isac/Daniar Nauryz (Kiev)/N.G. (București))

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *