Maia Sandu: o guvernare care este coruptă și care conduce țara după modelul Kremlinului, dar care își zice pro-europeană, discreditează modelul de integrare în Europa

Maia Sandu: o guvernare care este coruptă și care conduce țara după modelul Kremlinului, dar care își zice pro-europeană, discreditează modelul de integrare în Europa

Opoziția pro-europeană de la Chișinău mizează pe sprijinul României

Opoziția pro-europeană de la Chișinău mizează pe sprijinul României

Lidera opoziției pro-europene de la Chișinău, Maia Sandu, președinta PAS, a declarat, într-un interviu pentru PSnews, citat de KARADENIZ PRESS, că „din păcate guvernarea de la Chișinău (…) încearcă să îndepărteze și cetățenii prin acțiunile iresponsabile, prin deciziile recente cum ar fi cea a anulării alegerilor din Chișinău, prin altele care au agravat situația în ceea ce privește dimensiunea corupției ș.a.m.d”

„Aceste decizii din păcate ne îndepărtează de Uniunea Europeană și am văzut mai multe mesaje recente venite de la Bruxelles care atenționează guvernarea că ar trebui să își schimbe comportamentul dacă își dorește în continuare sprijinul UE”, a precizat liderul PAS.

Piedici politice

Maia Sandu a fost întrebată care sunt punctual piedicile pe care guvernarea de la Chișinău le pune în calea europeană a Republicii Moldova. Astfel, aceasta a enumerat practici precum schimbarea sistemului electoral, anularea alegerilor locale în Municipiul Chișinău și un șir de legi care subminează sustenabilitatea financiară a țării.

„Republica Moldova are semnat acordul de asociere cu UE, iar în acest acord există o mulțime de angajamente pe care și le-au asumat autoritățile pe subiectul libertății politice și pe subiectul asigurării condițiilor pentru un proces democratic. Cred că sunt cele mai mari abuzuri pe care le-a comis actuala guvernare, iar aici mă refer la schimbarea sistemului electoral, care a fost operată de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor anul trecut, anularea alegerilor în Municipiul Chișinău în această vară, un șir de legi care vin să submineze sustenabilitatea financiară a țării și aici mă refer la amnistia capitalului, vorbim de altă lege care este destul de suspectă și anume vânzarea cetățeniei Republicii Moldova în condiții obscure, libertatea presei care nu este respectată, hărțuirea ONG-urilor și a activiștilor opoziției. Toate aceste elemente indică faptul că actuala guvernare îndepărtează Republica Moldova de Uniunea Europeană”, a adăugat fostul candidat la alegerile prezidențiale în Republica Moldova.

Eforturi ale opoziției

Întrebată ce eforturi face PAS pentru a consolida parcursul european al Republicii Moldova, Maia Sandu a relevat faptul că este esențială schimbarea actualei guvernări de la Chișinău, care deși pretinde că ar fi pro-europeană, în realitate face jocurile Kremlinului.

„Noi facem eforturi pentru schimbarea acestei guvernări pentru că ea reprezintă pericolul, impedimentul principal în calea integrării europene. Evident, încercăm să mobilizăm societatea, să o informăm, astfel încât oamenii să nu creadă că această guvernare care își spune pro-europeană, dar care este coruptă, înseamnă cu adevărat un model european de dezvoltare al țării. Ceea ce spun este că o guvernare care este coruptă și care conduce țara după modelul Kremlinului, dar care își zice pro-europeană, discreditează modelul de integrare în Europa. Noi încercăm să explicăm oamenilor că această guvernare nu are nimic în comun cu modelul european, astfel încât să păstrăm sprijinul popular pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat președintele Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate.

Exod politic

Liderul PAS, Maia Sandu, a mai fost chestionată cum vede ea în 2018 Unirea României cu Republica Moldova. Liderul PAS a atras atenția că din cauza dezamăgirilor pe care locuitorii Republicii Moldova le trăiesc din cauza actualei puteri, există riscul ca cei care doresc apropierea țării de România, cât și un viitor european, să fie din ce în ce mai puțini.

„Din păcate sărbătorim într-un context foarte trist Centenarul pentru că, așa cum spuneam mai devreme, dezamăgirile și deznădejdea pe care o trăiesc locuitorii din Republica Moldova face ca oamenii tineri, oamenii care împărtășesc românismul, oamenii care împărtășesc valorile europene, să plece din țară. Republica Moldova riscă să ajungă într-o situație în care ponderea oamenilor ce tind spre Kremlin, care cred că democrația este de vină pentru sărăcie și corupție și că este nevoie de cineva ca Putin care să vină și să facă ordine, poate ajunge mai mare decât ponderea cetățenilor care vor să trăiască într-o țară liberă și care sprijină apropierea Republicii Moldova de România și de Uniunea Europeană”, a conchis Maia Sandu în interviul acordat PSnews.ro, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. (M.B.)

Share our work
ANALIZĂ: Dodon forțează integrarea R. Moldova în blocul condus de Moscova Recomandat

ANALIZĂ: Dodon forțează integrarea R. Moldova în blocul condus de Moscova Recomandat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se mândrește cu relațiile apropiate pe care le are cu omologul rus Vladimir Putin

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se mândrește cu relațiile apropiate pe care le are cu omologul rus Vladimir Putin

Înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă, președintele pro-rus al Republicii Moldova face noi demersuri pentru relații mai apropiate cu Moscova, semnând un tratat prin care țara sa obține statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, scrie portalul de limbă engleză Balkan Insight într-o amplă analiză despre mișcările președintelui Igor Dodon de apropiere față de Rusia.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat, în data de 14 mai, actul prin care Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (EEU), controlat de Moscova, și format din Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan.

„La finalul Consiliului Economic Eurasiatic am avut o întrevedere cu președintele rus Vladimir Putin și i-am mulțumit pentru sprijinul acordat în demersul de obținere a statutului de observator al Republicii Moldova în UEM”, a scris Dodon pe pagina personală de Facebook.

De la inaugurarea sa în 2016, Dodon a insistat în mod repetat ca fosta republică sovietică să renunțe la actualul său acord comercial cu Uniunea Europeană și să revină pe orbita Rusiei.

În aprilie anul trecut, el a semnat un memorandum de cooperare cu Uniunea Eurasiatică, în ciuda criticii guvernului pro-occidental și pro-Uniunea Europeană de la Chișinău, care a declarat că această măsură nu are nici un efect juridic și are doar rolul de a submina eforturile de consolidare a unor legături mai strânse cu Uniunea Europeană .

O coaliție de partide proeuropene este la putere în Republica Moldova din 2009 (n.r.: sub diferite formule de alianță) și a semnat un acord de asociere cu UE cinci ani mai târziu.

Cu toate acestea, guvernul a fost afectat de o criză economică, de corupție, scandaluri politice și de proteste în masă împotriva delapidării a aproximativ un miliard de euro din sistemul bancar în 2014. În consecință, nu este clar în ce mod alegătorii își vor exprima opțiunile electorale în alegerile din toamna acestui an.

Republica Moldova, la răscruce geopolitică

Republica Moldova, la răscruce geopolitică

Președinte Dodon, acuzat că încalcă legislația

În același timp, guvernul a criticat aspru ultima mișcare a lui Dodon. Speakerul Parlamentului, Andrian Candu, la 15 mai, a declarat ironic că numai Dodon și partidul socialist pro-rus de opoziție, pe care l-a condus înainte de a deveni președinte, au obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

„Acordurile de politică externă și angajamentele țării față de alte state trebuie să fie aprobate de parlamentul Moldovei și de guvern – altfel ele sunt nule”, a spus Candu.

El a subliniat, de asemenea, că, potrivit articolului 66 din Constituție, competențele parlamentului includ aprobarea direcțiilor principale ale politicii interne și externe a statului și dreptul de suspendare și anulare a tratatelor internaționale.

Analistul economic Roman Chirca a declarat pentru BIRN că Dodon a riscat acționând ilegal.

„Aceasta este o acțiune politică sau geo-politică și, mai mult, acest statut trebuia inventat mai ales pentru Moldova. Acordarea acestui statut nu are niciun temei juridic, deoarece trebuie votată de parlament pentru a intra în vigoare. Până atunci, participarea lui Dodon la orice întâlnire a Uniunii Eurasiatice este ilegală „, a spus el.

În ciuda acestui fapt, Dodon a intensificat conflictul o zi mai târziu, la o conferință de presă de jumătate de oră, exagerând pretinsele beneficii obținute de Republica Moldova din statutul de observator în UEE.

„În perioada 2013-2016, exporturile către țările membre ale Uniunii Eurasiatice au scăzut dramatic – mai mult de jumătate”, a reamintit el.

„Numai în 2017, în urma acordurilor pe care le-am încheiat cu președinții acestor state, am avut o dinamică pozitivă. Dar potențialul este enorm „, a adăugat Dodon.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică din Moldova, 67% din exporturile din primele trei luni ale anului 2018 s-au dus pe piețele europene, iar 24% au revenit numai pieței din România, care a depășit deja Rusia ca principal partener comercial al Moldovei.

Pe de altă parte, exporturile către țările CSI, inclusiv Rusia, au scăzut de la 20% la 17% între 2017 și 2018 – în jur de 11% din acestea s-au dus pe piețele rusești.

Declinul comercial cu estul a fost cauzat în special de embargoul rus impus în 2013 asupra importurilor de alimente și vin din Moldova; Rusia a fost în trecut de departe cea mai mare piață pentru produsele moldovenești.

Din 2013, Moldova și-a reorientat exporturile către piețele UE.

În pofida acestei tendințe, Dodon insistă asupra faptului că Moldova va câștiga cel puțin trei avantaje importante de la apropierea de UEE.

Exporturile pe aceste piețe vor crește, cetățenii moldoveni care lucrează în străinătate în statele UEE vor avea mai multe privilegii și, în cele din urmă, Gazpromul rus va oferi Moldovei prețuri mai bune pentru gazele naturale.

Cu toate acestea, articolul 109 din Tratatul UEE avertizează că țările cu statut de observator nu pot fi implicate în nici un fel în procesul de luare a deciziilor în blocul UEE, făcând rolul lor mai mult sau mai puțin unul decorativ.

Statele observatoare pot obține, de exemplu, „documentele adoptate de Uniune care nu conțin informații confidențiale”.

Pe de altă parte, statele observatoare trebuie să se „abțină de la orice acțiune care ar putea încălca interesele Uniunii și ale statelor membre, precum și obiectul și scopul prezentului tratat”.

Vladimir-Putin-sprijin-electoral-pentru-socialiști

Vladimir-Putin-sprijin-electoral-pentru-socialiști

Moscova speră să stimuleze șansele socialiștilor

Cu mai puțin de șase luni înainte de alegerile parlamentare din Moldova, campania electorală este deja în plină desfășurare cu dezbateri aprinse în rândul publicului și al partidelor.

Experții spun că divizarea electorală în partidele pro-ruse ori pro-europene, care a dominat agenda politică a țării de ani de zile, va fi o chestiune esențială în perioada următoare.

În acest context, Rusia este obligată să facă tot ceea ce poate pentru a ajuta la obținerea victoriei de către partidele socialist și anti-UE.

Cu toate acestea, expertul economic Sergiu Gaibu a declarat pentru BIRN că noul statut al Republicii Moldova în UEE va avea un efect puțin tangibil.

El a menționat că piața rusă, precum și cele ale tuturor statelor din CSI, au suferit o criză severă după scăderea prețurilor petrolului în 2014 și nu s-au recuperat suficient pentru a face blocul atractiv din punct de vedere economic.

„Ar fi o greșeală strategică pentru companiile moldovenești să părăsească piețele europene pentru piețele din CSI, care sunt mult mai instabile și într-o criză politică și economică”, a spus el.

„Politicienii moldoveni care promovează reorientarea politicii economice spre CSI acționează de facto împotriva intereselor economice naționale”, a adăugat el.

Gaibu a subliniat, de asemenea, că Rusia pare să favorizeze doar câteva companii moldovenești, sugerând că interesele politice sunt primordiale.

„Regimul selectiv aplicat de autoritățile ruse în privința companiilor orientate spre export și schimbările frecvente bazate pe interese geopolitice nu favorizează o atitudine durabilă durabilă pentru marii producători naționali”, a spus Sergiu Gaibu.

Materialul a fost tradus și adaptat după o analiză publicată de portalul de limbă engleză Balkan Insight și semnată de Mădălin Necșuțu

Share our work
Alegerile locale din mai, test pentru parlamentarele din Republica Moldova. Socialiștii, primi favoriți în sondaje

Alegerile locale din mai, test pentru parlamentarele din Republica Moldova. Socialiștii, primi favoriți în sondaje

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, favorit în sondajele pentru alegerile locale din mai 2018 pentru primăriile din Chișinău și Bălți

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, favorit în sondajele pentru alegerile locale din mai 2018 pentru primăriile din Chișinău și Bălți

Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău a decis ca alegerile locale în Bălți să aibă loc pe 20 mai 2018 după ce instituția a luat act de demisia primarului Renato Usatîi, se arată în comunicatul de presă, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Tot astăzi CEC a mai decis ca alegerile locale în Capitală să aibă loc pe 20 mai 2018 după ce instituția a luat act de demisia primarului Dorin Chirtoacă. Primii favoriți în sondajele preliminare sunt candidații formațiunii pro-prezidențiale Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), oricare ar fi cei nominalizați.

Contre la CEC

Vladimir Șarban, numit membru al CEC în 2016 de către fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, al cărui consilier a fost a ridicat o serie de probleme de procedură. „Care a fost necesitatea emiterii unui comunicat de presă precum că nu sunt bani suficienți și o altă întrebare este cu ce ocazie am tergiversat acest subiect dat fiind faptul că cererea de demisie a fost depusă mult mai devreme”, a declarat Vladimir Șarban, considerat apropiat de forțele pro-europene de opoziție.

Drept răspuns, președintele CEC, Alina Rusu, numită în funcție de actualul regim de la Chișinău,  a declarat că instituția pe care o conduce a avut la dispoziție 30 de zile pentru a se expune asupra acestui subiect iar comunicatul în cauză a fost emis pentru a informa publicul.

Menționăm că municipiile Bălți  și Chișinău au rămas fără primari după ce Renato Usatîi dar și primarul suspendat Dorin Chirtoacă au demisionat din funcția pe care au deținut-o în urma alegerilor locale din 2015.

Ulterior CEC a venit cu o notă informativă în care a scris că în bugetul pentru anul 2018 nu sunt planificate cheltuieli pentru alegeri locale în aceste două orașe, în condițiile în care acestea sunt cele mai mari localități aflate sub controlul autorităților Republicii Moldova.

Dispute în opoziția pro-europeană

Precizăm că chiar dacă data alegerilor nu a fost stabilită Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPSA) și-a anunțat candidatul, Andrei Năstase, fără a ține cont de opțiunea partenerilor din PAS, condus de fostul candidat la președinție, Maia Sandu. Într-un demers, considerat de analiștii politici de la Chișinău, drept un act prin care PPDA încearcă să își impună propriul candidat altor formațiuni care se consideră pro-europene. PPDA a cerut ulterior sprijinul celor de la PAS și a altor partide pro-europene de a susține candidatul lor la funcția de primar al Capitalei, solicitare rămasă fără răspuns din partea formațiunii Maiei Sandu.

Șah politic

Astăzi, Partidul Democrat, condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc, și care este cotat în sondaje doar cu câteva procente din intențiile de vot, mai ales la nivelul municipiului Chișinău, a anunțat că nu va avea un candidat propriu pentru alegerile din Capitală dar va sprijini un candidat comun al forțelor pro-europene. Mișcarea PDM este considerată un preludiu la forțarea de către PDM a negocierilor cu formațiunile de opoziție PAS și PPDA pentru formarea unei coaliții guvernamentale după alegerile parlamentare din Republica Moldova din toamnă. Strategia PDM a fost denunțată în termeni duri de către PPDA și PAS, care au respins categoric susținerea democraților.

Ion Ceban, lideru grupului socialiștilor din Consiliu Municipal Chișinău, unul din favoriții cursei electorale pentru mandatul de primar al capitalei Republicii Moldova

Ion Ceban, lideru grupului socialiștilor din Consiliu Municipal Chișinău, unul din favoriții cursei electorale pentru mandatul de primar al capitalei Republicii Moldova

PSRM, sigur de victorie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își declară disponibilitatea de a participa la alegerile locale anticipate în două cele mai importante orașe ale Republicii Moldova,  Chișinău și Bălți, după decizia de astăzi a Comisiei Electorale Centrale, privind stabilirea alegerilor la 20 mai 2018. „Fiind partidul cu cel mai înalt rating din țară, suntem gata nu doar să participăm, ci să și cîștigăm viitoarele alegeri anticipate”, a declarat președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Liderul partidului a menționat că PSRM va înainta candidați puternici, atât la Chișinău, cît și la Bălți. „Toate structurile de partid, grupurile mobile, tinerii și organizațiile veteranilor vor fi la dispoziția candidaților noștri”, a subliniat Zinaida Greceanîi. Printre favoriți la nominalizarea PSRM în postura de candidat la primăria de Chișinău se numără consilierul prezidențial Ion Ceban, președinte al grupului de consilieri socialiști din Consiliul Municipal Chișinău. Pentru candidatul PSRM la primăria municipiului Bălți este vehiculat numele consilierului socialist Alexandr Usatîi, fost viceprimar în timpul mandatului ex-primarului comunist Vasile Panciuc.

Conform președintelui PSRM, ambele municipii se confruntă cu probleme serioase din cauza lipsei de management profesionist și a unei strategii de dezvoltare pe termen lung a orașului. „În Chișinău și în Bălți, Partidul Socialiștilor are nu doar candidați puternici, ci și echipe puternice. PSRM este gata să-și asume responsabilitatea pentru viitorul acestor orașe și să rezolve problemele cu care se confruntă cetățenii”, a spus Zinaida Greceanîi.

Conform PSRM, candidații la primariile municipiilor Chișinău și Bălți vor fi anunțați duminică, 18 Martie, în cadrul ședinței extinse a activului partidului, care va avea loc la Chișinău.

PAS, în așteptare

Partidul Acțiune și Solidaritate(PAS) va anunța decizia în privința alegerilor pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău după ședința Consiliul Politic Național al formațiunii, a declarat vicepreședintele PAS, Igor Grosu, citat de mass-media de la Chișinău.

Acesta a precizat că data ședinței Consiliului Politic Național al PAS va fi stabilită la ședința Biroului Permanent Național. „Partidul Acțiune și Solidaritate informează că, potrivit statutului său, decizia vizând alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău se aprobă de către Consiliul Politic Național al partidului. Data ședinței Consiliului Politic Național va fi stabilită la ședința Biroului Permanent Național din ziua de astăzi, 12 martie”, ne-a spus Grosu. (Mihai Isac)

Share our work
Ortodoxia românească din Basarabia, din nou sub asediul Patriarhiei Ruse. Acțiunea în forță de la Dereneu, o posibilă repetiție generală pentru ocuparea altor biserici ortodoxe românești din Basarabia. Episcopul rus Petru Musteață a plătit 400 de mii de euro pentru funcția sa

Ortodoxia românească din Basarabia, din nou sub asediul Patriarhiei Ruse. Acțiunea în forță de la Dereneu, o posibilă repetiție generală pentru ocuparea altor biserici ortodoxe românești din Basarabia. Episcopul rus Petru Musteață a plătit 400 de mii de euro pentru funcția sa

Episcopul Petru de Ungheni și Nisporeni slujind în biserica din Dereneu alături de preotul Florin Marin (2015)

Episcopul Petru de Ungheni și Nisporeni slujind în biserica din Dereneu alături de preotul Florin Marin (2015)

Mitropolia Autonomă a Basarabiei condamnă „modul violent prin care așa-zisa Mitropolie a Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Moscovei) se interferează în viața comunităților locale”, a declarat secretarul Mitropoliei Basarabiei, preotul Ion Cosoi, într-o conferință de presă la Chișinău, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Conform sursei citate, luni, 5 martie, un grup de creștini fideli ai Patriarhiei Moscovei, susținuți de preoți ai Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, au acaparat în mod abuziv biserica „Adormirii Maicii Domnului” din localitatea Dereneu, raionul Călărași pentru că aceasta, în august2017, a aderat la Mitropolia Autonimă a Basarabiei, care aparține de Patriarhie Ortodoxă Română.
Episcopul Petru Musteață, ierarhul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Ruse), este cunoscut pentru modul agresiv în care rezolvă diferendele jurisdicționale. Astfel în anul 2006, când a încercat prima dată să ocupe funcția de episcop de Ungheni şi Nisporeni, a provocat un scandal sângeros ajungîndu-se, în data de 5 octombrie 2006, la bătăi în Biserica „Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni, când persoane neidentificate, susținători ai săi, au atacat clericii care se opuneau nimirii sale în funcție, majoritatea făcând atunci parte din Patriarhia Rusă. Ulterior, mass-media rusă a semnalat faptul că episcopul Petru Musteață a plătit 400 de mii de euro pentru această poziție unor înalți ierarhi ai Patriarhiei Ruse.

Drept garantat

Într-o conferință de presă la IPN, secretarul Mitropoliei Basarabiei, preotul Ion Cosoi, a spus că Parohia „Adormirii Maicii Domnului” a aderat la Mitropolia Basarabiei în conformitate cu legile Republicii Moldova. Potrivit lui, dreptul comunităților religioase de a decide liber asupra schimbării jurisdicției lor canonice este unul prevăzut expres și garantat de legile Republicii Moldova. „Mitropolia Basarabiei mai constată că binecuvântarea dată de mitropolitul Vladimir pentru acapararea samavolnică a unui locaș al Mitropoliei Basarabiei este în totală contradicție cu dorința afișată public de a stabili un dialog constructiv cu Mitropolia istorică a Basarabiei”, a spus Ion Cosoi.

Strigător la cer

Potrivit lui Florin Marin, paroh în satul Dereneu, după ce duminică grupul organizat a încercat acapararea bisericii, dar au fost împiedicați de credincioși, aceștia s-au întors într-un număr mai mare a doua zi și au spart ambele uși, intrând samavolnic în biserică. „Este strigător la cer ce se face, ca în postul mare când lumea trebuie să fie mai bună, au stricat inima credincioșilor și a noastră personală celor care slujească acolo de ani de zile”, spune Florin Marin. Parohul a mai spus că decizia de a trece la Mitropolia Basarabiei s-a luat după consultări cu creștinii activi și conform legii, iar trecerea a fost motivată de faptul că la Mitropolia Basarabiei au găsit mai multă duhovnicie, moralitate și înțelegere.
Preotul spune că odată ajunsă poliția la fața locului aceasta a deschis o cauză penal, iar persoanele au fost interogate. Preoții spun că sunt gata să-și retragă plângerea de la poliție dacă cei care au ocupat în mod abuziv biserica, pleacă.

Mitropolia Autonomă a Basarabiei rezistă de decenii ofensivei rusești

Mitropolia Autonomă a Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române, rezistă de decenii ofensivei Patriarhiei Ruse

Apel la organismele internaționale

Preotul Valeriu Enache, tot din cadrul Mitropoliei Basarabiei, spune că din moment ce parohia este o entitate juridică înregistrată la Ministerul Justiției, solicită în mod necondiționat ca lăcașul să fie evacuat pentru ca acolo să se poată desfășura slujbe, iar lumea să se poată împărtăși. Preotul a cerut autorităților statului să suspende activitatea Eparhiei de Ungheni și Nisporeni reieșind din faptul că au organizat vandalizarea unui lăcaș sfânt și au instigat la ură.
Preoții au făcut apel către organismele internaționale să monitorizeze abuzurile comise contra Mitropoliei Basarabiei de către așa-zisa mitropolie a Chișinăului și întregii Moldove și să intervină prompt pentru a curma nedreptățile. Menționăm că la atacurile împotriva ortodoxiei românești de la Dereneu au luat parte mai mulți clerici ai Eparhiei de Ungheni și Nisporeni, precum și grupuri organizate de persoane, unii dintre participanți fiind recunoscuți ca având legături cu mediile criminale din raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni.

Mesaje contradictorii

Conflictul din localitatea de la Dereneu vine ca o surpriză pentru cei neinițiați, mai ales că într-un mesaj postat pe situl Episcopiei de Ungheni și Nisporeni în data de 11 noiembrie 2016, putem citi ,,Mesajul de Felicitare al Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, adresat Preacucernicului Protoiereu Florin MARIN, Parohul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din s. Dereneu, R. Călăraşi cu ocazia împlinirii a 25 ani de slujire la Sfântul Prestol,,. ,,Preacucernice Părinte Florin, În această zi importantă pentru Preacucernicia Vostră, permiteți-ne să vă aducem cele mai sincere şi mai cordiale felicitări cu ocazia împlinirii a a unui sfert de secol de slujire la Sfântul Prestol. Fie ca Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu să Vă întărească şi să Vă dăruiască cu toate binefacerile Sale pentru a fi şi în continuare stâlp şi pavăză dreptei credinţe, spre mântuirea sufletelor credincioşilor din parohia pe care o păstoriţi. Cu părintescă dragoste în Hristos Domnul, + PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni” se mai poate citi în comunicatul Biroului de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni.
Ulterior, în urma Judecății Eparhiale a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din data de 4 iulie 2017 prin care s-au examinat plângerile aduse din partea enoriașilor împotriva preotului Florin Marin, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Dereneu, r-nul Călărași, acesta este acuzat de furt din bunurile bisericii, icoane vechi și alte relicve, estorcare de bani în sume extrem de mari de la credincioși, manipularea credincioșilor pe fon religios pentru a atinge scopuri personale, prin Taina Mărturisirii a influențat persoane la divorț, neîncredere între soți, scrierea bunurilor imobile pe numele său, etc.
Preotul a respins aceste acuzații, explicând că a trecut la Mitropolia Basarabiei datorită presiunilor de ordin financiar la care este supus de administrația episcopului Petru Musteață.

Președintele socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a bucurat de susținerea electorală a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, reprezentată de mitropolitul Vladimir

Președintele socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a bucurat de susținerea electorală a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, reprezentată de mitropolitul Vladimir

Alegeri cu bucluc

În momentul primului său demers de a ocupa scaunul episcopal de la Ungheni, Petru Musteață a fost acuzat de clericii din raioanele episcopiei, preoți ai Patriarhiei Ruse, că „nu întrunește nici normele canonice, nici pe cele morale pe care ar trebui să le întrunească un episcop”. În semn de protest față de numirea acestuia, zeci de preoţi au trecut la Mitropolia Basarabiei, consolidând semnificativ prezența acesteia în raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni.
Urmare a situaţie conflictuale, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis, la 21 august 2007, eliberarea episcopului Petru de la catedra episcopală de Ungheni și Nisporeni și numirea la conducerea acestei eparhii a IPS Vladimir. Episcopul Petru a fost numit ca vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, cu titlul de „Episcop de Hîncu” și i s-a stabilit reședința la Mănăstirea de maici „Sf. Cuv. Parascheva” (Hîncu).

400 de mii de Euro pentru toiagul episcopal

Informațiile neoficiale cu privire la suma de bani plătite de Petru Musteață pentru obținerea scaunului episcopal de Ungheni au fost confirmate de articolul «Stingatorii de lumini ai Ortodoxiei», publicat in ziarul «Moskovskii Komsomolet» în ediția din 12 aprilie 2007. Sursa citată precizează, făcând referire la o ședință a Sinodului permanent al Patriarhiei Ruse, că «episcopul Petru, a cerut cuvantul. I s–a oferit posibilitatea sa se pronunte. Dar el a adresat o singura intrebare, care i–a facut sa muteasca pe membrii Sfantului Sinod: «Dar cine imi va intoarce mie 400 000 de euro, pe care i–am platit pentru hirotonia episcopala?» Doar Patriarhul si–a mentinut echilibrul. El l–a intrebat pe episcopul obraznic: «Dar cui i–ati platit aceasta suma?» Acela, privind cu devotament catre mitropolitul Kiril (Gundeaev), a raspuns fara gres: «Mitropolitului Kliment (Kapalin).» Patriarhul, mirat, a decis sa faca o concretizare: «Si cat ar fi asta in dolari?» Episcopul Petru, cu abilitati in ale matematicii, a raspuns imediat: «520.000». Nimeni nu si–a pus intrebarea — de unde are un simplu episcop din Moldova atatia bani? Cu aceasta sedinta Sinodului s–a inchis».
Menționă că mitropolitul Kliment Kapalin, șef al mitropoliei de Kaluga, a fost unul din principalii contracandidați la ultimele alegeri pentru postul de patriarh rus al actualului patriarh Kirill. După alegerea noului patriarh, mitropolitul Kapalin a fost exclus din Sinodul Permanent al Patriarhiei Ruse, inclusiv datorită acuzațiilor frecvente ale implicării acestuia în vânzarea de posturi de episcop în filialele Patriarhiei Ruse, inclusiv în Ucraina, Belarus, Kazahstan și Republica Moldova, în calitatea sa de secretar al Sinodului Permanent al Patriarhiei Ortodoxe Ruse.

Comisie fără rezultat

În pofida faptului că, în acel an, în urma unei deciziei a Sinodului Permanent al Patriarhiei Ortodoxe Ruse a fost constituită o comisie, presedinte fiind numit arhiepiscopul Alexii de Orehovo–Zuevo, insotit de episcopul de Saratov, Longhin, si de episcopul de Egoriev, Mark, sancțiunile nu au fost drastice.
Conform decizii luate la sedinta condusă de patriarhul rus de atunci, Alexii al II–lea, s-a hotărât «sa fie oprit temporar episcopul Petru de la conducerea eparhiei de Ungheni si Nisporeni» si «sa ramana la manastirea Hancu». Nici aici episcopul Petru nu a scăpat de controverse, mass-media din Republica Moldova relatând periodic pe larg de slujbele de exorcizare de la mănăstirea Hâncu, contra unor sume imense de bani, clericii și apropiați ai episcopului Petru alimentând frica credincioşilor faţă de forţele malefice.
Potrivit unei decizii a Sfîntului Sinod al Bisericii Ruse din 24 decembrie 2010, episcopul Petru Musteaţă a fost reales episcop de Ungheni şi Nisporeni.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este un oaspete permanent al festivităților Mitropoliei ruse de Chișinău și a Întregii Moldove

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este un oaspete permanent al festivităților Mitropoliei ruse de Chișinău și a Întregii Moldove. Aici la aniversarea a 50 de ani a episcopului Petru de Ungheni și Nisporeni

Îngrijorare maximă

Surse din cadrul Mitropoliei Autonome a Basarabiei, care au dorit să își păstreze anonimatul, au declarat pentru agenția KARADENIZ PRESS, că se așteaptă ca acțiuni similare celei din localitatea Dereneu, raionul Călărași, să aibe loc și în alte regiuni din Republica Moldova, cu sprijinul actualelor autorități de la Chișinău și implicarea mediilor criminale. Sursele citate au mai declarat că acțiunea de la Dereneu a fost susținută, inclusiv financiar, de persoane afiliate Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, precum deputatul Radu Mudreac.
Menționăm că Petru Musteaţă, episcop de Ungheni şi Nisporeni, a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai candidaturii la președinția Republicii Moldova a lui Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În timpul campaniei electorale, episcopul Petru Musteață a participat la acțiuni ale Partidului Socialiștilor alături de alți clerici ai episcopiei pe care o conduce.

Promisiuni deșarte

În urmă cu câteva săptămâni, liderul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Vladimir, membru al Sinodului Permanent al Patriarhiei Ortodoxe Ruse, declara că îşi doreşte să aibă întrevederi frăţeşti cu reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei, care și-au manifestat deschiderea pentru dialog. „Avem biserica ortodoxă din Moldova, dar fiindcă sunt şi cei din Mitropolia Basarabiei, noi am dori ca împreună cu ierarhii ei, împreună cu preoţii ei să ducem tratative, să ducem dialog , să avem întrevederi frăţeşti pentru a vorbi despre viaţa canonică a bisericii”, a declarat mitropolitul Vladimir.
„Am avut întrevedere cu preafericitul Daniel, cu preasfinţitul arhiepiscop şi mitropolit Nifon al Târgoviştei, cu care am vorbit că ar fi bine ca să ducem dialog fiindcă suntem şi noi ortodocşi şi dânşii sunt ortodocşi şi ar fi bine ca între noi să fie o bună înţelegere, să fie o frăţie”, a mai menționat mitropolitul Vladimir.

Share our work