Chisinau. 120 de militari pleaca in Germania

Chisinau. 120 de militari pleaca in Germania

militari R MoldovaPreşedintele interimar al R. Moldova a trecut în revistă contingentul militar ce urmează să plece în Germania şi le-a urat succes la exerciţiu.
La eveniment au fost prezenţi ministrul Apărării Vitalie Marinuţa şi ambasadorul SUA în R. Moldova, William H. Moser. Arta militară nu se învaţă în cazarmă, dar în poligoanele de instruire, a firmat Marian Lupu.
În dimineaţa zilei de marţi, 31 ianuarie, Armata Naţională a Republicii Moldova va detaşa la exerciţiul desfăşurat la baza militară din Hohenfels, Germania, 120 de militari profesionişti. Militarii moldoveni vor desfăşura în comun cu subunităţile naţiunilor partenere  operaţiuni de patrulare, escortare, deplasare, transportare şi sprijin. Scopul exerciţiului este evaluarea nivelului de pregătire al subunităţilor pentru rotaţia trupelor în cadrul misiunilor internaţionale.
Exerciţiul „Mission Rehearsal Exercise” este organizat de Comandamentul European al Corpului de Infanterie Marină al SUA. Cheltuielile asociate cu participarea contingentului Armatei Naţionale în exerciţiul din Germania, precum transportarea, cazarea şi diurna militarilor, vor fi suportate de Comandamentul SUA în Europa.
„Acest exerciţiu va Moldova să-şi întărească capabilităţile existente şi să-şi dezvolte deprinderi noi pentru participarea în operaţiuni internaţionale”, a opinat ambasadorul SUA în R. Moldova, William H. Moser, care consideră că pentru militarii Armatei Naţionale exerciţiul respectiv este o experienţă unică.
La rândul său, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a specificat că pregătirea trupelor de menţinere a păcii este o prioritate în Armata Naţională, iar militarii vor reprezenta cu cinste R. Moldova.
„În conformitate cu planurile de dezvoltare ale Armatei Naţionale, subunităţile de menţinere a păcii urmează să fie certificate în acest an pentru îndeplinirea operaţiunilor la nivel internaţional. Din acest considerent, sunt convins că acest exerciţiu va spori pregătirea efectivului nostru pentru atingerea acestui deziderat”, a declarat cu referire la detaşarea contingentului militar în Germania, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa.

Share our work
R. Moldova. O noua Constitutie?

R. Moldova. O noua Constitutie?

Constitutia R MoldovaAlianţa pentru Integrare Europeană ar putea propune, până la expirarea actualului mandat, proiectul unei noi Constituţii, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, liderul PLDM, Vlad Filat.
Potrivit lui Vlad Filat, asupra noii Constituţii se va lucra după referendum şi după alegerea şefului statului. „Este vorba despre sistemul judecătoresc, rolul Procuraturii, de administrarea publică locală. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le reaşezăm în viitoarea Constituţie”, consideră Filat.
Preşedintele liberal-democraţilor a spus că elaborarea noii Constituţii este un obiectiv fixat în programul de guvernare al AIE care însă necesită timp. „Este necesară şi avizarea de către Comisia de la Veneţia, iar următoarea şedinţă a acestei comisii va avea loc în iunie”, a afirmat Filat, care s-a arătat rezervat faţă de propunerea unor lideri ai AIE de a avea un staff comun pentru referendum şi a spus că cel mai probabil forţele din alianţă îşi vor coordona acţiunile în cadrul unui Consiliu de coordonare.
Liderul PLDM a anunţat că, în Republica Moldova, a venit un grup de experţi din străinătate pentru a oferi consultaţii ce ţin de redactarea textului legii cu privire la modificarea Constituţiei. „Am solicitat sprijin de la partenerii noştri din Partidul Popular European. Ei vin din Germania, dar avem discuţii şi cu alte ţări. Vorbim de sistemul de guvernare, ceea ce înseamna echilibrarea la nivel de componente”, a adăugat Filat.

Modificarea statutului AIE

După organizarea referendumului, în cazul în care acesta va avea succes, anumite componente ale AIE ar putea cere schimbarea prevederilor acordului AIE la capitolul repartizarea principalelor funcţii în stat, a declarat, la rândul său, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.
Iniţial liderul democraţilor s-a arătat optimist şi a spus că maximum într-o săptămână, textul modificărilor la Legea Supremă va fi gata. După mai multe argument aduse de analistul politic Igor Boţan împotriva organizării refrendumului, Lupu a admis că, după referendum, unele component ale AIE ar putea cere shimbarea candidatului la funcţia de preşedinte al ţării, care conform actualului acord revine PD.
Analiştii politici susţin că divergenţele de opinii din AIE sunt generate de faptul că o parte din politicienii mai experimentaţi simt că referendumul planificat pentru luna aprilie va eşua, iar Alianţa va pica şi ultimul test de încredere în faţa societăţii.

Share our work
R. Moldova. AIE propune referendum pentru schimbarea Constitutiei

R. Moldova. AIE propune referendum pentru schimbarea Constitutiei

Liderii AIELiderii AIE au anunţat duminică, printr-o declaraţie comună, că îşi propun organizarea, în luna aprilie, a unui referendum constituţional. Cei trei lideri a partidelor componente ale AIE au spus că modificarea legislaţiei prin referendum, într-o democraţie europeană, este unica soluţie de depăşire a crizei politice. Potrivit liderului PLDM, Vlad Filat, începând de luni, experţii constituţionalişti vor demara elaborarea proiectului de lege ce ţine de modificarea mecanismului de alegere a preşedintelui Republicii Moldova. „În luna februarie, proiectul va fi trimis spre avizare către Curtea Constituţională. În aprilie, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale ce provoacă interminabile crize politice”, a declarat Vlad Filat.
Liderul democraţilor, Marian Lupu, a menţionat că, cel mai probabil, în februarie, Legislativul va avea spre adoptare proiectul cu privire la organizarea referendumului, iar după procedura din aprilie, în cel mult o lună, vor fi organizate şi alegeri prezidenţiale. „Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului”, a afirmat Lupu.
Preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu, a spus că unica soluţie de depăşire a crizei este modificarea Constituţiei, însă această soluţie nu este una nouă. PL a propus acest lucru încă acum doi ani şi s-a dovedit a fi cea mai eficientă. Liderii AIE au decis să modifice Constituţia după ce, de la ultima modificare a legislaţiei cu privire la alegerea şefului statului, din 2000, au fost organizate nouă tentative de alegere a preşedintelui ţării, dintre care doar două s-au soldat cu rezultate pozitive.
În schimb, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că decizia AIE de a organiza un referndum constituţional reprezintă o încercare a Alianţei de a se menţine la guvernare. Voronin a menţionat că deputaţii comunişti s-au întrunit duminică în şedinţa, dar au refuzat să meargă la şedinţa extraordinară a Legislativului, deoarece a fost anulată şedinţa planificată pentru alegerea preşedintelui ţării.

Declaraţia AIE Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice


Pornind de la obiectivul strategic al Republicii Moldova de a urma cursul de dezvoltare democratică şi de integrare în Uniunea Europeană, în condiţii de stabilitate politică;
Reafirmându-ne angajamentul de a acţiona în strictă conformitate cu interesele cetăţenilor, în spiritul respectului faţă de Constituţia Republicii Moldova şi de principiile democratice;
Constatând aprofundarea impasului politic, cauzat de blocajul constituţional şi de refuzul opoziţiei parlamentare de a accepta un compromis rezonabil pentru a alege Preşedintele Republicii Moldova;
Având în vedere că recenta decizie a Curţii Constituţionale este irevocabilă şi anulează integral procedurile, care au fost în derulare, pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova;
Accentuând faptul că Alianţa pentru Integrarea Europeană a întreprins toate acţiunile de depăşire a blocajului politic şi constituţional;
Menţionând faptul că, după aceste acţiuni, variantele de depăşire a crizei politice care ar asigura stabilitatea în Republica Moldova au fost, practic, epuizate, inclusiv din cauza problemelor sistemice, pe care le ridică unele prevederi constituţionale;
Exprimând certitudinea că soluţionarea crizei actuale este imposibilă în limitele actualei Constituţii şi în condiţiile în care opoziţia parlamentară nu doreşte să contribuie la depăşirea crizei, ci, din contră, lansează apeluri anticonstituţionale, scindând şi isterizând societatea;
Constatând că modificările operate anterior în Constituţia Republicii Moldova au rupt materia constituţională, impunând un mecanism nefuncţional de alegere a preşedintelui republicii şi creând dezechilibre în funcţionarea instituţiilor statului;
Evaluând experienţa regimurilor republicilor parlamentare consacrate din Europa, unde în situaţii similare celei din Republica Moldova mecanismul de alegere a Preşedintelui nu blochează, ci asigură alegerea acestuia;
Remarcând  că gravele deficienţe de sistem susmenţionate au provocat în repetate  rânduri alegeri parlamentare anticipate (anii 2001, 2009, 2010), conducând la crize politice, instabilitate în societate şi enorme cheltuieli financiare nejustificate;
Înţelegând că cetăţenii aşteaptă de la Guvernare alegerea Preşedintelui, şi nu alegeri parlamentare anticipate, asigurând stabilitatea şi cursul european al Republicii Moldova;

Partidele din Alianţa pentru Integrarea Europeană decid şi îşi asumă solidar responsabilitatea pentru următoarele obiective majore ale agendei politice pentru perioada următoare:

1) Prioritatea numărul unu a AIE este identificarea unei soluţii durabile pentru depăşirea crizei constituţionale, de care depinde stabilitatea şi dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova. Toate procesele începute acum doi ani, îndreptate spre democratizarea reală a societăţii, spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spre reintegrarea ţării, spre asigurarea bunei funcţionări a instituţiilor statului, spre asigurarea unui nivel de trai decent al cetăţenilor Republicii Moldova vor avea continuitate şi finalitate doar dacă va  fi depăşită criza constituţională.
2) Din cauzele expuse mai sus, va fi  iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea  mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie.
3 Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului.
Reconfirmăm ataşamentul nostru faţă de interesul major al Republicii Moldova de a se dezvolta democratic în condiţii de stabilitate, subliniind totodată necesitatea consolidării Alianţei pentru Integrarea Europeană şi focalizarea tuturor eforturilor ei asupra realizării Programului de Guvernare, în special, a obiectivelor de integrare europeană, de creştere a economiei şi a bunăstării cetăţenilor.
Facem apel către toate forţele politice să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate politică şi să contribuie la crearea condiţiilor pentru depăşirea impasului care împiedică dezvoltarea ţării noastre.

Vlad Filat,                       Marian Lupu,                           Mihai Ghimpu,
Preşedintele PLDM        Preşedintele PDM                    Preşedintele PL

Chişinău, 15 ianuarie 2012

Share our work
R. Moldova. AIE propune referendum pentru schimbarea Constitutiei

R. Moldova isi alege presedintele. AIE semneaza un nou acord

Liderii AIEO şedinţă specială pentru alegerea preşedintelui R. Moldova va avea loc vineri, la ora 14.00. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. De asemenea, tot vineri, liderii alianţei de guvernare vor semna o anexă la cordul de constituire.
Potrivit lui Marian Lupu, candidatul AIE la funcţia de preşedinte al ţării, până la ora 14.00 urmează să aibă loc consultări între componetele AIE. Lupu a menţionat că va accepta condiţiile înaintate de deputatul neafiliat Mihai Godea, deoarece ele există deja în programul politic asumat de AIE. El a adăugat că a discutat despre alegerea preşedintelui şi cu grupul Dodon dar a evitat să ofere detalii. „Până în prezent nu am negociat cu PCRM”, a spus Lupu.
Liderul democraţilor a spus că anexa la Acordul de constituire a AIE, cerută de PLDM, va fi semnată. Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii PLDM a spus că textul anexei va fi făcut public după semnare şi va fi un angajament pentru neadmiterea reformatării puterii. Preşedintele fracţiunii PL Ion Hadărcă a opinat că textul trebuie semnat pentru că el va accentua unele angajamente ce ar spulbera toate suspiciunile.
În dimineaţa zilei de vineri, PCRM se va întruni în plenară pentru a decide dacă formaţiunea va participa la votare. Anunţul a fost făcut astăzi de liderul PCRM Vladimir Voronin.

Anexă la Acordul de constituire a AIE

Liderii AIE vor semna vineri un supliment la Acordul de constituire a AIE. Textul a fost definitivat şi aprobat de liderii celor trei componente ale AIE la Consiliul Alianţei, care a avut loc la 15 decembrie. Cei trei lideri au spus că au ajuns la un numitor comun şi documentul, ce va conţine o serie de garanţii cerute de PLDM, va fi semnat. Liderii au anunţat că actul va fi public, însă au evitat să ofere detalii cu privire la conţinutul acestuia.
„Am convenit că documentul pe care îl vom semna va fi un supliment al Acordului de constituire a AIE şi am pus la punct toate detaliile”, a spus liderul PLDM Vlad Filat. Filat a adăugat că atât el cât şi colegii lui de alianţă au convenit că vor participa la alegerea preşedintelui ţării. „Vom vota solidar”, a afirmat Filat.
Liderul PL Mihai Ghimpu a comunicat că toate componentele AIE au ajuns la un consens şi vor vota pentru candidatul AIE Marian Lupu. Liderul democraţilor Marian Lupu a spus că este optimist, iar voturile care lipsesc pentru alegerea şefului stutului ar putea fi găsite.

Share our work
Anexa anti-comunista la Acordul de constituire a AIE

Anexa anti-comunista la Acordul de constituire a AIE

Liderii AIELiderii Alianţei pentru Integrare Europeană promit să semneze o anexă la Acordul de constituire a AIE prin care să refuze orice alianţă cu comuniştii.
Anunţul a fost făcut marţi de cei trei lideri, la finele şedinţei consiliului AIE, însă, aceştia au omis să precizeze şi când se va întâmpla acest lucru. Liderul liberal democraţilor, Vlad Filat, a spus că marţi s-a convenit asupra semnării unui document public, care va fi o anexă la Acordul de constituire a AIE. „Acesta nu este un document ce îl vizează numai pe Lupu, ci va fi semnat de toate partidele din AIE şi în acest document se vor găsi angajamente pentru componentele alianţei. Este evident că documentul trebuie să fie semnat până la 16 decembrie”, a precizat Filat.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că s-a convenit că toţi deputaţii AIE vor participa la alegerea şefului statului. „Am convenit şi mecanismul de participare la vot. Am discutat şi despre anexă. PL este gata să semneze orice document ce vine să consolideze poziţia AIE. Odată ce se cer nişte garanţii, noi vom semna, numai să nu fie cerinţe care să ducă la boicotarea alegerii preşedintelui”, a opinat Ghimpu.
Liderul PD, Marian Lupu, singurul candidat al AIE pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova, a evitat să spună dacă a găsit voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului. „Am discutat cu grupul Dodon şi discuţiile vor continua. Mâine voi avea o discuţie şi cu deputatul Mihai Godea şi există şanse pentru toate scenariile. S-a discutat şi despre anexă. Noi suntem disponibili să examinăm posibilitatea semnării, însă trebuie să fie un document echilibrat, care să vină cu un set de condiţii ce vizează relaţiile pe trilaterală”, a spus Lupu.
Liderul democraţilor a anunţat că deputaţii PD, pe 16 decembrie, vor face publice buletinele de vot. El a spus că nu ştie dacă colegii din AIE vor proceda la fel, însă, în caz contrar, ei ar putea fi bănuiţi că au deteriorat buletinele sau au votat împotriva candidatului Alianţei.

Share our work