China a devenit mai puternica in 2010

China a devenit mai puternica in 2010

China, o noua putere mondiala

China, o noua putere mondiala

Devenita anul acesta a doua economie mondiala si din ce in ce mai solicitata la guvernarea planetei, China a parut adesea inflexibila si izolata in diplomatie si politica, cum a fost in cazul acordarii Premiului Nobel pentru Pace unui disident chinez aflat in detentie, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. In conditiile in care importanta sa a continuat sa creasca, relatiile sale cu celelalte puteri s-au complicat si ar putea, in opinia expertilor, sa devina tot mai tensionate in 2011, cand tentatia unei schimbari ideologice apare la Beijing.
Dupa ce a depasit Franta, Marea Britanie si Germania datorita unei cresteri economice de circa 10 la suta, China a detronat anul acesta Japonia, aflata pe locul al doilea in economia mondiala, transmite si Mediafax. Vocea sa a fost din ce in ce mai solicitata in afacerile mondiale, mai ales in cadrul G20. Slabiciunea presupusa a monedei sale a acaparat summiturile internationale, iar deciziile sale de politica monetara au cutremurat marile piete bursiere, petrolul si aurul.
„China are acum o economie mult mai mare, iar deciziile pe care ea le ia au repercusiuni asupra intregii planete „, a constatat Tom Orlik, analist la Beijing in cadrul Stone & McCarthy Research Associates. Plenara Partidului Comunist din octombrie a confirmat ca succesiunea presedintelui Hu Jinato avanseaza, cu aparitia celui care-i va fi foarte probabil succesor, Xi Jinping. Dar in spatele usilor inchise ale Comitetului Central, vocile care fac apel la reforme politice au fost din ce in ce mai puternice.

Diplomatie dura

In acest context, acordarea Premiului Nobel pentru Pace disidentului incarcerat Liu Xiaobo a fost intolerabila pentru Beijing. Iar prapastia s-a adancit odata cu acest premiu, denuntat de China, in timp ce un scaun gol, dezastruos pentru imaginea sa, reprezenta la ceremonia de la Oslo laureatul incarcerat. Fara retinere sau complexe, Beijingul a utilizat cenzura, invectivele, amenintarile si presiunile, oferind comunitatii internationale imaginea unei Chine refractare, inflexibile. „Reactiile autoritatilor chineze (…) nu au facut decat sa consolideze un sentiment de neincredere tot mai mare fata de Beijing”, apreciaza Valérie Niquet, director al Centrului Asia la Ifri. Occidentul este „mai ingrijorat in fata Chinei care pare sa aleaga schimbarea ideologica si afirmarea nationalista”, adauga ea.
Pe plan diplomatic, anul a fost marcat pentru China de „reversuri in relatiile sale cu majoritatea celorlalte puteri”, estimeaza Jonathan Holslag, de la Institutul de cercetare a Chinei contemporane din Bruxelles (BICCS). „Dificultatile cu Statele Unite arata ca exista prapastii in ceea ce priveste interesele si asteptarile care ar putea sa nu fie depasite”, adauga el. „Chinei nu ii place predominanta americana in Asia de Est”. Anul acesta s-a observat o „marginalizare a Chinei pe scena internationala si mai ales in Asia”, apreciaza Niquet.

Bomba coreeana

In timp ce Beijingul se abtinea, in pofida presiunilor internationale, sa isi condamne aliatul nord-coreean pentru bombardarea unei insule din Coreea de Sud, „s-a constatat o consolidare a legaturilor strategice intre Japonia, Coreea de Sud si Statele Unite”. „Tirurile de tun in Peninsula Coreeana au deservit mult China”, noteaza si Hu Xingdou, de la Universitatea de Tehnologie din Beijing. „Contrar anului trecut, cand China a fost foarte aplaudata pentru rolul sau in fata crizei financiare, ea a fost foarte criticata anul acesta pe tema crizei coreene”, adauga el. Pentru 2011, numerosi analisti prevad, ca Holslag, ca „relatiile cu Occidentul vor continua sa fie amare”. „Pur si simplu nu mai este prea mult loc pentru compromisuri”, crede acesta. „Exista un numar in crestere de oficiali (chinezi) care cred ca China trebuie sa fie ferma pe pozitii”. Chiar daca, la varf, „liderii sunt perfect constienti ca China are nevoie de restul planetei”, conchide el.

Share our work
Americanii incearca sa linisteasca Phenianul

Americanii incearca sa linisteasca Phenianul

Peninsula coreeana, in pragul razboiului

Peninsula coreeana, in pragul razboiului

Guvernatorul american Bill Richardson a parasit marti Phenianul, declarandu-se „satisfacut” de rezultatele vizitei sale in Republica Populara Democrata Coreeana, destinata sa detensioneze situatia in Peninsula Coreeana, relateaza mass-media chineza, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Coreea de Nord a acceptat luni revenirea inspectorilor AIEA pe care ii alungase in aprilie 2009 si s-a abtinut de la o riposta la exercitiile militare cu tiruri reale ale R.Coreea pe o insula bombardata recent de artileria Phenianului. „Coreea de Nord a reactionat ca un stat responsabil. Sper ca aceasta va marca debutul unui nou capitol si al unui ciclu de dialog pentru diminuarea tensiunilor in Peninsula Coreeana”, a declarat guvernatorul de New Mexico intr-un comunicat.
Bill Richardson, care a petrecut cinci zile in Coreea de Nord la invitatia lui Kim Kye-Gwan, negociatorul sef nord-coreean in convorbirile multipartite despre programul nuclear al tarii sale, urmeaza sa sustina o conferinta de presa la sosirea sa in Beijing. El ar fi trebuit sa paraseasca Phenianul luni seara, dar zborul avionului sau a fost amanat din cauza timpului nefavorabil. Richardson a mai vizitat de doua ori Phenianul in anii „90 pentru a obtine eliberarea unor americani detinuti, iar apoi in 2007 pentru repatrierea ramasitelor soldatilor americani cazuti in timpul Razboiului Coreii.

Presa rusa vede un al treilea razboi mondial

Coreea de Sud a inceput, luni dimineata, exercitiile militare in apropierea imediata a granitei cu Republica Populara Democrata Coreeana. Initial, manevrele erau programate pentru sfarsitul saptamanii trecute, insa au fost anulate – oficial, din cauza vremii proaste. Specialistii atentioneaza in legatura cu serioasele riscuri politico-militare, sociale si ecologice ale unui potential conflict de anvergura dintre cele doua Corei, noteaza cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citata de Agerpres.
Moscova considera, la randul sau, ca manevrele cu tiruri de artilerie ale sud-coreenilor, desfasurate pe insula Yeonpyeong, ar putea deteriora si mai mult situatia deja tensionata din regiune. Rusia, care are granita comuna cu RPDC, are de ce sa se teama, subliniaza cotidianul. Potrivit analistului rus Aleksandr Vorontov, in cazul in care conflictul va escalada, este posibil un aflux de refugiati si o catastrofa ecologica in zona. „In Coreea de Sud exista 20 de centrale nucleare, care ar putea fi distruse cu arme obisnuite. Aceasta inseamna 20 de noi Cernobiluri. De altfel, si in Coreea de Nord exista obiective nucleare”, declara Vorontov, expert in cadrul Institutului de Orientalistica al Academiei de Stiinte din Rusia.
In afara de aceasta, actiunile militare din Peninsula Coreeana vor obliga tarile vecine, inclusiv Rusia, China si SUA, sa-si plaseze in stare de pregatire totala de lupta propriile forte armate. „Din experienta campaniei irakiene stim ca, in pofida utilizarii de arme cu precizie inalta, uneori erau afectate si tarile vecine”, atentioneaza analistul rus. In opinia lui Vorontov, conflictul dintre cele doua Corei ar putea fi unul indelungat si incontrolabil, putand escalada intr-un al treilea razboi mondial, in care SUA sa se confrunte cu China.

Iluzii la Seul

Intre timp, pozitia Washingtonului starneste intrebari, subliniaza Nezavisimaia Gazeta. Astfel, SUA nu au acceptat convocarea, sambata trecuta, a Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite, dupa cum solicita Moscova. Se asteapta ca circa 20 de militari americani sa ia parte la actualele manevre sud-coreene. Phenianul afirma ca sud-coreenii se folosesc de americani ca de un scut, dar nu au ezitat sa ameninte cu „atacuri imprevizibile in scopul autoapararii”. La randul sau, Departamentul de Stat al SUA a declarat ca exercitiile militare ale Seulului sunt unele intemeiate in ceea ce priveste asigurarea securitatii si ca partea sud-coreeana are dreptul la ele.
In opinia lui Vorontov, manevrele sud-coreenilor releva iluziile Seulului, conform carora schimbarea regimului din RPDC ar fi posibila prin amplificarea presiunilor si izolarii. „Coreea de Sud si SUA si-au pus de acord pozitiile. In afara de aceasta, Washingtonul primeste o parghie pentru a-si inteti presiunile asupra Chinei, deoarece situatia ii ofera posibilitatea de a-si desfasura fortele militare pe perimetrul granitelor RPC, de a organiza exercitii in Marea Galbena, in apropierea imediata de malurile si principalele centre ale Chinei”, explica expertul.
Totusi, un conflict de anvergura nu este in avantajul nimanui. Dupa ce desfasurase o vizita la Phenian, guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, le-a propus militarilor din RPDC sa stabileasca o linie directa cu cei din sud si, de asemenea, sa infiinteze o comisie militara pentru monitorizarea crizelor de la Marea Galbena, comisie din care sa faca parte SUA si cele doua Corei. Nezavisimaia Gazeta remarca faptul ca SUA nu par sa doreasca prezenta Rusiei si Chinei in aceasta comisie. Deocamdata, Phenianul a refuzat propunerea SUA.

Esecul ONU

Recenteke discutii de la Consiliul de Securitate al ONU asupra situatiei din Peninsula Coreeana, au esuat fara o declaratie finala, iar Rusia a avertizat ca, pentru a se opune tensiunilor tot mai puternice, comunitatea internationala nu mai are niciun „plan de actiune”. China a respins cererile tarilor occidentale de includere in declaratia finala a unei condamnari a Coreei de Nord, pentru bombardamentul de la 23 noiembrie contra insulei sud-coreene Yeonpyeong , in care au fost ucise patru persoane, au declarat diplomati din cadrul ONU. Tarile occidentale se limitau, in proiectul lor de declaratie, sa spuna ca „Membrii Consiliului de Securitate condamna bombardamentul de la 23 noiembrie 2010, care a dus la pierderi de vieti umane, inclusiv civili, si deplange cu fermitate agravarea tensiunii in Peninsula Coreeana, la care a condus”. „Statele Unite au condamnat ferm, asa cum am facut si atunci, atacul de la 23 noiembrie al Coreei de Nord”, a subliniat Rice. „Noi credem ca este foarte important pentru Consiliul de Securitate sa vorbeasca cu claritate si unitate pentru a condamna” Coreea de Nord, a adaugat ea. „Majoritatea membrilor Consiliului si-au exprimat clar punctele de vedere, potrivit carora este importanta” o condamnare a Coreei de Nord, a mai spus Rice.
Ambasadorul rus a argumentat ca tara sa a cerut, sambata, reuniunea Consiliului de Securitate, din cauza „profundei ingrijorari” fata de tensiunile intre Coreea de Nord si Coreea de Sud. El a adaugat ca tara sa a prezentat doua idei de declaratie finala, care erau de a cere celor doua Corei „o retinere maxima” si sa ceara secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, sa trimita un emisar pentru a discuta cu Phenianul si Seulul. Cea de a doua idee a „primit o sustinere considerabila” din partea membrilor Consiliului de Securitate, a spus el. „Sper ca aceasta idee sa poata continua, inca, pentru ca suntem intr-o situatie cu tensiuni politice puternice si fara un plan de actiune diplomatic”, a adaugat Ciurkin.

Share our work
Peninsula Coreea e un butoi cu pulbere

Peninsula Coreea e un butoi cu pulbere

Armata sud-coreeana, pregatita pentru un nou razboi

Armata sud-coreeana, pregatita pentru un nou razboi

Consiliul de Securitate al ONU ar fi in favoarea trimiterii unui reprezentant in Coreea de Nord si Coreea de Sud cu sarcina de a aplana tensiunile militare in crestere din peninsula coreeana, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a declarat in urma reuniunii cu usile inchise despre situatia din peninsula coreeana, ca secretarul general al ONU Ban Ki-moon ar trebui sa ia in considerare trimiterea unui reprezentant, o masura care nu necesita aprobarea Consiliului si nu reprezinta „un subiect controversat”. Ciurkin a mai spus ca in cazul in care Consiliul ar fi probat ideea sa privind lansarea unui apel la „maxima retinere”, chestiunea trimisului special ar fi fost adoptata rapid. Rusia a initiat eforturile din cadrul Consiliului de Securitate de a incerca sa previna un conflict militar intre Coreea de Nord si Coreea de Sud. Ciurkin a declarat ca apelul sau la „retinere maxima” a fost potrivit data fiind lipsa unui mijloc diplomatic de a aplana tensiunile, inclusiv revenirea la discutiile in format de sase la care iau parte cele doua Corei, Rusia, China, SUA si Japonia.
Consiliul de Securitate nu a ajuns, la sfarsitul saptamanii trecute, la o pozitie comuna privind raspunsul la situatia din peninsula coreeana, a declarat Ciurkin, adaugand ca membrii Consiliului s-au aratat in favoarea propunerii de a trimite un reprezentant al ONU pentru a purta discutii atat cu Phenianul cat si cu Seulul. Consiliul s-ar putea intalni din nou luni pentru a continua discutiile, a dezvaluit ambasadorul rus.

Reactie in lant

SUA se tem de o posibila „reactie in lant” intre Phenian si Seul in urma exercitiilor de artilerie cu munitie reala efectuate in Coreea de Sud, a afirmat recent vicepresedintele comitetului statului major american, generalul James Cartwright. „Ceea ce ne ingrijoreaza in mod special este daca acestea sunt prost intelese si daca Coreea de Nord va vedea in ele o oportunitate de a trage beneficii replicand acestor tiruri, ceea ce ar putea antrena o reactie in lant”, a declarat generalul Cartwright. Chiar daca aceasta zona a exercitiilor este cunoscuta si utilizata de mult timp de Seul, SUA se tem de o „escaladare” a conflictului, a adaugat generalul Cartwright.

Exercitii pe Yeonpyeong

Coreea de Sud a demarat recent manevrele militare cu tiruri reale, pe insula bombardata recent de Phenian, in pofida amenintarilor Coreei de Nord, a anuntat Ministerul sud-coreean al Apararii. Ceata a intarziat demararea acestor exercitii, prevazute initial pentru sfarsitul diminetii. Ministerul Apararii a precizat ca manevrele vor dura mai putin de doua ore. Civilii de pe insula sud-coreeana Yeonpyeong, bombardata la 23 noiembrie de Coreea de Nord, si cei de pe alte patru insule invecinate, au primit ordinul sa intre la adapost rapid, in cursul diminetii. Un consemn similar a fost comunicat tuturor insulelor din Marea Galbena aflate la frontiera Coreei de Nord, potrivit unui purtator de cuvant al Statului Major Interarme al Armatei sud-coreene. La sfarsitul saptamanii trecute, Phenianul a promis un „dezastru” daca Coreea de Sud nu renunta la manevrele militare pe insula Yeonpyeong.

Share our work
Pericol de razboi nuclear in Coreea

Pericol de razboi nuclear in Coreea

Armata nord-coreeana mimeaza razboiul cu SUA si aliatii sai

Armata nord-coreeana mimeaza razboiul cu SUA si aliatii sai

Cooperarea americano-sud-coreeana ar putea declansa un razboi nuclear in regiune deoarece Sudul a inceput manevrele militare in contextul persistentei tensiunii la aproape trei saptamani dupa bombarea de catre Coreea de Nord a insulei sud-coreene Yeonpyeong, a avertizat Phenianul, citat de mass-media regionala. Manevrele navale efectuate de Sud se vor desfasura pe parcursul acestei saptamani in 27 de locatii. Dupa atacul nord-coreean asupra insulei Yeonpyeong, Coreea de Sud a efectuat exercitii militare comune cu SUA si a continuat cu exercitii de artilerie, in pofida avertismentului Coreii de Nord ca aceste manevre vor agrava tensiunea.
Un comandant al Statului Major sud-coreean a incercat sa diminueze semnificatia exercitiilor militare din aceasta saptamana, afirmand ca ele sunt manevre de rutina si nu se vor desfasura in apropierea granitei maritime disputate de cele doua Corei, unde a avut loc atacul luna trecuta.
Coreea de Nord a acuzat de asemenea Sudul de colaborare cu SUA si Japonia pentru a intensifica presiunea asupra Phenianului. Reamintim ca oficiali sud-coreeni si americani din domeniul apararii s-au reunit luni la Seul pentru convorbiri privind Coreea de Nord si alte subiecte ce sunt abordate in mod constant in discutiile privind domeniul apararii, potrivit Ministerului sud-coreean al Apararii.

SUA vor sta umar la umar cu Coreea de Sud

Luni, dupa ce Coreea de Nord a acuzat colaborarea Coreei de Sud cu SUA si Japonia avertizand asupra unui razboi nuclear in peninsula, seful marelui stat major, amiralul Mike Mullen, a declarat la randul lui ca in peninsula coreeana creste pericolul unui razboi sau al unor ostilitati. Amiralul Mullen spune ca provocarile Coreei de Nord sunt legate de pregatirile preluarii puterii de catre Kim Jong -Un fiul actualului lider de la Phenian, Kim Jong -Il. Intr-o demonstratie de unitate ministrii de externe ai Coreei de Sud si Japoniei s-au intalnit saptamana trecuta in Washington cu secretarul de stat Hillary Clinton, aratand ca nu vor relua negocierile cu Phenianul propuse de China pana cand Phenianul nu isi va schimba atitudinea.
Amiralul Mike Mullen a vizitat saptamana trecuta Coreea de Sud avertizand Phenianul sa puna capat „atitudinii beligerante iresponsabile”. Luni, inalti oficiali ai Apararii americani si sud coreeni au avut convorbiri in Seul asupra Coreei de Nord, convorbiri deschise de declaratia adjunctului asistentului secretarului apararii, Michael Schiffer, ca „SUA vor sta umar la umar cu Coreea de Sud in fata provocarilor Coreei de Nord”. Saptamana aceasta, adjunctul secretarului de stat James Steinberg va vizita China pentru convorbiri asupra Coreei de Nord in mijlocul presiunilor internationale ca Beijingul sa-si foloseasca influenta diplomatica pentru a convinge Phenianul sa puna capat provocarilor. Steinberg se va deplasa ulterior la Seul si Tokio.

Japonia isi muta trupele in sud

Administratia americana si-a intensificat eforturile diplomatice asupra Chinei acuzand liderii de la Beijing ca ar permite Coreei de Nord sa inceapa un program de imbogatire a uraniului si sa lanseze atacuri impotriva Coreei de Sud. Ca raspuns la ceea ce pare asentimentul tacit al Chinei fata de actiunile Phenianului, Washington-ul isi redefineste relatiile cu Coreea de Sud si Japonia creand, in mod potential un bloc anti-China in nord-estul Asiei pe care oficialii americani spun ca nu il doresc dar ca ar putea avea nevoie de el.
Semnale clare privind escaladarea tensiunilor in regiune vin si de la Japonia care, in ceea ce ar putea fi cea mai ampla revizuire a a strategiei sale de aparare post razboi rece, ar urma sa isi reduca fortele de artilerie si echipamentele blindate indreptate catre nord, spre Rusia, pentru a crea unitati mai mobile care ar putea raspunde unei prezente crescande a Chinei in apropierea insulelor disputate din sud.
Realinierea fortelor militare nipone vine intr-un moment in care Washingtonul cere Japoniei sa isi creasca rolul militar in estul Asiei ca raspuns la recentele provocari ale Coreei de Nord dar si la pozitia din ce in ce mai in forta a Chinei in regiune. Noua strategie militara a Japoniei care ar urma sa fie facuta publica saptamana aceasta va prevedea o mai mare integrare a fortelor armate nipone cu cele americane.
De la o disputa retorica initiala cu administratia Obama asupra bazei aeriene americane de pe insula Okinawa, noul guvern de la Tokio s-a apropiat de Washington in urma conflictului diplomatic cu China de acum trei luni in legatura cu disputatele insule din Marea Chinei de Est si cu ingrijorarile privind programul nuclear al Coreei de Nord.

Share our work
Trilaterala pentru Coreea

Trilaterala pentru Coreea

Soldatii sud-coreeni, pregatiti sa respinga agresiunea comunista nord-coreeana

Soldatii sud-coreeni, pregatiti sa respinga agresiunea comunista nord-coreeana

Ministrii de externe american, nipon si sud-coreean, reuniti luni la Washington, au denuntat recentul atac al Republicii Populare Democrate Coreene asupra unei insule a Republicii Coreea, reafirmandu-si hotararea privind o pozitie comuna in problema nord-coreeana, relateaza mass-media locala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. La trilaterala de luni, sefii diplomatiilor nipona Seiji Maehara, americana Hillary Clinton si sud-coreeana Kim Sung-Hwan au insistat pentru intensificarea cooperarii cu China, cerandu-i acesteia sa exercite mai multe presiuni asupra RPDC, pentru a o determina sa-si inceteze actiunile provocatoare si sa se conformeze angajamentelor sale privind transformarea Peninsulei Coreea intr-o zona libera de arme nucleare.
”China, un partener vital pentru mentinerea stabilitatii regionale, singura tara care are intense legaturi cu Coreea de Nord”, in cadrul negocierilor in format de sase privind dosarul nuclear nord-coreean, trebuie sa se implice mai activ „pentru modificarea comportamentului Coreii de Nord”, a afirmat Clinton. Totodata, sefa diplomatiei americane a insistat ca RPDC sa-si amelioreze relatiile cu Coreea de Sud, inaintea unei relansari a tratativelor in format de sase.

Declaratie comuna

Intr-o declaratie comuna difuzata la sfarsitul discutiilor, cei trei ministri au „condamnat cu tarie” recentul atac militar nord-coreean, solicitandu-i Phenianului sa „puna capat comportamentului sau provocator” si sa se conformeze armistitiului care a pus capat razboiului in Peninsula Coreea. Semnatarii documentului s-au pronuntat totodata impotriva activitatii de imbogatire a uraniului si a demararii constructiei unui reactor de apa usoara de catre RPDC, apreciind ca asemenea masuri incalca rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU privind RPDC, precum si angajamentele asumate de Phenian prin declaratia comuna semnata in 2005 de tarile implicate in amintitele negocieri – cele doua Corei, China, Japonia, Rusia, SUA.
Inaintea trilateralei de luni, la Washington, secretarul de stat american a avut intalniri separate cu ministrii de externe nipon si sud-coreean. China, singura tara care nu a condamnat bombardamentul nord-coreean de la 23 noiembrie asupra insulei sud-coreene, a sugerat organizarea unei intalniri intre toate cele sase tari care negociaza in dosarul nuclear nord-coreean, pentru a evoca noile tensiuni produse in Peninsula Coreea. Iritat de atitudinea proteguitoare a Beijingului fata de Phenian, Washingtonul a respins aceasta oferta, anuntand organizarea unei trilaterale cu aliatii sai regionali traditionali.
Barajul de artilerie efectuat de RPDC la 23 noiembrie asupra insulei Yeonpyeong, urmat de o replica armata a Coreii de Sud, este cel mai grav incident de la sfirsitul razboiului in Peninsula Coreea (1950-1953), incheiat printr-un armistitiu, nu cu semnarea unui acord de pace.

Amiralul Mullen, la Seul

Cel mai inalt grad american, amiralul Michael Mullen, efectueaza marti si miercuri o vizita la Seul pentru a reafirma sprijinul Statelor Unite Coreii de Sud dupa bombardamentul Phenianului al unei insule sud-coreene la sfarsitul lunii noiembrie, a anuntat luni Pentagonul. Seful statului major interarme, care urmeaza sa plece de la Washington luni seara, va avea mai ales intalniri cu omologii sai si cu noul ministru al apararii sud-coreean Kim Kwan-Jin. „Este o buna ocazie pentru a reafirma sud-coreenilor angajamentul nostru”, a declarat in fata presei capitanul John Kilby, purtator de cuvant al sefului de stat-major.
Aceasta vizita nu este un mesaj adresat Coreii de Nord, a precizat el, adaugand ca Statele Unite au fost „foarte clare cu comunitatea internationala, noi suntem acolo pentru a ramane si nimeni in regiune nu trebuie sa se insele asupra hotararii noastre”. Statele Unite dispun de peste 28.000 de oameni in Coreea de Sud. Aceasta vizita inopinata a fost decisa saptamana trecuta in timp ce Peninsula Coreea cunostea una dintre cele mai grave crize de dupa razboiul din Coreea in urma bombardamentului de la 23 noiembrie al unei insule sud-coreene in Marea Galbena.

Noi manevre militare

Armata sud-coreeana a inceput luni noi importante manevre militare. Dupa exercitii navale in Marea Galbena cu Coreea de Sud, Statele Unite au inceput la randul lor vineri cu Japonia cele mai importante manevre militare organizate vreodata intre cele doua tari. Presedintele sud-coreean, Lee Myung-bak, a dispus marti consolidarea celor cinci insule ale Coreii de Sud, aflate in apropierea teritoriului nord-coreean, pentru a evita producerea unui exod al locuitorilor, dupa atacul armatei comuniste asupra Insulei Yeonpyeong, la 23 noiembrie. “Ministerele trebuie sa se axeze pe realizarea unei consolidari treptate (a insulelor), dar si pe cooperarea in procesul de creare a locurilor de munca pentru cei care continua sa locuiasca acolo”, a indicat presedintele Lee Myung-bak.
Solicitarea liderului sud-coreean a fost facuta pe fondul temerii conform careia insulele sud-coreene din Marea Galbena, apropiate de Coreea de Nord, vor ajunge sa se depopuleze, deoarece unii locuitori din zona, care se ocupa cu pescuitul, cer sa se ia masuri pentru a fi mutati in alte zone in care nu exista amenintarea unui atac nord-coreean.
Armata sud-coreeana a inceput deja sa aduca din ce in ce mai mult armament si personal pe Insula Yeonpyeong, pentru a raspunde astfel, intr-un mod cat mai eficient, provocarilor viitoare ale regimului lui Kim Jong-il. De asemenea, guvernul sud-coreean a aprobat, luni, efectuarea unor cheltuieli de 30 de miliarde de woni (19 milioane de euro) pentru a-i reloca pe cei stramutati din Insula Yeonpyeong, dar si pentru reconstruirea cladirilor distruse in atacul de la 23 noiembrie.

Share our work