Moment istoric: Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere la UE

, , , , , , , ,
 
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă

Republica Moldova a semnat vineri, la Bruxelles, un document istoric ce are menirea să schimbe cursul acestei țări. Reprezentanții Chisinăului au semnat documentul, alături de omologii lor din Ucraina și Georgia. “Este o mare zi pentru Europa (…). Uniunea Europeană se află alături de voi astăzi mai mult decât oricând”, a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului Eurpean, înainte să semneze acordul cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă, în cadrul unui summit european, la Bruxelles. La randul lor, oficialii celor trei state semnatare au declarat la unison ca este vorba despre un moment istoric.

„De azi înainte, Moldova și Uniunea Europeană sunt unite. Este o zi istorică, ce are o semnificație specială. Și pe care aş putea-o defini printr-un singur cuvânt: viitor! Un viitor. Şi nu e vorba doar de un viitor mai bun, ci viitorul în deplinul sens al acestui cuvânt! (…) Din 2009, de la formarea unei coaliții de guvernare pro-europene, Republica Moldova a făcut alegerea. O alegere definitivă, de integrare europeană. Această alegere ne obligă. De asemenea, ne dă puterea să mergem înainte! De-a lungul acestui parcurs strategic, nu avem dreptul să facem compromisuri sau să ezităm, pentru a ne atinge obiectiv principal – cel de a deveni membru cu drepturi depline a marii familii a Uniunii Europene. Noi știm cât este de exigent acest parcurs și nu subestimăm în niciun fel dificultățile. Dar nu avem nicio îndoială referitor la determinarea noastră. Totul va fi făcut pentru a reforma și a moderniza Moldova. Țara mea este supusă unor tensiuni foarte mari, ca și întreaga regiune. Știți acest lucru cu toții, la fel de bine ca și mine. Astăzi, probabil, la frontierele de Est ale Uniunii Europene, valorile fondatoare ale integrării europene sunt puse la încercare. Dar tot acolo se află și cei mai înflăcărați susținători ai integrării europene. Și ei au nevoie de sprijinul dumneavoastră. Ei merită acest lucru. De aceea, aș dori să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care l-aţi acordat obiectivului nostru de integrare europeană, pentru cooperare și solidaritatea față de țara mea”, a declarat Leanca. La randul sau, presedintele Traian Basescu a declarat ca semnarea Acordului de asociere UE-Republica Moldova reprezintă împlinirea unui efort de 10 ani. “De 10 ani (n.r. luptăm pentru asta), de când nu se pomenea în concluziile Consiliului European despre Republica Moldova. Este o zi în care vedem împlinit un efort politic la nivel european, dar în același timp este de remarcat efortul făcut de moldoveni. Guvernul lor (…) a început un proces foarte inteligent că a pus vizele întâi, pe urmă asocierea și acordul de liber schimb, și sunt singurii care au obținut și una și alta. (Vlad) Filat a început, (Iurie) Leancă a continuat și noi am susținut”, a argumentat președintele Băsescu, înaintea începerii lucrărilor Consiliului European.

Beneficii și obligații

Calificat drept ‘inovator și ambițios’ de către Comisia Europeană, care l-a negociat din 2007, Acordul de Asociere creează cadrul unei colaborări sporite în numeroase sectoare: energie, justiție, politica externă, vize, cultură. Țările semnatare trebuie să se angajeze să respecte statul de drept și să lupte împotriva corupției. Scopul unei astfel de înțelegeri este și crearea unei zone de liber-schimb, prin introducerea de norme comune. Cele trei state vor obține un acces privilegiat pe piața internă a UE, “cea mai mare piață unică din lume”, cu 500 de milioane de consumatori. Exporturile ucrainene ar putea crește astfel cu un miliard de euro de an, în special în sectoarele textil, alimentar și al oțelului, ceea ce ar impulsiona creșterea economiei cu 1%, conform unui studiu al UE. În contrapartidă, Ucraina, Republica Moldova și Georgia vor trebui să adopte reforme profunde care s-ar putea dovedi dificile din puncte de vedere social și politic. Pentru UE, beneficiile comerciale sunt așteptate pe un termen mult mai lung, însă sprijinul se anunță scump pentru următorii ani. Bruxellesul a promis un vast program de ajutor de 11 miliarde de euro numai pentru Ucraina.

Sub umbrela UE de amenitarile Rusiei

Pe termen lung, UE “va trebuie să depună un efort susținut pentru a-și ajuta țările să aplice reforme dureroase, în special în sectorul energetic, pentru ca ele să fie mai puțin vulnerabile la presiunile Rusiei”, atrage atenția Judy Dempsey, din partea Institutului Carnegie Europe. În ceea ce privește riscul ca semnarea acestor acorduri să tensioneze și mai mult relațiile cu Rusia, France Presse notează că prudența este cea care domină la Bruxelles, unde experții nu au anticipat deloc că această înțelegere, ce trebuia inițial semnată la sfârșitul lui 2013, va declanșa această criză gravă din Ucraina. Șase luni mai târziu, Rusia pare să fi conștientizat că nu le poate împiedica pe cele trei țări să semneze acordul, chiar dacă a încercat să facă presiune interzicând importurile de vin moldovenesc sau de ciocolată ucraineană.

Pe plan economic, Rusia a atenționat că va lua “măsuri de protecție” dacă se va dovedi că acordul îi va afecta economia. Ea se teme în special de un aflux de produse fabricate în UE prin intermediul teritoriului ucrainean. Acordul de Asociere nu se aplică unor teritorii aflate în dispută, cum ar fi Crimeea. UE a interzis oficial importurile de bunuri din Crimeea, a cărei anexare de către Rusia nu o recunoaște. Numai produsele din Crimeea autorizate de autoritățile de la Kiev vor fi acceptate și în UE. Companiile din Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova, și cele din Osetia de Sud și Abhazia, teritorii georgiene a căror independență a fost recunoscută de Rusia, nu vor beneficia de avantajele comerciale legate de Acordul de Asociere.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *