Conferinta la Moscova: Scutul antiracheta, in atentia expertilor din 50 de state

Conferinta la Moscova: Scutul antiracheta, in atentia expertilor din 50 de state

Experţi militari din 50 de state participă joi şi vineri la o conferinţă pe tema apărării antirachetă, organizată de ministerul rus al Apărării la Moscova.
Scopul conferinţei este de a prezenta propria viziune referitoare la influenţa sistemului antirachetă american asupra securităţii globale şi pentru a discuta despre cooperarea în acest domeniu. Conferinţa de la Moscova are loc cu puţin timp înainte de Summitul Alianţei Nord-Atlantice, programat pentru 20-21 mai la Chicago, la care NATO intenţionează să anunţe realizarea primei etape a scutului de apărare antirachetă. „Vor fi prezenţi peste 150 de participanţi din 50 de state. Cele 28 de ţări membre ale NATO şi-au confirmat participarea”, a afirmat recent generalul Nikolai Makarov. La conferinţa organizată de Ministerul rus al Apărării vor lua parte, de asemenea, reprezentanţi din China, Coreea de Sud, Japonia şi din ţări membre ale CSI şi ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă.
„Reuniunea de la Moscova constituie un format unic. Niciodată o problemă de securitate nu s-a discutat la Ministerul Apărării atât de deschis. Intenţionăm să comunicăm evaluările noastre cu privire la influenţa scutului antirachetă asupra securităţii globale şi regionale şi suntem gata să discutăm toate punctele de vedere. Să ne arate cu date concrete unde nu avem dreptate”, a precizat viceministrul rus al apărării, Anatoli Antonov.

SUA nu vor să renunţe la scutul antirachetă

Scutul de apărare antirachetă din Europa rămâne o sursă majoră de tensiune între Rusia şi Statele Unite ale Americii, iar Kremlinul a ameninţat cu desfăşurarea de arme tactice în apropiere de Europa dacă nu va deveni partener cu drepturi depline în cadrul sistemului. În ajunul reuniunii internaţionale în Rusia asupra apărării antirachetă, Statele Unite sunt ferme în controversa că un sistem amplasat în Europa faţă de care Moscova se opune vehement nu reprezintă niciun pericol pentru Rusia.
Washingtonul a recunoscut că nu a înregistrat şi că nici nu aşteaptă în cursul acestui an progrese în negocierile cu Moscova în subiectul apărării antirachetă. „Nu reuşim să ajungem la o înţelegere din cauza condiţiilor înaintate de Rusia. Am auzit numeroase declaraţii din partea Moscovei cu cerinţa de a oferi garanţii juridice. Dar noi nu putem da niciun fel de garanţii juridice, care ar putea să îngrădească posibilităţile noastre de a ne apăra trupele şi pe noi înşine”, a afirmat reprezentantul special al SUA pentru stabilitate strategică şi apărare antirachetă, Ellen Tauscher.
Planul NATO conceput de SUA de a desfăşura elemente de apărare antirachetă în Europa irită puternic relaţiile Moscova-Washington. Statele Unite afirmă că sistemul va opri ameninţările venite din partea unor naţiuni fără scrupule cum ar fi Iranul. Moscova susţine în schimb că el ar submina forţele nucleare ale Rusiei. „Punctul nostru de vedere şi de analiză este că apărarea antirachetă a Statelor Unite nu subminează factorul Rusiei de descurajare strategică… Noi vom prezenta din nou faptele tehnice la această conferinţă”, a declarat emisarul special al Departamentului de Stat american Ellen Tauscher.
„În niciun caz nu aş spune ca suntem într-un impas. Noi ştim care sunt domeniile de preocupare şi întrebările ce se pun, dar pentru că multe dintre ele sunt de natură tehnică, iar altele de natură politică, este important că noi continuăm aceste discuţii tehnice şi de experţi către o posibilă cooperare viitoare”, a mai spus Tauscher.

Temerile Rusiei

Oficiali ruşi intenţionează să împingă în faţă punctul de vedere opus şi ministrul adjunct al apărării rus avertizează că discuţiile în această dispută ar putea ajunge într-un punct fără întoarcere. Adjunctul ministrului rus al apărării, Anatoli Antonov, a declarat pentru ziarul guvernamental Rossiiskaia Gazeta că Moscova va prezenta noi dovezi de susţinere a cererii sale. Cheia conferinţei, „în opinia mea, va fi prezentarea rezultatelor obţinute pe calculator ce demonstrează modul în care elemente ale NATO de apărare antirachetă, printre care noi obiecte implementate în Polonia, România, Turcia şi în alte locuri pot avea o influenţă asupra descurajării nucleare a Rusiei”, a declarat el.
Planurile urmează unei abordări „pe etape de adaptare” folosind radare Aegis şi interceptoare pe nave şi un radar mult mai puternic instalat în Turcia în prima fază, urmată de radare şi interceptoare în România şi Polonia. Oficiali ruşi au avertizat cu privire la acţiuni de represalii în cazul în care aceste desfăşurări ameninţă Rusia. Presa rusă a relatat luna trecută că rachete avansate S-400 de suprafaţă-aer au fost instalate în Kaliningrad, enclava învecinată cu Polonia.
Elementele din Polonia vor fi implementate în a treia fază, estimată pentru 2018. Antonov a caracterizat aceasta drept punctul din care negocieri ulterioare ar putea fi imposibile. „Când americanii ajung la al treilea pas de realizare a planurilor lor antirachetă în Europa şi pun eficacitatea forţelor noastre nucleare strategice sub ameninţare, vor fi întrebări serioase cu privire la o reacţie adecvată a Rusiei”, a spus el.

Share our work
Berlinul ameninta: Acordul de asociere UE-Ucraina, in pericol

Berlinul ameninta: Acordul de asociere UE-Ucraina, in pericol

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a avertizat că Berlinul va bloca ratificarea acordului de asociere Uniunea Europeană – Ucraina, în contextul îngrijorărilor legate de situaţia fostului premier Iulia Timoşenko.
„Noi, germanii, spunem că acordul de asociere UE-Ucraina nu poate fi ratificat dacă nu sunt clar îndeplinite condiţiile unui de stat de drept”, a declarat Westerwelle, într-un interviu acordat unei televiziuni. Acordul de asociere Uniunea Europeană – Ucraina a fost parafat la 30 martie, la Bruxelles, după aproape cinci ani de negocieri şi în pofida tensiunilor deja existente legate de încarcerarea fostului premier Iulia Timoşenko. Dispoziţiile privind „instituirea unei zone de liber schimb aprofundat şi cuprinzător” acoperă toate domeniile: comerţul cu bunuri, agricultura – unde UE dă asigurări că a obţinut exceptări pentru anumite produse sensibile -, servicii, investiţii, libera circulaţie a capitalurilor şi cea a persoanelor, limitată totuşi la călătoriile de afaceri.
La momentul respectiv, diplomaţi europeni precizau că parafarea este o etapă „pur tehnică”, ea neînsemnând că Uniunea Europeană este pregătită să semneze oficial Acordul. Într-un alt interviu apărut miercuri, într-un cotidian, şeful diplomaţiei germane a reamintit că Ucraina, în calitate de membru al Consiliului Europei, s-a angajat să respecte standardele acestei organizaţii în materie de drepturi ale omului. „Guvernul ucrainean trebuie să ştie: drumul spre Europa trece pe un pod care se sprijină pe doi piloni: democraţia şi statul de drept”, a subliniat el.
Întrebat pe tema unui eventual boicot al Euro-2012 din Ucraina de către guvernul german, Guido Westerwelle a afirmat că, deocamdată, subiectul nu este de actualitate, transmite Agerpres. „Sunt de părere că nu are rost să decidem în legătură cu acest lucru astăzi. (…) Nu ajută să spunem că o vom face în şase săptămâni”, a adăugat el, insistând că „important este astăzi să o ajutăm pe dna Timoşenko”. Potrivit presei germane, cancelarul Angela Merkel şi miniştrii cabinetului său ar putea să nu se deplaseze în Ucraina pentru a asista la meciuri de la Euro-2012 dacă Iulia Timoşenko nu va fi eliberată până atunci.

Germania preia initiativa

Totodată, Germania insistă ca Euro-2012 să nu se mai desfăşoare în Ucraina. Ministrul adjunct al economiei şi dezvoltării din Germania, Gudrun Kopp, a propus ca toate meciurile Campionatului European de Fotbal din vara acestui an să aibă loc doar în oraşe poloneze, în legătură cu încălcările standardelor democratice care au loc în Ucraina”. „Mai este încă timp pentru a verifica dacă este posibil ca toate meciurile să se desfăşoare exclusiv în oraşe poloneze sau – de ce nu? – în Polonia şi într-o altă ţară”, a subliniat oficialul german, explicând că, prin poziţia sa, doreşte să pedepsească autorităţile ucrainene pentru încălcarea valorilor democratice. „Cine încalcă în mod constant drepturile omului ar trebui să ia în considerare şi posibilele consecinţe. Suntem responsabili de acest lucru şi trebuie să boicotăm Campionatul European de Fotbal din Ucraina” a declarat Kopp. De asemenea, ministrul german a făcut un apel la sportivii, guvernele şi parlamentele europene să se pronunţe împotriva încălcării drepturilor omului în Ucraina.
„Deutsche Welle”, citat de „Ukrainsika Pravda” menţionează că dezbaterile referitoare la cazul Timoşenko a împărţit guvernele europene în tabere diferite, cei mai activi critici ai acestei probleme devenind politicienii germani, care îndeamnă la un boicot politic al meciurilor din cadrul Euro-2012.
Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei i-a îndemnat pe politicienii europeni să nu boicoteze Euro 2012.

Boicotul a demarat

Între timp, presa de la Kiev anuntă că Austria déjà a dat un semnal negativ.  Ziarul austriac „Niederoesterreichische Nachrichten” a relatat că ministrul austriac al Apărării, Norbert Darabos, responsabil pentru sport, nu va fi prezent la meciul amical Austria-Ucraina, care va avea loc la 1 iunie 2012, în Innsbruck (un oras din sud-vestul Austriei si capitala provinciei Tirol). Ministrul doreşte astfel să dea un semnal autorităţilor ucrainene în legătură cu situaţia fostului prim-ministru Iulia Timoşenko, care acuză că a fost bătută în închisoarea din Harkiv.

Share our work
Atentate in Ucraina: Ancheta continua

Atentate in Ucraina: Ancheta continua

Ucraina, un stat esuat?

Autorităţile ucrainene continuă să investigheze atacurile teroriste produse săptămâna trecută în oraşul Dnepropetrovsk şi soldat cu rănirea a 30 de persoane. Potrivit datelor neoficiale, forţele de securitate ucrainene examinează versiunea „criminala” a acestui caz şi presupun că dispozitivele explozive au fost utilizate pentru redistribuirea sferelor de influenţă, relatează publicaţia Focus. „În Dnepropetrovsk se duce un război între grupurile de afaceri locale, care sunt încă asociate cu criminalitatea”, a explicat o sursă din cadrul Departamentului regional al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), care a amintit că, în urmă cu două săptămâni, un om de afaceri influent, Ghenadi Axelrod, a fost asasinat într-o explozie. „Există toate motivele să credem că aceste atacuri nu au nimic de-a face cu politica”, a subliniat sursa.
Oficial, poliţia şi serviciile speciale din Ucraina comentează cu mare reţinere mersul anchetei, informează săptămânalul „Zerkalo Nedeli”, menţionand, totuşi, că directorul adjunct al SBU, Volodimir Rokiţki, şi-a exprimat încrederea că politicul nu este implicat în acest caz. „Mă îndoiesc că vreun partid politic poate lua parte la astfel de acţiuni, pentru că există un Dumnezeu care nu iartă asemenea lucruri”, a declarat Rokiţki.
Patru explozii consecutive s-au produs, la 27 aprilie, în locuri publice din oraşul Dnepropetrovsk, rănind 30 de persoane.

Share our work
Siberia, zona strategica pentru China

Siberia, zona strategica pentru China

Steagul Chinei flutura deasupra Siberiei

Desfăsurate la Moscova, lucrările forumului ruso-chinez s-au concretizat prin semnarea a 27 de acorduri încheiate între diferite companii din cele două tări, în valoare totală de peste 15 miliarde de dolari, relateaza mass-media rusa. Conform cotidianului economic „Vedomosti”, cele mai importante dintre aceste contracte vizează investitii care vor fi derulate în Siberia si în Orientul Îndepărtat. În vederea dezvoltării tuturor acestor investitii, Rusia si China vor crea, până la sfârsitul lunii iunie 2012, un fond comun de investitii în valoare de patru miliarde de dolari. Părtile implicate în proiect, este vorba despre „Fondul de investitii directe al Rusiei” si „China Investment Corporation” (CIC) vor contribui cu un miliard de dolari fiecare, restul urmând să vina de la alti investitori. Referitor la aceste contracte, Kirill Dmitriev, directorul general al Fondului rusesc a declarat ca „fondurile chinezesti dispun de un important volum de resurse relativ ieftine, precum si de o proprie si unică expertiză. În Rusia creste numărul proiectelor angajate în Siberia si în Orientul Mijlociu, ceea ce stimuleaza atentia chinezilor. Ei caută parteneri de încredere: proiectele trebuie sa fie valoroase si să aibă sustinerea statului”.

Alianta oligarhilor

Unul dintre acorduri poartă semnăturile directorului general al grupurilor „UC Rusal” si „Bazovyi Element” (Bazel), proprietarul En+, Oleg Deripaska si a presedintelui „Norinco”, Zhaogang. În trei ani, cei doi parteneri intentionează să atingă o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari. In 2009, „Norinco” a fost de acord să preia de la „UC Rusal” 1,68 milioane tone de metal pe an până în 2016.
„Norinco” este cel mai important client al UC Rusal în Asia, unde compania vrea să furnizeze două milioane de tone pe an, iar China este cea mai mare piată de aluminiu, cu 45% din consumul mondial în 2011. Tot anul trecut, „UC Rusal” a cumpărat 33% din actiunile „Shenzhen North Investments” – sucursala comercială a „Norinco”. Noua structură, care a primit numele de North United Aluminium, a început să functioneze la sfarsitul lunii aprilie 2012.

Siberia, pamant chinezesc

Anterior, autoritatile de la Beijing au anuntat ca vor arenda, in anii urmatori, aproximativ 500 de mii de hectare de pamant din regiunea de frontiera a Federatiei Ruse, pentru satisfacerea necesitatilor agricole ale populatiei chineze. Acestea se adauga la cele 426,6 mii de ha pe care administraţia provinciei Heilongjiang, situata in regiunea de nord-est a Chinei, le-a luat deja în arendă de-a lungul frontierei cu Regiunea Autonomă Evreiască şi Ţinutul Habarovsk din Federatia Rusa. Totodata, si administraţia oraşului chinez Mudanjiang, are în arendă 146,6 mii ha de pământ arabil, în Federatia Rusa. „Posesiunile” acestui oraş în Rusia au crescut, în comparaţie cu anul trecut, cu aproximativ 42 %. Administraţia Mudanjiang mai este şi operatorul a 16 întreprinderi de prelucrare a cerealelor, din extremul orient al Rusiei. Conform surselor citate anterior, pe pământul arendat de autoritatile chineze se vor cultiva cartofi – în conformitate cu politica federală chineză, de popularizare a cartofului, care spre deosebire de orez, cultura principală în agricultura chineză, are mai puţină nevoie de apă. Conform estimărilor guvernului chinez, până în 2030, populaţia ţării va ajunge la 1,5 miliarde, ceea ce va necesita 100 milioane de toane de alimente în plus anual.

Precedent coreean

Reamintim ca la inceputul lunii iunie 2011, guvernul chinez a anunţat că va ajuta Coreea de Nord să transforme doua insule în „zone economice bazate pe întreprinderi şi orientate către piaţă de larg consum”. Acest program este primul de acest fel realizat între guvernele celor două ţări comuniste, relateaza mass-media regionala, preluata de presa de la Bucuresti.
Cele 1.200 de hectare sunt închiriate de către guvernul chinez, împreună cu un port, pentru următorii 50 de ani. La ceremonie au participat ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, şi directorul administrativ al Partidului Muncitoresc din Coreea, Chang Sung-taek. “Cele două zone vor reprezenta o platformă pentru promovarea economică şi cooperarea comercială cu restul lumii”, au declarat cei doi oficiali. Suspiciunile că cele două ţări ar putea discuta legături economice planează de mai mulţi ani, de când dictatorul nord-coreean Kim Jong-il a vizitat China în urmă cu trei ani. În plus, China îşi susţinea deja ţara vecină trimiţând ajutoare, semnal de Internet şi alte schimburi, in conditiile in care aceasta tara a intrat sub sanctiuni internationale ca urmare a bombardamentelor lansate asupra Coreei de Sud la sfarsitul anului trecut.
În afara celor două insule, Hwanggumpyong şi Wihwa, China va avea acces şi la portul Rason, acesta fiind adevăratul motiv care stă la baza înţelegerii dintre cele două state. Prin acest port, China va avea din nou legătură maritimă cu sudul ţării, legătură pierdută când a cedat fâşia de coastă Rusie în 1860 (actuala regiune rusa Vladivostok). Chinezii intenţionează să construiască o fabrică de ciment şi să modernizeze infrastructura rutiera si portuara a zonei, trezind speculatii privind posibila desfasurare de forte navale si terestre chineze in regiune.

Share our work
R Moldova, tot mai aproape de politicile de Securitate si Aparare UE si NATO

R Moldova, tot mai aproape de politicile de Securitate si Aparare UE si NATO

Consultări Republica Moldova – UE în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) au demarat miercuri la MAEIE. De asemenea, experţi din cadrul NATO, în vizită la Chişinău, evaluează zilele acestea Armata Naţională, aflată în prezent în plin proces de reformare.
Delegaţia Republicii Moldova este condusă de către Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, însoţită de membrii Grupului de Lucru pentru coordonarea procesului de colaborare cu UE în domeniul PSAC. Delegaţia UE este condusă de Timothy Clarke, şef al Direcţiei Politica de Parteneriat şi Acorduri în cadrul PSAC, Serviciul European pentru Acţiune Externă.
Vizita de lucru este rezultatul pozitiv al intensificării dialogului dintre R Moldova cu partenerii europeni (Secretariatul General al Consiliului UE şi statele membre UE), precum şi a corespondenţei la nivel înalt dintre prim-ministrul Republicii Moldova şi Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate în contextul pregătirilor pentru lansarea procesului de cooperare cu UE în domeniul PSAC. Stabilirea unui cadrul de participare a R Moldova în PSAC a UE este o prioritate inclusă în cadrul Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” pentru anii 2011-2014, în conformitate cu Strategia securităţii naţionale a R Moldova şi un angajament asumat în cadrul Acordului de Asociere dintre UE-R Moldova.
Membrii grupului de Lucru au prezentat principalele evoluţii în procesul de pregătire pentru lansarea negocierilor asupra Acordului cadru de cooperare cu UE în domeniul PSAC,care va stabili cadrul şi condiţiile pentru viitoarea eventuală participare a Republicii Moldova la operaţiile UE de gestionare a crizelor. Totodată, pe parcursul vizitei, delegaţia UE va avea o serie de întrevederi la Ministerul Apărării, Comisia parlamentară pentru relaţii externe şi integrare europeană, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, experţi în domeniu.

Experienţa NATO

Republica Moldova se află în prezent în tranziţia spre reformarea domeniului de apărare şi securitate, iar asistenţa NATO în acest proces este binevenită, a declarat viceministrul Apărării, Igor Panfile, în cadrul consultărilor bilaterale cu experţii Procesului de Revizuire şi Planificare a Parteneriatului (PARP). Şeful Direcţiei politică de apărare şi planificare a apărării, locotenent-colonelul Vladimir Ababii, a afirmat că agenda de lucru a experţilor NATO la Chişinău prevede consultaţii bilaterale privind evaluarea implementării obiectivelor de parteneriat asumate de R Moldova. De asemenea, a specificat sursa citată, în cadrul sesiunilor de lucru a experţilor, vor fi discutate aspecte cu privire la Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO.
„Tematica consultărilor bilaterale este multidimensională şi cuprinde atât domeniul apărării, cât şi cel al securităţii naţionale. Este vorba despre consolidarea capacităţilor R Moldova de combatere şi prevenire a terorismului, îmbunătăţirea controlului democratic al sectorului de apărare, inclusiv prin revizuirea rolurilor şi responsabilităţilor instituţiilor statale de bază”, a declarat Vladimir Ababii. „Totodată, agenda consultărilor bilaterale include aspecte privind planificarea apărării şi cea bugetară, profesionalizarea Armatei Naţionale, dezvoltarea corpului de subofiţeri, managementul personalului, ameliorarea securităţii şi a muniţiilor, etc”, a mai precizat sursa citată.
Vizita de lucru a grupului de experţi NATO în domeniul Procesului de Planificare şi Revizuire a Parteneriatului (PARP) în Republica Moldova se desfăşoară în perioada 2 – 4 mai. Scopul consultărilor bilaterale este de a trece în revistă reformele implementate în sectorul de apărare şi securitate pe parcursului anului 2011.

Share our work
Nicolae Timofti: Romania, tara cea mai apropiata de Republica Moldova

Nicolae Timofti: Romania, tara cea mai apropiata de Republica Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va efectua joi o vizită oficială în România, la invitaţia şefului statului român, Traian Băsescu.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul vizitei preşedintelui moldovean la Bucureşti, vor avea loc convorbiri oficiale între cei doi şefi de stat, urmate de o declaraţie de presă comună.”În cadrul convorbirilor cu preşedintele României vor fi abordate teme aflate pe agenda bilaterală, perspectiva europeană a Republicii Moldova, precum şi subiecte de actualitate de pe agenda internaţională”, a precizat sursa citată.
România este ţara cea mai apropiată de Republica Moldova, a declarat miercuri,  preşedintele Nicolae Timofti într-un interviu acordat Radio Chişinău cu o zi înainte de vizita sa oficială la Bucureşti. „Vorbim aceeaşi limbă. Nu avem intenţii să cheltuim resurse suplimentare pentru acquis comunitar”, a menţionat Timofti.
Preşedintele Republicii Moldova se declară convins că schimbările politice de la Bucureşti nu vor afecta relaţiile cu Chişinăul.”Nu poate să influenţeze schimbarea guvernelor într-o ţară sau alta relaţiile dintre două ţări, mai ales dacă la baza relaţiilor sunt puse nişte principii bine gândite şi determinate. În plus, politica externă a României nu se schimbă odată cu guvernarea, mai cu seamă faţă de Republica Moldova”, a declarat Nicolae Timofti într-un interviu pentru Agerpres, în ajunul primei sale vizite oficiale în România în calitate de şef de stat.
Nicolae Timofti a declarat că intenţionează să discute cu oficialii de la Bucureşti dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state şi să convingă că Republica Moldova este un partener credibil. El s-a arătat interesat şi de preluarea de către Republica Moldova a experienţei României în procesul de aderare la Uniunea Europeană. „În domeniul integrării europene, România are experienţă pe care şi noi trebuie să o preluăm şi să o acumulăm. Este nevoie de a prelua cadrul legal al UE, care este deja tradus şi pe care trebuie să-l aplicăm şi în Republica Moldova”.
Nicolae Timofti va efectua joi o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui român, Traian Băsescu. Nicolae Timofti va avea întrevederi la Bucureşti cu preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, preşedintele Senatului, Vasile Blaga şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.

Share our work