Gazul și votul: Cum s-a rescris echilibrul de putere dintre Chișinău, Tiraspol și Moscova după alegeri

Gazul și votul: Cum s-a rescris echilibrul de putere dintre Chișinău, Tiraspol și Moscova după alegeri

Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional

La 20 octombrie 2024, cetățenii Republicii Moldova au fost chemați la urnele de vot pentru a-și alege președintele și pentru a se pronunța asupra întrebării: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” — cu două opțiuni de răspuns: „DA” sau „NU”. Referendumul constituțional privind integrarea europeană era conceput drept o piatră de temelie a parcursului european al statului, menită să confirme, atât pe plan intern, cât și extern, opțiunea democratică a Republicii Moldova pentru integrarea în spațiul european.

Conform majorității sondajelor, aderarea la Uniunea Europeană era susținută de aproximativ 60–65% dintre cetățenii din țară, iar votul diasporei era așteptat să consolideze și mai mult această tendință. Totuși, scrutinul, deși anticipat ca un test cu un rezultat previzibil, s-a încheiat cu un deznodământ la limită. După numărarea a 100% din procesele-verbale, pentru opțiunea „DA” s-au pronunțat 50,38% dintre alegători (750.075 voturi), iar pentru „NU” — 49,62% (738.799 voturi).

Rezultatul strâns a fost puternic influențat de imixtiunea Federației Ruse, care a încercat să deturneze parcursul european al Republicii Moldova printr-un ansamblu de acțiuni politice, informaționale și economice. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, imixtiunea rusă a fost exercitată pe multipli vectori, printre care:

  1. amplificarea tendințelor radicale, de natură separatist-autonomistă;
  2. propagandă şi dezinformare;
  3. exploatarea factorului ecleziastic;
  4. ingerința FR în procesul electoral din RM;
  5. operațiuni subversive derulate de serviciile speciale ruse;
  6. exploatarea elementelor de crimă organizată;
  7. şantajul energetic.

Nu este pentru prima dată când Chișinăul se confruntă cu ingerințe externe în procesele electorale, însă de această dată s-a manifestat o nouă schemă de influență, care a fost foarte aproape de a-și atinge obiectivul principal. Autoritățile și jurnaliștii de investigație au reușit să deconspire o amplă rețea de corupere electorală coordonată de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) și de oligarhul fugar Ilan Șor, stabilit la Moscova.

Scopul acestei rețele era direct: cumpărarea voturilor cetățenilor moldoveni. Potrivit președintei Maia Sandu, obiectivul urmărit era coruperea a aproximativ 300.000 de voturi. Rețeaua avea o structură ierarhică bine definită, cu un centru de coordonare la Moscova și un nucleu executiv în Republica Moldova, desfășurat la nivel național, după următorul model:

  • Celule teritoriale: 119 (fiecare având sarcina de a recruta activiști; obiectivul per raion era de aproximativ 1.500 de persoane);
  • Celule primare: peste 1.900;
  • Activiști: aproximativ 33.000 (fiecare trebuia să recruteze și să înregistreze între 5 și 10 potențiali alegători; aceștia erau remunerați cu 2.000 lei lunar — circa 100 euro);
  • Simpatizanți: în jur de 84.000 (persoane recrutate de activiști).

Deși referendumul a fost validat, iar Constituția modificată, în spațiul public moldovenesc persistă narativul promovat de surse pro-ruse potrivit căruia referendumul ar fi „eșuat” în interiorul țării, iar pragul necesar ar fi fost atins doar datorită votului diasporei.

Pe fondul amplului fenomen de corupere electorală și al contestării legitimității referendumului, un alt subiect care ar fi meritat o atenție sporită a trecut aproape neobservat: votul cetățenilor din stânga Nistrului.

Percepută constant drept o regiune exclusiv pro-rusă, controlată de un regim separatist susținut de Moscova, Transnistria a oferit de această dată un rezultat surprinzător. La cele 30 de secții de votare deschise pentru locuitorii din regiune, s-au prezentat 15.526 de alegători, dintre care 4.816 (31,02%) au votat „DA”, iar 10.710 (69,98%) — „NU”.

Deși majoritatea voturilor a fost împotriva modificării Constituției, procentul favorabil opțiunii „DA” a fost semnificativ mai ridicat decât în unele raioane ale Republicii Moldova care beneficiază de sprijin european. De pildă:

  1. Edineț – 29,74% „DA” / 70,26% „NU”;
  2. Briceni – 28,63% „DA” / 71,37% „NU”;
  3. Ocnița – 21,06% „DA” / 78,94% „NU”;
  4. Taraclia – 7,96% „DA” / 92,04% „NU”;
  5. UTA Găgăuzia – 5,16% „DA” / 94,84% „NU”.
Titlul: Cum a votat Republica Moldova la referendumul din 20 octombrie 2024
Sursa: moldova.europalibera.org

Merită subliniat faptul că Republica Moldova nu exercită control efectiv asupra regiunii transnistrene, ceea ce face imposibilă desfășurarea unei campanii electorale libere dincolo de Nistru. În teritoriul controlat de regimul separatist, libertatea presei și circulația persoanelor sunt puternic restricționate, iar accesul la surse independente de informare este limitat.

În grila canalelor TV din stânga Nistrului nu se regăsea nici măcar postul public Moldova 1, cu atât mai puțin alte televiziuni sau instituții media de pe malul drept. Astfel, pentru cetățenii din regiune, singurele surse de informare credibile despre evenimentele de pe malul drept rămâneau contactele personale — rude, prieteni, navetiști — și rețelele de socializare, canale prin care informația reușea totuși să traverseze bariera mediatică impusă de administrația de la Tiraspol.

Regiunea transnistreană, paralizată de frigul Gazpromului

Deși rezultatul referendumului a fost la limită, acesta a reprezentat o înfrângere în războiul hibrid dus de Federația Rusă împotriva Republicii Moldova. Reacția Moscovei nu s-a lăsat mult așteptată. La o lună după scrutin, Victor Parlicov, ministrul Energiei, a anunțat că a primit o invitație din partea Gazprom pentru discuții pe mai multe subiecte. Pe 25 noiembrie, ministrul moldovean s-a deplasat la Sankt-Petersburg, unde a avut întrevederi cu Alexei Miller, directorul concernului rus. Tema centrală a discuțiilor a fost aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene.

În cadrul unei conferințe de presă, Parlicov a precizat că Gazprom încearcă să condiționeze livrările de gaze pentru malul stâng de plata unei pretinse datorii de 709 milioane de dolari a malului drept. Această problemă nu era nouă; în 2021, Gazprom redusese deja livrările către Moldovagaz, companie fiică a concernului rus și principal furnizor pe piața moldovenească.

Pentru a clarifica situația, Chișinăul a apelat la două companii internaționale de renume — Wikborg Rein și Forensic Risk Alliance — pentru a efectua un audit independent privind datoria. Raportul, publicat în septembrie 2023, a constatat că Republica Moldova avea o datorie aproape inexistentă, de doar 8,6 milioane de dolari. Partea rusă nu a furnizat documentele necesare pentru audit și nu a recunoscut concluziile acestuia.

În acest context, șantajul Gazpromului a devenit evident: Rusia urmărea destabilizarea Republicii Moldova prin intermediul Transnistriei, chiar dacă acest lucru implica afectarea gravă a regiunii pe care o controlează de facto de peste trei decenii. Scenariul părea improbabil atât pentru Chișinău, cât și pentru pretinsele autorități de la Tiraspol.

După aproape o lună de tăcere totală din partea rusă, pe 28 decembrie, Gazprom a notificat Moldovagaz că, începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (MSK), livrările de gaz vor fi reduse la zero. Până atunci, așa-numitele autorități de la Tiraspol primeau zilnic 5,7 milioane de metri cubi, volum suficient pentru a acoperi consumul întregii regiuni, inclusiv pentru industria grea și producerea de energie electrică destinată malului drept.

Titlul: Comunicatul Gazprom privind sistarea livrărilor de gaz către Moldovagaz
Sursa: www.gazprom.ru

În prima zi a noului an, regiunea transnistreană s-a confruntat cu realitatea dură: iluzia stabilității asigurată de gazul rusesc gratuit a fost spulberată. Întreprinderile și-au sistat activitatea, angajații au fost trimiși în șomaj tehnic, iar elevii au trecut în regim online. Centrala de la Cuciurgan, care furniza aproximativ 70% din energia consumată pe malul drept, a trecut la producția pe cărbune, cu o scădere drastică a output-ului. Întreruperile de curent în evantai au devenit cotidiene și durau între 4 și 12 ore pe zi.

Gazprom a invocat restanțele Moldovagaz drept motiv pentru sistarea livrărilor, dar în spațiul informațional a dominat alt narativ: responsabilă ar fi Ucraina, care ar fi interzis tranzitul gazului rusesc, sau Republica Moldova, acuzată că intenționează să sugrume regiunea transnistreană. Ambele argumente sunt ușor de demontat: Kievul anunțase încă din vara 2024 că nu va permite tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său, dar va facilita aprovizionarea regiunii printr-o rută alternativă. La rândul său, Chișinăul a reiterat că nu împiedică furnizarea de gaze către stânga Nistrului, așa cum nu a făcut niciodată până atunci. În regiune locuiesc peste 360.000 de cetățeni cu acte în regulă a Republicii Moldova.

Criza a fost provocată artificial de Gazprom, care nu și-a respectat obligațiile contractuale de a livra gaze până la hotarul cu Republica Moldova. Din punct de vedere tehnic, livrarea era posibilă, însă gigantul rus a refuzat să utilizeze ruta alternativă, coridorul Transbalcanic, care traversează Turcia, Bulgaria, România, Ucraina (în două puncte) și Republica Moldova. Nici înainte, nici în timpul crizei, Gazprom nu a rezervat capacități pe această rută.

Titlul: Gazoductul Trans-Balcanic
Sursa: www.energie.gov.md

A fost prima dată când șantajul energetic rus a vizat direct malul stâng al Nistrului. În trecut, Rusia folosise această strategie pentru a influența decizii politice la Chișinău (1994, 1998, 2006, 2009, 2021), dar regiunea transnistreană nu fusese niciodată afectată. Pentru prima oară în istorie, malul drept avea electricitate și căldură, în timp ce malul stâng a fost lăsat în beznă și frig.

Titlul: Șantajul energetic al Rusiei
Sursa: Facebook/Dumitru Alaiba

Pentru a demonstrat că guvernul de la Chișinău nu este împiedică livrările de gaze, autoritățile au făcut un gest controversat, permițând liderului separatist Vadim Krasnoselski să călătorească la Moscova prin aeroportul internațional Chișinău. Anunțul a fost făcut pe 14 ianuarie, după ce Krasnoselski se întorsese triumfător și anunțase că gazul va reveni curând în locuințe. Deși gestul a stârnit critici din partea societății civile, a reconfirmat că autoritățile de la Chișinău nu blochează tranzitul de gaze către malul stâng.

Totuși, momentul în care Rusia trebuia să apară ca salvator pe cal alb a fost amânat, iar discuțiile directe dintre partea rusă și Krasnoselski nu au adus rezultate. Soluția a venit din partea Uniunii Europene, care a oferit Chișinăului un grant de 30 de milioane de euro pentru furnizarea de gaze naturale malului stâng. Asistența financiară a sosit la sfârșitul lunii ianuarie, într-un moment critic: gazul din rețea era aproape epuizat. Dacă rețeaua ar fi rămas fără gaz, repornirea sistemului ar fi durat peste o lună, chiar dacă livrările ar fi fost reluate. În plus, stocurile de cărbune pentru MGRES se terminau, ceea ce ar fi putut duce la deconectarea centralei.

Centrala de la Cuciurgan reprezintă un nod strategic în arhitectura energetică regională. Întreruperea funcționării ei ar fi putut provoca deconectarea automată a regiunii de Sud a Moldovei și a unei părți din Ucraina, amplificând semnificativ impactul crizei.

Timp de zece zile, malul stâng al Nistrului a beneficiat de gaz furnizat gratuit de Uniunea Europeană. A fost pentru prima oară când regiunea a primit un tip de gaz diferit de cel rusesc. În această perioadă, regimul separatist de la Tiraspol a primit două oferte pentru viitoarea aprovizionare: una din partea Bruxelles-ului și alta din partea Moscovei.

UE a propus un grant de 60 de milioane de euro, dar asistența era condiționată de mai multe măsuri: eliberarea deținuților politici, libertatea de circulație pentru jurnaliști și alte reforme democratice. O condiție esențială era creșterea treptată a prețurilor la utilități (gaz, electricitate etc), până la nivelul pieței reale, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii. Oferta europeană a fost refuzată de Tiraspol, care a motivat că nu dispune de resurse pentru a acoperi tarifele reale.

În schimb, administrația separatistă a revenit la vechiul furnizor rus, care demonstrase în luna precedentă că poate menține regiunea în frig și beznă. Oferta rusă implica o structură complicată: gazul urma să fie adus la frontiera cu Republica Moldova prin intermediul unei companii maghiare, MET Gas and Energy Marketing AG, plătită de JNX General Trading L.L.C. din Dubai. Guvernul de la Chișinău a verificat ambele entități pentru a evita eventuale sancțiuni internaționale. Fondurile pentru achitarea serviciilor urmau să vină din Rusia, sub forma unui credit despre care nu se cunosc detalii, autoritățile separatistă catalogându-l ca „ajutor”.

În plus, Tiraspolul s-a angajat să plătească în avans costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera moldovenească până în regiune, în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz. Începând cu 14 februarie 2025, aceasta a devenit noua formulă de aprovizionare cu gaze a regiunii transnistrene.

Deși aparent funcțională, schema rămâne dubioasă și opacă, finanțată indirect de Rusia prin intermediul traderilor europeni. Problema structurală a rămas însă neschimbată: Tiraspolul depinde în continuare de Kremlin, ceea ce înseamnă imprevizibilitate și incertitudine pe termen lung.

Într-o postare din 10 februarie 2025, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că administrația de la Tiraspol urma să întreprindă câteva măsuri menite să arate deschidere spre colaborare cu Chișinăul pentru tranzitul gazelor:

eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei liceului din Rîbnița, păstrarea televiziunii publice moldovenești în grilă, scoaterea posturilor de control instalate în 2022.

Titlul: Postarea prim-ministrului Dorin Recean din 10 februarie 2024
Sursa: fb/Dorin Recean

Pe 19 februarie, a fost eliberat primul și singurul deținut politic, Mihail Ermurachi, în vârstă de 74 de ani, arestat ilegal în 2021 pentru că l-a numit pe Vadim Krasnoselski „marionetă”. Moldova 1, introdus în grilă în ianuarie 2025, a rămas în lista posturilor, dar la coada acesteia, fiind singurul canal de pe malul drept transmis pe malul stâng. Posturile de control instalate în 2022 au fost înlăturate, însă situația liceului din Rîbnița a rămas neschimbată: administrația școlii continuă să închirieze spațiu de la Uzina Metalurgică Moldovenească, în timp ce sediul propriu rămâne sechestrat și în paragină. Prin urmare, Tiraspolul a mimat, în mare parte, îndeplinirea „măsurilor de deschidere”, iar Chișinăul nu a insistat pentru aplicarea lor integrală.

Pentru a diminua riscurile șantajului energetic, autoritățile de la Chișinău au accelerat lucrările pe linia electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău, supranumită „linia independenței”, deoarece permite importul de energie electrică ocolind nodul de la MGRES. În paralel, malul drept a renunțat definitiv la achiziționarea de energie de la centrala de la Cuciurgan.

Criza energetică provocată artificial de Gazprom a reprezentat o nouă încercare de destabilizare a Republicii Moldova și de consolidare a controlului asupra regiunii transnistrene. Mulți analiști consideră că sistarea aprovizionării cu gaze a fost și o metodă de „pedepsire” a Tiraspolului, perceput ca pasiv în raport cu războiul din Ucraina și în acțiunile hibride împotriva Chișinăului. Totuși, propaganda și comunicarea publică stângace a guvernului moldovean au creat impresia că principalul vinovat ar fi Chișinăul, nu Moscova. În cele din urmă, cu costuri importante pentru ambele maluri, a fost evitată o criză umanitară.

O tensiune păstrată la rece până la sezonul următor

Odată cu revenirea gazului și a vieții de dinaintea crizei, în societate s-a instaurat un sentiment de ușurare, etapa cea mai critică fiind depășită. Totuși, revenirea la normalitate a fost doar parțială, din mai multe motive.

Cel mai important fiind reducerea volumului de gaze. Până la 1 ianuarie 2025, regiunea transnistreană primea 5,7 milioane metri cubi pe zi. După criză, cantitatea a fost limitată la maximum 3 milioane metri cubi. Această cantitate este suficientă pentru consumul casnic, producerea de energie locală și industria ușoară, dar industria grea, unul dintre principalele surse de venit la bugetul local, a rămas inactivă sau a redus drastic producția. Uzina metalurgică de la Rîbnița, Uzina Electromaș de la Tiraspol și alți producători din industria grea au redus aproape la minim activitatea sau nu au reluat-o deloc. Consecința directă: mai puține locuri de muncă și venituri mai mici la bugetul local.

Situația economică a fost calificată drept critică de către pretinsul ministru al Economiei în luna iunie 2025. Datele oficiale indicau că, în perioada ianuarie–mai, producția industrială a scăzut cu 43%. Cele mai afectate ramuri au fost: metalurgia feroasă (-66%), industria chimică (-68%) și sectorul energetic (-51,5%). Vânzarea de energie electrică, care reprezenta o treime din totalul exporturilor, a fost grav afectată, iar deficitul comercial a ajuns la 150 milioane de dolari.

O altă sursă importantă de venit pentru administrația de la Tiraspol provenea direct de la Chișinău, prin achizițiile de curent electric. În 2024, SA Energocom a achiziționat în total 4,5 milioane MWh de la opt mari producători sau grupuri de producători din Republica Moldova, România și Ucraina. Prețul mediu ponderat al unui MWh provenit din toate sursele a fost de circa 90 euro.

MGRES asigura 68% din necesarul de curent electric pentru malul drept, adică aproximativ 3,06 milioane MWh. Energia de la Cuciurgan era mult mai ieftină, fiind achiziționată cu 66 $/MWh. Pentru comparație, energia de pe bursa românească (OPCOM) costa 167,98 $/MWh, cea a producătorilor locali 119,95 $/MWh, iar Hidroelectrica vindea cu 90,42 $/MWh. Prin aceste achiziții, Chișinăul a transferat direct Tiraspolului aproximativ 202 milioane $.

Titlul: Energia electrică achiziționată de Energocom în 2024
Sursa: energocom.md

Pentru a reduce vulnerabilitățile din arhitectura de securitate energetică și a evita dependența de MGRES, guvernul de la Chișinău a renunțat să mai cumpere energie de la centrala transnistreană. Această decizie a condus la o creștere a prețului la curent de la 2,34 lei/kWh la 4,1 lei/kWh. Însă șocul asupra populației a fost limitat datorită sprijinului Uniunii Europene, care a menținut prețul pentru primii 100 kWh la nivelul anterior.

Potrivit Energocom, în septembrie 2024, Republica Moldova a achiziționat 322,9 mii MWh la un preț mediu de 113,96 EUR/MWh. Importurile au reprezentat 80,85% din total, iar energia autohtonă doar 19,15%. Din volumul achiziționat, 64,65% proveneau din contracte bilaterale cu furnizori din România și Ucraina, restul de 16,2% fiind tranzacționate prin platformele BRM și OPCOM.

Această schimbare a afectat sever bugetul administrației separatiste. Dacă în anii anteriori deficitul era compensat de livrările gratuite de gaz rusesc, în 2025, acesta s-a adâncit semnificativ. Bugetul Tiraspolului pentru anul respectiv prevedea venituri de 3.755.964.031 ruble și cheltuieli de 6.815.733.458 ruble, ceea ce a generat un deficit de 3.059.769.427 ruble, echivalent cu 44,89%.

Pentru a reduce cheltuielile, administrația de la Tiraspol a prioritizat plățile sociale, suspendând majoritatea programelor de dezvoltare. Lipsa fondurilor și a valutei străine s-a resimțit și pe parcursul perioadei calde. Începând cu 1 iulie, salariile bugetarilor au fost plătite în două tranșe. Nici livrările de gaze naturale nu au fost stabile: autoritățile separatiste anunțau periodic posibile deconectări ale apei calde, iar unele benzinării au impus plafoane la vânzarea combustibililor.

Faza acută a crizei energetice din ianuarie-februarie a lăsat locuitorii regiunii transnistrene în frig și întuneric, probabil ca o formă de pedeapsă a Kremlinului pentru implicarea redusă a regimului separatist în războiul hibrid împotriva Chișinăului. În aceeași perioadă, regiunea și-a epuizat toate rezervele financiare și energetice, iar orice nouă criză majoră ar putea provoca un colaps al administrației de la Tiraspol. Reîntoarcerea sub tutela Rusiei, ca singur furnizor de gaz, a reconfirmat loialitatea regimului, chiar dacă nu au fost oferite garanții că un scenariu similar nu se va repeta.

Pe durata perioadei calde, acest status quo a fost favorabil tuturor părților. Deși economia regiunii rămânea fragilă, măsurile luate de conducerea informală, inclusiv de Victor Gușan, au permis menținerea unui minim de supraviețuire. Totuși, fragilitatea structurii stabilite iarna trecută și schimbarea atitudinii Moscovei față de Tiraspol sporesc imprevizibilitatea și dependența regimului de Kremlin. Dacă abandonarea regiunii nu a generat confruntări majore între cele două maluri, o nouă criză energetică ar putea avea, în schimb, efecte mult mai destabilizatoare. Criza nu a fost rezolvată complet iarna trecută; ea s-a transformat în dificultăți economice pe perioada caldă.

Alegeri parlamentare și noua criză de la orizont

Alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 au reprezentat în Republica Moldova un moment decisiv, având în vedere structura sa parlamentară. Cetățenii au ales între Est și Vest, între apropierea de Federația Rusă sau consolidarea parteneriatului cu Uniunea Europeană. Partidul de guvernare, PAS, a obținut majoritatea parlamentară cu 55 de mandate, acumulând 50,20% din voturi.

În noul legislativ, a trecut un singur concurent electoral care militează deschis pentru un parteneriat strategic cu Moscova, Blocul Patriotic. Acesta este format din Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon, Partidul Viitorul Moldovei, în frunte cu Vasile Tarlev, și Partidul Comuniștilor sub conducerea lui Vladimir Voronin. Kremlinul miza pe acest bloc pentru a instaura un guvern pro-rus la Chișinău.

Campania electorală a fost însoțită de un atac hibrid de amploare: dezinformare, propagandă anti-UE, atacuri cibernetice, tentative de destabilizare prin proteste violente și corupere electorală. Spre deosebire de scrutinul precedent, instituțiile de stat au demonstrat o vigilență crescută, iar alegătorii s-au arătat mai informați.

În dimineața zilei de 29 septembrie, rezultatele au devenit evidente. Blocul Patriotic a obținut doar 24,20% din voturi, echivalentul a 26 de mandate. Încercările Rusiei de a instala un guvern pro-Kremlin la Chișinău au fost astfel zădărnicite.

Pentru alegătorii din stânga Nistrului, autoritățile moldovene au deschis doar 12 secții de vot, față de 30 la prezidențialele din 2024 și 41 la precedentele alegeri parlamentare, justificând reducerea prin numărul mic de participanți. La scrutinul din 28 septembrie au votat 12.017 persoane, aproape de două ori mai puțin decât anul precedent.

Titlul: Votarea alegătorilor din Transnistria în perioada 1994-2025
Sursa: alegeri.md

Rezultatele din regiunea transnistreană au surprins încă o dată: peste 41% dintre alegători au sprijinit un concurent pro-european, în timp ce 51,02% au votat pentru Blocul Patriotic. Chiar și în condițiile unui control strict și a presiunilor externe, Republica Moldova și-a reconfirmat opțiunea europeană și a obținut o nouă victorie în fața războiului hibrid al Rusiei.

Titlul: Rezultatul alegerilor parlamentare 2025 în UAT din stânga Nistrului
Sursa: cec.md

Alegerea clară a cetățenilor moldoveni la 28 septembrie, exprimată printr-un „NU” ferm Rusiei, nu înseamnă că Moscova va renunța la planurile sale. Din contră, pierderea treptată a instrumentelor tradiționale de presiune ar putea determina Kremlinul să acționeze mai agresiv, aplicând vechea zicală: „După mine, și potopul”. În această cheie trebuie înțeleasă și schimbarea efectuată vara trecută de Vladimir Putin: Dmitri Kozak, adjunctul șefului administrației prezidențiale, a fost înlocuit cu Serghei Kirienko, prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale. Cunoscut și sub porecla „cardinalul negru”, Kirienko este unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Putin și considerat arhitectul propagandei moderne ruse, în special după începerea războiului din Ucraina. Expertul WatchDog, Valeriu Pașa, declara la începutul lunii septembrie pentru TVR Moldova: „Urmează acţiuni fără nicio limită morală. Acest sociopat ‘manager eficient’ al lui Putin va face all in. Are instrumentarul necesar. Bugetele par nelimitate. Ce au cheltuit până acum e foaie verde pe lângă ce urmează.

La doar trei zile după scrutin, pretinsul ministru al Economiei de la Tiraspol, Serghei Obolonic, a anunțat că regiunea intră într-un regim de economisire maximă a gazului. „În mod prioritar va fi asigurată producerea de energie electrică pentru populație și pentru nevoile casnice și umanitare. După o săptămână și jumătate, toți consumatorii și necesitățile Transnistriei vor fi aprovizionați cu gaz în regim normal, inclusiv consumatorii industriali și comerciali, precum și funcționarea sectorului termoenergetic, conform ordinii stabilite pentru începutul sezonului de încălzire”, a declarat acesta. Obolonic a explicat că dificultățile sunt determinate de mecanismul complex de achiziție a gazelor și de numărul mare de actori implicați.

Între timp, în spațiul online au apărut clipuri video care arătau sate și cartiere din Tiraspol rămânând fără curent. Primele deconectări programate au fost raportate în zona de securitate și în alte localități din stânga Nistrului. Așa-numitul Soviet Suprem a adoptat o serie de acte pentru a obține resurse financiare menite să susțină plățile sociale și să mențină iluzia stabilității. În 8 octombrie, în prima lectură, a fost adoptată o lege care obligă băncile cu „cotă de stat” să transfere la buget profitul nerepartizat pentru anul 2024. Modificările prevăd transferul a aproximativ 91 de milioane de ruble la bugetul regiunii: 43,4 milioane de la „Banca de Economii Transnistreană” și 47,8 milioane de la „Eximbank”, în timp ce „Agroprombank” nu a fost afectată. Totodată, au fost introduse noi taxe vamale pentru exportul de nisip și pietriș, iar pretinsul legislativ pregătește un act normativ care să confere guvernului competențe suplimentare pentru gestionarea resurselor energetice ale regiunii.

Nu există certitudinea că mecanismul de plată prestabilit pentru aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze va funcționa în continuare. Potrivit lui Alexander Slusari, membru al consiliului de administrație Energocom, din februarie până în prezent patru companii au fost deja înlocuite în procesul de furnizare a gazului. Acestea au refuzat să continue din cauza complexității mecanismului de plată și a riscului de a cădea sub sancțiunile internaționale. O abordare prudentă manifestă și băncile implicate în tranzacții, care aplică un control strict asupra fluxurilor financiare.

Prin urmare, motivele invocate de Serghei Obolonic privind dificultățile în aprovizionare pot fi considerate întemeiate, însă rămâne incert dacă Moscova este dispusă să reia efectiv livrările de gaze. În acest context, Vadim Ceban, directorul Moldovagaz, a avertizat că rezervele de gaz ale regiunii transnistrene vor fi epuizate până la data de 16 octombrie, ceea ce subliniază fragilitatea situației și dependența critică a regiunii de factori externi.

Concluzii

O nouă criză energetică se conturează deasupra regiunii transnistrene. La fel ca iarna trecută, Rusia ar fi singurul actor care ar putea câștiga dintr-o eventuală escaladare. Regimul de la Tiraspol a demonstrat că poate supraviețui pe cont propriu o lună, dar cu oameni în frig și întuneric, ceea ce arată cât de vulnerabilă este regiunea. Având în vedere epuizarea resurselor iarna trecută, în cazul unei noi crize nici Tiraspolul, nici Chișinăul nu ar dispune de timp suficient pentru reacție, deciziile trebuind luate în intervale foarte scurte, chiar de ordinul orelor.

Guvernul moldovean deține însă un atu important: sprijinul european. Oferta UE din februarie rămâne valabilă, iar linia electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău, aproape finalizată, va permite importul de energie electrică ocolind nodul de la MGRES.

Transnistria rămâne ultimul mare instrument de șantaj pe care Moscova îl poate folosi împotriva Chișinăului. Kremlinul are, în principiu, două opțiuni strategice. Prima presupune abandonarea regiunii, considerând investiția nerentabilă, însă într-un mod care să genereze cât mai mult haos, transformând această decizie într-o sursă suplimentară de probleme pentru Uniunea Europeană, Ucraina și Republica Moldova. Această abordare ar fi influențată și de constrângerile economice interne ale Rusiei, care impun limitarea cheltuielilor pentru a susține efortul de război. Cea de-a doua opțiune presupune menținerea status quo-ului: furnizarea unui minim de gaze către regiune, lăsând administrația separatistă să gestioneze deficitul bugetar și problemele sociale. Această variantă are un argument pragmatic: regiunea transnistreană poate fi păstrată ca monedă de schimb în eventuale negocieri de pace din Ucraina, oferindu-i Kremlinului mai multă flexibilitate.

Cel mai probabil, strategia pe care o va pune în practică Moscova va fi vizibilă după 30 noiembrie, după ce vor fi organizate așa-numitele alegeri parlamentare.

Chiar dacă administrația separatiste continuă retorica agresivă, atât Tiraspolul, cât și Chișinăul își doresc evitarea tensiunilor și a escaladărilor, conștienți că primele victime ar fi chiar ele. Deși guvernul moldovean nu a făcut publice detalii despre un plan anticriză sau un plan de reintegrare al țării, sprijinul oferit de UE și diminuarea treptată a influenței ruse creează premise pentru o rezolvare pașnică a conflictului transnistrean într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Curtea de Conturi Europeană: execuția bugetară a UE în 2024

Curtea de Conturi Europeană: execuția bugetară a UE în 2024

Curtea de Conturi a Uniunii Europene a publicat raportul anual privind execuția bugetului UE pentru exercițiul financiar 2024. Potrivit documentului, Uniunea a efectuat plăți totale de 146,1 miliarde de euro din bugetul anual, ceea ce reprezintă 97,6% din fondurile disponibile în limita cadrului financiar multianual 2021–2027.

Pe lângă aceste sume, au fost efectuate plăți suplimentare de 98,2 miliarde de euro din venituri alocate, provenite în special din instrumentele NextGenerationEU (NGEU) și REPowerEU, la care s-au adăugat 2,7 miliarde de euro din reportări și reconstituiri. Astfel, plățile totale realizate în 2024 au urcat la 247,0 miliarde de euro.

În raport cu totalul creditelor de plată disponibile, de 275,8 miliarde de euro, rata de utilizare a bugetului a fost de 89,6%. Dacă se exclud granturile acordate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), în valoare de 55,9 miliarde de euro, cheltuielile efectuate din bugetul general al UE se ridică la 191,1 miliarde de euro.

Pentru anul precedent, veniturile totale ale bugetului Uniunii Europene au însumat 250,6 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor fonduri provine din contribuțiile statelor membre, calculate proporțional cu venitul național brut (VNB) al fiecărei țări, care au totalizat 90,4 miliarde de euro.

Alte surse importante de finanțare includ:

  1. 23,4 miliarde de euro provenite din contribuția bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) colectată de statele membre;
  2. 20,1 miliarde de euro din taxe vamale aplicate importurilor din afara UE;
  3. 7,2 miliarde de euro din contribuția legată de deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate.
Titlul: Veniturile din bugetul UE
Sursa: Curtea de Conturi a Uniunii Europene

De asemenea, sumele împrumutate pentru finanțarea sprijinului nerambursabil acordat statelor membre prin instrumentul NextGenerationEU (NGEU) au reprezentat 73,3 miliarde de euro din veniturile totale.

Alte venituri complementare, în valoare de 36,2 miliarde de euro, provin în principal din contribuții și restituiri legate de acorduri și programe ale Uniunii.

Sumele împrumutate pentru a finanța sprijinul nerambursabil prin NGEU, reprezentând 29% din veniturile UE în 2024, sunt tratate diferit în buget și în situațiile financiare consolidate. Ele sunt considerate venituri externe alocate, incluse în bugetul votat, dar nu apar în contul de profit și pierdere, deși cheltuielile NGEU sunt contabilizate. Acest lucru generează un impact negativ asupra rezultatului economic, care crește deficitul activelor nete și va trebui acoperit din bugetele viitoare.

Titlul: Cheltuielile din bugetul UE efectuate în 2024 pentru fiecare rubrică din CFM
Sursa: Curtea de Conturi a Uniunii Europene

În cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), statele membre stabilesc în prealabil reforme și investiții în planurile lor naționale, iar Comisia efectuează plăți doar după îndeplinirea satisfăcătoare a jaloanelor și țintelor. Statele membre pot solicita plăți de două ori pe an, prezentând dovezi corespunzătoare. Sistemul de control al Comisiei asigură legalitatea și regularitatea plăților, bazându-se pe îndeplinirea acestor jaloane și ținte. Până la sfârșitul anului trecut, Comisia a efectuat 65 de plăți de granturi, în valoare totală de 178,5 miliarde de euro.

Autorii auditului au subliniat 4 aspecte cheie:

  1. Bilanțul UE include o datorie privind pensiile și alte beneficii ale angajaților în cuantum de 93,1 miliarde de euro la sfârșitul exercițiului 2024 (față de 90,8 miliarde de euro în 2023). În 2024, datoria privind pensiile a rămas stabilă, ușoara creștere fiind atribuită evoluției preconizate a costurilor serviciilor și a cheltuielilor cu dobânzile.
  2. La sfârșitul exercițiului 2024, valoarea estimată a cheltuielilor eligibile suportate datorate beneficiarilor, dar a căror rambursare nu fusese încă solicitată, era de 160,7 miliarde de euro (față de 155,2 miliarde de euro în 2023). Aceste sume au fost contabilizate cu titlu de cheltuieli înregistrate în avans. Creșterea acestei valori estimate pentru toate programele este determinată în principal de faptul că perioada de programare anterioară se apropie de sfârșit și că absorbția fondurilor din CFM 2021-2027 este mai lentă decât se anticipase.
  3. Întrucât UE oferă asistență Ucrainei sub formă de credite și de granturi, Curtea a examinat calculele Comisiei privind expunerea financiară conexă a UE, precum și baza acestora, pentru a se asigura că consecințele potențiale și efective au fost reflectate în mod corespunzător în conturile UE.
  4. Prin NGEU, UE a mobilizat resurse substanțiale pentru a atenua impactul socioeconomic al pandemiei de COVID-19. Ca parte a procedurilor sale de audit, Curtea a auditat activele, pasivele, veniturile și cheltuielile UE, inclusiv pe cele legate de NGEU. Concluzia Curții este că acestea sunt prezentate în mod fidel în situațiile financiare consolidate.

În 2024, plățile anuale pentru fondurile cu gestiune partajată, reglementate de Regulamentul privind dispozițiile comune (RDC), au ajuns la 14,7 miliarde de euro, în creștere semnificativă față de 6,3 miliarde de euro în 2023. Din această sumă, 5,2 miliarde de euro au fost plăți de prefinanțare, iar 9,5 miliarde de euro au reprezentat plăți intermediare, comparativ cu 4,1 și, respectiv, 2,2 miliarde de euro în anul precedent.

Totalul plăților efectuate se ridica la 27,6 miliarde de euro, ceea ce reprezintă doar 7% din alocările totale prevăzute pentru aceste fonduri în cadrul financiar multianual 2021–2027, estimat la 395 de miliarde de euro. Aceasta arată că, deși plățile au crescut semnificativ față de anul anterior, majoritatea resurselor prevăzute pentru perioada 2021–2027 rămân necheltuite și disponibile pentru următorii ani.

Titlul: Ratele de absorbție ale statelor membre pentru fondurile cu gestiune partajată din perioada 2021-2027 reglementate de RDC
Sursa: Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Execuția fondurilor politicii de coeziune (FEDR, Fondul de Coeziune, FSE+) a rămas scăzută, cu o rată de absorbție de doar 5 % la sfârșitul lui 2024, comparativ cu 14 % în aceeași fază a perioadei anterioare. Având în vedere că termenele pentru eligibilitatea cheltuielilor și plata soldului final în cadrul CFM 2021‑2027 sunt mai stricte, presiunea de a absorbi fondurile UE va crește semnificativ, necesitând accelerarea implementării proiectelor și monitorizarea mai atentă a progresului.

Plățile anuale pentru granturile din Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) au atins 55,9 miliarde de euro, din care 7,9 miliarde de euro au provenit din REPowerEU, iar 48,0 miliarde de euro din granturi NGEU. Plățile NGEU au reprezentat însă doar jumătate din suma preconizată de Comisie în iunie 2023, de 96 de miliarde de euro.

În decembrie 2024, 15 state membre au depus cereri de plată în valoare totală de 58,5 miliarde de euro. Având în vedere că, până la sfârșitul anului, din angajamentele totale de 358,9 miliarde de euro fuseseră efectuate plăți de 197,5 miliarde de euro, rămâne disponibilă pentru plată, până la sfârșitul lui 2026, o sumă de până la 161,4 miliarde de euro sub formă de granturi MRR.

Titlul: Granturile din MRR plătite și sumele care urmează să fie plătite pe baza alocărilor revizuite per stat membru
Sursa: Curtea de Conturi a Uniunii Europene


Viitoarele CFM-uri vor trebui să țină seama de povara tot mai mare generată de obligațiile aferente împrumuturilor contractate pentru NGEU.
În ultimii cinci ani, Comisia a mărit în mod semnificativ emisiunile de obligațiuni, bazându-se pe piețele de capital pentru a finanța programe de mai mare anvergură, cum ar fi SURE și NGEU. Până în 2027, cuantumul împrumuturilor în curs ale UE ar putea depăși 900 de miliarde de euro, un nivel de aproape 10 ori mai mare decât cel din 2020, înainte de NGEU.

Titlul: Evoluția obligațiunilor în curs ale UE începând din 2010
Sursa: Curtea de Conturi a Uniunii Europene

UE mai poate împrumuta până la 348,5 miliarde de euro pentru NGEU înainte de sfârșitul anului 2026. După această dată, operațiunile de împrumut trebuie să se limiteze strict la operațiuni de refinanțare”, menționează autorii auditului.

Raportul instituției responsabile cu monitorizarea gestionării fondurilor europene constituie o sursă esențială de informații în cadrul dezbaterilor privind noul cadru financiar multianual al Uniunii Europene. Discuțiile referitoare la bugetul european pentru perioada 2028–2034 au debutat în luna iulie și reprezintă unul dintre principalele subiecte de interes în ceea ce privește alocarea resurselor financiare pentru anii următori. Pentru viitorul CFM, Comisia Europeană a propus un buget total de 2.000 de miliarde de euro, cu aproximativ 600 de miliarde de euro mai mult decât cel actual. Negocierile pe această temă sunt încă în desfășurare. Având în vedere contextul geopolitic actual, marcat de un conflict armat la granițele Uniunii și de un mediu de securitate tot mai instabil, este de așteptat ca fondurile destinate politicii externe, sprijinului acordat Ucrainei și apărării să înregistreze creșteri semnificative.

Limba română în Republica Moldova: istorie, identitate și provocări contemporane

Limba română în Republica Moldova: istorie, identitate și provocări contemporane

Legea limbii din 1989: între renaștere și dezbinare

La 27 august 1989, în Piața Victoriei din Chișinău – cunoscută astăzi drept Piața Marii Adunări Naționale – a avut loc una dintre cele mai mari manifestații ale renașterii naționale. Aproximativ 750.000 de oameni s-au adunat pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldovenești declararea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină.

Deși anterior fuseseră adoptate câteva hotărâri menite să pregătească terenul pentru aceste schimbări – între care „Despre pregătirea proiectelor de legi ale RSSM cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSS Moldovenești” (25 ianuarie 1989), „Cu privire la Statutul limbii de stat a RSS Moldovenești” (30 martie 1989) și „Cu privire la trecerea scrisului limbii moldovenești la grafia latină” (19 mai 1989) – și chiar fusese publicat un proiect de lege, exista în continuare riscul ca Sovietul Suprem să nu adopte varianta finală.

Totuși, presiunea masivă a manifestanților – care reprezentau peste o șesime din populația republicii – a fost decisivă. În cadrul celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem al RSSM din 31 august, după dezbateri aprinse, limba română (numită atunci „moldovenească”) a fost declarată limbă de stat, iar alfabetul latin a redevenit veșmântul ei firesc.

Printre cei mai activi susținători ai acestor proiecte lingvistice s-au numărat: Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Ion Druță, Veniamin Apostol, Nicolae Matcaș, Mihai Volontir și Vladimir Curbet.

La 1 septembrie 1989 a fost adoptată legea privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești. Aceasta consfințea utilizarea limbii române în toate domeniile vieții publice și, totodată, garanta protecția lingvistică a minorităților naționale.

Articolul 2. În localităţile în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate găgăuză limba oficială în diferite sfere ale vieţii este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.

Articolul 3. Limba rusă, ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, se foloseşte pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între naţiuni, ceea ce asigură un bilingvism naţional-rus şi rus-naţional real.

Articolul 4. RSS Moldovenească garantează folosirea limbilor ucraineană, rusă, bulgară, ivrit, idiş, ţigănească, a limbilor altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul republicii, pentru satisfacerea necesităţilor lor naţional-culturale.”

Schimbările legislative în domeniul lingvistic au stârnit reacții puternice în rândul cetățenilor care nu cunoșteau limba română, manifestările oscilând de la proteste pașnice până la mișcări cu tentă separatistă. Chiar după publicarea proiectelor de legi din 20 august 1989, aproximativ 120 de întreprinderi de subordonare unională, cu circa 80.000 de angajați, și-au exprimat nemulțumirea prin greve.

Principalele centre de protest au fost Tiraspol, Bender, Bălți, Comrat, dar și Chișinău – mari centre industriale în care populația băștinașă era sub 50%. Mobilizarea muncitorilor nu a fost dificilă, întrucât mulți dintre ei se stabiliseră în republică după 1945, iar peste 90% dintre directorii întreprinderilor erau ruși, ucraineni, evrei sau alte etnii, care beneficiau de un statut privilegiat în acea perioadă și erau, în mare parte, indiferenți la revendicările naționale ale localnicilor.

Pe lângă opoziția față de ceea ce numeau „dictat lingvistic”, aceștia pledau deschis pentru menținerea RSS Moldovenești în componența URSS. Printre liderii grevelor s-a remarcat Igor Smirnov, pe atunci director al uzinei „Electromaș” din Tiraspol, care avea să devină ulterior conducătorul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene. Cele mai multe greve au avut loc în stânga Nistrului, unde erau concentrate peste 40% din capacitățile industriale ale RSSM. Pentru a calma spiritele, o delegație oficială de la Chișinău – formată din Mircea Snegur, Andrei Sangheli și Grigore Eremei – a efectuat o vizită în regiune, încercând să explice noile prevederi legislative celor aproximativ 200.000 de oameni care se alăturaseră grevelor.

În pofida dovezilor clare – precum garantarea prin lege a limbii ruse și utilizarea sa nestingherită în viața de zi cu zi – elitele sovietice din regiunea transnistreană au invocat constant „problema limbii” în relațiile cu Chișinăul. Atât la începutul anilor ’90, cât și în prezent, liderii locali au promovat falsul narativ potrivit căruia declararea limbii române drept limbă de stat ar fi echivalentă cu interzicerea limbii ruse, chiar și la nivel de conversație cotidiană.

Pe fundalul mișcării de renaștere națională și al promovării idealului unirii cu România, fruntașii de la Tiraspol au transformat aceste frici într-un instrument propagandistic extrem de eficient. Potrivit acestui discurs, întreaga Moldovă ar fi urmat să fie „înghițită” de România, iar populația locală și-ar fi pierdut identitatea și drepturile. De fapt, era o retorică reciclată: încă din perioada postbelică, autoritățile sovietice cultivaseră ideea unei distincții artificiale între românii de pe cele două maluri ale Prutului. În același timp, se sublinia constant că România fusese aliata Germaniei naziste și că purta responsabilitatea pentru atrocitățile comise de regimul Antonescu. Acest narativ propagandistic avea scopul de a cultiva un puternic sentiment de ură față de România și să ofere o doză de legitimitate acțiunilor separatiste în ochii localnicilor, cărora le era insuflată ideea că vor trebui să lupte împotriva noului fascism.

Dincolo de această propagandă, în spatele așa-ziselor acțiuni „defensive” ale liderilor transnistreni se aflau două obiective majore: menținerea Republicii Moldova în sfera de influență a Federației Ruse și conservarea privilegiilor nomenclaturii locale. Sub pretextul protejării limbii și identității locale, pretinsele autorități de la Tiraspol au justificat toate acțiunile separatiste din 1990 încoace, inclusiv războiul de pe Nistru. Chiar dacă, din punct de vedere juridic și în viziunea Moscovei, toate aceste acțiuni erau ilegale, în realitate Kremlinul a fost cel care a conceput, coordonat, implementat și menținut în viață regimul separatist de la Tiraspol.

Astăzi, vechile lozinci de promovare a urii, fricii și neîncrederii– precum „România va înghiți Transnistria”, „UE va lipsi localnicii de dreptul de a vorbi liber în limba rusă”, „Naționaliștii de la Chișinău sunt vinovați de vărsarea de sânge din 1992” sau clasicul „Autoritățile de la Chișinău poartă vina pentru toate problemele noastre” – continuă să fie transmise în mod constant locuitorilor regiunii:

Totul a început cu legea cu privire la funcționarea limbilor în 1989. Sub aplauzele majorității, limba moldovenească în grafia latină este declarată unica limbă de stat – adică limba română. Transnistrenii au protestat împotriva discriminării. Ei nu voiau să se numească români așa cum o făcea Frontul Popular din Moldova și simpatizanții acestora”, se spune într-un film documentar despre cauzele războiului de pe Nistru realizat de Первый Приднестровский.

În aprilie 2022, pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski declarase la același subiect: „Când războiul s-a terminat în 1992, poporul transnistrean nu a rămas furios. Înțelegeți? Noi mereu am vrut compromisuri. Ce am cerut noi? Autonomie și păstrarea limbii ruse. Păstrarea identității noastre naționale. Iată care este nuanța. Ei nu aveau nevoie de asta. Voiau să ne impună o nouă identitate, cea a poporului român. O prostie. O absurditate. Dar ei asta au dorit și bineînțeles că asta au primit.”

Declarația de Independență vs Constituția din 1994

Moștenirea sovietică și deceniile de promovare a unei identități naționale distincte de cea română pe teritoriul Basarabiei nu au dispărut odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, iar efectele acesteia sunt vizibile și în prezent. Unele persoane au continuat să reproducă vechile narative promovate de Moscova, alții au fost influențați de propagandă, iar cei mai ”avizați” au perceput aceste instrumente ca oportunități de a le exploata în arena politică.

Astfel, disputa privind denumirea limbii vorbite în noul stat proclamat la 27 august 1991 a devenit un subiect central al dezbaterilor publice. În timp ce unii argumentau că „limba moldovenească” reprezintă un construct artificial creat în laboratoarele RSSM de către un grup de fruntași comuniști – precum Leonid Madan, Grigore Starîi și Pavel Chior – cu scopul de a ridica graiul local la statutul de limbă oficială, alții invocau drept argument utilizarea glotonimului „limbă moldovenească” în cronicile medievale ale cronicarilor moldoveni. În același timp, trecând subtil cu vederea că și acei cronicare erau conștienți că în cele 3 principate românește se vorbește o singură limbă și trăiește același neam.

În pofida dovezilor prezentate de mediul academic privind denumirea corectă a limbii, sintagma „limba moldovenească” a fost preluată și promovată de unele partide politice cu orientări puternic stataliste, fiind utilizată mai ales în scopuri electorale.

La alegerile parlamentare anticipate din 27 februarie 1994, Partidul Democrat Agrar din Moldova a obținut 56 de mandate, iar pe locul doi s-a clasat Blocul electoral „Partidul Socialist și Mișcarea Unitate-Единство”, cu 28 de mandate din cele 104 disponibile. La 29 iulie 1994, majoritatea agro-socialistă a votat Constituția Republicii Moldova, care a intrat în vigoare la 27 august. Deși în Declarația de Independență din 1991 se menționa în mod expres că limba de stat va fi limba română, articolul 13 al Constituției din 1994 stipula că: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționînd pe baza grafiei latine.” Președintele Mircea Snegur a promulgat imediat legea, chiar în sala de ședințe, ulterior recunoscând că includerea denumirii „limba moldovenească” în Legea Fundamentală reprezenta un fals științific.

Această situație a generat un paradox dificil de explicat: două acte fundamentale ale statului – Declarația de Independență și Constituția – foloseau sintagme diferite pentru aceeași limbă. Pentru a evita tensiunile, unii au preferat să utilizeze termeni generici precum „limba maternă” sau „limba de stat.” Din punct de vedere științific, pentru orice lingvist, istoric sau filolog, graiul moldovenesc este o parte componentă a limbii române, la fel ca și graiurile ardelenesc, bănățean sau muntenesc. Cu toate acestea, adepții denumirii „limba moldovenească” invocau articolul 13 din Constituție pentru a-și susține poziția.

Potrivit legislației Republicii Moldova, modificarea Constituției poate avea loc doar prin referendum constituțional sau prin votul a două treimi din deputați (68). Această prevedere a consolidat un status quo de lungă durată în privința limbii oficiale, fără însă a opri dezbaterile privind denumirea și statutul acesteia.

La 26 martie și 17 septembrie, deputații Ana Guțu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru și Gheorghe Brega au depus o sesizare la Curtea Constituțională privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituție în corelație cu Preambulul Constituției și Declarația de Independență a Republicii Moldova. Potrivit autorilor sesizării, problema denumirii oficiale a limbii de stat genera scindări sociale profunde, alimentate în mare măsură de propaganda sovietică care susținea „existența a două națiuni, a două limbi, a două istorii diferite”, în timp ce caracterul științific al limbii de stat era un fapt cert.

În sprijinul demersului a fost invocat și argumentul Academiei de Științe a Moldovei, potrivit căruia „limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) al Constituției poate fi echivalată semantic cu limba română.”

La 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a emis o hotărâre pe marginea subiectului, precizând că: „…în sensul Preambulului Constituției, Declarația de Independență a Republicii Moldova face corp comun cu Constituția, fiind textul constituțional primar și imuabil al blocului de constituționalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției, textul constituțional primar al Declarației de Independență prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

În pofida acestei hotărâri, prin care se confirma expres că Declarația de Independență prevalează asupra Constituției, glotonimul „limba moldovenească” a rămas în textul Constituției încă timp de un deceniu. Motivul a fost unul simplu. O decizie a Curții Constituționale interpretează și clarifică legea, dar nu rescrie textul Constituției, iar termenul de implementare a hotărârii până în martie 2014 nu a fost respectat de Parlament. Deși la acel moment nu s-a reușit restabilirea oficială a denumirii „limba română”, hotărârea Curții a jucat un rol esențial, deoarece permitea înlocuirea glotonimului „limba moldovenească” cu „limba română” fără a fi necesar un referendum sau votul a două treimi din deputați, ci doar prin majoritate simplă.

La 16 martie 2023, 58 de deputați au votat legea „privind implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale”, prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” au fost înlocuite cu „limba română” în legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție. Legea a fost promulgată de președinta Maia Sandu la 22 martie, iar în Constituție, primul alineat al articolului 13 precizează în prezent: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcționând pe baza grafiei latine.”

Totuși, nici această lege nu a pus capăt definitiv disputelor privind limba vorbită în Republica Moldova. O parte semnificativă a populației continuă să considere că limba oficială este moldoveneasca. Conform recensământului din 2024, 46% dintre respondenți au declarat că vorbesc limba moldovenească, în timp ce 33,2% au indicat limba română. Comparativ cu 2014, numărul celor care au optat pentru limba română a crescut cu 9,5%, în timp ce adepții limbii moldovenești au scăzut cu 9%. Aceste date reflectă o diviziune socială profundă, susceptibilă de a fi exploatată de anumite partide politice și de propagandă externă, în special de surse rusești.

Titlul : Distribuția după limba vorbită de obicei de către populația cu reședință în Republica Moldova
Sursa : Biroul Național de Statistică, Recensământ 2024

De exemplu, după promulgarea legii din 22 martie 2023, aparatul propagandistic rusesc a promovat agresiv ideea pierderii identității naționale sau a unei posibile „anexări tacite” de către România. Această retorică este susținută și de unele partide politice locale care se prezintă drept apărători ai valorilor tradiționale și ai identității naționale. Experiența alegerilor din februarie 1994, când Partidul Democrat Agrar a obținut o majoritate parlamentară promițând măsuri legate de identitatea națională și politici populiste, demonstrează că un astfel de discurs poate atrage voturi substanțiale. Rezultatele recensământului recent indică că acest bazin electoral rămâne semnificativ, la fel și numărul persoanelor vulnerabile la propaganda rusă.

La sfârșitul lunii octombrie 2023, guvernul de la Kiev a anunțat renunțarea la denumirea „limba moldovenească” pentru minoritatea etnică română din Ucraina, decretând limba română drept limbă oficială. La sfârșitul anului 2024, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat un proiect de lege care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în lista internațională propusă de Ucraina în cadrul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare. Aceasta se referă la limbile care beneficiază de protecție pe teritoriul Ucrainei. La începutul luni august 2025, ministra de externă a României, Oana Țoiu, a efectuat o vizită de lucru în Ucraina și a anunțat că ziua de 31 august va deveni Ziua Limbii Române și în țara vecină, dar acest lucru încă nu s-a întâmplat.

Limba moldovenească, doar cu numele și în locul ei de origine

După deciziile autorităților de la Chișinău și Kiev, limba moldovenească rămâne oficială doar în regiunea separatistă din stânga Nistrului, locul ei de origine. Potrivit pretinselor autorități de la Tiraspol, Republica Moldovenească Nistreană are trei limbi oficiale: rusă, moldovenească și ucraineană. Deși această afirmație este adesea prezentată drept dovadă a coeziunii sociale, în realitate predomină o singură limbă, cea rusă. Orice document oficial și orice instituție funcționează exclusiv în limba rusă. Chiar și site-urile web ale pretinselor instituții – parlament, guvern sau președinție – sunt disponibile doar în rusă și engleză, iar în online nu există niciun discurs al unui pretins funcționar local în limba română.

Conform datelor prezentate de administrația de la Tiraspol în 2015, structura etnică a regiunii era următoarea: 29,1% ruși, 28,5% moldoveni, 22,9% ucraineni, 5,4% alte naționalități, 0,2% transnistreni și 14% persoane care nu și-au declarat etnia. Totuși, în regiune funcționează doar opt instituții de învățământ cu predare în limba română. Acestea sunt subordonate Ministerului Educației și Cercetării de la Chișinău.

Organizația Promo-LEX publică anual un raport privind drepturile omului în regiunea transnistreană. Raportul din acest an evidențiază acțiuni ilegale ale administrației locale împotriva școlilor cu predare în limba română, printre care se numără: „majorarea considerabilă a tarifelor la utilități, comparativ cu cele aplicate școlilor subordonate Tiraspolului; inspecții abuzive; amenințarea profesorilor la punctele de control ilegale; intimidarea și audierea părinților pentru a-i constrânge să-și transfere copiii în școlile controlate de Tiraspol; precum și solicitarea listelor cu elevi în scopul înregistrării lor pentru structurile paramilitare.”

În pofida presiunilor și intimidărilor exercitate de autoritățile locale, numărul elevilor care frecventează școlile cu predare în limba română este într-o ușoară creștere. Astfel, dacă în anul școlar 2020-2021 au fost înscriși 1.573 de elevi, numărul acestora a crescut la 1.936 în 2024-2025, ceea ce reprezintă o creștere medie de aproximativ 5% anual.

Titlu : Dinamica de creștere a numărului de elevi în instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană (2020-2024)
Sursa : Promo-LEX

Deși numărul elevilor înscriși în școlile cu predare în limba română este relativ mic, trebuie subliniat că regiunea se confruntă cu o criză demografică profundă. Mai mult de jumătate dintre cele 158 de instituții de învățământ aflate sub gestiunea autorităților separatiste se confruntă cu un deficit semnificativ de elevi. În raioanele Râbnița, Grigoriopol, Slobozia și Dubăsari există peste 40 de școli în care numărul angajaților depășește semnificativ numărul elevilor, iar în unele clase sunt înscriși doar 1-2 elevi.

Cele opt instituții de învățământ aflate în regiune dar subordonate Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova se confruntă cu probleme majore legate de deficiențe grave de infrastructură. De exemplu, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol nu dispune de sală de sport, sală de festivități, cantină, cabinet linguafonic și laboratoare de fizică și chimie, iar renovarea acoperișului, a fațadei și reparația rețelei termice ar implica costuri de aproximativ 2.000.000 lei. Situații similare se întâlnesc și la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender.

Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol nu dispune nici măcar de sediu și își desfășoară activitatea în exil, în satul Doroțcaia, împărțind clădirea cu instituția de învățământ locală. Elevii urmează cursurile în ture, iar elevii din Grigoriopol parcurg zilnic aproximativ 30 de kilometri până la școală. De asemenea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Corjova, raionul Dubăsari, își desfășoară activitatea într-o clădire care nu corespunde cerințelor unei instituții de învățământ, unde nu au avut loc lucrări de renovare de peste trei decenii.

Liceul Teoretic „Evrika” din Râbnița nu și-a recuperat nici până în prezent sediul, confiscat forțat de autoritățile separatiste în 2004. În prezent, administrația liceului este nevoită să închirieze o clădire de la Uzina Metalurgică Moldovenească, situată în apropiere. Deși, în urma negocierilor din februarie dintre Chișinău și Tiraspol, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că clădirea va reveni în gestiunea Ministerului Educației și Cercetării, acest lucru nu s-a realizat până în prezent, iar clădirea rămâne abandonată.

Titlul : Clădirea principală a Liceului „Evrika” din orașul Rîbnița (26.08.25)
Sursa : Biroul pentru reintegrare

Gimnaziul „Constantin Sucitu” din satul Corjova, raionul Dubăsari, și gimnaziul Roghi au beneficiat de câteva investiții din partea guvernului de la Chișinău, însă bugetul instituțiilor permite doar lucrări de reabilitare minore.

După intrarea în vigoare a noului cod vamal al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2024, întreprinderile din stânga Nistrului au fost obligate să plătească taxele vamale către bugetul de stat al Chișinăului. Ca răspuns, autoritățile de la Tiraspol au majorat abuziv tarifele pentru utilitățile instituțiilor de învățământ. Potrivit raportului Promo-LEX: „Media procentuală a tarifelor la serviciile comunale pentru școlile cu predare în limba română a crescut cu 82% în 2024, comparativ cu anul 2023. Cea mai mare creștere este înregistrată la prețul gazelor naturale – 501%, urmată de o majorare de 125% la prețul energiei electrice.”

Titlul: Tarifele minime și maxime pentru gaze naturale și energie termică aplicate școlilor subordonate MEC, comparativ cu cele aplicate școlilor subordonate Tiraspolului
Sursa: Promo-LEX

Pe parcursul anului trecut au fost raportate multiple cazuri de intimidare și hărțuire a părinților care își înscriau copiii în școlile cu predare în limba română. Unele familii au fost constrânse să-și revizuiască decizia în urma audierilor abuzive realizate de structurile de forță transnistrene.

De asemenea, au avut loc campanii orchestrate de intimidare și denigrare a instituțiilor cu predare în limba română. De exemplu, în septembrie 2024, autoritățile transnistrene au interzis accesul scriitorilor moldoveni Maria Ivanov, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun și Elvira Moroșan la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender, invocând drept pretext faptul că revistele literare „Timpul”, pe care aceștia le transportau, ar conține materiale de propagandă politică.

Postul de televiziune „Pervîi Pridnestrovsk”, finanțat integral de administrația separatistă, a realizat numeroase materiale – reportaje, știri și emisiuni – în care promovau narațiuni false și manipulative, precum:

  • revistele culturale ar avea scopul de a insufla „copiilor transnistreni” o atitudine ostilă față de Federația Rusă și structurile transnistrene
  • rușii erau portretizați drept barbari, iar locuitorii regiunii drept marionete separatiste
  • prin distribuirea acestor reviste și organizarea întâlnirilor cu scriitori de pe malul drept, se urmărește formarea unor grupuri de copii care, ulterior, să f ie implicați în acțiuni subversive împotriva așa-numitei „RMN”

Un alt prilej de denigrare a instituțiilor cu predare în limba română din stânga Nistrului a fost introducerea noului manual de istorie pentru clasa a XII-a. Atât autoritățile separatiste, cât și mass-media locală au preluat un narativ foarte asemănător cu cel promovat de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova. Conform acestei narațiuni false, prin acest manual Chișinăul ar încerca să „reabiliteze nazismul”, să promoveze imaginea lui Ion Antonescu ca erou național și să șteargă faptele eroice ale soldaților sovietici.

Doar în perioada februarie-martie 2025, posturile TV „Pervîi Pridnestrovskii” și „TSV” au difuzat peste 30 de materiale pe această temă, potrivit Promo-LEX. De asemenea, însuși Vadim Krasnoselski a avertizat părinții că pot alege școala la care să își înscrie copiii, dar că trebuie să fie atenți la ceea ce, susținea el, ar fi încercările autorităților de la Chișinău de a rescrie istoria și de a reabilita nazismul.

Cu regret, autoritățile constituționale au adoptat în mod constant o atitudine pasivă față de acțiunile regimului separatist și au evitat abordarea publică a subiectului. Chiar și în perioade în care regiunea se afla într-o poziție mai puțin favorabilă, precum criza gazelor din iarna anului 2025, Chișinăul nu a inițiat măsuri ferme pentru a îmbunătăți situația elevilor din cele opt instituții cu predare în limba română.

Deși este clar că Tiraspolul nu ar fi oferit concesii majore în plan economic sau politic, insistența Chișinăului ar fi putut determina acceptarea unor concesii privind drepturile omului. Din păcate, întoarcerea sediului liceului din Râbnița a rămas doar o promisiune, iar cele opt instituții de învățământ își vor continua activitatea cu problemele vechi, fiind în continuare discriminate de regimul separatist și ignorate de guvernul de la Chișinău.

CEC stabilește 301 secții în diaspora și 12 în stânga Nistrului pentru parlamentare

CEC stabilește 301 secții în diaspora și 12 în stânga Nistrului pentru parlamentare

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a adoptat, în ședința din 24 august, mai multe hotărâri legate de organizarea alegerilor parlamentare programate pentru 28 septembrie. Potrivit deciziei, peste hotare vor fi deschise 301 secții de votare, dintre care patru vor funcționa prin corespondență pentru cetățenii aflați în: Statele Unite, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Este cel mai mare număr de secții organizate vreodată pentru diaspora. La scrutinul din anul precedent au fost deschise 234, iar în 2021 doar 150. La alegerile anterioare, peste 330.000 de moldoveni au votat în străinătate, iar în 2021 numărul acestora a fost de aproximativ 212.000.

Între 22 aprilie și 14 august, cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare au putut să notifice autoritățile de la Chișinău privind intenția de a participa la alegerile din toamnă, prin înregistrarea prealabilă. În această perioadă au fost depuse 16.149 de cereri din 58 de țări. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Rusia, unde au fost depuse 13.040 de cereri noi – de două ori mai multe decât totalul acumulat în anii 2018–2024. În celelalte țări, creșterea a fost modestă, de aproximativ 3%.

Titlul: Numărul înregistrărilor prealabile
Sursa: alegeri.md

În total, din 2018 până acum, s-au înregistrat prealabil 127.166 de moldoveni din 88 de state. Totuși, autoritățile au anunțat că în Federația Rusă ar putea fi deschise doar două secții de vot, în cadrul misiunilor diplomatice, din motive de securitate. Aceeași măsură se aplică și în alte țări aflate în război, precum Ucraina și Israel.

De asemenea, Comisia Electorală Centrală a decis organizarea a 12 secții de vot pentru cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului, precum și pentru cei domiciliați în municipiul Bender și în comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, aflate provizoriu sub administrația regimului separatist de la Tiraspol.

La alegerile parlamentare din toamna trecută au fost deschise 41 de secții pentru cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană, la care s-au prezentat aproape 30.000 de votanți. Cea mai mare rată de participare a fost înregistrată în 2019. Atunci au fost deschise 47 de secții, iar la urne s-au prezentat peste 37.000 de alegători.

Titlul: Votarea alegătorilor din Transnistria în perioada 1994-2021
Sursa: alegeri.md

Decizia autorităților de a reduce numărul secțiilor a fost criticată de mai mulți reprezentanți ai opoziției de la Chișinău, care au acuzat guvernul de discriminare a cetățenilor moldoveni aflați în regiunea transnistreană. Reprezentanții autorităților susțin însă că măsura se justifică prin prezența scăzută la scrutinele anterioare și prin imposibilitatea candidaților de a desfășura campanii electorale în stânga Nistrului, regiune controlată de administrația separată de la Tiraspol. Săptămâna trecută, viceprim-ministrul pentru Reintegrare a declarat că:

Menționez faptul că nici un partid politic sau candidat în procesul electoral nu își poate desfășura campania electorală în mod liber pe teritoriul regiunii transnistrene. Tiraspolul nu respectă legislația și constituția, motiv pentru care nu putem vorbi despre un proces democratic și liber în regiune. (…) Sunt o multitudine de secții care au avut și 35 și 60 și ceva de voturi și până la 100. Deci aceste secții nu sunt argumentate pentru a fi redeschise”.

În cadrul ședinței din 24 august, Comisia Electorală Centrală a respins cererea Partidului politic „Noua Opțiune Istorică” de înregistrare a listei de candidați pentru alegerile parlamentare. Potrivit CEC, examinarea listei a relevat că o persoană inclusă în aceasta se încadrează în prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Codul electoral nr. 325/2022 și a fost exclusă în cadrul procedurii de verificare a admisibilității. Această excludere a dus la reducerea cotei de reprezentare de la 70% la 30%, ceea ce indică neconformitatea listei. În plus, Comisia a constatat că mai mulți candidați erau afiliați fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional.

Cu o zi înainte a fost respinsă și cererea partidului Moldova Mare, condus de Victoria Furtună, considerată apropiată oligarhului fugar Ilan Șor. Potrivit comunicatului CEC: „s-a constatat că o persoană inclusă în lista de candidați cade sub incidența art. 16 alin. (2) lit. c) din Codul electoral nr. 325/2022, și din acest motiv a fost exclusă din listă, în procedura de examinare a admisibilității.”

Victoria Furtună, fostă procuroare anticorupție, a fost sancționată de Uniunea Europeană pe 15 iulie, alături de alte persoane afiliate lui Ilan Șor. Măsurile prevăd blocarea conturilor și bunurilor în UE și în Republica Moldova, precum și restricții de circulație. În ultimele luni, Furtună s-a remarcat prin declarații revanșiste referitoare la reîntoarcerea Bugeacului. Basarabia a pierdut ieșirea la mare la 2 august 1940, când la ordinul lui Stalin, provincia istorică a trecut sub administrația Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

Ultimul sondaj al companiei iData privind alegerile parlamentare arată că 39,8% dintre cetățeni încă nu știu pentru cine își vor da votul la scrutinul din 28 septembrie. În rândul alegătorilor care și-au exprimat opțiunea, principalele preferințe se îndreaptă către patru formațiuni: Partidul Acțiune și Solidaritate – 36%, Blocul Electoral Patriotic – 27,5%, Blocul „Alternativa” – 11,3% și Partidul Nostru – 9,2%. În acest scenariu, mandatele de deputat s-ar repartiza astfel: PAS – 41, Blocul Electoral Patriotic – 36, Blocul „Alternativa” – 13 și Partidul Nostru – 11.

Titlul :Distribuirea mandatelor, fără voturile din Diasporă și Stânga Nistrului (sondaj)
Sursa :iData


Eșantionul a inclus 1.071 de persoane din 89 de localități și a fost realizat între 7 și 16 august 2025. Studiul nu a cuprins cetățeni din diasporă și din stânga Nistrului.

Ilie Bolojan la Chișinău: România reafirmă sprijinul necondiționat pentru parcursul european al Republicii Moldova

Ilie Bolojan la Chișinău: România reafirmă sprijinul necondiționat pentru parcursul european al Republicii Moldova

Premierul României, Ilie Bolojan, a efectuat o vizită oficială la Chișinău, unde a avut întrevederi cu prim-ministrul Republicii Moldova, cu șefa statului și președintele legislativului de la Chișinău. În cadrul conferinței de presă comune a celor doi premieri, șeful guvernului de la București a declarat că România va oferi sprijin necondiționat Republicii Moldova „indiferent de vremuri”, subliniind: „Vă asigur că vom construi în continuare noi punți care să ne apropie și mai mult, așa cum se cuvine între țări surori care împărtășesc o limbă, o istorie ș valori comune. Trăim o perioadă importantă pentru progresul R. Moldova pe drum european. În acest context, România va rămâne un susținător ferm al parcursului european al Moldovei, asigurând sprijin cu expertiza noastră, cu experiența dobândită în anii de apartenență la UE și prin intermediul formatelor de cooperare bilaterală și transfrontalieră europeană”.

Cu această ocazie, autoritățile au anunțat introducerea controlului coordonat la punctul de trecere Galați–Giurgiulești, începând cu 24 august, urmând ca până la sfârșitul anului mecanismul să fie aplicat și la punctul Sculeni–Sculeni. De asemenea, va fi instituit un grup comun de lucru pentru modernizarea frontierelor, cu obiective precum lansarea unui sistem de programare online pentru transportatori și consolidarea resurselor prin dotări suplimentare, inclusiv echipe canine.

În ultimii ani, legăturile dintre cele două maluri au început să prindă contur prin mai multe proiecte de infrastructură. Acestea nu doar că vor intensifica schimburile comerciale dintre cele două state, ci vor integra Republica Moldova în rețeaua de infrastructură europeană, oferindu-i astfel posibilitatea de a-și reduce dependența de Federația Rusă.

La începutul acestui an, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru „Servicii de proiectare – faza studiu de fezabilitate” pentru următoarele obiective:

  • Lot 1 – Pod nou peste Prut, Stânca (RO) – Costești (MD);
  • Lot 2 – Pod nou peste Prut, Bumbăta (RO) – Leova (MD);
  • Lot 3 – Pod nou peste Prut, Fălciu (RO) – Leca (MD);
  • Lot 4 – Pod nou peste Prut, Răducăneni (RO) – Bărboieni (MD).

Pe lângă cele patru poduri peste Prut care urmează a fi construite, un rol important îl are și conexiunea energetică. La 22 august, Ministerul Energiei de la Chișinău a anunțat lansarea procedurilor preliminare pentru proiectul liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Strășeni–Gutinaș, care va reprezenta a treia legătură de înaltă tensiune dintre Republica Moldova și România. Proiectul prevede un traseu de aproximativ 70 km, ce va traversa 25 de localități din raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Hâncești, precum și modernizarea stației electrice Strășeni 330 kV prin adăugarea unei secțiuni de 400 kV.

A doua linie de conexiune, Bălți–Suceava, se va întinde pe aproximativ 48 km și va străbate 12 localități din raioanele Glodeni, Fălești, Râșcani și municipiul Bălți. Pe traseu vor fi ridicați 145 de stâlpi metalici, dintre care 21 piloni de întindere și 124 piloni intermediari, potrivit planurilor tehnice.

Prioritar rămâne finisarea lucrărilor de construcție Isaccea-Vulcănești-Chișinău, deoarece joacă un rol cheie în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. Chiar dacă țara nu mai depinde de gazul rusesc, criza din Transnistria de la începutul iernii 2025 a scos în evidență o altă vulnerabilitate: dependența de centrala de la Cuciurgan, un important nod pentru distribuția energiei electrice în regiune. Deși Chișinăul a renunțat la curentul ieftin de la MGRES din cauza breșelor de securitate, stoparea activității centralei de la Cuciurgan ar fi lăsat în beznă o mare parte a malului drept al Nistrului. Din acest motiv, linia Isaccea-Vulcănești-Chișinău este supranumită „linia independenței”, deoarece va elimina ultimul instrument de șantaj energetic pe care al putea să-l utilizeze Federația Rusă.

Până în prezent, pe traseu au fost finalizate peste 475 de fundații pentru piloni – mai mult de 93% din total – iar circa 395 de piloni au fost asamblați, dintre care peste 330 montați pe amplasamentele lor. S-au întins deja peste 35 km de conductoare electrice, aproximativ 22% din lungimea totală a liniei de 157 km. Autoritățile de la Chișinău estimează că linia va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul acestui an.

România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova, absorbind peste o treime din exporturile acesteia. Chiar și regiunea transnistreană trimite majoritatea produselor pe piața europeană – circa 67% din total – România fiind principala destinație. În prezent, aproximativ 1.700 de companii românești activează pe malul stâng al Prutului, în timp ce peste 8.000 de firme cu capital moldovenesc operează în România, generând o cifră de afaceri de peste trei miliarde de euro și susținând peste 20.000 de locuri de muncă.

Ziua de 23 august marchează un moment simbolic în istoria românească. În 1939, la Moscova, ministrul de externe sovietic Veaceslav Molotov și omologul său german, Joachim von Ribbentrop, au semnat Pactul de neagresiune, care includea un protocol secret prin care semnatarii împărțeau Europa de Est în sfere de influență. La mai puțin de un an, URSS a anexat Basarabia și nordul Bucovinei, iar la 2 august 1940 a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Modificările teritoriale au fost majore: Basarabia și-a pierdut accesul la Marea Neagră și nordul, iar în schimb a fost alipită cea mai mare parte a fostei Republici Autonome Sovietice Moldovenești, corespunzătoare astăzi regiunii Transnistria.

Vizita premierului Ilie Bolojan la Chișinău reflectă angajamentul ferm al României față de Republica Moldova, atât în plan economic, politic, cât și strategic. La 86 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune germano-sovietic, prezența oficialului român transmite un semnal clar: România va continua să susțină Moldova în parcursul său european, consolidând legăturile bilaterale și promovând independența energetică, politică și economică față de Federația Rusă.

Concurs eseuri