Federația Rusă, „ţară agresoare” pentru diplomația franceză

, , , , , , , , ,
 
Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, avertizează dur Kremlinul

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, avertizează dur Kremlinul

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a acuzat Rusia că ar fi implicată direct în conflictul armat din estul Ucrainei, calificând-o drept „ţară agresoare” şi cerându-i să asigure o încetare a focului în zona de conflict, relatează mass-media de la Kiev, citată de agenția de presă KARADENIZ-PRESS. Aflat în vizită la Kiev, Le Drian a spus că a discutat cu autorităţile ucrainene despre „conflictul cu Rusia”, fără să-i menţioneze pe separatiştii proruşi care controlează zone din teritoriul estic al ţării.
„Eu voi fi foarte clar. În această criză există pentru noi o ţară agresoare şi o ţară agresată şi nu există ambiguitate”, a afirmat şeful diplomaţiei franceze într-o conferinţă de presă alături de omologul său ucrainean Pavlo Klimkin.

Anterior, partea franceză a anunțat că nu va recunoaște rezultatele din regiunea Crimeea și orașul Sevastopol pentru alegerile prezidențiale ruse, o poziție similară având majoritatea statelor ONU și UE.

Solicitări dure

Aceste cuvinte de o fermitate neobişnuită pentru diplomația franceză se înscriu în contextul unor raporturi foarte tensionate între Paris şi Moscova, date fiind numeroase dispute, între care conflictul din Siria şi otrăvirea unui fost agent dublu rus în Anglia. „Rusia trebuie să organizeze o încetare a focului completă şi durabilă, să o organizeze pe teren şi odată ce condiţiile de securitate vor fi reunite, noi contăm de asemenea pe Ucraina pentru a continua aplicarea măsurilor care ţin de responsabilitatea sa”, a afirmat în continuare Le Drian în această primă vizită a sa în Ucraina.
Conform autorităţilor ucrainene, este vorba de a pune în aplicare măsuri pentru a da mai multă autonomie teritoriilor separatiste, cu scopul de a le permite revenirea sub jurisdicţia Kievului, conform acordurilor de pace de la Minsk, semnate în februarie 2015.

Separatiștii pro-ruși, susținuți direct de Kremlin, își intensifică periodic atacurile în Donbass

Conflict prelungit

Conflictul armat, care opune armata ucraineană separatiştilor proruşi în estul ţării, a făcut peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa în 2014. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi susţine în plan militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte categoric, în pofida numeroaselor relatări ale media despre prezenţa trupelor sale în Ucraina.

Acordurile de pace de la Minsk au permis instaurarea a numeroase încetări ale focului, care au dus la o reducere a violenţelor, în pofida ciocnirilor sporadice. Partea politică a acordurilor a rămas literă moartă, beligeranţii dând vina unul pe altul pentru acest eşec. (N.G.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *