Timofti, tot mai ingrijorat de escaladarea tensiunilor in Ucraina

, , , , , ,
 

Nicolae-Timofti-vizita

Liderul de la Chisinau, Nicolae Timofti, a declarat luni ca Republica Moldova s-ar putea confrunta cu anumite provocari inainte de semnarea Acordului de Asociere cu UE, relateaza agentia de stiri IPN. Timofti a afirmat ca la sedinta Consiliului Superior de Securitate de la Chisinau a fost discutata situatia regionala si eventualele provocari inainte de semnarea Acordului de Asociere cu UE si impactul asupra Republicii Moldova. “Daca este pericol sau nu, consider ca trebuie sa fim gata sa intampinam orice greutati care pot aparea pe parcurs. Eu cred ca va fi liniste in tara. Trebuie sa realizam acest plan al nostru de semnarea a Acordului de Asociere”, a mentionat Timofti. La randul sau, noul ministru al Apararii, Valeriu Troenco, a declarat ca masuri de securitate sporite vor fi decise de armata in perioada urmatoare, in contextul crizei din Ucraina. “Situatia regionala este complicata, in mai multe orase din Ucraina sunt destabilizari, nu excludem ca sunt niste provocari carora trebuie sa le acordam si noi atentie”, a afirmat ministrul Apararii din Republica Moldova. Uniunea Europeana va semna Acordul de Asociere cu Republica Moldova pana in iunie, termenul stabilit initial pentru august fiind devansat de Bruxelles in urma tensiunilor din Ucraina. In urma anexarii peninsulei Crimeea de catre Rusia, mai multi oficiali au exprimat ingrijorari privind eventuale presiuni ale Rusiei asupra Republicii Moldova, inaintea semnarii Acordului de Asociere.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *