Vlad Filat, acuza ca i-au fost “cumparati” oameni din PLDM

Vlad_Filat_Vocea_Basarabiei_megafon

Seful Executivului de la Chisinau, Vlad Filat, a declarat marti despre ultimele plecari din partidul PLDM pe care il conduce ca aceastea nu sunt intamplatoare, sugerand ca unii dintre fugari “au fost cumparati”, potrivit ProTV Chisinau. Cu toate ca a spus ca regreta plecarea fostului ministru al Justitiei Alexandru Tanase, care a devenit judecator al Curtii Constitutionale, el s-a declarat deranjat de afirmatiile acestuia cu privire la dictatura din Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM). Filat l-a criticat dur pe Mihai Godea, fost prim-vicepresedinte si fost lider al grupului parlamentar al PLDM, sugerand ca acesta “a fost cumparat”. “Plecarea lui Godea a fost stranie si, mai cu seama, motivul (invocat) de a lupta cu comunismul din propriul partid face, pana la urma, jocul comunistilor. Cum poti sa te impotrivesti (comunistilor)? Ca vicepresedinte al PLDM sau plecand aiurea?”, a declarat Filat.

Plathoniuc lucreaza PDLM-ul din interior

Premierul a declarat ca fostul prim-vicepresedinte al partidului “a fost pregatit”, referindu-se la semnaturile necesare inscrierii candidaturii pentru functia de primar al Chisinaului. “Credeti ca pot fi obtinute (10.000 de) semnaturi in 20 de ore? Actiunile sale arata ca nu este singur. Ele necesita sustinere financiara puternica”, a continuat acesta. “Nu-mi place ca se incearca sa mi se cumpere oamenii”, a subliniat Filat, referindu-se la plecarea lui Godea din partid. “Godea nu imi este fin, i-am botezat doar copiii”, a mai declarat liderul PLDM. Filat a mai spus ca nu pastreaza legatura cu fostul sau coleg Vitalie Nagacevschi. El a preciat drept “corect” faptul ca i-a propus acestuia functia de ministru al Justitiei. “Credeam ca un om care vorbeste atat de bine trebuie sa aiba o sansa sa faca schimbari”, a explicat premierul. “A plecat din partid pentru ca are probleme financiare, ca, ulterior, sa ma sune sa-mi spuna ca i s-a propus sa fie avocatul lui Plahotniuc. I-am spus sa depuna cerere. De atunci n-am mai discutat, L-am sunat si i-am spus ca-i ofer postul (de ministru al Justitiei) si libertatea de decizie”, a adaugat acesta.
PLDM avea, la inceputul lui mai, doi candidati pentru functia de primar al capitalei.

Disensiuni in AIE

La cateva saptamani dupa ce liberal-democratii l-au inscris in mod oficial pe Victor Bodiu, Mihai Godea, in varsta de 37 de ani, a anuntat, martea trecuta, ca va candida, si el, pentru acest post. Godea a recunoscut ca nu l-a informat pe liderul partidului in legatura cu intentia sa si nu a ezitat sa critice Alianta pentru Integrare Europeana (AIE), din care PLDM face parte. Formatiunea a hotarat sa retraga, vineri, candidatura lui Victor Bodiu la functia de primar al Chisinaului, renuntand in favoarea candidatului liberal Dorin Chirtoaca. Filat afirma ca Alianta se afla intr-o situatie delicata, fiind afectata de certuri, inclusiv la nivel de imagine. Mihai Godea s-a retras din PLDM in urma cu circa o saptamana. “S-au adunat mai multe lucruri, care m-au determinat sa plec”, a spus Godea. Intr-o conferinta de presa, Mihai Godea a declarat ca a intrat in cursa electorala pentru primarie tarziu si ca ii va fi dificil sa adune 10 mii de semnaturi pentru a putea fi inclus in lista. “Am fost surprins de mesajele de sprijin, in care oameni cunoscuti si necunoscuti si-au oferit ajutorul in procesul de colectare a semnaturilor, iar acest lucru ma bucura”, a spus atunci fostul membru al PLDM.

Share our work
PCRM si Filat sunt optiunile primare ale alegatorului de peste Prut

PCRM si Filat sunt optiunile primare ale alegatorului de peste Prut

CEC alegeri

Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri legislative in Republica Moldova, Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM) ar obtine cele mai multe voturi (29 la suta), cu toate ca premierul Vladimir Filat este cel mai popular politician din aceasta tara, potrivit unui sondaj CBS-AXA, dat marti publicitatii. Astfel, PCRM ar obtine 29 la suta din voturi, urmat de Partidul Liberal Democrat (PLDM) cu 24 de procente, Partidul Democrat (PDM), cu 12 la suta si PL, cu 6 la suta. Alianta Moldova Noastra (AMN) ar obtine numai 1 la suta din totalul voturilor iar proportia nehotaratilor este de 20 la suta. Cei care nu voteaza s-au declarat in numar de 7 la suta. Conform rezultatelor acestui sonsaj, politicianul in care moldovenii au cea mai mare incredere este premierul Vlad Filat, lider al liberal-democratilor, cu 20 la suta, urmat de liderul comunistilor Vladimir Voronin, cu 18 la suta, presedintele Partidului Democrat Marian Lupu, cu 13 la suta, si cel al liberalilor, Mihai Ghimpu, cu 3 la suta. Sondajul a fost realizat in perioada 28 ianuarie – 8 februarie 2011, pe un esantion de 1.030 de persoane. Marja de eroare este de plus sau minus 3 la suta anunta CBS-AXA.

Share our work
Filat il acuza pe Lupu de simpatii comuniste

Filat il acuza pe Lupu de simpatii comuniste

Lupu Filat

Actualul premier de peste Prut, Vladimir Filat, a declarat marti ca formatiunea PLDM (Partidul Liberal Democrat din R. Moldova) pe care o conduce nu va face alianta cu Partidul Comunistilor dupa alegerile parlamentare programate pentru data de 28 noiembrie, sugerand totodata ca Partidul Democrat (PD), condus de Marian Lupu, ar lua in calcul o asemenea alianta. Portalul Stirea Zilei relateaza ca Filat le-a cerut tuturor colegilor din Alianta pentru Integrare Europeana sa isi exprime deschis optiune inaintea alegerilor.
“Solicit ca si ceilalti parteneri de alianta sa-si faca publica optiunea, pentru ca ceea ce se intampla acum sa nu fie cumva o pregatire a unei coalitii postelectorale, pentru ca alegatorii sa nu se trezeasca dupa alegeri cu surprize neplacute”, a afirmat Vlad Filat, luni seara, la un post de televiziune.

Frictiuni politice

Vlad Filat a facut aceasta declaratie in replica la atacurile lansate de liderul democrat, Marian Lupu, care l-a acuzat de populism si demagogie. Filat a pus aceste atacuri pe seama “emotiilor si frustrarilor”. “Il inteleg pe Marian Lupu si chiar mi-as dori ca in viitorul apropiat sa nu fie doar pe rol de a poza in clipuri electorale si pe afise stradale, dar si in postura de a lua decizii. Cineva care-l consiliaza stie sa citeasca foarte bine in sondaje ca Partidul Democrat nu poate rupe voturi de la Partidul Comunistilor si, de aceea, se reorienteaza in a ataca partidele de centru-dreapta”, a explicat Filat. El a adaugat ca PLDM nu va polemiza cu colegii de coalitie pe durata campaniei electorale si va raspunde doar la atacurile la persoana, care vor depasi limitele.

Inundatia inchipuita a comunistilor

Premierul Vlad Filat a spus in paralel ca autorii asa-zisei investigatii privind inundatiile din vara vor fi dati in judecata pentru calomnie, actele necesare fiind deja in pregatire. Filat a calificat acuzatiile comunistilor drept “o minciuna primitiva”. O investigatie urmeaza sa stabileasca modul in care a fost filmat documentarul. “Vom solicita institutiilor internationale sa se autosesizeze in acest caz pentru ca sa nu se strige apoi ca se fac presiuni asupra cuiva”, a mai spus premierul Vlad Filat. Declaratiile premierul vin in contextul in care agentia de stiri pro-comunista Omega, care este condusa de candidatul PCRM Alexandr Petkov, a prezentat recent un documentar de noua minute, in care acuza autoritatile ca au detonat digul de la Nemteni, inundand trei sate din raionul Hancesti. Omega sustine ca explozia ar fi avut loc in urma unei intelegeri secrete intre Chisinau si Bucuresti pentru a scapa de inundatii orasul Galati, din Romania. O ancheta oficiala realizata de Ministerul de Interne a stabilit insa ca digul a cedat din cauza presiunii puternice a apei si a gradului avansat de uzura. La 9 septembrie, Procuratura Hancesti a decis ca nu exista motive pentru a initia un dosar penal in acest caz.

Share our work
Filat conduce sondajele din Republica Moldova

Filat conduce sondajele din Republica Moldova

REPUBLICA MOLDOVA - PROTEST ANTI-COMUNIST

Odata cu apropierea datei de 16 iunie, cand, potrivit Constitutiei Republicii Moldova, trebuie dizolvat Parlamentul pentru a fi organizate noi alegeri legislative, sondajele electorale incep sa isi faca aparitia din ce in ce mai des in peisaj politic de peste Prut. Intr-un astfel de top, realizat recent de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie – IRES si Fundatia Est-Europeana din R. Moldova, actual premier Vladimir Filat ocupa primul loc in topul increderii populatiei din R. Moldova, in timp ce fostul presedinte Vladimir Voronin se afla pe locul cinci. De asemenea, sondajul mentioneaza ca PLDM se afla la mica distanta de PCRM in preferintele electoratului. Potrivit rezultatelor, Vlad Filat este personalitatea care se bucura de cea mai mare incredere – 56%, fiind urmat de presedintele Partidului Democrat, Marian Lupu – 51% si primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca – 43%. Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, se afla pe locul patru, cu 30%, iar liderul Partidului Comunistilor, Vladimir Voronin, ocupa locul cinci, cu 26%. Un sondaj de opinie prezentat la 10 mai de IMAS arata ca Marian Lupu se bucura de increderea a 42 % din populatie, fata de 39 % pentru Vlad Filat. Pe locul trei in topul increderii se afla fostul presedinte Vladimir Voronin.

Lupu in cadere libera

Sondajul realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie – IRES si Fundatia Est-Europeana din R. Moldova mentioneaza, de asemenea, ca Vlad Filat este personalitatea pe care 20,9% din populatie doreste sa o aleaga in functia de presedinte al tarii. Pe locul doi se afla Marian Lupu cu 16,3% si Vladimir Voronin cu 14,9%. Sondajul, care a fost realizat in perioada 30 aprilie – 9 mai 2010, arata ca Partidul Comunistilor are sustinerea a 26,4% dintre cetatenii Republicii Moldova, urmat la mica distanta de Partidul Liberal Democrat, cu 22,4%, Partidul Democrat – 7,3%, Partidul Liberal – 5,8%. Potrivit rezultatelor, Partidul Comunistilor ramane principalul partid politic din Republica Moldova si ar avea 43 mandate de deputat, Partidul Liberal Democrat – 37, Partidul Democrat – 12, iar Partidul Liberal – 9. Restul partidelor nu ar accede in Parlament. Astfel, Alianta Moldova Noastra ar obtine 1,5%, Partidul Social Democrat – 0,9%, PPCD – 0,7%, MAE – 0,6%, PNL – 0,5%, UCM – 0,4%. La intrebarea daca lucrurile merg intr-o directie buna, 36% dintre cetateni au raspuns afirmativ, in timp ce 47% au spus ca ele se indreapta intr-o directie gresita. Restul au mentionat ca nu stiu sau nu raspund. Potrivit sondajului de opinie realizat de IMAS, daca duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, Partidul Comunistilor ar obtine 28%, Partidul Liberal Democrat – 16,5%, Partidul Democrat – 8,6 %, iar Partidul Liberal – 4,9 %.

Share our work
Liber la permise peste Prut

Liber la permise peste Prut

Pod peste Prut

Prima zi de primavara va oferi posibilitatea cetatenilor de peste Prut sa poata depune cererile in vederea obtinerii permiselor de mic trafic, care le vor permite acestora sa calatoreasca in zona de frontiera a Romaniei fara vize. Aplicatiile pentru aceste documente vor fi depuse la Sectia consulara a Ambasadei Romaniei la Chisinau in intervalul de timp 08,00 – 16,00 in zilele de lucru, informeaza un comunicat al Ambasada Romaniei. Permisele vor fi emise numai pentru cetatenii care locuiesc in zona de frontiera, vecina cu Romania, pe o distanta de 30 kilometri, in baza unor motivatii, sustinute cu documente procurate din zona de frontiera romana. Aceste masuri de acordarea acestor documente se vor lua in baza Acordului dintre Guvernul Romaniei si cel al Republicii Moldova privind micul trafic de frontiera. Documentul bilateral a fost fost semnat la Bucuresti, la 13 noiembrie 2009 si a intrat in vigoare la 26 februarie 2010. De asemenea, Romania a avea in functiune, pana la finele lunii vitoare, inca doua consulate la Cahul si Balti la care vor putea fi depuse cereri pentru redobandire a cetateniei romane.

Share our work