Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a marcat o nouă etapă în evoluția sistemului internațional. După înfrângerea axei Berlin-Roma-Tokyo și a dispariției inamicului comun, sistemul internațional a fost divizat în două tabere: capitalistă și comunistă. Bineînțeles că existau și state care în mod oficial nu au dorit să se alinieze nici uneia din părți, creând „Mișcarea Țărilor Nealiate”. Deși aceasta cuprindea un număr semnificativ de state, în prezent sunt 120 de țări, nu a jucat un rol la fel de mare ca și blocul Vestic condus de SUA și cel Estic condus de URSS, atât din cauza lipsei unui lider, dar și a situației economice, majoritatea membrilor obținându-și independența în anii ’60.
Primele confruntări ideologice dintre SUA și URSS au avut loc în China, unde războiul civil izbucnise înaintea invaziei japoneze și a fost reluat imediat după ce Imperiul Nipon a capitulat la 2 septembrie 1945. Kuomintang-ul, a pierdut războiul în favoarea Partidului Comunist Chinez, iar la 1 octombrie 1949, Mao Zedong, a proclamat crearea Republicii Populare Chineze, în timp ce adversarii săi s-au retras pe insula Taiwan.
În pofida faptului că URSS și Republica Populară Chineză aveau aceeași ideologie și au avut o relație strânsă de colaborarea, aceasta s-a deteriorat rapid după moartea lui Stalin. Marea ruptură dintre cele două țări comuniste a avut loc în 1956, când liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov a condamnat în mod public cultul personalității lui Stalin. În 1961, Beijing i-a numit în catalogat în mod public pe liderii de la Kremlin drept „Grupul revizionist trădător al conducerii sovietice”, fapt ce subliniază divergențele doctrinale dintre state. În 1969, a avut loc și o serie de ciocniri violente la granița sino-sovietică, soldată cu zeci de morți din ambele părți.
Prăbușirea Uniunii Sovietice și reformele lui Deng Xiaoping de deschidere a Chinei către exterior au normalizat relațiile dintre Federația Rusă și China. Cadru actual de colaborare dintre China și Rusia include o multitudine de acorduri interguvernamentale în diverse ramuri: comerț şi cooperare economică, investiții, cooperarea în ştiinţă şi tehnologie, inițiative comune privind protecţia proprietăţii intelectuale etc. În 2001, Beijing și Moscova au semnat un parteneriat strategic, prin care își expun dorința și se angajează să coopereze pentru a crea o lume multipolară. Momentul care a încununat colaborarea sino-rusă a avut loc în data de 21 iulie 2008, odată cu finalizarea procesului de delimitare legală a frontierei chino-ruse pe întreaga lungime a acesteia de 4.300 km. Miniștrii de externe ale celor două țări au semnat un acord prin care Federația Rusă a cedat benevol 174 km² în favoarea Chinei, soluționând astfel disputele teritoriale existente.
În 2013 Moscova și Beijing au semnat Declarația comună a Federației Ruse și Republicii Populare Chineze cu privire la cooperarea reciproc avantajoasă și aprofundarea relațiilor parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice. Documentul a consolidat cooperare în sectorul economic, energetic, tehnologic, cultural, dar și în cel al politicii externe. În planul politicii externe cele două țări și-au consolidat relații și prin crearea unor organizații comune. De exemplu, China și Rusia sunt membri fondatori ai Organizația de Cooperare de la Shanghai, care are drept obiectiv să promoveze cooperarea în domeniile securității, economiei și culturii, membri fondatori ai grupului de țări emergente BRICS, o formă de răspuns al formatului G7.
Relațiile economice dintre China și Rusia în perioada 2000-2020 au cunoscut un trend ascendent, cu precădere după primul val de sancțiuni impuse de UE în 2014. La începutul secolului XXI, doar 5% din produsele de export rusești ajungeau pe piața chineză. În 2014 procentul a ajuns la 7,5%, iar în 2022 exporturile către China au atins 20%, depășind spațiul CSI cu 5%. Au crescut semnificativ și importurile din China. În 2000 din totalul de produse importate în Federația Rusă doar 2,7% veneau de la vecinul asiatic. În 2014 procentajul a crescut la 17,8%, iar în 2022 aproximativ o treime din importurile rusești proveneau din China. Rusia a exportat în China bunuri în valoare de 129,14 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 12,7% față de 2022 și 56% față de anul 2021. În paralel, a importat bunuri în valoare de 110,97 miliarde de dolari, o creștere cu 46,9% față de 2022. Astfel în 2022, China a fost principalul partener comercial al Federației Ruse, în timp ce pe lista chineză Rusia ocupa poziția cu numărul 10. Gigantul asiatic importă de la vecinul său nordic combustibili minerali (petrol, produse petroliere, gaze naturale), cupru, lemn și produse maritime. Cele mai exportate produse chineze pe piața rusă sunt: mașini și echipamente tehnologice, vehicule, mașini electrice și părți componente ale acestora.
Obiectivul major comun sino-rus a rămas neschimbat din 2001 până în prezent. Cele două țări și-au reafirmat angajamentul prin semnarea unui nou document cu 20 de zile înaintea invaziei ruse în Ucraina. Acordul numit „Parteneriatul Strategic Nelimitat dintre China și Rusia”, subliniază faptul că nu există o margine în colaborarea dintre Moscova și Beijing, iar obiectivul major îl reprezintă limitarea influenței SUA și a lumii Occidentale la nivel mondial. Cele două puteri acuza Statele Unite de abordări ale politicii din perioada Războiului Rece și consideră că Washington este o amenințare la adresa securității și stabilității internaționale. Mai mult, ambele state și-au afirmat sprijinul reciproc în problemele de securitate, Rusia în Europa și China în zona Asia-Pacific.
Poziția Chinei în războiul din Ucraina
Republica Populară Chineză (RPC) a adoptat o poziție confortabilă în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Fiind vorba de un război ce se află la mii de kilometri distanță de granițele sale, Beijing a căutat mereu să stea pe două scaune, pentru a-și maximiza beneficiile. Același tact diplomatic l-a adoptat în 2014 și în 2022. Anexarea Crimeii de către Rusia a fost realizată atât de rapid încât singura reacție a comunității internaționale a fost să condamne actul de agresiune rus. Beijing a preferat să ia o poziție neutră: nu a condamnat raptul teritorial, dar nici nu a recunoscut Crimeea drept teritoriu rusesc în conformitate cu dreptul internațional.
Poziția Chinei nu s-a schimbat nici după invazia militară rusă din 24 februarie 2022, care a obligat comunitatea internațională să se pronunțe în privința actului de agresiune. În primele luni de război China nu a luat nici o poziție fermă pro-Ucraina sau pro-Rusia, iar acest lucru îi reușește și în prezent. În cadrul ONU și al Consiliului de Securitate ONU, partea chineză mereu s-a abținut de la vot. Gigantul asiatic nu și-a exprimat clar punctul de vedere, preferând un rol de observator, doar să monitorizeze situația. Deși au existat declarații ale oficialilor chinezi, Beijing și-a exprimat în mod clar poziția abia în februarie 2023, când a prezentat un plan de 12 puncte care să rezolve războiul din Ucraina. Planul a fost descris ca ambiguu și contradictoriu. De exemplu, planul nu cere explicit Rusiei să se retragă din Ucraina, una din condițiile obligatorii solicitate în permanență de Kiev. În același timp, solicită respectarea suveranității tuturor țărilor și încetarea ostilităților. Contradicțiile planului sunt evidente având în vedere că Rusia a invadat și ocupat teritoriul Ucrainei.
În mod neoficial, Kremlinul a fost susținut de Beijing de la începutul invaziei. China și India au cumpărat împreună aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol brut rusesc pe zi în mai, reprezentând jumătate din exporturile totale ale Rusiei, alimentând astfel mașina rusească de război. De asemenea, există dovezi că companiile chineze au reușit să furnizeze semiconductori și drone civile către Rusia, folosind companii fantomă din Hong Kong și Emiratele Arabe Unite, exploatează astfel spațiul gri dintre produsele destinate scopurilor militare și civile. Moscova s-a bucurat și de sprijinul diplomatic al președintelui Xi Jinping. În cadrul summit-ului BRICS, acesta a criticat sancțiunile occidentale ca „înarmând” economia globală și a cerut grupului să lucreze mai strâns împreună. China și-a afirmat sprijinul în favoarea narativului propagandistic rus care afirmă că Rusia luptă în Ucraina împotriva blocului NATO. Comerțul total al Chinei cu Rusia a atins un nivel record de 190 miliarde de dolari în 2022, o creștere de 30% față de anul anterior. Importurile rusești din RPC au crescut cu 13% la 76 miliarde de dolari, iar exporturile către China au crescut cu 43% la 114 miliarde de dolari. Pe măsură ce comerțul Rusiei cu țările occidentale a scăzut în 2022, RPC a devenit, de departe, cel mai important partener comercial al Federației Ruse.
Poziția manifestată de Xi Jinping și colaborarea sino-rusă este prezentată ca un succes al diplomației ruse, care vrea să demonstreze că Rusia nu este izolată, dar are aliați de încredere. Scopul major de limitare a influenței Occidentului și apropierea dintre cele două state sunt adesea invocate atunci când vine vorba de o alianță sino-rusă. Însă o analiză mai profundă poate demonstra că ajutorul oferit de partenerul asiatic cu siguranță nu a fost un act de altruism. Acțiunile sale au fost în primul rând dictate de propriul interes național și de maximizarea beneficiilor.
Negocierile privind noile conduce de gaze
Războiul din Ucraina a impus Moscovei să caute atât noi parteneri strategici, cât și economici. La ora actuală cea mai avansată și mediatizată colaborare este cea cu guvernul de la Beijing, atât din motive economice, cât și diplomatice. În cadrul ONU, China mereu s-a abținut de la vot privind condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucraineni. De asemenea, nu a recunoscut, dar nici nu a condamnat anexarea Crimeii. Chiar dacă China nu a adoptat politica occidentală în ceea ce privește sancțiunile, companiile sale au devenit mai precaute în relațiile comerciale cu vecinul său nordic, pentru a evita sancțiunile SUA și UE. Probabil sub presiunea țărilor occidentale, Beijingul nu s-a hotărât să furnizeze armament Rusiei. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a confirmat acest aspect în iunie 2023. Deși nu livrează armament forțelor arme rusești, Beijing a oferit un sprijin diplomatic discret și a prevenit prăbușirea sectorului bancar rusesc după deconectarea sa de la SWIFT, prin punerea la dispoziție a propriului sistem de plăți interbancar cunoscut sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS).
În pofida acestei politici chineze prudente, de la izbucnirea conflictelor, liderii chinezi și ruși au avut câteva întrevederi importante. În martie 2023, Xi Jinping a executat o vizită la Moscova. În cadrul acestei vizite, Xi Jinping și-a reafirmat sprijinul pentru președintele Putin cu privire la alegerile din martie 2024, îmbunătățirea relațiilor economice, și dezvoltarea unei relații mai strânse între state. De asemenea, Vladimir Putin a subliniat faptul că au fost discutate aspecte privind gazoductul „Puterea Siberiei 2”, însă nu a fost semnat nici un contract final. Bineînțeles că această vizita a avut un impact pozitiv pentru Rusia atât la nivel internațional, cât și național, afirmându-se că Moscova are parteneri importanți. Negocierile privind construirea unor noi conducte de gaze din Siberia către partea de Nord și Vest a Chinei se duc de câțiva ani.
De exemplu, în anul 2006 Federația Rusă și China au început negocierile pentru construirea gazoductelor, conform memorandumurilor de atunci se preconiza ca până în 2011 Rusia să furnizeze 80 de miliarde m3 de gaz către RPC prin 2 conducte. Cele două părți au intrat în impas de negociere din cauza prețului, astfel negocierile au fost încheiate abia în 2014, la câteva luni după ce țările din Occident au impus sancțiuni Rusiei. Astfel Gazprom și China National Petroleum Corporation au semnat un contract de vânzare-cumpărare a gazului rusesc, pentru o perioadă de 30 de ani. Prin conducta de gaz de 3000 km, „Puterea Siberiei” care a început să fie construită în același an cu semnarea contractului și dată în exploatare la 2 decembrie 2019.
Conducta are capacitatea să livreze 38 miliarde m3 anual. Prețul negociat nu a fost făcut public. Conform datelor furnizate de autoritățile chineze, în anul 2021 China importa gaz din 5 state. Cel mai mare furnizor de gaz a fost Turkmenistan cu peste 24 miliarde kgde gaz, urmată de Federația Rusă cu peste 7,5 miliarde kgde gaz, Kazahstan peste 4,6 miliarde kg de gaz, Uzbekistan peste 3,2 miliarde kgde gaz și Myanmar puțin peste 3 miliarde kgde gaz. De asemenea, prețul cu care vindea fiecare stat varia:
Myanmar- 464 $ pe 1000 kg
Turkmenistan- 283 $ pe 1000 kg
Uzbekistan- 225 $ pe 1000 kg
Kazahstan- 244 $ pe 1000 kg
Federația Rusă- 200 $ pe 1000 kg
De asemenea, în 2022 presă rusă a anunțat despre livrări record în China, în volum de 15,5 miliarde m3 de gaz, mult sub așteptările din 2011. Astfel s-a observat că Rusia nu reprezintă un partener crucial în livrarea de gaz ieftin către China, iar negocierea timp de 8 ani a gazoductelor a demonstrat faptul că ambele state au în prim plan interesul național și vor profita de orice situație pentru al atinge.
Cea de-a doua conductă „Puterea Siberiei 2” încă nu a fost finisată, negocierile pentru această conductă rămân deschise. La mijlocul lunii octombrie 2023, Vladimir Putin a efectuat o vizită la Beijing împreună cu liderul Gazprom și liderul Rosneft, Alexey Miller și respectiv Igor Sechin. Liderul rus a participat la cel de-al 3 forum al proiectului chinez „Belt and Road”. Deși nu a fost anunțat la nivel oficial există motive temeinice ca liderii celor două țări să negociat proiectul „Puterea Siberiei 2”. În urma experienței anterioare și a politicii externe chineze, cel mai probabil că Beijingul va profita din nou de situația încolțită în care se află Moscova pentru a se impune în negocieri. Parteneriatul sino-rus este extrem de mediatizat și prezentat ca o alianță solidă între cele două țări, însă după cum arată și practica, ambele urmăresc interese care prevalează asupra prieteniei. Acuratețea diplomatică chineză permite Beijingului să profite din urma situațiilor dificile atât a rivalilor, cât și a partenerilor.
Chiar și în aceste condiții, piața chineză nu poate substitui piața europeană. Conform calculelor rusești, Moscova va putea livra o capacitate maximă de 80 miliarde m3 de gaz cifră care reprezintă mai puțin de jumătate din totalul de 175 miliarde m3 de gaze livrate UE și Turciei în 2020.
Punctele de discrepanță între Rusia și China
Întrevederile la nivel înalt, declarațiile reciproce, mediatizarea subiectului privind binomul China-Rusia, dezvoltarea relațiilor economice, obiective comune în politica pot crea impresia unei viitoare alianțe sino-rusă puternică, cu o perspectivă de dezvoltare pe un termen lung. În ansamblu acești piloni ai colaborării sino-ruse pot fi zdruncinați de câteva aspecte lăsate în urmă, când vine vorba despre o potențială alianță între cele două țări.
Nu putem vorbi de o alianță propriu-zisă, deoarece Moscova și Beijingul nu și-au asumat astfel de obligații majore reciproce, precum angajamentele din cadrul NATO sau UE, și în plus nu sunt parte a unei alianțe economice sau militare comune. Regimurile autoritare precum cel al lui Vladimir Putin și cel al lui Xi Jinping sunt ghidate în prim-planul politicii externe de teoria realistă, care este o perspectivă ce se concentrează pe putere și interesele naționale, ca principalele determinante ale comportamentului statelor. Astfel există un risc ca relațiile dintre cele două părți să oscileze rapid de la colaborare la tensiuni și viceversa, precum este cazul Turciei în relația sa cu NATO și cu Kremlin. Orice intersectare sau suprapunere de interese între cele două părți ar putea genera tensiuni majore, fapt ce se întâmplă adesea în cazul jucătorilor internaționali de prim rang.
Ideea unui bloc unitar sino-rus, pentru o perioadă îndelungată, nu pare a fi una realistă, din cel puțin trei motive. În primul rând, interesele ambelor state se intersectează în Asia Centrală, fost teritoriu al Uniunii Sovietice, unde în prezent sunt 5 republici: Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Kremlinul vede această regiunea ca pe o sferă de influență tradițională, unde a deținut statutul de hegemon secole la rând. În același timp Asia Centrală este văzută de către Beijing ca o rută alternativă pentru comerțul dintre China și Europa. Spre deosebire de coridorul economic ce traversează Afganistanul, Iranul sau Pakistanul, drumul comercial ce traversează Asia Centrală este unul mult mai sigur, cu un potențial de conflict mult mai redus și regimuri de guvernare mult mai previzibile.
De la proclamarea independenței cele 5 republici din regiune au căutat să reducă influența puternică a Rusiei prin diversificarea partenerilor comerciali și stabilirea relațiilor de cooperare cu alte state. Începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei a marcat o nouă etapă a relațiilor Kremlinului cu statele din Asia Centrală. Guvernele acestor țări s-au abținut să voteze rezoluția ONU din 2022 de condamnarea a invaziei, însă liderii politici au avut un discurs precaut, evitând să sprijine acțiunile Moscovei. Cele 5 țări au profitat de această criză din punct de vedere economic, fiind paravane prin care Rusia a reușit să importe tehnologie și alte produse din UE. În pofida creșterii spectaculoase a schimburilor comerciale, China a devenit principalul partener comercial al Asiei Centrale.
În primele nouă luni ale anului 2023, China a reprezentat o cotă de 21,3% (evaluată la 21,7 miliarde de dolari) din comerțul exterior total al Kazahstanului, potrivit statisticilor publicate de Biroul Național de Statistică al Kazahstanului. Cota de afaceri a Rusiei a fost de 18,6% (18,9 miliarde de dolari). De asemenea, China a deținut o cotă de 21,3% (echivalentul a 12,23 miliarde de dolari) din comerțul cu Uzbekistanul în primele 11 luni ale anului 2023, conform datelor raportate de Agenția de Stat de Statistică din Uzbekistan. Exporturile uzbece către China s-au ridicat la 2,27 miliarde dolari, în timp ce importurile au ajuns la 9,96 miliarde dolari. Rusia se situează pe locul doi ca partener comercial al Uzbekistanului, având o cotă de 15,5% (în valoare de 8,86 miliarde dolari).
Într-un raport publicat de Banca Eurasiatică de Dezvoltare, se arată că stocul investițiilor străine directe (ISD) în Asia Centrală pentru perioada 2000-2021 este estimat la 211 miliarde dolari. Totalul investițiilor private realizate de Republica Populară Chineză în regiune atinge aproape 40 de miliarde de dolari, o sumă care este aproximativ dublă față de investițiile făcute de Rusia. În 2023, Beijing a anunțat că vă investi 4 miliarde dolari în cele 5 republici.
Angrenarea Federației Ruse într-un război de lungă durată în Ucraina nu-i permite să aloce suficiente resurse în alte zone de interes, precum Caucaz sau Asia Centrală. Lipsa de acțiuni a autorităților ruse creează noi oportunități pentru extinderea influenței altor state, considerate partenere, dar și concurenței în același timp.
În al doilea rând, o alianță precum China-Rusia ar fi dificil de realizat din cauza metodelor de acțiuni în ceea ce privește politica externă. Într-adevăr nu sunt puține cazuri în care China își demonstrează forța brută pentru a-și demonstra supremația. Exercițiile militare în apropiere de insula Taiwan și intimidările din zona Mării Chinei de Sud sunt câteva exemple elocvente în acest sens, însă Beijing este un actor care preferă stabilitatea și predictibilitatea sistemului internațional. Fiind a doua economia mondială status quo din prezent este unul favorabil dezvoltării economice, motiv pentru care va căuta mereu să își rezolve disputele pe cale diplomatică, fără a recurge la arme. Kremlinul acționează în mod contract, deoarece în calitate de actor internațional se bazează mai mult pe instabilitate, cu cât o regiune este mai instabilă cu atât mai mult spațiu de acțiune.
Păstrarea de influență în fostele republici a Uniunii Sovietice și implicarea în conflictele regionale (Republica Moldova 1992, Georgia 2008, Ucraina 2014 și 2022) demonstrează că implicarea militară este un instrument important de menținerea a zonei sale de influență. Implicarea într-un conflict de lungă durată s-a arătat dăunătoare Federației Ruse, atât în ceea ce privește situația economică, cât și pierderea influenței. Resursele care odinioară erau destinate menținerii influenței în Asia Centrală sau Caucaz au fost redirecționate către războiul din Ucraina. Beijing, cât și alte state, precum Turcia sau India, profită din de situația în care se află Rusia.
În lipsa altor piețe mari de desfacere, acestea pot negocia prețul resurselor naturale la un discount foarte avantajos. De exemplu India, China și Turcia și-au mărit achizițiile de petrol rusesc de la începutul războiului și împreună acum reprezintă 70% din toate fluxurile de petrol brut rusesc prin mare. De la mijlocul lunii februarie 2022 până la începutul lunii martie a aceluiași an, discount-ul a crescut de la 10 dolari pe barila până la maximul de 40 dolari pe baril, cu 30% mai ieftin decât prețul global de referință Brent. Un studiu realizat de Centrul pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA) arată că în primul an de război Rusia pierdea aproximativ 175 de milioane de dolari pe zi din exporturile de combustibili fosili.
Ultima problemă care împiedică formarea alianței dintre China și Rusia este stabilirea poziției de lider, cine va ocupa primul loc, cui ii va aparține ultimul cuvânt în luarea deciziilor. Federația Rusă este și rămâne o forță militară foarte puternică ce dispune de resurse naturale aproape inepuizabile și mai nou de o experiență vastă în războiul modern care include tehnologiile de vârf. Conform datelor de la World Bank, în 2022, PIB-ul Federației Ruse a fost de 2,24 trilioane $, în timp ce China a avut un PIB de 17,96 trilioane $. Prin urmare, economia chineză este de 8 ori mai mare decât cea rusă. Sectorul militar rămâne prioritar pentru Moscova.
De exemplu, în 2020, a alocat 4,2% din PIB, în 2021 procentul a scăzut la 3,7%, iar în 2022 a revenit la 4,1% din PIB. Pentru anul 2024, suma alocată este una record, cheltuielile militare crescând aproximativ cu 70% adică 7,1% din PIB. În termeni monetari, cheltuielile pentru armata rusă vor crește cu aproximativ 2,6 ori comparativ cu nivelul pre-război, de la 46 de miliarde de dolari la 115 miliarde de dolari. Cheltuielile pentru război nu aduc un plus valoare real la bunăstarea economică, fiind o gaură ce absoarbe fonduri în detrimentul dezvoltării interne: infrastructură, sprijin pentru IMM, cheltuieli sociale etc. În plus față de capacitatea economică diminuată, Rusia a suferit o pierdere semnificativă a influenței sale soft-power, fiind percepută la nivel internațional ca un stat agresor, cu peste 14.000 de sancțiuni. Aceasta nu numai că afectează colaborarea cu Moscova, dar și asocierea cu aceasta.
În contrast, China cu o economie de 8 ori mai mare decât cea a Rusiei, alocă doar 1,6% din PIB pentru apărare, procent ce însumează aproape 291,96 miliarde dolari. Pe lângă superioritatea numerică, Rusia este mai dependentă economic de China decât viceversa, dovadă fiind lista principalilor parteneri comerciali. De asemenea, Kremlinul a apelat la mai multe servicii chineze după invazia în Ucraina, precum sistemul de plăți interbancare și utilizarea yuanului ca monedă pentru 34,5% din comerțul extern rusesc. La ora de față am putea zice că Beijing ar putea fi cel mai potrivit pentru poziția de lider, însă statutul său ar putea fi contestat în viitor de Moscova, care mereu acuza partenerii Occidentali de lipsa unui parteneriat și dialog echitabil.
Atât China, cât și Rusia au tendințe revizioniste, dar mijloace de aplicare opuse. Aceste trei mari divergențe pot crea o ruptură între cele două state, din moment ce au o serie de puncte divergente. Obiectivele lor comune vizează doar limitarea influenței Occidentului. Nici una din părți nu au invocat dorința să creeze o alianță economică sau militară, fapt ce denotă nivelul de încredere și colaborarea. Pe fundalul acestui realism politic și al predominării intereselor naționale, se poate deduce că cooperarea dintre China și Rusia nu are caracteristicile unei alianțe puternice pe termen lung, ci mai degrabă ale unui parteneriat strategic.
Armata rusă ar putea fi nevoită să ajungă la Kiev pentru a atinge obiectivele a ceea ce Moscova numeşte ‘operaţiune militară specială’, întrucât dinspre capitala ucraineană vine în prezent ameninţarea la adresa existenţei Rusiei, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, citat de agenţia rusă de presă de stat TASS şi publicaţia The Moscow Times.
Declarații de război
„Unde ne vom opri? Nu ştiu. Cred că mai avem de muncit mult şi serios. Va fi asta la Kiev? Da, probabil ar trebui să fie Kiev. Dacă nu acum, atunci după ceva timp, poate într-o altă fază a evoluţiei acestui conflict”, a spus Medvedev. Referindu-se la Kiev, el a declarat că acesta este un „oraş rusesc, care acum este controlat de o brigadă internaţională de oponenţi ai Rusiei, condusă de SUA”. De aici vine ameninţarea la adresa existenţei Rusiei, a afirmat el, potrivit RIA Novosti. Medvedev a numit de asemenea Odesa un oraş rusesc, a cărui întoarcere „acasă” este foarte mult aşteptată de Rusia. Anterior, Putin a făcut declaraţii similare, menţionând că ruşii şi ucrainenii sunt „în principiu un singur popor”. După declanşarea invaziei pe scară largă în Ucraina la 24 februarie 2022, armata rusă s-a apropiat de Kiev şi a dus lupte la periferia oraşului. Ministerul rus al Apărării a raportat că armata a blocat capitala Ucrainei dinspre vest şi Cernigov. Cu toate acestea, în aprilie acelaşi an, Rusia a anunţat retragerea trupelor sale din jurul Kievului.
Războiul pentru istorie
Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut că trupele ruse s-au retras de la Kiev pentru că partenerii occidentali „au cerut” aceasta pentru a se crea condiţii îm vederea încheierea unui acord de pace, care a fost discutat atunci la Istanbul. Dar imediat după aceea, Kievul a renunţat la acorduri din cauza presiunii Occidentului, a afirmat Putin, citat de The Moscow Times. În interviul acordat joi, Medvedev a reluat teza lui Vladimir Putin că ruşii şi ucrainenii sunt o singură naţiune şi că guvernul ucrainean, pe care Moscova îl numeşte „regimul de la Kiev”, „trebuie să cadă”. „În general, ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor. Acestea nu sunt două popoare frăţeşti. Despre aceasta a început să se vorbească abia în secolul al XX-lea, după prăbuşirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Este vorba de un singur popor”, a insistat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, citat de TASS. „Toţi oficialii ucraineni sunt nişte marionete care nu au nici conştiinţă, nici teamă pentru viitorul ţării lor, iar toate deciziile sunt luate în străinătate şi la sediul NATO”, a adăugat Medvedev.
În cadrul acestui interviu, fostul preşedinte rus a mai spus că negocierile cu Ucraina vor deveni posibile atunci când regimul de la Kiev se va schimba, notează TASS.
Fără Zelenski
„Problema nu este el (preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – n.r.). Problema este că elitele care conduc acum la Kiev trebuie să plece. Unii de bunăvoie, alţii cu forţa!”, a susţinut Medvedev, afirmând că după aceea „ar trebui să apară oameni complet diferiţi care să fie conştienţi de responsabilitatea lor pentru viitorul oamenilor care locuiesc în această entitate complexă, care încă mai există, numită ‘Ucraina'”. „Iar când vor apărea astfel de oameni, vom putea cumva negocia cu ei”, a spus el, susţinând că Rusia nu a refuzat negocierile nici măcar cu „regimul de la Kiev”, dar că Occidentul nu poate să-şi convingă „protejaţii” să se aşeze la masa tratativelor. Actuala conducere ucraineană nu doreşte să se aşeze la masa negocierilor pentru că înţelege bine ce viitor o aşteaptă, a afirmat de asemenea Medvedev. „Ei înţeleg că, de îndată ce vor spune ‘Suntem gata de negocieri cu Federaţia Rusă’, iar condiţiile începerii negocierilor sunt clare – recunoaşterea realităţilor din teren (câştigurile teritoriale în urma operaţiunii speciale militare) -, le vor zbura imediat capetele, vor fi înlăturaţi. Prin urmare, în mod firesc, încearcă pe cât posibil să întârzie momentul în care trebuie să-şi facă bagajele şi să plece la Varşovia sau Londra, dar asta în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, este clar ce se va întâmpla”, a declarat Medvedev, sugerând probabil moartea sau „închisoarea în Rusia”. În interviul său, Medvedev nu i-a ocolit nici pe liderii occidentali. Actualii lideri ai ţărilor europeni sunt nişte „tehnocraţi terni”, mai mult preocupaţi de „idealurile euroatlantice” decât de problemele naţionale, a spus el, conform TASS. Medvedev a precizat că există şi excepţii, precum premierul ungar Viktor Orban sau prim-ministrul slovac Robert Fico, „dar asta nu face decât să confirme regula”. „Iar restul sunt oameni care nu au propria poziţie”, a declarat el.
Medvedev nuclear
Fostul locțiitor al lui Putin la Kremlin, Dmitri Medvedev, a lansat anterior amenințări cu războiul nuclear, spunând că Rusia va declanșa un război nuclear dacă Ucraina își atinge obiectivul de a recuceri teritoriile furate de ruși, revenind la granițele sale din 1991.
Medvedev spune că dacă s-a întâmpla acest lucru, regimul criminal de la Kremlin va bombarda nuclear nu doar Kievul, ci și Berlinul, Londra, Washington și alte lor „puse de multă vreme ca ținte ale triadei nucleare rusești”.
Fostul locțiitor al lui Putin, actual adjunct al lui Putin la Consiliul de Securitate din Rusia, o altă anexă goală de conținut a dictatorului de la Kremlin, spune că înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina și pierderea de către statul agresor a teritoriilor pe care le-a furat din 2014 până acum „ar însemna un colaps direct și ireversibil” al Rusiei.
„OK. Să ne imaginăm pentru un moment că Rusia a pierdut și că «Ucraina și aliații ei au câștigat». Ce ar însemna pentru dușmanii noștri – neo-naziștii și sponsorii lor occidentali- o asemenea victorie? Păi s-a spus de multe ori că ar fi o revenire la granițele din 1991. Asta ar însemna un colaps direct și ireversibil al Rusiei de astăzi, care include, constituțional, noile teritorii (n. red. – furate de la Ucraina). Apoi ar începe un război civil furibund și țara noastră ar dispărea de pe hartă. Zeci de milioane de victime. Moartea viitorului nostru. Prăbușirea a tot ce există pe lume”, a spus acesta.
Medvedev a continuat spunând că Rusia ar fi dispusă să atace nuclear nu doar Ucraina, în cazul în care ar pierde războiul sângeros pe care l-a pornit în urmă cu doi ani, ci și capitalele Marii Britanii, Germaniei, Statelor Unite și a altor țări occidentale.
„Și acum vine întrebarea principală: Oare acești idioți chiar cred că poporul rus va înghiți o astfel de rupere a țării lor? Că noi toți ne vom resemna cu gândul – «Asta e, s-a întâmplat. Au câștigat. Rusia actuală a dispărut. E păcat, bineînțeles, dar trebuie să continuăm să trăim într-o țară moartă, prăbușită, pentru că războiul nuclear este mult mai rău pentru noi decât moartea celor dragi nouă, copiilor noștri, a Rusiei noastre…?». Și că conducerea statului prin comandantul suprem al forțelor armate ale Federației Ruse în acest caz va ezita să ia cea mai grea decizie? Va fi foarte diferit. Prăbușirea Rusiei va avea consecințe mult mai teribile decât rezultatul unui război obișnuit, până și cel mai lung. Încercarea de a a duce Rusia la granițele din 1991 va duce la un singur lucru – la războiul global cu Occidentul folosind toate resursele strategice ale arsenalului nostru. Împotriva Kievului, Berlinului, Londrei, Washingtonului. Împotriva tuturor celorlalte locuri istorice frumoase care au fost incluse de multă vreme ca ținte ale triadei noastre nucleare. Am avea determinarea să facem asta dacă dispariția țării noastre veche de 1000 de ani, a patriei noastre mărețe, ar fi la risc, împreună cu sacrificiile făcute de poporul rus de-a lungul secolelor? Răspunsul este evident”, a scris Medvedev într-un mesaj pe Telegram, citat de fostul oficial ucrainean, Anton Gherașcenko, pe Twitter.
În urma summit-ului NATO de la Vilnius, din 2023, liderii statelor din G7 au semnat o declarație prin care s-au angajat să încheie acorduri bilaterale cu Ucraina, oferindu-i astfel garanții de securitate pe termen lung. Aceste acorduri sunt menite să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse și să contribuie la restabilirea granițelor sale recunoscute din 1991.
Primul acord de securitate a fost semnat între Ucraina și Marea Britanie în ianuarie 2024. Acesta nu include garanții de securitate, echivalente cu articolul 5 din cadrul Alianței Nord-Atlantice, dar obligă Regatul Unit să ofere sprijin Ucrainei. Cele mai importante prevederi sunt: acordarea sprijinului economic și militar în vederea restabilirii granițelor recunoscute ale Ucrainei din 1991, prevenirea agresiunilor din partea Rusiei, aprofundarea colaborării în sectorul apărării, securității cibernetice și schimbului de informații. Ajutorul financiar britanic, pentru 2024, urmează să însumeze 2,5 miliarde de lire sterline. Documentul are o perioadă de 10 ani și poate fi prelungit. Acesta a fost descris de Volodimir Zelenski drept un „acord de securitate fără precedent”. „Dacă s-ar fi ajuns la astfel de garanții în 1991, în special cu Marea Britanie, atunci războiul nu ar fi început.”, a mai adăugat liderul de la Kiev. Documentul este făcut public, însă anexele acestuia au fost catalogate drept strict secrete.
Exemplul britanicilor a fost urmat și de liderii din Uniunea Europeană. În data de 16 februarie, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski au semnat la Paris un acord de securitate similar. Franța și-a reafirmat angajamentul de susținere a Ucrainei în lupta sa pentru eliberarea teritoriilor ocupate. Printre domeniile de cooperare se enumeră: securitatea cibernetică, protecția infrastructurii critice, spionaj și contraspionaj, industria militară și de apărare, asistență umanitară, sprijin pentru reconstrucție și altele. Sprijinul financiar pentru Ucraina în 2024 din partea Franței va fi de 3 miliarde euro. În ianuarie, Franța a anunțat formarea unei coaliții a artileriei, cu scopul de a consolida capacitățile armatei ucrainene. La coaliție participă 23 de state. Ministrul francez al apărării a declarat că vor produce 78 de tunuri Caesar în 2024, care vor fi destinate Ucrainei.
Tot în data de 16 februarie, un acord de securitate a fost semnat între Berlin și Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că acordul de securitate dintre cele două țări reprezintă un pas istoric în susținerea Ucrainei. Pe lângă susținerea neclintită a Germania pentru eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de forțele ruse, cancelarul german a făcut câteva precizări privind sprijinul militar. Ajutorul german cuprinde furnizarea a 36 de obuziere din stocurile industriale, 120.000 de proiectile de artilerie, două sisteme suplimentare de apărare aeriană și rachete Iris-T. Pentru 2024, asistența financiară germană va atinge cifra de 6 miliarde euro.
Ihor Jovkva, adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a declarată că pe lângă acordurile de securitate din prezent, se duc negocieri active cu peste alte 10 țări. Printre acestea sunt: Olanda, Danemarca, România și Polonia. Oficialul ucrainean a adăugat: „Nu dorim să repetăm experiența infamă a declaraţiei de la Budapesta, care a rămas doar o declarație”.
Aceste acorduri de securitate, deși nu sunt considerate „garanții de securitate” în sensul tradițional, au un rol esențial în menținerea stabilității și păcii în regiune. Ele oferă Ucrainei siguranță în fața agresiunii ruse și că va primi sprijinul necesar pentru a-și apăra integritatea teritorială. De asemenea, aceste acorduri reprezintă un semnal că statele semnatare sunt unite împotriva amenințării ruse și că sunt hotărâte să acționeze împreună pentru a contracara agresiunea și destabilizarea provocate de Rusia în regiune. La Conferința de Securitate de la München, președintele ucrainean a subliniat necesitatea unui sprijin militar mai mare pentru Ucraina, care să o ajute să câștige războiul. Această declarație a fost făcută în timp ce soldații ucraineni părăseau Avdiivka, ultimul punct de front care rămăsese neschimbat din 2014.
Jurnalistul afiliat Kremlinului, Pavel Zarubin, l-a intervievat pe Vladimir Putin pe 14 februarie 2024, după celebrul interviu cu Tucker Carlson. Într-o caracterizare generală a interviului anterior cu jurnalistul american, Putin a apreciat inițiativa lui Carlson despre care a spus că, deși a crezut că se va comporta agresiv și va pune întrebări dure, „a ales o altă tactică, a încercat să mă întrerupă de mai multe ori, dar totuși, surprinzător pentru un jurnalist occidental, s-a dovedit a fi răbdător și a ascultat lungile mele dialoguri, mai ales cele legate de istorie. Nu mi-a dat un motiv să fac ceea ce eram pregătit. Prin urmare, sincer vorbind, nu m-am bucurat pe deplin de acest interviu”.
Prima întrebare a lui Zarubin a vizat opinia liderului rus referitoare la criticile unor politicieni, printre care primul-ministrul britanic și cancelarul german care au catalogat drept ridicolă și absurdă încercarea (lui Putin) de a explica motivul începerii operațiunii speciale și de a o justifica cu amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei.
Vladimir Putin a apreciat că interviul a facilitat ajungerea informațiilor transmise de președintele Rusiei către Occident, în lipsa unui dialog direct, din cauza boicotului la care este supusă Rusia pe scena internațională. Însă, Vladimir Putin s-a arătat deranjat că se distorsionează ceea ce a spus, în ansamblu.
El a negat că a transmis în timpul interviului cu Carson că „începerea operațiunii militare speciale în Ucraina este legată de amenințarea unui atac NATO asupra Rusiei”. A continuat: „Vorbeam despre altceva, vorbeam despre faptul că am fost în mod constant înșelați din punctul de vedere al neextinderii NATO spre Est. Apropo, acest lucru s-a spus în primul rând prin gura secretarului general al NATO de atunci, iar el era reprezentant al Republicii Federale Germania. El a fost cel care a spus: nici un centimetru spre Est. Apoi cinci prelungiri și o înșelăciune completă. Desigur, am fost și suntem îngrijorați de posibilitatea ca Ucraina să fie atrasă în NATO, deoarece acest lucru ne amenință securitatea. Asta am spus. Dar declanșatorul imediat a fost refuzul total al actualelor autorități ucrainene de a pune în aplicare acordurile de la Minsk și atacurile în curs, cu numeroase victime asupra republicilor Donbas pe care nu le recunoscusem de opt ani – Republica Populară Lugansk și Republica Populară Donețk, care în cele din urmă au apelat la noi cu o cerere de recunoaștere, văzând inutilitatea rezolvării problemelor în cadrul acordurilor de la Minsk. I-am recunoscut, apoi am încheiat un binecunoscut tratat de prietenie și asistență reciprocă cu ei și, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, ne-am îndeplinit obligațiile care ne revin în temeiul acestui tratat.
După cum am spus, noi nu am început războiul, încercăm doar să-l oprim. În prima etapă, am încercat să facem acest lucru prin mijloace pașnice – prin acordurile de la Minsk. După cum s-a dovedit mai târziu, am fost conduși de nas și aici, pentru că atât fostul cancelar al Germaniei, cât și fostul președinte al Franței au recunoscut și au declarat direct public că nu intenționează să îndeplinească aceste acorduri ale noastre, ci pur și simplu câștigau timp. pentru a pompa în continuare armele regimului ucrainean, ceea ce au făcut cu succes. Singurul lucru pe care îl putem regreta este că nu am început acțiunile noastre active mai devreme, crezând că avem de-a face cu oameni decente”.
Printre alte întrebări, Zarubin a adus în discuție panica declanșată de posibila revenire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și declarațiile recente ale lui Trump care i-au descurajat în general pe liderii europeni, când a spus că SUA ar trebui să protejeze țările europene doar dacă plătesc pentru asta.
Putin a răspuns: „Trump a fost întotdeauna numit un politician non-sistemic. El are propriile sale opinii asupra modului în care Statele Unite ar trebui să dezvolte relațiile cu aliații săi. […] Prin ce diferă poziția lui Trump în acest sens? Da, practic prin nimic. El a vrut să-i forțeze pe europeni să-și mărească cheltuielile de apărare sau, după cum a spus el, „apoi să ne plătească pentru că îi protejăm, pentru că le-au deschis umbrela atomică peste cap” și așa mai departe. Ei bine, nu știu, lasă-i să-și dea seama singuri, asta e problema lor. Probabil, din punctul lui de vedere, există ceva logică în asta. Din punctul de vedere al europenilor, nu există nicio logică, iar aceștia ar dori ca Statele Unite să continue să îndeplinească, gratuit, unele funcții care s-au dezvoltat de la formarea NATO. Asta e treaba lor”.
Despre NATO, Putin a spus că „nu este de niciun folos; nu are sens. Există un singur sens – este un instrument al politicii externe a SUA. Dar dacă Statele Unite consideră că nu au nevoie de acest instrument, aceasta este decizia lor”.
Pavel Zarubin l-a provocat pe Putin cine este mai bun pentru Rusia: Joe Biden sau Donald Trump? Vladimir Putin a declarat sec: „Biden. Este o persoană mai experimentată, este previzibil, este un politician al vechii formații. Dar vom lucra cu orice lider american în care poporul american are încredere”.
Sancțiunile internaționale reprezintă măsurile coercitive adoptate de către mai multe state sau organizații internaționale împotriva unei țări, unui regim politic sau a unei entități non-statale într-un efort de a influența comportamentul acestora, conform unor standarde sau norme internaționale. Aceste măsuri pot include restricții comerciale, financiare, diplomatice, sau alte tipuri de presiuni economice, politice sau sociale, cu scopul de a obține anumite schimbări de politică sau comportament din partea țintei sancțiunilor. Sancțiunile pot fi impuse în urma încălcării dreptului internațional, a drepturilor omului, a normelor nesăbuite de comportament sau a altor acțiuni considerate inacceptabile de către comunitatea internațională.
Sancțiunile nu sunt un instrument nou în arsenalul diplomatic. Primul caz atestat datează din anul 432 î.Hr., când statul Atenian a interzis comercianților din Megara să vândă pe piețele sale, afectând astfel economia orașului-stat rival. Un exemplu proeminent în istoria modernă a avut loc în perioada războaielor napoleoniene. În 1806, împăratul Napoleon I a instituit Sistemul Continental, care interzicea națiunilor europene să facă comerț cu Regatul Unit. Rezultatele nu au fost cele așteptate, deoarece era imposibil de eliminat din ecuația economică a bătrânului continent, cea mai mare economie mondială. Astfel, embargoul francez s-a dovedit a fi cel puțin la fel de dăunător, dacă nu și mai mult decât pentru englezi.
Sfârșitul Primului Război Mondial a marcat începutul unei noi ordini internaționale, în care se credea că omenirea nu va mai fi martoră a unui conflict la fel de devastator. Liga Națiunilor a fost prima instituție în care se puteau lua decizii cu privire la sancționarea internațională a unui stat agresor. Criza din Abisinia, din 1935, a condus la impunerea de sancțiuni de către Liga Națiunilor împotriva Italiei lui Mussolini, după ce dictatorul a decis să-și extindă coloniile. Cu toate acestea, aprovizionarea cu petrol nu a fost întreruptă, iar Canalul Suez nu a fost închis pentru Italia, ceea ce a permis continuarea campaniei de cucerire. Sancțiunile au fost ridicate în 1936, iar Italia a părăsit Liga în 1937. Nici sancțiunile SUA împotriva Imperiului Nipon nu au reușit să descurajeze politica expansionistă a Japoniei. Toate încercările de a opri statele cu viziuni revanșiste sau expansioniste prin intermediul sancțiunilor au eșuat, iar în cele din urmă a izbucnit al doilea război mondial.
După 1945, Liga Națiunilor a fost înlocuită de Organizația Națiunilor Unite (ONU), care cuprinde 193 de țări din cele 195 recunoscute la nivel internațional. În timpul Războiului Rece, utilizarea sancțiunilor a crescut treptat. Acestea au fost folosite nu doar pentru a limita influența reciprocă între cele două superputeri, ci și pentru a sancționa nerespectarea drepturilor omului, întemnițarea oponenților politici, desfășurarea programelor nucleare etc. De exemplu, în cazul Iranului, sancțiunile au fost impuse pentru prima dată în 1979, în timpul administrației Jimmy Carter, în urma crizei ostaticilor din ambasada Statelor Unite din Teheran.
Prăbușirea Uniunii Sovietice a marcat o nouă schimbare în sistemul internațional. Până în 2014, cele mai multe sancțiuni au fost impuse Iranului și Coreei de Nord, din cauza programelor nucleare. În 2006, Coreea de Nord a efectuat primul test nuclear, iar rapoartele ONU din 2009 au confirmat că aceasta a devenit o putere nucleară deplină. În 2023, Phenian și-a oficializat statutul, introducând în constituție titlul de putere nucleară. Tot în 2006 au fost impuse și primele sancțiuni internaționale împotriva Iranului, pentru refuzul său de a suspenda programul de îmbogățire a uraniului. Merită subliniat faptul că sancțiunile îndreptate împotriva Coreei de Nord și Iranului au fost aprobate de Consiliul de Securitate ONU, format din cei 5 membri permanenți (SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Franța) și 10 membri nepermanenți, aleși pentru un mandat de doi ani. În ciuda bazei juridice stabilite, există cazuri în care unele state nu le aplică în totalitate sau deloc, fie din motive politice, fie din cauza lipsei de capacitate sau voință de a le aplica. Implementarea deciziilor ONU rămâne la latitudinea fiecărei țări în parte.
În general, statele au adoptat următoarele măsuri de constrângere: înghețarea activelor, limitarea accesului pe piața internațională, restricționarea importurilor și exporturilor, impunerea de restricții privind operațiunile cu produse și tehnologii cu dublă utilizare și cu produse militare, aplicarea de sancțiuni diplomatice sau în domeniile tehnico-științifice, instituirea unui embargou asupra armelor, impunerea de interdicții de călătorie pentru persoanele din conducerea statului sau considerate responsabile, restricționarea accesului către piața externă pentru entitățile implicate în finanțarea programului nuclear, etc. Cu toate aceste, Coreea de Nord nu renunță la politica sa militaristă, iar Iranul își continuă programul privind îmbogățirea uraniului.
Primul val de sancțiunile împotriva Federației Ruse
În anul 2014, Federația Rusă a fost supusă, pentru prima dată în istoria sa, unui set de sancțiuni, ca urmare a anexării ilegale a peninsulei Crimeea în luna martie. Contrar situațiilor Iranului și Coreei de Nord, măsurile restrictive împotriva Kremlinului nu au primit aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, dat fiind faptul că Rusia deține statutul de membru permanent și are capacitatea de a bloca orice decizie. Adunarea Generală a ONU are doar competența de a emite rezoluții și de a condamna acțiunile unui stat. Astfel, măsurile coercitive au fost adoptate exclusiv de către un grup de state și organizații: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia și Australia.
Primul set de măsuri restrictive impuse de Uniunea Europeană asupra Federației Ruse a fost adoptat la data de 17 martie 2014. Acesta a vizat un număr de 21 de funcționari, considerați responsabili de încălcarea suveranității Ucrainei, precum și persoanele și entitățile asociate acestora. Activele, acestor 21 de funcționari, au fost blocate în cadrul UE, iar acestora li s-a interzis să călătorească în spațiul UE. În timp, lista celor sancționați a fost extinsă cu alte zeci de persoane. Până la data de 24 februarie 2022, când a început invazia rusă, 190 de persoane și 48 de entități erau subiectul măsurilor restrictive, care includeau înghețarea activelor și interdicții de călătorie. Majoritatea celor vizați nu erau funcționari ruși de rang înalt sau entități care operau pe teritoriul legitim al Rusiei, ci lideri și activiști separatiști din regiunea Donbas și Crimeea.
Măsurile de descurajare a acțiunilor Kremlinului, în contextul alimentării separatismului în Donbas și Crimeea, au fost aprobate și prelungite începând cu anul 2014 și până în prezent. Printre primele restricții impuse se numără: limitarea accesului Federației Ruse la piețele de capital din cadrul UE, interdicția de a acorda împrumuturi celor cinci bănci majore de stat rusești, interdicția de a exporta bunuri și tehnologii sensibile, care ar putea fi utilizate în domeniul militar în Rusia, precum și interdicția de a furniza anumite servicii esențiale pentru explorarea și producția de petrol în adâncime, explorarea sau producția de petrol în regiunile arctice și proiectele de petrol de șist în Rusia.
Peninsula Crimeea a fost cea mai afectată de impactul sancțiunilor. Bruxelles a impus o interdicție asupra importului de bunuri și servicii din această regiune. De asemenea, au fost vizate sectoare cheie ale economiei locale, precum energia, turismul și infrastructura. Aceste sancțiuni au inclus restricții privind investițiile, comerțul și finanțele. În plus, au fost interzise inițierea evenimentelor și competițiilor internaționale, întrucât niciun stat nu a recunoscut legitimitatea anexării peninsulei.
Sancțiunile impuse asupra Federației Ruse au avut un impact redus în ceea ce privește relațiile sale externe. Singura limitare semnificativă a fost suspendarea sa din Grupul celor Opt (G8). În același timp, cooperarea în domeniile politic, cultural și științific cu Uniunea Europeană a fost restricționată. În anul 2015, Rusia a ales să denunțe unilateral Tratatul de la Viena privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE), eliminând astfel constrângerile impuse de acest tratat cu privire la numărul și amplasarea forțelor militare convenționale pe continentul european.
Impactul acestor sancțiuni s-au reflectat în economia rusă în anul 2013, Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a atins un maxim istoric de 2,29 trilioane $, sau aproximativ 16.000 $ pe cap de locuitor. În comparație, PIB-ul Franței era de 2,81 trilioane $, iar cel al Italiei de 2,14 trilioane de dolari în aceeași perioadă. La doi ani de la implementarea primelor sancțiuni, PIB-ul Rusiei a înregistrat o scădere abruptă. În 2016, acesta era de 1,28 trilioane $, în timp ce PIB-ul Franței era de 2,47 trilioane $ și cel al Italiei de 1,88 trilioane $. Scăderea s-a reflectat și în venitul pe cap de locuitor, care a scăzut la 8.700 $ pe an, în timp ce, de exemplu, în Polonia venitul anual pe cap de locuitor era de 12.379 $. Prin urmare, putem observa că în doar doi ani de la introducerea acestor sancțiuni, Federația Rusă a pierdut 1 trilion de dolari, cu aproape 56% mai puțin decât în 2013.
Scăderea veniturilor la bugetul rusesc poate fi atribuită, în mare parte, scăderii prețului petrolului. În intervalul 2010-2013, prețul petrolului a avut o medie de 110 $ pe baril. Cu toate acestea, începând cu a doua jumătate a anului 2014, acesta a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la 50 $ pe baril, în ianuarie 2015. Prăbușirea costului petrolului a fost cauzată de creșterea extracției de petrol (SUA a mărit extracția cu 16%), introducerea noilor tehnologii și prognozele eronate. În perioada 2016, prețul petrolului s-a stabilizat, iar în 2017 a intrat din nou pe un trend ascendent. O corelație se poate observa și în evoluția Produsului Intern Brut (PIB) al Rusiei. Kremlinul nu a mărit semnificativ extracțiile de petrol, doar cu 7,7% în perioada 2013-2016. În 2013, bugetul rus a primit 173,66 miliarde $ datorită exportului de petrol, în 2016 doar 73,71 miliarde $, reprezentând o pierdere de aproape 100 de miliarde $.
În perioada 2013-2016, majoritatea țărilor exportatoare de petrol au înregistrat o scădere a veniturilor la bugetele naționale. De exemplu, Emiratele Arabe Unite au înregistrat o scădere de 7,7%, Arabia Saudită de 11,65%, iar Algeria de 23,7%. Aceste date reflectă impactul global al scăderii prețurilor petrolului asupra economiilor naționale.
Evoluția prețului la gazele naturale a urmat un traseu similar cu cel al petrolului. Europa, fiind cea mai mare piață de desfacere pentru gazul natural rusesc, a înregistrat o tendință descendentă a costurilor. Factorii care au influențat această dinamică includ creșterea producției de gaze naturale la nivel global, scăderea prețului petrolului și tensiunile geopolitice. În intervalul 2012-2016, prețul mediu al exporturilor rusești de gaze naturale către Europa a scăzut de la peste 400 $ pentru 1.000 de metri cubi la doar 167 $. În 2013, Kremlinul a obținut 65,97 miliarde $ din vânzarea gazelor naturale, iar în 2016 doar 31,18 miliarde de dolari, în ciuda faptului că volumul exporturilor a crescut de la 196,4 miliarde metri cubi la 198,7 miliarde metri cubi.
Un caz distinctiv în constituie deprecierea rublei. La data de 1 ianuarie 2013, un dolar american era echivalent cu 30,37 ruble, iar trei ani mai târziu, cursul de schimb era de 1 dolar american pentru 72,92 ruble. În ciuda acestei deprecieri, Banca Centrală a Federației Ruse a reușit să mențină inflația sub control, reușind chiar să o reducă la 5,38% în 2016, comparativ cu 6,45% în 2013. Acest fenomen poate fi explicat prin intermediul politicii monetare și economice implementate de Banca Centrală a Federației Ruse (BCFR). BCFR a adoptat o politică monetară proactivă, intervenind pe piața valutară pentru a stabili echilibrul și pentru a reduce volatilitatea rublei. Prin controlul ofertei de bani și gestionarea ratelor dobânzilor, banca centrală a influențat cererea și oferta de bani în economie, limitând astfel presiunile inflaționiste.
Un impact semnificativ al sancțiunilor s-a manifestat în sfera financiară, în special în ceea ce privește împrumuturile. Băncile și companiile rusești nu au mai putut accesa împrumuturi ieftine din Occident. Conform datelor PricewaterhouseCoopers, dacă în 2013 emitenții ruși au acumulat 46,4 miliarde $ exclusiv pe piața euroobligațiunilor, atunci în 2015, suma a scăzut la aproximativ 5 miliarde $. Efecte negative au fost observate și în domeniul protecției alimentare. Datele oficiale ale autorităților ruse indică faptul că procentul produselor lactate contrafăcute în Rusia a crescut la 11%, iar pentru unele tipuri de produse a ajuns până la 50%. Până la mijlocul anului 2016, Rusia a pierdut aproximativ 170 de miliarde $ din cauza sancțiunilor financiare, la care se adaugă o scădere suplimentară de 400 de miliarde $ provenită din vânzările de petrol și gaze.
Măsurile restrictive au avut un impact negativ asupra statelor membre ale Uniunii Europene. În luna august a anului 2015, think tank-ul britanic Bow Group a publicat un raport privind sancțiunile, solicitând eliminarea acestora. Conform raportului, sancțiunile au generat „consecințe negative pentru afacerile europene și americane, iar dacă vor fi prelungite… pot avea efecte chiar mai dăunătoare în viitor”. Costul potențial al sancțiunilor pentru țările occidentale a fost estimat la peste 700 de miliarde $.
Sancțiunile au fost, de asemenea, un stimulent pentru politica de substituire a produselor de import în Federația Rusă. Conform datelor oficiale din 2017, Rusia a atins un nivel de autosuficiență de aproape 100% în ceea ce privește carnea de pasăre, 90% pentru carnea de porc și 65% pentru carnea de vită. Autoritățile estimează că Rusia este autosuficientă în proporție de 75% în ceea ce privește laptele. Pentru a înlocui produsele de import din domeniul militar, Kremlinul a inițiat un program care presupunea producția a 186 de articole care anterior erau fabricate în Ucraina. În 2015, exporturile de produse alimentare, din țările UE către Rusia, au scăzut cu 29%, ceea ce a condus la o pierdere de profit de 2,2 miliarde de euro pentru producătorii europeni. În același an, Gazprom a strâns, pentru prima dată, 1,5 miliarde de dolari de la un consorțiu de bănci chineze, iar în 2014 a convenit cu Banca Chinei privind acordarea unui împrumut de 2 miliarde de euro.
În ciuda tensiunilor politice existente, relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă nu au suferit modificări semnificative. Informațiile furnizate de Eurostat, ponderea Rusiei în comerțul UE a scăzut de la aproximativ 10% în 2012 la aproximativ 7% în 2018, poziționându-se astfel ca al patrulea partener comercial al UE. În statisticile Serviciului Vamal al Rusiei, UE nu este prezentată ca o entitate unică, însă statele membre dețineau o pondere de peste 46% în ceea ce privește schimburile comerciale ale țării. Astfel, UE se situa ca primul partener comercial al Federației Ruse. În 2018, Uniunea Europeană a rămas principalul partener comercial al Rusiei, cu o pondere de 42%, urmată de China cu 15,74%.
Astfel, putem concluziona că sancțiunile impuse de Uniunea Europeană în 2014 au avut un impact limitat, fără a exercita o influență semnificativă asupra economiei rusești. Declinul abrupt al Produsului Intern Brut (PIB) al Rusiei poate fi atribuit în primul rând prăbușirii prețurilor la petrol și gaze, în timp ce volumul de vânzări către statele europene a rămas relativ constant. Uniunea Europeană și Rusia au continuat să fie parteneri comerciali apropiați, cu o pondere semnificativă în cadrul principalilor parteneri comerciali în ambele cazuri. De asemenea, este important de subliniat dependența de resursele energetice rusești. Continuarea construcției gazoductului Nord Stream 2, fără impedimente majore, a demonstrat că statele europene nu au în strategie reducerea dependenței de gazul rusesc. Anexarea rapidă a Crimeii a plasat liderii occidentali în fața unui fapt împlinit. Aceștia nu au considerat necesară impunerea unor restricții severe Kremlinului sau ruperea relațiilor comerciale, presupunând că Vladimir Putin nu va iniția un conflict pe scară largă, o prognoză care s-a dovedit a fi eronată.
Al doilea val de sancțiuni împotriva Federației Ruse
În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina. Acest eveniment a declanșat cel mai mare conflict armat de la încheierea celui de-al doilea război mondial, având un impact profund nu doar asupra continentului european, ci și asupra întregii ordini a sistemului internațional. În scopul de a limita capacitatea Kremlinului de a finanța operațiunile militare, Uniunea Europeană a decis să impună noi pachete de sancțiuni. Aceste măsuri, fără precedent în istorie, au condus la situația în care Federația Rusă a devenit statul cel mai sancționat din lume într-un interval de timp foarte scurt. Dacă înainte de invazia pe scară largă erau impuse 2.754 de sancțiuni asupra statului rus, la sfârșitul anului 2023 numărul acestora a crescut la 18.772. Iranul ocupă a doua poziție în acest clasament, cu 4.953 de sancțiuni, urmat de Siria cu 2.811.
Sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, care vizează acțiunile ce amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, sunt în prezent aplicabile unui număr de aproximativ 1.950 de persoane și entități. În decembrie 2023, UE a adăugat la lista de sancțiuni alte 61 de persoane și 86 de entități. Printre cei sancționați se numără figuri de prim rang de la Kremlin, precum președintele Vladimir Putin și ministrul de externe Serghei Lavrov, precum și propagandiști notabili precum Margarita Simonian și Vladimir Soloviov. Entitățile sancționate cuprind o varietate de organizații, inclusiv bănci și instituții financiare, partide politice, companii de telecomunicații, precum și societăți din sectorul militar și de apărare. Activele Băncii Centrale a Federației Ruse, în valoare de 300 de miliarde de dolari, echivalentul PIB-ului României pentru anul 2022, au fost de asemenea înghețate. Activele persoanelor și entităților rusești aflate în conturile băncilor europene, în valoare de 21,5 miliarde de dolari, au fost și ele înghețate. Pentru a maximiza eficiența acestor restricții, UE și-a coordonat politica cu SUA, Canada, Australia, Regatul Unit și alți parteneri internaționali.
O parte componentă a pachetului de măsuri restrictive adoptat de Bruxelles include embargouri de import și export. Potrivit Comisiei Europene, începând din februarie 2022, UE a interzis un total de peste 43,9 miliarde EUR, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost exportate către Rusia și un total de peste 91,2 miliarde EUR reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost importate din Rusia. Aceasta înseamnă că, în comparație cu volumul exporturilor și importurilor din 2021, în prezent sunt sancționate 49 % din exporturi și 58 % din importuri. În contextul actual, UE nu exportă către Rusia următoarele produse: tehnologie de vârf (de exemplu calculatoare cuantice și semiconductori avansați, componente electronice și produse software), produse și tehnologii specifice necesare pentru rafinarea petrolului, produse de lux, produse chimice, baterii cu litiu și termostate și altele. De asemenea, UE nu mai importă din Rusia următoarele produse: țiței (din decembrie 2022) și produse petroliere rafinate (din februarie 2023), cu câteva excepții, cărbune și alți combustibili fosili solizi, aur, diamante, ciment, asfalt, lemn, hârtie, cauciuc sintetic și materiale plastice, fructe de mare, băuturi alcoolice, țigări și produse cosmetice. Pe lângă produse, UE a interzis și o serie largă de servicii: serviciilor de consultanță în domeniul TI, de consultanță juridică, de arhitectură și de inginerie, contabilitate, de publicitate, de cercetare de piață și de sondaje de opinie și altele.
Una dintre cele mai semnificative măsuri punitive a fost excluderea instituțiilor financiare rusești din rețeaua SWIFT. Instituțiile bancare care se regăsesc pe această listă sunt incapabile de a accesa valută străină (deoarece operațiunile de schimb valutar între două bănci sunt, în mod obișnuit, procesate ca transferuri internaționale, implicând o bancă intermediară străină) și nu pot efectua transferuri de active în străinătate. Excluderea din SWIFT nu înseamnă că băncile rusești sunt incapabile, din punct de vedere tehnic, să efectueze aceste tranzacții, dar acestea devin costisitoare, complexe și necesită un nivel de încredere reciprocă între instituțiile financiare.
Petrolul rusesc a constituit întotdeauna o resursă accesibilă și în imediată apropiere pentru statele europene. Cu toate acestea, Bruxelles a luat decizia de a renunța la petrolul rusesc. Această hotărâre a fost adoptată la aproximativ un an de la declanșarea conflictului, deși unele state continuă să facă excepție de la acest embargo. Embargoul se referă exclusiv la interzicerea achiziționării, importului sau transferului de țiței și de anumite produse petroliere pe cale maritimă din Rusia către UE. Importul maritim reprezintă aproximativ 90% din totalul importurilor de petrol. Liderii europeni au convenit, de asemenea, asupra implementării unui plafon pentru „aurul negru” rusesc. Plafonul prețurilor se aplică țițeiului transportat pe mare, uleiurilor petroliere și uleiurilor obținute din minerale bituminoase care sunt originare sau exportate din Rusia. Au fost stabilite următoarele plafoane: 60 $ pe baril pentru țiței, 45 $ pe baril pentru produsele petroliere tranzacționate sub valoarea nominală a țițeiului și 100 $ pe baril pentru produsele petroliere tranzacționate peste valoarea nominală a țițeiului. Plafonul a fost susținut și de liderii grupului G7.
Metode de evitarea a sancțiunilor
În ciuda implementării unui set extensiv de sancțiuni și a separării de cel mai mare partener comercial, economia Federației Ruse a demonstrat o reziliență notabilă Printre măsurile adoptate se numără: majorarea ratei dobânzii la 20%, ceea ce a eliminat practic creditarea, dar a permis evitarea falimentului și contracararea riscurilor de depreciere a rublei și a inflației ridicate, obligarea companiilor rusești să vândă pe piață 80% din veniturile lor în valută, pentru a consolida cursul rublei față de euro și dolar. În plus, Banca Centrală a Rusiei a susținut artificial valoarea rublei prin intermediul propriilor resurse financiare. Deși activele băncii în valoare de 320 miliarde $ au fost înghețate în țările europene, valoarea rezervelor instituției înainte de conflict se ridicau la 630 miliarde $. Astfel, cu o săptămână înainte de declanșarea invaziei, un dolar era echivalentul a 77,4 ruble, la începutul conflictului acesta era egal cu 134 de ruble. În luna mai, cursul a revenit la nivelul pre-conflict, continuând să scadă chiar la sub 60 de ruble pentru un dolar. Rata inflației pentru anul 2022 a atins 11,94%, iar în 2023 aceasta a scăzut la 7,42%.
În al doilea rând, Kremlinul a reușit să ocolească embargoul asupra produselor de import prin intermediul țărilor terțe, în special a celor care au fost parte a Uniunii Sovietice. În 2021, Rusia a importat echipamente electrice, electronice și tehnologii în principal din UE (45%), SUA (21%) și China (11%). Chiar dacă, două treimi din principalele surse de import au fost blocate, Kremlinul a reușit să continue importul de echipamente și tehnologii avansate. Singura diferență a fost ruta pe care produsele importate o urmau, necesitând apariția unor intermediari. Acest fenomen este evident în schimburile comerciale dintre Rusia și țările din fostul bloc sovietic. De exemplu, volumul comercial dintre Georgia și Rusia a crescut la 2,4 miliarde $, o creștere de 52% în aceeași perioadă. Prin coincidență, această cifră este similară cu exporturile UE de echipamente electrice, electronice și tehnologii către Rusia în 2021. Peste 450 de componente fabricate în străinătate au fost identificate în armamentul rusesc recuperat în Ucraina. Acestea includ procesoare de semnal digital, module de memorie flash și module RAM statice produse de companiile americane, inclusiv Texas Instruments, Advanced Micro Devices și Cypress Semiconductor..
O strategie alternativă de eludare a sancțiunilor constă în înființarea de noi entități economice. De exemplu, în martie 2023, a fost înființată în Turcia compania Azu International Ltd, având ca activitate principală furnizarea de echipamente informatice. Într-un interval de șapte luni, compania a reușit să vândă către Rusia computere și alte componente electronice în valoare de cel puțin 2,6 miliarde $. Din suma totală ,cel puțin 777 milioane $ erau reprezentate de produsele companiilor occidentale: Intel Corp din America, Advanced Micro Devices Inc (AMD), Texas Instruments Inc și Analog Devices Inc. și Infineon AG din Germania. Microcipurile acestor companii au fost identificate în sistemele de arme rusești. Astfel, Kremlinul reușește să își păstreze lanțul de aprovizionare și să crească producția militară. Deși costurile sunt semnificativ mai mari decât în mod obișnuit, guvernul rus continuă să aibă acces la toate componentele necesare.
Al treilea pilon, pe care se bazează Vladimir Putin pentru evitarea sancțiunilor și contracararea acestora, este parteneriatul cu China. În martie 2022, după ce cardurile de credit emise de instituțiile financiare rusești, care utilizează sistemele de plată Visa și Mastercard, au devenit nefuncționale, China a intervenit pentru a susține economia rusă. Instituțiile bancare rusești au adoptat sistemul de plată chinez, UnionPay. Conform datelor furnizate de compania chineză, peste 90% din bancomatele din Rusia sunt compatibile cu acest sistem de plată, care este acceptat în 180 de țări. În plus, Kremlinul a apelat la alternativa chineză la sistemul SWIFT, cunoscută sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS). Deși CIPS nu este la fel de eficient ca SWIFT, permite doar tranzacțiile în yuani și deservește un număr limitat de instituții financiare (1.280 comparativ cu peste 11.000 care utilizează SWIFT), acesta a reprezentat o soluție de urgență, care a prevenit un colaps în sectorul financiar-bancar. Potrivit unei declarații a președintei Băncii Centrale a Federației Ruse, Elvira Nabiullina, utilizarea monedei chineze, yuanul, ca mijloc de plată pentru exporturile rusești a crescut de 86 de ori în ultimii doi ani, reprezentând 34,5% din totalul tranzacțiilor.
Un raport al serviciilor de informații americane indică faptul că statul chinez joacă un rol esențial și în înlocuirea produselor importate din Uniunea Europeană, atât pentru necesitățile militare, cât și pentru cele civile. Companiile de apărare chineze au livrat echipamente de navigație, piese pentru avioane de luptă și alte tehnologii cu dublă utilizare către companiile rusești de apărare. În martie, China a livrat drone și componente pentru drone în valoare de peste 12 milioane $ către Rusia. În urma acestei cooperări, China a devenit cel mai mare exportator de autovehicule din lume în 2023, cu peste 5,26 milioane de unități expediate în străinătate. Peste 800.000 de aceste autovehicule au fost exportate pe piața rusă, înregistrându-se o creștere de 545% în ultimii doi ani.
Conflictul din Ucraina, caracterizat printr-o intensitate fără precedent, necesită un consum masiv de resurse militare, inclusiv muniție, proiectile de artilerie, rachete și drone. Pentru a susține această cerere, Federația Rusă a recurs la importul acestor produse. În acest context, Moscova a identificat doi furnizori potențiali, care nu numai că sunt motivați de profit, dar sunt și interesați de diminuarea influenței occidentale. Aceste două țări, cu o experiență vastă în gestionarea sancțiunilor internaționale, consideră că un nou val de restricții nu constituie o amenințare la adresa supraviețuirii statele. Coreea de Nord a livrat deja peste un milion de obuze pentru armata rusă. Aceste obuze sunt proiectate după modelul sovietic, asigurând astfel compatibilitatea cu tunurile rusești. În contrast, Uniunea Europeană a promis să livreze Ucrainei un milion de obuze în 2023, dar a reușit să livreze doar 524.000. În plus, conflictul a subliniat importanța dronelor pe câmpul de luptă. În acest sens, Iranul a devenit principalul furnizor de drone. Conform informațiilor din presă, Rusia intenționează să achiziționeze 6.000 de drone Shahed în următorii doi ani.
Hackerii de la Prana Network au reușit să acceseze serverele de e-mail ale producătorului iranian și să determine costul acestora. Prețul dronelor variază în funcție de model și de cantitatea comandată, oscilând între 375.000$ și 900.000$. Valoarea totală a contractului de producție și vânzare, inclusiv transferul de tehnologii, echipamente, 6.000 de seturi de UAV și software, se ridică la 1,75 miliarde $. În prezent, numărul exact de drone livrate către Rusia nu este cunoscut, dar în februarie, producătorul iranian Sahara Thunder a primit 2 tone de aur, probabil ca plată pentru servicii și bunuri achiziționate. Oficialii americani susțin că Rusia achiziționează și rachete balistice cu rază scurtă din Coreea de Nord și intenționează să cumpere aceleași tipuri de rachete și din Iran.
În contrast cu anul 2014, prețul petrolului în 2022 a rămas la un nivel ridicat. În primul an de conflict, bugetul federal al Federației Ruse a fost alimentat cu 11,6 trilioane de ruble provenite din veniturile petroliere, reprezentând o creștere de 21,9% comparativ cu 2021, când veniturile din petrol au totalizat puțin peste 9 trilioane de ruble. Vice-ministrul rus al finanțelor a declarat că estimările preliminare pentru 2023 arată că veniturile din vânzarea petrolului au atins aproximativ 9 trilioane de ruble. Este important de menționat că prețul petrolului în 2022 a fost mai mare cu aproximativ 12 dolari per baril comparativ cu 2023. Exporturile de gaze naturale rusești prin conducte au înregistrat o scădere de 29,9%, de la 142,1 miliarde de metri cubi în 2022 la 99,6 miliarde de metri cubi în 2023. În 2021, Rusia a exportat 203,5 miliarde de metri cubi de gaz.
În ciuda plafonului de 60$ pe baril impus de Occident, Kremlinul a declarat că a reușit să vândă petrolul la un preț de aproximativ 80$ pe baril. De asemenea, Kremlinul a reușit să reducă discount-ul anterior de la 40$ la 10$. În august, aproape 66% din toate transporturile maritime de petrol brut rusesc nu aveau asigurare occidentală, ceea ce indică ocolirea plafonului. O metodă de ocolire a constat în majorarea prețurilor de transport, astfel încât o parte din prețul petrolului a fost înregistrată ca fiind cost de transport. Trezoreria SUA a solicitat informații de la 30 de companii de administrare a navelor despre 98 de petroliere suspectate de încălcarea plafonului. Din cele 30 de companii contactate, 17 se află în țări din grupul G7, 8 în Emiratele Arabe Unite, iar restul în India, Turcia, China, Hong Kong și Indonezia. Pe 17 noiembrie 2023, Departamentul Trezoreriei SUA a impus sancțiuni asupra a trei companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite și a trei nave deținute de acestea. Pe 9 februarie 2024, SUA a impus sancțiuni asupra a patru entități și a identificat o navă care încălca plafonul de preț al petrolului rusesc.
Cel mai mare cumpărător al petrolului rusesc în 2023 a fost China. Datele vamale chineze indică o livrare record de 107,02 milioane de tone de petrol brut de către Rusia către China, echivalentul a 2,14 milioane de barili pe zi. Un alt mare cumpărător al petrolului rusesc a fost India. Rusia a devenit principala sursă de aprovizionare pentru rafinăriile indiene, asigurând 36% din necesar. Aceste companii, la rândul lor, exportă produsul finit. De exemplu, compania Nayara Energy Ltd., cu sediul la Mumbai, vinde motorină în Europa, iar aproximativ 60% din materia primă provine din Rusia. De asemenea, compania Reliance Industries Ltd., cel mai important furnizor european de motorină din India, importă mai mult de o treime din petrolul său din Rusia.
Drept rezultat al sancțiunilor, economia rusă a înregistrat o contracție de 2,1% în 2022, o scădere semnificativ mai mică decât cea anticipată inițial de 15%. Conform datelor oficiale furnizate de Kremlin, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere de 3,6% în 2023. Se presupune că această creștere este atribuită în mare parte industriei militare, având în vedere că producția de tancuri, vehicule blindate și echipamente militare este direcționată către front, fără a contribui la bunăstarea generală a populației. Cu toate acestea, se observă că economia rusă nu se află într-o stare de colaps. Până în prezent, sancțiunile nu și-au atins obiectivul principal, acela de a diminua resursele financiare ale Kremlinului, astfel încât să nu mai poată susține operațiunile militare în Ucraina. În cadrul ultimelor pachete de sancțiuni aprobate de Uniunea Europeană, un rol tot mai important îl joacă eficientizarea acestora. Pentru a preveni eludarea sancțiunilor, Comisia Europeană a implementat următoarele măsuri: mobilizarea serviciilor comerciale și vamale pentru a identifica redirecționarea fluxurilor comerciale provenind din anumite țări terțe care pot servi drept căi de acces către Rusia, dialogul cu țările terțe pentru a conveni asupra unei evaluări comune, compararea datelor și discutarea, dacă este cazul, despre măsurile de remediere, colectarea de informații cu privire la modelele de eludare utilizate în sectorul privat și elaborarea de recomandări cu privire la cele mai bune modalități de prevenire a acestui fenomen. În cadrul celui de-al 11-lea pachet de sancțiuni, Bruxelles a introdus un nou instrument pentru a evita eludarea acestora prin jurisdicțiile țărilor terțe. Acest instrument se concentrează asupra unor bunuri specifice cu grad ridicat de risc, despre care s-a dovedit că ajung în Rusia prin țări terțe, deși fac obiectul sancțiunilor UE. Instrumentul permite UE să interzică exportul acestor bunuri către țările care sunt utilizate pentru a eluda măsurile restrictive și, de asemenea, să interzică furnizarea de servicii conexe.
Până în prezent, un aspect rămâne clar, Vladimir Putin dispune în continuare de resurse financiare, materiale, umane și tehnologice pentru a continua războiul din Ucraina. Istoria și experiența din Ucraina demonstrează că este imposibil să scoți din ecuația economiei globale un jucător important precum Rusia. În ultimii doi ani, s-a dovedit că eficiența sancțiunilor este limitată, iar Moscova are mijloace suficiente pentru a le ocoli. Costul pe care îl suportă Rusia pentru acest lucru este semnificativ, dar este un preț pe care îl poate suporta. Acest fapt îi oferă acces la una dintre cele mai importante resurse într-un război de uzură – timpul. Timpul reprezintă o variabilă cu o influență majoră în acest tip de conflict, permițându-i Rusiei să-și adapteze și să-și optimizeze strategiile în funcție de evoluția situației.
