Scutul antiracheta. Acordul pentru Deveselu, semnat marti la Washington

Scutul antiracheta. Acordul pentru Deveselu, semnat marti la Washington

antiracheta-rianSecretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, vor semna, marţi, la Washington acordul privind amplasarea unui scut antirachetă în România, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Departamentului de Stat. Acordul permite amplasarea şi operarea unui sistem antirachetă american terestru, cu rachete SM-3, în România. Semnarea documentului va avea loc aproximativ la ora 12.15 (19.15 ora României), după o întâlnire bilaterală. Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi dimineaţă, în vizita de lucru în Statele Unite dedicată semnării unor acorduri bilaterale, şeful statului fiind însoţit de şeful SMG, de miniştrii Apărării şi de Externe, de directorii SIE şi SRI şi de ambasadorul american la Bucureşti. Plecarea a avut loc în jurul orei 02.45. Din delegaţia română fac parte, alături de preşedinte, şeful SMG, generalul-maior Ştefan Dănilă, ministrul de Externe, Teodor Baconschi şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Este prezent şi consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota. De asemenea, preşedintele Traian Băsesescu este însoţit de directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, de directorul SRI, George Maior, şi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. Administraţia prezidenţială a anunţat, sâmbătă, vizita de lucru a preşedintelui la Washington, menţionând că scopul deplasării este legat de „finalizarea unor acorduri bilaterale”.

Scutul va proteja si R. Moldova

Intr-un interviu acordat anul trecut ziuaveche.ro, ministrul Apararii din Republica Moldova, Vitalie Marinuta declara ca scutul american antiracheta, ce urmeaza a fi instalat in Romania, va influenta pozitiv securitatea statului vecin, pentru ca “securitatea aeriana a Romaniei se va extinde mai departe de hotarele ei terestre”. “Consider ca intentia Romaniei de a instala pe teritoriul sau elemente ale scutului antiracheta este o problema interna a Romaniei. In ceea ce priveste R. Moldova, pot sa va spun ca din punct de vedere militar scutul antiracheta nu va influenta negativ securitatea tarii noastre. Dimpotriva, in caz de instalare a elementelor scutului antiracheta, securitatea aeriana a Romaniei se va extinde mai departe de hotarele ei terestre. In aceste circumstante, datorita tehnologiilor performante pe care le ofera interceptorii terestri ai scutului antiracheta si natura pozitiva a relatiilor dintre R. Moldova si Romania, securitatea si apararea spatiului aerian al R. Moldova ar putea spori”, spunea in 2010 Vitalie Marinuta..

Scutul american antirachetă de la Deveselu

Potrivit Raportului privind revizuirea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice (Ballistic Missile Defense Review Report), publicat de Departamentul american al Apărării, pentru implementarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa sunt avute în vedere patru etape de realizare:

– Etapa I (în desfăşurare):

Protejarea unor porţiuni ale Europei de Sud-Est, prin desfăşurarea de sisteme radar şi interceptori SM-3 amplasaţi pe nave, însoţită de amplasarea unui sistem radar înaintat, care va detecta lansarea rachetelor încă din faza ascendentă a traiectoriei.Prima etapă a demarat la 7 martie 2011, prin trimiterea în Marea Mediterană a navei „USS Monterey”, echipată cu sistemul Aegis.

– Etapa II (orizont de timp 2015):

Extinderea protecţiei aliaţilor NATO prin operaţionalizarea unei noi generaţii de interceptori SM-3 (care să permită lansarea de la sol) şi a unor noi baze radar. Acestea vor fi amplasate în unităţi terestre din Europa de Sud-Est.

– Etapa III (orizontul de timp 2018):

Extinderea acoperirii sistemului la toate statele membre NATO din Europa, prin amplasarea unei noi baze terestre în Polonia, precum şi prin continuarea procesului de dezvoltare a unor noi interceptori SM-3, amplasaţi pe mare şi pe uscat.

– Etapa IV (orizontul de timp 2020):

Extinderea protecţiei la eventuale atacuri cu rachete intercontinentale, inclusiv prin dezvoltarea în continuare a rachetelor SM-3 şi a sistemelor radar.

Raportul consideră EPAA drept contribuţia naţională a SUA la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă preconizat de NATO, la care Aliaţii pot contribui prin găzduirea pe teritoriul lor naţional a unor componente. Implicarea României va avea loc în Etapa a II-a. Ea presupune găzduirea la baza militară de la Deveselu, jud. Olt, de interceptori tereştri, adică rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile 3) tip Block 1B, care vor deveni operaţionali la orizontul lui 2015. Participarea României presupune amplasarea de interceptori tereştri şi a unui sistem destinat dirijării acestora. Sistemele radar destinate descoperirii ţintelor vor fi găzduite de alte state.

Sistemul AEGIS

Potrivit producătorului (Lockheed Martin), sistemul de apărare antirachetă AEGIS (Aegis Ballistic Missile Defense – BMD) reprezintă prima fază maritimă a sistemului defensiv al SUA. Aegis BMD integrează radarul SPY-1, sistemul de lansare verticală MK 41 (Vertical Launching System) şi rachete SM-3, toate coordonate printr-un sistem avansat de comandă şi control. În prezent, există 26 de nave dotate cu AEGIS: 22 la US Navy şi 4 aparţinând Forţelor Maritime de Autoapărare Japoneze – toate având capacităţi certificate de folosire a rachetelor balistice şi executarea misiunilor de supraveghere şi urmărire de la mare distanţă. În trei ani, alte 12 nave urmează a fi modificate pentru asemeena misiuni. De asemenea, US Navy ia în calcul dotarea cu AEGIS a altor 8 distrugătoare (DDG 114 – 121). AEGIS BMD foloseşte mobilitatea crucişătoarelor şi distrugătoarelor pentru interceptarea rachetelor (în toate cele trei faze: ascendentă, mediană şi descendentă), dar şi sprijin de supraveghere pentru celelalte elemente ale sistemului militar de apărare balistică (Ballistic Missile Defense System – BMDS). Elementele sistemului de interceptori navali sunt dispuse pe crucişătoarele şi distrugătoarele din clasa AEGIS , fiind destinate interceptării şi distrugerii rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune. O reţea de senzori, radare, componente de control şi comunicaţii asigură descoperirea, însoţirea ţintei, înlăturarea contramăsurilor lansate de ţintă pentru a asigura distrugerea rachetei ostile, folosind tehnologia “hit-to-kill” (revista Brigăzii 15 Mecanizată, “În Slujba Patriei” – maior E. Borhan). Aceşti senzori şi radare, includ radarele în bandă X dispuse pe platforme marine care pot fi transportate pe calea apei oriunde în lume, de asemenea crucişătoarele şi distrugătoarele din clasa AEGIS sunt dotate cu radare avansate. Odată cu reintrarea rachetei balistice în atmosferă, interceptarea este foarte dificilă, din cauza timpului şi spaţiului reduse, precum şi din cauza apropierii de ţinta acesteia, ceea ce limitează posibilităţile sistemului în cazul apariţiei unor eventuale defecţiuni sau erori. Elementele de interceptare în fază finală includ: Apărarea Aeriană de Mare Altidudine (THAAD); sistemul SM-2 Block IV de pe navele din clasa AEGIS BMD; sistemul PATRIOT Advanced Capability 3 (PAC – 3).

Share our work
Armata Nationala – pregatire la standarde NATO

Armata Nationala – pregatire la standarde NATO

Pregatire la standarde NATOO companie de infanterie motorizată a Batalionului 22 de menţinere a păcii şi o grupă de genişti militari participă la exerciţiul în spiritul parteneriatului pentru pace „Scutul Păcii 2011”, care a demarat luni, 27 iunie, la Baza militară de instruire Bulboaca. Exerciţiul este organizat pentru a evalua capabilităţile operaţionale ale Armatei Naţionale pentru îndeplinirea misiunilor de menţinere a păcii la standarde NATO. Potrivit generalului de brigadă Igor Cutie, comandantul Comandamentului Forţe Terestre, scopul principal al Armatei Naţionale în aderarea la iniţiativa Conceptului Capabilităţilor Operaţionale (OCC) este ridicarea nivelului de interoperabilitate cu forţele ţărilor partenere, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Experienţa acumulată pe parcursul desfăşurării acestui proces ne permite elaborarea şi implementarea programelor de instruire şi evaluare pentru toate unităţile, ce reprezintă un pas considerabil în contextul reformării Armate Naţionale. Generalul Cutie a menţionat că, în cadrul exerciţiului, în calitate de evaluatori sînt implicaţi 9 evaluatori din cadrul Armatei Naţionale, participanţi la diverse cursuri peste hotarele Republicii Moldova, 4 experţi OCC (NATO) şi 16 militari din componenţa trupelor terestre ale Gărzii Naţionale din Carolina de Nord, SUA, care asistă subunităţile Armatei Naţionale prin consilierea şi utilizarea celor mai bune practici din teatrele de operaţii. La exerciţiul „Scutul Păcii 2011” sînt mobilizaţi peste 163 de militari, iar subunităţile de infanterie şi geniu vor executa în total 35 de situaţii tactice de menţinere a păcii la diferite locuri de instruire. Pacificatorii îndeplinesc misiuni precum patrularea în zona de responsabilitate, evacuarea medicală, escortarea tehnicii în coloană, paza obiectivelor strategice şi intervenţii în situaţii de atac, precum şi asigurarea regimului la punctul de control şi trecere. La antrenament militarii folosesc tehnica militară, armamentul şi echipamentul din dotare: transportor amfibiu blindat BTR-80, KAMAZ 43101, JEEP M1009 şi alt echipament special, necesar pentru îndeplinirea misiunilor conform standardelor occidentale. Armata Naţională a R. Moldova a aderat la Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC) în anul 2007. Acest concept este un instrument de colaborare în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, exprimat prin implementarea standardelor occidentale în instruirea şi evaluarea subunităţilor declarate şi disponibilitatea Republicii Moldova de a participa la operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii. Exerciţiul de menţinere a păcii „Scutul Păcii 2011” se desfăşoară în perioada 27-30 iunie.

Cadeti americani in R. Moldova

Vitalie Marinuta si cadetii americaniMinistrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a avut o întrevedere cu un grup de cadeţi din armata Statelor Unite ale Americii. Cei zece cadeţi au fost detaşaţi în Republica Moldova, în perioada 27 iunie-16 iulie, de Comandamentul de Pregătire a Corpului Ofiţerilor în rezerva armatei SUA. În cadrul dialogului ministrul Apărării Marinuţa a menţionat că „Vizita cadeţilor americani în Republica Moldova, şi familiarizarea cu activitatea în special a Academiei Militare ‚Alexandru cel Bun’ şi cu unităţile militare din cadrul armatei, va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale moldo-americane. Veţi avea posibilitatea să împărtăşiţi experienţa pe care o aveţi în domeniu cu camarazii voştri din Republica Moldova, să vă faceţi prieteni, pentru că tinerii noştri studenţi şi militari sînt întotdeauna deschişi spre colaborare”. La rîndul său, maiorul Jeremiah Naylor a adăugat că familiarizarea cadeţilor americani cu specificul procesului de activitate a unităţilor militare, schimbul de experienţă în domeniul militar, informarea cu procesul de studii şi condiţiile de trai ale studenţilor şi militarilor moldoveni, va fi utilă pentru experienţa lor şi va constitui obiectivul vizitei. În perioada în car se vor afla în Republica Moldova, cadeţii maericani, în comun cu studenţii Academiei Militare, vor realiza un proiect umanitar de asistenţă în vederea instalării şi amenajării unui teren de joacă pentru copiii militarilor din Regimentul de Rachete Antiaeriene „Dimitrie Cantemir”, din Dănceni, şi reparaţia sediului şcolii internat din oraşul Ialoveni.

Share our work
Noi uniforme pentru militarii care vor participa la parada din 27 august

Noi uniforme pentru militarii care vor participa la parada din 27 august

Uniforme noi pentru Armata NationalaLa parada militară din 27 august 2011, consacrată aniversării a 20-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, efectivele militare ale Armatei Naţionale vor purta uniformă militară de model nou. Modelele de ţinută au fost prezentate joi, la Ministerul Apărării. Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, efectivul participant la parada militară va apărea în faţa societăţii în uniformă militară de model nou, care a fost aprobată prin Decretul Preşedintelui R. Moldova. „Modelul echipamentelor individuale a fost elaborat în scopul ridicării funcţionalităţii acestora în condiţii dificile, confortului şi îngrijirii, precum şi reducerii cheltuielilor nejustificate ce ţin de confecţionarea acestora”, a menţionat Marinuţa. În noua uniformă de paradă vor fi echipaţi peste 370 de militari din cadrul Ministerului Apărăii şi Marelui Stat Major, precum şi comandanţii unităţilor militare, iar în uniformă de instrucţie vor fi îmbrăcaţi 640 de militari. Echiparea unui militar cu uniformă de paradă constituie 2050 de lei, iar echipamentul de instrucţie costă 1137 lei. Pentru uniformele de paradă şi de instrucţie, echipamentul de inventar, însemnele distinctive şi accesoriile vor fi cheltuite circa 2,5 mln de lei. La parada militară din 27 august curent vor participa 1528 persoane, dintre care 1018 militari din cadrul Ministerului Apărării, 389 – MAI şi 121 din Serviciul Grăniceri. Totodată, la parada militară vor fi implicate 86 de unităţi de tehnică auto şi blindată. De asemenea, la parada militară din 27 august 2011, efectivele militare din cadrul componentelor Forţelor Armate vor trece prin Piaţa Marii Adunări Naţionale cu un nou pas de defilare. Noua variantă a pasului de defilare a fost prezentată pe 15 iunie de efectivul Batalionului de Gardă al Ministerului Apărării, Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Comandant Suprem al Forţelor Armate. După exerciţiul demonstrativ, şeful statului a declarat că noua formulă a pasului de defilare este una potrivită din toate punctele de vedere. „Este un model european. Unul solemn, dar, concomitent, este un model de defilare care păstrează sănătatea acestor băieţi tineri care au o viaţă înainte”, a menţionat Marian Lupu. Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, după aprobarea noii formule a pasului de defilare, instituţia va înainta Preşedintelui Republicii Moldova proiectul modificărilor şi completărilor Regulamentului instrucţiei de front al Forţelor Armate, care va stipula trecerea la noul model de defilare a militarilor în timpul diferitor ceremonii. „În Regulamentul instrucţiei de front va fi modificat pasul de defilare, de manevră, mişcarea mîinilor şi poziţia pe loc repaus. Procedeele menţionate, devin mai uşor asimilabile în procesul de instruire a efectivului Forţelor Armate şi respectiv, implică mai puţin efort fizic din partea acestora”, a declarat ministrul Marinuţa.

Share our work
Nou pas de defilare pentru Armata Nationala

Nou pas de defilare pentru Armata Nationala

Noul pas de defilare al militarilor molodveniLa parada militară din 27 august 2011, consacrată aniversării a 20-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, efectivele militare din cadrul componentelor Forţelor Armate vor trece prin Piaţa Marii Adunări Naţionale cu un nou pas de defilare. Noua variantă a pasului de defilare a fost prezentată astăzi de efectivul Batalionului de Gardă al Ministerului Apărării, Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Comandant Suprem al Forţelor Armate. După exerciţiul demonstrativ, şeful statului a declarat că noua formulă a pasului de defilare este una potrivită din toate punctele de vedere. „Este un model european. Unul solemn, dar, concomitent, este un model de defilare care păstrează sănătatea acestor băieţi tineri care au o viaţă înainte”, a menţionat Marian Lupu. Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, după aprobarea noii formule a pasului de defilare, instituţia va înainta Preşedintelui Republicii Moldova proiectul modificărilor şi completărilor Regulamentului instrucţiei de front al Forţelor Armate, care va stipula trecerea la noul model de defilare a militarilor în timpul diferitor ceremonii. „În Regulamentul instrucţiei de front va fi modificat pasul de defilare, de manevră, mişcarea mîinilor şi poziţia pe loc repaus. Procedeele menţionate, devin mai uşor asimilabile în procesul de instruire a efectivului Forţelor Armate şi respectiv, implică mai puţin efort fizic din partea acestora”, a declarat ministrul Marinuţa. Săptămâna trecută, guvernul R. Moldova a decis că va aloca peste 9 milioane de lei pentru parada militară organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale în data de 27 august – Ziua Independenţei. Calculul forţelor şi mijloacelor relevă că, la parada militară, urmează să participe 1528 de persoane. Astfel, Ministerul Apărării va fi reprezentat la paradă de 1018 persoane (inclusiv 91 de participanţi la conflictul armat din anul 1992), Ministerul Afacerilor Interne – 389 persoane, iar Serviciul Grăniceri – 121 persoane. De asemenea, la parada militară vor participa şi 86 de unităţi de tehnică auto şi blindată. Ministerul Apărării va antrena 66 de unităţi de tehnică, Ministerul Afacerilor Interne – 14, iar Serviciul Grăniceri – 6. În afară de aceasta, la parada militară din Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi implicate 600 unităţi de sisteme de artilerie şi armament, dintre care: 360 unităţi ale Ministerului Apărării, 160 unităţi ale Ministerul Afacerilor Interne şi 80 unităţi ale Serviciului Grăniceri.

Share our work