MCM BLACK SEA: Parlamentul aprobă participarea României. Flota NATO la Marea Neagră, un vis îndepărtat?

de Isac Mihai | apr. 24, 2024 | Analize, ROMANIA

Parlamentul a aprobat, luni, în plenul reunit, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru participarea Armatei României la operaţiile desfăşurate sub egida Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră MCM BLACK SEA, începând cu anul 2024, cu personal de stat major – până la şase militari şi o navă militară cu capabilităţi MCM şi echipă EOD la bord, având un echipaj de maximum 85 de militari.

S-au înregistrat 261 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi o abţinere.
„România a promovat constant necesitatea protejării regiunii Mării Negre, îndeosebi în actualul context de securitate. Din această perspectivă, România acţionează pentru creşterea relevanţei regiunii Mării Negre în cadrul NATO, pentru a obţine sprijin aliat în susţinerea acestui obiectiv, inclusiv prin consolidarea prezenţei aliate în Marea Neagră, în special navale. Din cauza agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, ameninţarea minelor în derivă instalate de ambele state s-a amplificat, afectând siguranţa navigaţiei şi a populaţiei, aşa cum au demonstrat numeroasele incidente înregistrate în Marea Neagră, în apropierea graniţelor României”, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de şeful statului.
În acest context, Turcia a propus constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră (Mine Counter-Measures Task Group Black Sea/MCM BLACK SEA).
„Din perspectiva României, pe lângă răspunsul la problema reală existentă în Marea Neagră, crearea unui grup operativ constituie atât o modalitate de dezvoltare a cooperării regionale cu aliaţii săi riverani, cât şi o oportunitate de a atrage participarea NATO şi a aliaţilor neriverani în asigurarea securităţii Mării Negre. Constituirea MCM BLACK SEA este o premieră în istoria recentă a regiunii Mării Negre şi un proiect de importanţă strategică. Cu atât mai mult, trebuie avute în vedere limitările României şi ale Bulgariei în ceea ce priveşte capabilităţile navale necesare, Turcia fiind singurul stat dintre cele nominalizate care dispune de capabilităţi dezvoltate pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă contra minelor atribuită MCM BLACK SEA”, se detaliază în document.
Şeful statului mai menţionează în scrisoare că „reconfigurarea contribuţiei naţionale la operaţiile sub egida MCM BLACK SEA se va executa cu aprobarea ministrului Apărării Naţionale, în funcţie de cerinţele operaţionale şi de evoluţia activităţilor acestei misiuni, cu încadrarea în limitele numerice ale pachetului de forţe”.
Fondurile financiare necesare participării la misiuni sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legislației românești.

Evoluția conflictului din Marea Neagră între Rusia și Ucraina în ultimii ani a arătat o serie de schimbări semnificative, reflectând o reorientare a balanței de putere în regiune.

Inițial, la începutul invaziei ruse din februarie 2022, flota rusă a Mării Negre a părut să domine marea, blocând porturile Ucrainene și capturând Insula Șerpilor. Totuși, Ucraina a reușit treptat să-și elibereze coasta și să răspundă puternic.

Un moment decisiv a fost scufundarea navei amiral rusești Moskva în aprilie 2022, urmată de recucerirea Insulei Șerpilor. Aceste victorii au fost completate de atacuri succesive asupra infrastructurii și navelor rusești folosind drone și rachete, ceea ce a redus semnificativ capacitatea navală a Rusiei în Marea Neagră.

Până în 2023, succesul tactic al Ucrainei s-a transformat în avantaje strategice semnificative. Cu sprijinul Occidentului, care a inclus livrări de rachete cu rază lungă de acțiune, Ucraina a putut efectua atacuri precise asupra țintelor din Crimeea ocupată de Rusia și a navelor rusești, forțând o retragere semnificativă a flotei rusești din Crimeea. Acest lucru a permis Ucrainei să încheie blocada porturilor sale și să reia tranzacțiile comerciale maritime.

În contextul mai larg al dreptului internațional și al securității regionale, Turcia, ca parte a Convenției de la Montreux, a jucat un rol în gestionarea accesului naval prin Strâmtorile Turcești, echilibrând drepturile de tranzit ale statelor riverane Mării Negre și preocupările legate de escaladarea conflictului.

Astfel, din perspectiva militară și economică, Ucraina a reușit să îmbunătățească semnificativ situația sa în Marea Neagră, contracarând inițial o poziție aparent dominantă a Rusiei și consolidându-și autonomia și securitatea regională.

În 2024, Flota Rusă a Mării Negre a suferit pierderi semnificative datorită atacurilor repetate ale Ucrainei și a măsurilor de reorientare strategică. Conform informațiilor disponibile, Flota Rusă a Mării Negre numără în prezent aproximativ 49 de nave și 7 submarine. Această flotă include, printre altele, submarine diesel-electrice îmbunătățite de tip Kilo, fregate din clasa Admiral Grigorovich și corvete din clasa Buyan-M, toate capabile să lanseze rachete de croazieră Kalibr. De asemenea, flota dispune de bărci de patrulare și nave amfibii mai vechi. Această informație reflectă o reducere a capacității flotei în comparație cu anii anteriori, când Rusia a pierdut aproximativ 40% din tonajul naval din Marea Neagră.

Printre navele pierdute se numără Moskva – Nava amiral a flotei, un crucișător de rachete ghidate, a fost scufundată în aprilie 2022; Saratov – navă de desant de clasa Ropucha, a fost distrusă în martie 2022 la Berdiansk; Vasiliy Bykov – corvetă de patrulare, a fost avariată grav în 2022 și considerată pierdută pentru operațiuni; Minsk și Kaliningrad – Două nave de desant de clasa Ropucha, au suferit daune semnificative în atacuri separate.

Aceste pierderi subliniază impactul semnificativ al contraofensivei ucrainene și utilizarea eficientă a dronelor și a rachetelor anti-navă. Pierderea acestor nave a avut un efect considerabil asupra capacității operaționale a flotei ruse în Marea Neagră.

Ucraina a folosit o gamă variată de sisteme de armament pentru a contracara flota rusă în Marea Neagră, inclusiv rachete anti-navă de fabricație proprie și altele furnizate de aliați. Un exemplu notabil este utilizarea rachetei Neptune, care a fost responsabilă pentru scufundarea crucișătorului Moskva.

Dronele navale și aeriene au jucat un rol crucial în atacurile Ucrainei asupra navelor rusești. Acestea includ drone explozive de mici dimensiuni și drone mai mari pentru supraveghere și atac.

Cu sprijinul aliaților săi, Ucraina a primit tehnologie militară avansată, inclusiv rachete de croazieră de lungă distanță și sisteme de rachete anti-navă, care i-au permis să extindă capacitatea de a ataca ținte la distanțe mai mari și cu mai mare precizie. Acest lucru a inclus și asistență în recalibrarea sistemelor existente pentru a crește precizia și eficacitatea lor împotriva flotei ruse.

Ucraina a adaptat sistemele de artilerie pentru a atinge ținte navale, extinzând capacitatea de a lovi navele rusești care operau în apropierea coastelor. Aceasta include utilizarea sistemelor de artilerie tradiționale, care, deși în mod normal sunt utilizate pentru ținte terestre, au fost orientate pentru a angaja ținte la mare.

Un exemplu notabil este modificarea sistemelor de rachete pentru a le face mai eficiente împotriva țintelor navale. Sistemele de rachete, inițial proiectate pentru a lovi ținte fixe pe uscat, au fost recalibrate sau modificate pentru a ataca nave în mișcare. Acest lucru implică ajustări în ghidarea și planificarea traiectoriei rachetelor pentru a compensa mișcarea țintelor pe apă.

Prin aceste adaptări, Ucraina a reușit să extindă gama de opțiuni la dispoziție pentru apărarea și atacul în zona maritimă, crescând presiunea asupra forțelor navale ruse și limitând capacitatea acestora de a opera liber în Marea Neagră. Aceste modificări demonstrează o abordare inovatoare și flexibilă în războiul modern, unde adaptabilitatea și capacitatea de a reacționa rapid la schimbările de pe câmpul de luptă sunt esențiale.

Flota NATO în Marea Neagră

Formarea unei flote NATO în Marea Neagră este un subiect complex care implică considerente geopolitice, strategice și legale.

SUA au un interes strategic în limitarea influenței Rusiei în regiunea Mării Negre și în susținerea aliaților și partenerilor din NATO. Prin prezența navală în Marea Neagră, SUA ar căuta să descurajeze acțiunile agresive ale Rusiei și să își consolideze angajamentele de securitate față de statele membre NATO din regiune, cum ar fi România și Bulgaria. Totuși, prezența SUA este limitată de Convenția de la Montreux, care reglementează trecerea navelor de război prin strâmtorile turcești, limitând astfel tonajul și durata șederii navelor non-riverane în Marea Neagră.

Regatul Unit a demonstrat un angajament ferm față de apărarea intereselor NATO și a principiilor internaționale, participând activ la exerciții militare în regiune și oferind suport Ucrainei. Prin participarea într-o posibilă flotă NATO în Marea Neagră, Regatul Unit ar putea să-și întărească relațiile cu statele din regiune și să contribuie la descurajarea expansiunii militare rusești. Totuși, precum SUA, Regatul Unit este și el constrâns de prevederile Convenției de la Montreux.

Franța, având tradiție în promovarea unei politici externe active și independente, ar vedea participarea în Marea Neagră ca pe o oportunitate de a-și reafirma angajamentul față de securitatea europeană și de a echilibra influența rusă. Franța a fost vocală în susținerea Ucrainei și ar putea folosi prezența în Marea Neagră pentru a sprijini operațiuni NATO și pentru a contribui la stabilizarea regiunii.

Convenția de la Montreux impune restricții semnificative asupra tipului și numărului de nave de război pe care puterile non-riverane le pot avea în Marea Neagră la un moment dat, precum și durata șederii acestora. Aceste restricții includ un plafon de tonaj și o limită de 21 de zile pentru șederea navelor de război non-riverane. Astfel, orice flotă NATO permanentă în Marea Neagră ar trebui să se bazeze în principal pe contribuția statelor riverane Mării Negre, cum ar fi România, Bulgaria și Turcia.

În timp ce formarea unei flote NATO în Marea Neagră are suportul logic al intereselor strategice ale aliaților, aceasta se confruntă cu limitări legale și logistice semnificative. Participarea activă a statelor riverane și cooperarea sporită între membrii NATO sunt esențiale pentru navigarea în complexitatea acestor provocări și pentru maximizarea eficacității prezenței NATO în regiune.

Interesele riveranilor

România are un interes strategic pronunțat în consolidarea securității regionale în Marea Neagră, datorită proximității sale geografice cu Ucraina și cu zona de influență a Rusiei. Ca membru al NATO și al Uniunii Europene, România vede prezența NATO în Marea Neagră ca pe o garanție a securității sale naționale și a stabilității regionale. România a fost gazda mai multor exerciții militare NATO și susține o prezență navală crescută a Alianței în regiune pentru a descuraja agresiunile și a întări flancul estic al NATO.

Deși Bulgaria este de asemenea membru NATO și al UE, țara a avut o abordare uneori mai precaută față de provocările militare în regiune, reflectând o dorință de a menține relații pragmatice cu toate părțile, inclusiv cu Rusia. Totuși, Bulgaria recunoaște importanța securității Mării Negre și a participat la exerciții militare alături de alte națiuni NATO, văzând aceste activități ca pe un mijloc de a asigura securitatea și stabilitatea în regiune. Poziția Bulgariei este uneori mai precaută, reflectând legăturile istorice și economice mai strânse cu Rusia.

Turcia joacă un rol cheie în dinamica Mării Negre, controlând accesul prin strâmtorile Bosfor și Dardanele conform Convenției de la Montreux. Turcia are relații complexe atât cu NATO, cât și cu Rusia, și își echilibrează strategic interesele pentru a maximiza securitatea națională și influența regională. Deși este aliat NATO, Turcia a avut perioade de apropiere de Rusia, inclusiv în domeniul energetic și al apărării. Totuși, Turcia susține importanța stabilității în Marea Neagră și a participat activ la exerciții militare NATO în regiune.

Italia, un membru important al NATO și al UE, are un interes strategic în promovarea stabilității și securității în regiunea Mării Negre, care este considerată esențială pentru securitatea sud-estului Europei. Italia sprijină operațiunile NATO și contribuie la misiunile Alianței în regiune, văzând Marea Neagră ca pe un punct cheie pentru securitatea energetică și pentru rutele comerciale europene.

Grecia, situată în sudul Balcanilor și având multiple interese istorice și culturale în regiunea Mării Negre, este profund interesată de stabilitatea acestei zone. Ca stat membru NATO și UE, Grecia susține o prezență consolidată a NATO în Marea Neagră pentru a contracara influența rusă și pentru a asigura securitatea rutelor maritime vitale. De asemenea, Grecia și Turcia, deși ambele sunt membre NATO, au propriile lor dispute regionale, ceea ce complică dinamica de securitate în zona Mării Negre.

Prin urmare, interesele acestor state în formarea unei flote NATO în Marea Neagră variază de la sprijin activ până la abordări mai echilibrate, toate reflectând contextul geopolitic complex al regiunii.

Poziția Turciei

Turcia nu arată în prezent un interes pentru modificarea Convenției de la Montreux. Guvernul turc este mai concentrat pe menținerea status-quo-ului în ceea ce privește Convenția, care îi oferă Turciei un control semnificativ asupra traficului naval prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Acest control este văzut ca un avantaj strategic, ajutând Turcia să își echilibreze interesele între Rusia și alte țări NATO. Turcia a fost foarte atentă în administrarea prevederilor Convenției, asigurându-se că drepturile și responsabilitățile sale sunt menținute fără schimbări.

Mai mult, Turcia este implicată într-un proiect major, Canalul Istanbul, care își propune să creeze o nouă rută de navigație ca alternativă la strâmtorile actuale reglementate de Convenția de la Montreux. Acest canal este destinat să ofere Turciei control suplimentar și beneficii economice, dar nu intenționează să înlocuiască reglementările Convenției Montreux referitoare la traficul militar prin strâmtorile existente. Președintele Erdogan a clarificat că Convenția de la Montreux va continua să guverneze Bosforul și Dardanele, în timp ce noul canal va avea reglementări separate.

În ultimul timp, Turcia a aplicat Convenția de la Montreux pentru a restricționa trecerea navelor de război rusești datorită conflictului în curs între Rusia și Ucraina, demonstrând angajamentul său față de respectarea cadrului legal stabilit de Convenție în timp ce navighează relațiile sale complexe atât cu NATO, cât și cu Rusia.

Soluții regionale

Pentru a forma o flotă NATO în Marea Neagră, în pofida restricțiilor impuse de Convenția de la Montreux și a complexității geopolitice a regiunii, ar putea fi luate în considerare unele soluții.

Intensificarea colaborării cu țările riverane Mării Negre care sunt membre NATO. România, Bulgaria și Turcia ar putea juca un rol central în stabilirea și operarea unei flote NATO în Marea Neagră, deoarece restricțiile Montreux nu se aplică navelor de război ale țărilor riverane. Aceste țări ar putea găzdui baze și facilități logistice pentru operațiuni NATO.

NATO ar putea organiza exerciții navale frecvente în regiune, implicând atât țările membre NATO, cât și partenerii din regiune. Aceste exerciții ar spori interoperabilitatea și ar demonstra angajamentul NATO pentru securitatea Mării Negre.

Utilizarea unui format rotativ pentru prezența navală este o altă posibilitate. Datorită limitărilor de timp impuse de Convenția de la Montreux pentru navele non-riverane, NATO ar putea adopta un format în care navele diferitelor țări membre să fie rotaționate prin Marea Neagră în intervale scurte, astfel încât să respecte limitele de 21 de zile.

Îmbunătățirea capabilităților de supraveghere și de apărare ale statelor NATO din regiune ar putea reduce nevoia de o prezență navală constantă, concentrându-se mai degrabă pe capabilități reactive rapide și eficiente.

Analiștii au atras atenția că intensificarea dialogului cu Turcia privind gestionarea strâmtorilor și explorarea posibilităților de flexibilizare a interpretărilor și aplicațiilor Convenției de la Montreux, pentru a permite o mai mare flexibilitate în operațiunile NATO.

Încurajarea cooperării cu state precum Georgia și Ucraina (aceasta din urmă într-un context diferit, în funcție de evoluțiile viitoare) este vitală, pentru a întări securitatea regională și pentru a construi o rețea de parteneriate care să susțină interesele NATO.

Perspectivă rusă

Rusia este foarte preocupată și se opune posibilității formării unei flote permanente NATO în Marea Neagră. Perspectivele rusești se concentrează pe considerente de securitate și pe impactul pe care o astfel de prezență a NATO l-ar avea asupra influenței și libertății de acțiune ale Rusiei în regiune. Autoritățile ruse interpretează orice consolidare a prezenței militare a NATO în Marea Neagră ca pe o amenințare directă la adresa securității și intereselor lor.

Oficialii ruși au exprimat în mod repetat preocupări că exercițiile militare NATO și creșterea prezenței aliate în regiune reprezintă o provocare și o amenințare pentru securitatea Rusiei. Aceste acțiuni sunt văzute de Moscova ca o încercare de a limita capacitatea Rusiei de a-și proiecta forța în regiunile adiacente și de a influența dinamica de securitate din zona Mării Negre. Rusia a reacționat la aceste mișcări prin consolidarea propriilor capabilități militare în regiune, inclusiv modernizarea și întărirea Flotei sale din Marea Neagră, și prin sporirea utilizării războiului electronic și a măsurilor de negare a accesului și a zonei de manevră pentru forțele NATO.

Orice inițiativă de formare a unei flote NATO în Marea Neagră va trebui să ia în considerare aceste preocupări și reacții din partea Rusiei, care vede regiunea ca fiind de importanță strategică majoră pentru securitatea și influența sa regională.

Asistăm la permanentizarea unei dinamici geopolitice complexe în Marea Neagră, cu NATO și aliații săi lucrând pentru a contracara influența Rusiei și a sprijini statele riverane în menținerea securității și stabilității regionale.

Capacitate de luptă

Capacitatea navală a Flotei Ruse din Marea Neagră în 2024 este semnificativă, având la dispoziție o gamă diversă de unități de luptă și suport. Flota este bine dotată cu submarine, nave de suprafață pentru operațiuni oceanice și în apropierea țărmului, aviație navală cu rachete, aviație antisubmarin și de vânătoare, precum și unități ale trupelor de coastă. Principalele sarcini ale Flotei Ruse din Marea Neagră includ protecția zonei economice și a activităților productive, asigurarea siguranței navigației și implementarea acțiunilor de politică externă ale guvernului în zonele economic importante ale oceanelor.

Flota deține aproximativ 49 de nave și 7 submarine. Printre acestea se numără șase submarine diesel-electrice îmbunătățite din clasa Kilo (Proiectul 636.3), trei fregate din clasa Admiral Grigorovich și corvete din clasa Buyan-M, toate capabile să lanseze rachete de croazieră Kalibr. Flota include de asemenea și fregata Admiral Makarov și corveta Askold, precum și vasele pentru misiuni antisubmarine și lupta antiaeriană.

Pe lângă aceste capabilități, Rusia a demonstrat și o adaptabilitate în utilizarea noilor tehnologii, inclusiv dronele navale care au adus un nou nivel de complexitate în operațiunile militare maritime. Aceste drone sunt capabile să efectueze misiuni la distanțe semnificative, fiind dificil de detectat și de interceptat de apărările tradiționale.

Rusia a întărit și componenta de amfibie a flotei, cu șase nave mari de desant provenind de la Flotele Baltică și de Nord, demonstrând astfel o concentrare strategică a capacităților sale amfibii în Marea Neagră, ceea ce subliniază importanța pe care Moscova o acordă acestei regiuni.

Componența Flotei:

Submarine: Flota include șase submarine diesel-electrice din Proiectul 636.3, cunoscute și sub numele de clasele îmbunătățite Kilo. Acestea sunt echipate cu sisteme sofisticate de rachete și torpile.

Fregate: Trei fregate din clasa Admiral Grigorovich, care sunt echipate cu rachete Kalibr, capabile de atacuri de precizie la distanță mare.

Corvete: Inclusiv corvete din clasa Buyan-M, echipate și ele cu rachete Kalibr, care le oferă capacitatea de a lovi ținte terestre și maritime de la distanțe considerabile.

Capabilități de Amfibie: Flota rusă are la dispoziție nave de desant mari, care pot transporta trupe și echipamente în operațiuni amfibii. Aceasta include nave din clasele Ropucha și Alligator, utilizate pentru a proiecta forța pe coasta adversarilor.

Aviația Navală: Aviația militară navală include avioane de vânătoare și antisubmarin, care sprijină operațiunile flotei prin supravegherea aeriană și atacurile contra submarinelor inamice.

Capabilități de Război Electronic și drone: Rusia a integrat în operațiunile sale navale tehnologii avansate de război electronic și drone, cum ar fi dronele maritime capabile să execute misiuni de recunoaștere și atac la distanțe mari, dificil de interceptat de sistemele tradiționale de apărare.

Flota joacă un rol esențial în protejarea intereselor economice și militare ale Rusiei în Marea Neagră, inclusiv asigurarea securității rutelor comerciale maritime și exercitarea influenței politice în regiune.

Această flotă este strategic amplasată pentru a influența echilibrul de putere în Marea Neagră și pentru a susține obiectivele geopolitice ale Rusiei în regiunea extinsă, inclusiv în Balcani, Caucaz și Orientul Mijlociu.

Baze navale

Bazele navale ale Flotei Ruse a Mării Negre sunt vitale pentru operațiunile și strategia militară a Rusiei în regiune.

Sevastopol este cea mai importantă bază a Flotei Ruse a Mării Negre, situată în Crimeea. Această bază găzduiește majoritatea navelor de suprafață și a submarinelor flotei, având facilități avansate pentru reparații și întreținere. De asemenea, Sevastopol servește ca centru principal pentru operațiunile logistice și de comandă.

Novorossiysk este o altă bază majoră, situată pe coasta rusă a Mării Negre. Aceasta a fost modernizată și extinsă pentru a sprijini operațiunile flotei, inclusiv facilități pentru acostarea submarinelor și navelor mari. Novorossiysk este folosită și ca punct de tranzit pentru forțele ruse către alte regiuni.

Deși nu este pe coasta Mării Negre, baza navală din Tartus este esențială pentru operațiunile Rusiei în regiunea Mării Mediterane și susține capacitățile proiecției de forță ale Flotei Mării Negre. Tartus este singura bază navală rusă în Marea Mediterană și a fost extinsă pentru a oferi suport logistic și tehnic navele rusești.

Aceste baze sunt esențiale pentru a permite Rusiei să mențină o prezență militară semnificativă în Marea Neagră și să proiecteze putere în regiunile înconjurătoare. Facilitățile oferă suport pentru operarea eficientă a navelor și pentru întreținerea acestora, asigurând capacitatea continuă a Rusiei de a influența dinamicile de securitate din zona Mării Negre și dincolo de ea.

Abhazia, fortăreață rusă

În 2024, Rusia a planificat și a semnat un acord pentru construirea unei baze navale permanente pe coasta Mării Negre în regiunea separatistă georgiană Abhazia, mai precis în districtul Ochamchira. Acest demers este văzut ca o încercare de a crește capacitățile defensive atât ale Rusiei, cât și ale Abhaziei. Această mișcare a stârnit preocupări serioase din partea Georgiei, care consideră această acțiune o violare a suveranității sale.

Acest plan face parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida prezența militară în regiunea Mării Negre, în contextul tensiunilor crescute din zonă, în special datorită conflictului continuu cu Ucraina. Abhazia, recunoscută de Rusia ca stat independent după conflictul din 2008 cu Georgia, servește ca un punct strategic pentru influența rusă în regiunea Caucazului și a Mării Negre.

Astfel, baza navală planificată în Abhazia este un element cheie în politica de securitate a Moscovei, destinată să sprijine operațiunile navale și să consolideze capacitatea de apărare a aliatului său, în timp ce continuă să provoace îngrijorare și tensiuni în relațiile internaționale din zonă.

Dobrogea, portavion NATO la Marea Neagră

România va găzdui la Mihail Kogălniceanu cea mai mare bază operaţională NATO din Europa, un adevărat portavion terestru, aşa cum este cunoscută în cadrul Alianţei această facilitate militară.

Modernizarea bazei a început încă din 2010, în contextul războiului din Afganistan, dar acum s-a intrat într-o nouă etapă de extindere a complexului militar. Sunt alocate fonduri importante în vederea construirii unui oraş militar ce va avea inclusiv un spital şi o şcoală.

Peste 10.000 de militari vor fi bazați la MK, abreviere NATO pentru Mihail Kogălniceanu, bază militară care va fi modernizată cu un efort financiar consistent până în 2030. Complexul militar găzduieşte în prezent la Mihail Kogălniceanu detaşamentele străine de avioane de luptă care ajută la misiunile de poliţie aeriană întărită, dar şi cea mai mare parte din contigentul SUA, care este detaşat prin rotaţie în România.

Peste 2.000 de hectare de teren au fost deja expropriate pentru a face loc oraşului militar. Timp de cinci ani, în zona bazei de la Mihail Kogalniceanu se vor construi alte structuri militare, un adevărat oraş militar cu clădiri anexe, un spital şi o şcoală. Actuala pistă a aeroportului va fi dublată, deservită de depozite de combustibil şi mai multe hangare pentru diferite tipuri de avioane de luptă şi drone. Şi va fi construită încă o pistă pentru aeronave, o a două cale de rulare separată.

Investiţia guvernamentală este estimată la 2,5 miliarde de euro; la final, Mihail Kogălniceanu ar putea prelua logistica şi resursele umane de la baza americană Ramstein din Germania

În 2024, România își continuă eforturile de modernizare a flotei militare, concentrându-se în special pe achiziționarea de submarine și modernizarea corvetelor existente. Ministerul Apărării Naționale al României a propus achiziționarea primelor submarine după aproape 20 de ani, evidențiind un interes pentru două submarine din clasa Scorpène, produse de compania franceză Naval Group. Aceste submarine sunt recunoscute pentru capabilitățile lor avansate și ar urma să joace un rol crucial în întărirea prezenței NATO în Marea Neagră, contribuind semnificativ la colectarea de informații despre operațiunile Rusiei în regiune.

Pe lângă submarine, România își propune și modernizarea flotei de corvete prin achiziționarea de corvete multirol din clasa Sigma 10514, care urmează să fie construite în România, la șantierul naval Damen din Galați. Acest program de achiziție a fost inițiat în 2016 și continuă să fie un element central în procesul de modernizare a Marinei Române, având ca scop dezvoltarea unei baze industriale pentru construcția de nave militare.

De asemenea, România a exprimat interesul pentru achiziționarea de noi vase de patrulare offshore, echipate similar corvetelor, pentru a răspunde nevoilor urgente ale marinei. Aceste vase sunt planificate să fie dotate cu sisteme americane, inclusiv sistemul de gestionare a luptei, armament, radare și sonare, și să fie construite tot în România.

Astfel, strategia de modernizare a Marinei Române în 2024 include elemente cheie care vizează întărirea capabilităților de luptă și supraveghere, în linie cu obiectivele NATO și ale Uniunii Europene, în contextul unei securități regionale îmbunătățite. Aceste eforturi de modernizare reflectă angajamentul României de a menține un nivel adecvat de cheltuieli pentru apărare, conform standardelor NATO.