Omur Solendil si Cristian Diaconescu: Romania-Turcia, relatii bilaterale excelente

Omur Solendil si Cristian Diaconescu: Romania-Turcia, relatii bilaterale excelente

Diaconescu SolendilRelaţiie bilaterale dintre România şi Turcia, ridicate la nivel de Parteneriat Strategic în decembrie 2011, se află în momentul de faţă la un stadiu excelent, fapt salutat de şeful diplomaţiei române şi ambasadorul turc la Bucureşti.
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, l-a primit joi pe Ömür Şölendil, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, prilej cu care partea română şi-a exprimat interesul pentru continuarea ritmului dinamic al dialogului bilateral la nivel înalt şi tehnic, răspunzând pozitiv invitaţiei de a efectua o  vizită oficială la Ankara în prima parte a acestui an.
Cele două părţi au confirmat interesul pentru acordarea unei dimensiuni practice concrete Parteneriatului Strategic, în cadrul unui Plan de Acţiune, prin convenirea unor proiecte bilaterale în toate domeniile de activitate, cu accent pe sectorul economic şi al energiei. În acest context, a fost salutat rolul Comisiei Mixte de cooperare economică româno-turcă, care va avea loc la Ankara, la sfârşitul lunii februarie.
Ministrul român al afacerilor externe a reiterat sprijinul constant pe care România îl acordă aderării Turciei la UE, încurajând realizarea de progrese în deschiderea unor noi capitole de negocieri, în perioada următoare. A fost realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Siria, ministrul român menţionând atenţia deosebită acordată cetăţenilor români care trăiesc în Siria. In context, a fost salutată excelenta cooperare în materie consulară dintre România şi Turcia.

Schimburi comerciale în creştere

Relatiile economice bune dintre Bucuresti si Ankara au determinat in ultimii ani o crestere semnificativa a schimburilor comerciale intre cele doua state. Prin parteneriatul strategic semnat ]n luna decembrie 2011, intre presedintii Traian Basescu si Abdullah Gul, Romania a dechis si mai mult poarta produselor turcesti pentru a intra pe pietele europene. Seful statului roman le-a transmis multumiri, la Ankara, oamenilor de afaceri turci pentru contributia pe care o aduc la cresterea economica a Romaniei si i-a invitat sa vina sa faca afaceri in Romania. ii asigur ca in Romania vor gasi o tara oricand gata sa-i primeasca pentru dezvoltarea afacerilor lor, nu numai cu destinatie Romania, dar pentru toata piata Uniunii Europene”, a declarat atunci Traian Basescu.
Romania este primul partener economic al Turciei in Balcani si al doilea in regiunea Marii Negre, respectiv a 11-a piata de export si 12-a piata pentru import, cele doua tari colaboreaza la realizarea unor proiecte strategice in domeniul energetic si sunt viitoare locatii ale scutului antiracheta. Din punct de vedere economic si comercial, dupa 1989, raporturile dintre Romania si Turcia s-au dezvoltat sustinut.
Dupa un nivel record al schimburilor, care a atins 5 miliarde de euro in 2008, in anul 2009 schimburile au scazut aproape la jumatate – 2,9 miliarde de euro in 2009, crescand in 2010 cu 47,2%, la 4,3 miliarde de euro. Astfel, Turcia este primul partener al Romaniei in cadrul schimburilor comerciale extracomunitare si, incepand cu anul 2008, este al treilea partener la export. Turcia ocupa de asemenea locul al 14-lea in topul investitorilor straini in Romania. Astfel, la 31 decembrie 2010, erau inregistrate in Romania 12.036 de societati cu capital turcesc, cu un capital total investit (investitii directe) de 433,1 milioane euro (531,3 milioane USD).

Share our work
Diaconescu la Chisinau. Guvernele din Romania si R. Molodva pregatesc sedinta comuna

Diaconescu la Chisinau. Guvernele din Romania si R. Molodva pregatesc sedinta comuna

Diaconescu - LeancaŞedinţa comună a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău ar putea avea loc la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie, a declarat marţi la Chişinău ministrul Afacerilor externe, Cristian Diaconescu, după o întrevedere cu omologul său, Iurie Leancă.
El a precizat că aceasta va fi anticipată de o întâlnire pregătitoare, iar în cadrul şedinţei urmează să fie puse în discuţie proiecte ce ţin de interconectarea energetică a celor două state, construcţia unor poduri peste Prut, dar şi posibilitatea oferirii de asistenţă de către România pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Bucureştiul şi Chişinăul discută despre posibilitatea organizării unei şedinţe comune de mai bine de un an, dar aceasta a fost amânată de mai multe ori în această perioadă. Cele două părţi au convenit însă că aceasta se va desfăşura la Galaţi.
Potrivit lui Leancă, în cadrul întrevederii de marţi, au fost trecute în revistă agenda bilaterală şi planurile comune pentru anul curent, care urmează a fi unul memorabil din punct de vedere al integrării europene şi al relaţiilor dintre cetăţeni.
Cristian Diaconescu a menţionat că a venit la Chişinău pentru a transmite un semnal cu privire la substanţa pe care o pune în relaţia specială dintre România şi R. Moldova. „Este un moment special, deoarece ambele state încearcă să găsească soluţii pentru criza economică şi să facă faţă aşteptărilor de cooperare”, a precizat Diaconescu, citat de Moldpres.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a ţinut să infirme unele zvonuri precum că România ar intenţiona să stopeze procesul de acordare a cetăţeniei române. „Informaţia e falsă, chiar astăzi am extins secţia consulară a Ambasadei României de la Chişinău pentru a face faţă solicitărilor”. El a adăugat că, în a două jumătate a anului 2012, România va intra într-o nouă fază a planului privind liberalizarea regimului de vize. „Pot să spun moldovenilor că, în 2012, nu vor apărea elemente restrictive ce ţine de circulaţia cetăţenilor”, a spus Diaconescu.
Ministul român de externe a participat la inaugurarea unei anexe a Consulatului României la Chişinău, unde a fost prezent premierul Vlad Filat, şi ambasadorul român, Marius Lazurca. Cristian Diaconescu mai are programate întrevederi cu premierul Vlad Filat, vicepremierul pentru  reintegrare, Eugen Carpov, şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Share our work
Ministrul Cristian Diaconescu merge la Chisinau

Ministrul Cristian Diaconescu merge la Chisinau

Cristian DiaconescuŞeful diplomaţiei româneşti, Cristian Diaconescu, este aşteptat pe 31 ianuarie la Chişinău.
Programul vizitei ministrului Cristian Diaconescu la Chişinău include convorbiri oficiale la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu omologul său Iurie Leancă, primiri la premierul Vlad Filat,  Eugen Carpov, viceprim-ministrul pentru reintegrare, precum şi o întrevedere cu Dorin Chirtoacă, primarul general al Municipiului Chişinău.
Convorbirile vor urmări, în principal, analizarea priorităţilor de cooperare bilaterală şi a posibilităţilor de dezvoltare a acesteia, în contextul obiectivului strategic comun de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, şeful diplomaţiei române va realiza un schimb de vederi asupra unor teme de interes reciproc de pe agenda regională.
Un moment important pe agenda vizitei ministrului afacerilor externe îl reprezintă participarea la ceremonia de inaugurare a unei noi aripi a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, eveniment ce se va desfăşura în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor din Republica Moldova.

Noul ministru al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, saptamana trecuta, după ceremonia de preluare a mandatului organizată la sediul MAE, că va continua demersurile pentru ca în 2012 să fie închis capitolul integrării României în zona Schengen. “Este o situaţie într-adevăr complexă, este un moment intern şi extern destul de alambicat, dar, pe de altă parte, sunt convins că paşi serioşi s-au făcut în direcţia bună. Evident voi continua demersurile ca în anul 2012 să închidem acest capitol al integrării României în zona Schengen. Şi sunt de asemenea convins că evoluţiile până în acest moment la nivelul acumulărilor pentru o decizie corespunzătoare au fost deja făcute. Deci, chiar dacă este ceva mai complicat, lucrurile vor fi soluţionate corespunzător”, a asigurat Diaconescu.
Întrebat ce va schimba în activitatea MAE, el a menţionat că nu vrea să înceapă prin schimbări, prima zi de muncă fiind de evaluare. “Sunt convins că sunt lucruri care pot fi continuate cât se poate de rapid şi această abordare mi se pare cea mai utilă. Priorităţile nu vor fi nici extrem de deosebite, nici altele decât cele care au funcţionat până acum”, a mai menţionat noul şef al diplomaţiei române.

Share our work