Schengen: Romania si Bulgaria au acum probleme si cu Sarkozy

, , , ,
 

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a pronunţat duminică pentru o revizuire a acordurilor Schengen. Iar ameninţările preşedintelui francez reprezintă de fapt “un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României”, au apreciat diplomaţi europeni.
Sarkozy a ameninţat că, în caz contrar, va “suspenda participarea” Franţei la acestea, dacă, în următoarele 12 luni, nu se va instala “un guvern politic Schengen”. “Acordurile Schengen nu mai permit răspunsuri potrivite la gravitatea situaţiei. Trebuie să fie revizuite. Pentru Schengen trebuie pusă în aplicare o reformă la fel de structurală ca cea pe care am instituit-o pentru euro”, a spus preşedintele, care candidează pentru un nou mandat în fruntea statului francez. El consideră că “nu trebuie lăsată gestiunea fluxurilor de migraţie numai pe seama tehnocraţilor şi a tribunalelor”.
“În actuala situaţie economică şi socială, dacă Europa nu controlează intrările pe teritoriul său, nu îi va mai putea primi cu demnitate pe cei care sosesc, nu va mai putea răspunde la cererea de integrare a celor care-şi găsesc atât de greu locul în societate, nu-şi va mai putea finanţa protecţia socială”, a avertizat Nicolas Sarkozy. “Trebuie să putem sancţiona, suspenda sau exclude din Schengen un stat slab, ca şi un stat din zona euro care nu-şi îndeplineşte obligaţiile”, a adăugat preşedintele francez.
El a pledat pentru “instrumente de gestionare a crizelor care să permită acordarea de asistenţă ţărilor ce se confruntă cu împrejurări excepţionale şi un front comun în lupta împotriva imigraţiei clandestine”. “Ca şi pentru economie, este necesară o convergenţă mai puternică în domeniul drepturilor străinilor şi dreptului de azil”, a subliniat Nicolas Sarkozy, adăugând că “este urgent, pentru că nu trebuie să suferim din cauza carenţelor din controalele la graniţele externe ale Europei”. “Dacă voi constata că, în următoarele 12 luni, nu se înregistrează niciun progres serios în această direcţie, Franţa îşi va suspenda participarea la acordurile Schengen, până când negocierile se vor finaliza cu succes”, a avertizat preşedintele Sarkozy.

România, Bulgaria şi Grecia sunt vizate

Reforma acordurilor Schengen cerută de Nicolas Sarkozy este în realitate deja lansată la Bruxelles, iar ameninţările preşedintelui francez reprezintă de fapt “un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României”, au apreciat diplomaţi europeni. Această reformă este realizată în tăcere la nivel european, după ce a fost angajată la cererea mai multor ţări, în principal Franţa, Italia şi Germania, în primăvara lui 2011, din cauza afluxului de imigranţi clandestini cu ocazia Primăverii Arabe, în particular tunisieni care veneau în Franţa via Italia.
De atunci, acest dosar complex a fost preluat de Guverne, în detrimentul Comisiei Europene, ale cărei prerogative erau deja limitate în acest domeniu. Reforma în curs a acestui imens spaţiu de circulaţie fără paşaport – care include 22 dintre statele UE (cu excepţia Marii Britanii, Irlandei, Bulgariei, României şi Ciprului), plus patru ţări asociate, între care Elveţia – conţine două propunei legislative.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *