Presa ucraineana continua razboiul mediatic cu Romania

Astăzi, apa este principala componentă a naturii fără de care existenţa omului nu este posibilă, se arata intr-o ampla analiza publicata de situl de stiri „Flot2017”, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Totodată, resursele acvatice sunt unul din cei mai importanţi factori economici necesari dezvoltarii unui stat. De aceea problemele legate de utilizarea resurselor acvatice sunt obiectul disputelor dintre ţările vecine, iar Ucraina nu este o excepţie.
În Ucraina, problema asigurării calităţii ecologice a resurselor acvatice este una prioritară, din cauză, că rezervele sale de resurse acvatice sunt printre cele mai mici din Europa. Conform UNESCO, după nivelul utilării raţionale şi a calităţii apei, Ucraina se situează pe locul 95 în lume. Iar situaţia este şi mai gravă în zonele secetoase din sud – vest, unde, deşi nivelul resurselor acvatice este destul de ridicat, există un deficit mare de apă.
Această problemă  este mai gravă în regiunile în care exploatarea resurselor acvatice se face împreună cu ţările vecine. De exemplu în regiunea Odesa, situată între gurile Dunării şi limanul Tiligul. Lungimea ţărmului maritim în această regiune depăşeşte 300 km, iar regiunea are ca vecini la sud România, iar la vest Moldova.

Pozitie strategica

Principala caracteristică a acestei regiuni este poziţia sa economico–geografică: acces larg la bazinul Mării Negre şi la două fluvii importante, Nistrul şi Dunărea. Dar, poziţia sa geografică creează probleme legate de activitatea omului, cea mai importantă fiind cea ecologică, deoarece de calitatea mediului acvatic depinde sănătatea omului, dezvoltarea turismului şi alte activităţi economice. Factorii care condiţionează calitatea mediului acvatic pot fi clasificaţi în naturali şi antropogeni. Dar factori naturali care să nu fie condiţionaţi de cei antropogeni, practic nu mai există. De aceea pentru o administrare efectivă a resurselor acvatice e nevoie de a lua în considerare toţi factorii care influenţează şelful Mării Negre şi râurile existente în regiune – o regiune cuprinsă între bazinele a trei mari fluvii: Dunărea, Nistrul şi Bugul de Sud. Din fondul acvatic al regiunii mai fac parte alte 217 de mici râuri, 55 de rezervoare de apă, 15 limanuri şi peste 800 de pârâie. În ultimii ani circa jumătate din micile râuri au dispărut, iar cele care au rămas sunt înnămolite, sau transformate în depozite de deşeuri în urma activităţii economice, fără respectarea normelor de protejare a mediului.
Şelful Mării Negre din această zonă era cândva cea mai productivă zonă a Mării Negre, dar acum această zonă este puternic influenţată de factori antropogeni. Specificul acestei zone a mării constă în aceea că, volumul apelor din râurile care se revarsă aici constituie un sfert din întregul volum de apă din această parte a mării. Astfel calitatea apelor din aceste râuri (Dunărea, Nistrul şi Bugul de Sud) determină şi calitatea apei din această zonă a mării. Practic în această zonă a mării se adună toate substanţele poluante aduse de râuri din ţările Europei centrale. Din cauza utilizării în agricultură a îngrăşămintelor şi a substanţelor care ajung în mare cu apele Dunării şi ale Nistrului, în perioada caldă a anului, în această zonă a mării, are loc o creştere masivă a algelor, aşa numitul fitoplancton, care provoacă insuficienţa oxigenului la nivelul fundului mării şi moartea organismelor bentonice.

Romania, vinovat de serviciu

Astfel principală problemă  a acestei zone a Mării Negre este deficitul de oxigen în apă, din care cauză mor organismele bentonice, dispar unele specii de peşti, scade calitatea apei. Aceşti factori influenţează direct şi sănătatea populaţiei din regiune – 2,5 milioane de oameni.
Problema ecologică a zonei de nord – est a Mării Negre este agravată din cauza apelor Dunării. Conform savanţilor ucraineni, responsabilitatea pentru influenţa negativă a şelfului ucrainean al Mării Negre aparţine tuturor statelor din bazinul Dunării. Dar cel mai mult influenţează lucrările hidrotehnice pe care România le desfăşoară de mai mult de 100 de ani, lucru ce a dus la scăderea nivelului de apă ce ajunge în partea ucraineană a deltei.
Astfel în urma lucrărilor de îndreptarea a braţului Sulina, între 1868 – 1902, lungimea sa a fost micşorată de la 83,8 la 62,6 km, adică 25%. Această  a dus la micşorarea debitului în braţul Chilia, în partea ucraineană a deltei. Alt factor care adus la micşorarea debitului în braţul Chilia a fost scurtarea cu 32,6 km a braţului Sf. Gheorghe, între anii 1981 – 1992.
Astfel, in acest moment, raportul debitelor dintre partea ucraineană a deltei şi cea română  s-a modificat de la 70 % – 30 %, la 48% – 52 %, ceea ce conform savanţilor ucraineni, a dus la crearea unui deficit de apă în ecosistemul din partea ucraineană a deltei. De aceea s-a recurs la construcţia canalului Bistroie.
Mai complicată este situaţia pe Nistru, acolo unde vecinul Ucrainei este Republica Moldova. De exemplu, anul trecut, din cauza inexistenţei posturilor de observare, în timpul inundaţiilor, a dus practic la distrugerea sectorului agrar al economiei regiunii Odesa. Azi pe Nistru există o staţie automată de măsurare a nivelului apei. Putem concluziona că  principale probleme în această regiune sunt cauzate de activitatea tuturor statelor din bazinul Dunării.
Ca soluţii sunt propuse mai multe proiecte ecologice în cadrul programelor „Marea Neagră” şi de vecinătate a Uniunii Europene (România – Ucraina – Republica Moldova). Ideea acstor proiecte este că refacerea ecosistemelor acvatice ale deltei Dunării şi a şelfului Mării Negre este responsabilitatea nu numai a României şi a Ucrainei dar a tuturor ţărilor comunităţi europene. Astfel „problema acvatică” poate fi rezolvată numai prin dialog constructiv, iar demersurile politice şi certurile nu vor da niciun rezultat.