Ghimpu se dezlantuie la adresa lui Filat: Un despot care nu se mai satura de putere

Ghimpu se dezlantuie la adresa lui Filat: Un despot care nu se mai satura de putere

Ghimpu fm3Dupa rasturnarea de situatie de luni seara, atunci cand Curtea Constitutionala din RM a decis ca decretul presedintelui privind nominalizarea lui Vlad Filat in functia de premier este neconstitutional, presedintele PL Mihai Ghimpu a iesit la atac impotriva premierul in exercitiu, Vlad Filat. Acesta de declarat despre seful Executivului ac este un despot caruia nu i-a ajuns niciodata puterea pe care o avea si care tindea sa-si largeasca mereu influența. „Centralizarea puterii a fost neatinsa, ba mai mult au centralizat-o fiindca au vrut mai multa putere. Unui despot nu-i ajunge niciodata puterea. Vedeți cu ce se termina viața unui despot?”, a declarat marti Ghimpu. El a mai spus ca aceasta criza trebuie sa ia sfarsit. „Dureaza prea mult – 4 luni de zile. Orice zi este o pierdere pentru viitorul nostru european. Patru luni este o pierdere inadmisibila. Guvernul țarii nu funcționeaza de patru luni de zile ceea ce inseamna haos, corupție, stoparea reformelor si punerea in pericol a obiectivului asumat de integrare europeana”, a subliniat acesta. Pentru a se iesi din aceasta situatie, Ghimpu sugereaza ca cele trei formatiuni – PLDM, PD, PL – trebuie sa se aseze la masa negocierilor iar liberal-democratii sa propuna alta pesoana in locul lui Filat.

Atac la presedinte

Dar nu numai Filat a intrat marti in colimatorul lui Ghimpu. La fel s-a intamplat si cu presedintele RM, Nicolae Timofti. Potrivit liderului PL, Nicolae Timofti si-a batut joc de cetațenii RM si de Constituție atunci cand l-a desemnat pe Filat candidat pentru funcție de premier. „N-am sa comentez hotararea CC, doar vreau sa spun ca in sfarsit judecatorii CC au amintit celor care au puterea prin vot democratic, ca RM este un stat de drept si democratic, in care este supremația Legii, nu a funcției. Puterea aparține poporului, nu deputaților, ministrilor sau a altor aflați in funcție”, a subliniat Ghimpu. Referindu-se la decizia Curtii Constitutionale, presedintele PL a spus ca in sfarsit judecatorii constitutionali au aminti celor care sunt la putere ca Republica Moldova este un stat de drept si democratic, ca puterea nu apartine deputatilor, ci poporului. „Sa desemnezi un candidat la functia de prim-ministru care a fost eliberat de Parlament pentru coruptie, trafic de influenta si abuz de putere, aceasta inseamna sa scuipi in democratie si regretabil este ca a facut-o presedintele Republicii Moldova, care este garantul acelor valori”, a adaugat Ghimpu, mentionand ca un presedinte umilit inseamna un popor umilit. Liderul PL a mai declarat ca hotararile Curtii Constitutionale sunt definitive si nu pot fi contestate. Curtea Constitutionala a decis luni ca decretul de desemnare a lui Vlad Filat in functia de premier este neconstitutional, iar Nicolae Timofti trebuia sa desemneze un premier interimar din randul membrilor Guvernului pana la investirea noului Executiv.

Ghimpu face un pas inapoi in cadrul razboiului intern din PL

Ghimpu face un pas inapoi in cadrul razboiului intern din PL

big-mihai-ghimpu-vine-la-moldova-in-directtvPresedintele PL Mihai Ghimpu si-a inmuiat pozitia foarte dura vizavi de o serie de membri ai acestei formatiuni. El a declarat luni seara in cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune ca este dispus sa accepte revenirea a patru deputati in grupul unde se afla si Mihai Ghimpu. „Dintre cei sapte deputaţi, trei nu mai au dreptul de a reveni in Partidul Liberal (PL): Ion Hadarca, Ana Guţu si Oleg Bodrug. Ceilalţi pot reveni daca recunosc ca au gresit”, a spus Mihai Ghimpu in cadrul emisiunii. Acesta a mai precizat ca intentioneaza sa-l avanseze in functia de presedinte al fracţiunii in Parlament pe vicepresedintele PL, deputatul Valeriu Munteanu. Acesta va face parte din Biroul permanent al Legislativului. „Celor sapte nu mai pot sa le ridic mandatul, dar am promis ca nu vor mai fi deputati. Eu am fost ales pe patru ani in functia de presedinte al PL si nu au avut argumente de ce nu sunt bun in aceasta functie. Peste un an se va decide voi fi eu sau Chirtoaca sau Munteanu sau altcineva la aceasta functie”, a conchis liderul liberal. Ghimpu a mai precizat ca inainte de „puciul” de vineri, deputatii PL au fost la prim-ministrul desemnat, Vlad Filat. Astfel, liderul PL sustine ca liberal-democratul i-a corupt, promitandu-le fotolii si functii. Mihai Ghimpu considera ca Vlad Filat le-a promis fotolii in Guvern: lui Vadim Vacarciuc – functia de ministru al Sportului, Tatianei Potinga cea de ministru al Educatiei. Totodata, Ana Gutu nu s-ar fi ales cu nimic deoarece, dupa cum spune Ghimpu, acesta „ar fi datoare unui om, care este a lui Stati, si acela este apropiat lui Filat”. in cele din urma, potrivit presedintelui PL, Ion Hadarca ar fi „maciuca lui Ion Paduraru”, consilierului prezidential.

Chirtoaca ii cauta circumstante atenuante

Chiar daca a recunoscut ca liderul PL Mihai Ghimpu are un comportament impulsiv, primarul Chisinaului Dorin Chirtoaca (vicepresedinte al PL) a declarat marti ca acesta este determinat de posibilitatea ruperii acestei aliante proeuropene. „Este adevarat ca domnul Ghimpu in ultima perioada a fost poate mult mai aprins si mai dur in exprimare, iar acest lucru se explica prin faptul ca in spate sunt 40 de lupta cu regimul comunist. Dupa 40 de ani de eforturi sa vezi cum cineva distruge Alianta, rupe Acordul, cum se duce totul pe apa sambetei, se mai pierde si rabdarea”, a explicat Chirtoaca in cadrul unui interviu pentru Prime TV.

Ghimpu, in razboi cu ministrul Apararii, Vitalie Marinuta

Ghimpu, in razboi cu ministrul Apararii, Vitalie Marinuta

Mihai_Ghimpu-24_iunie_2010_foto_Presedintia

Liderul PL, Mihai Ghimpu, isi continua razboiul cu multi dintre membri acestui partid care contesta aflarea sa in varful acestei formatiuni. Acesta l-a acuzat luni pe ministrul Apararii, Vitalie Marinuta, de faptul ca ar promova federalizarea Republicii Moldova si, astfel, ar reprezenta interesele Rusiei, motiv pentru care ii cere demisia. Acesta a scris pe blogul sau despre cum a ajuns Vitalie Marinuta sa intre in partid, dar si cum a fost promovat in aceasta functie importanta. „Era, cred, in 2008, când la o sedinta a Biroului Politic al partidului te-a adus si te-a prezentat un bun prieten al partidului nostru, a carui recomandare era egala cu lansarea sigura in marea politica. Erai somer si veneai in PL direct de la prasit patlagele, de pe malul Nistrului. Dar nu a contat pentru noi, caci multi dintre ai nostri pe timpul lui Voronin fusesera marginalizati, scosi din lucru, alungati din republica”, poveste Ghimpu pe blogul sau. Reprezentantii Consiliului reformator din Partidul Liberal au sustinut luni in paralel ca raman in continuare membri ai formatiunii, chiar daca, la finele saptamanii trecute, liderul PL, Mihai Ghimpu, a anuntat ca au fost exclusi. Totodata, reprezentantii acestui grup spun ca Ion Hadarca este presedintele fractiunii liberalilor in Parlament, in timp ce Mihai Ghimpu declara ca Valeriu Munteanu va fi noul sef al liberalilor in Legislativ. Tensiunile in Partidul Liberal au iesit la iveala vineri dimineata, cand Mihai Ghimpu a anuntat ca are tradatori in formatiune. La cateva ore, mai multi liberali au cerut schimbarea conducerii partidului. Sambata, cei mai multi din ei au fost exclusi din PL.

Ghimpu, sceptic ca Republica Moldova va semna anul acesta vreun acord cu UE

Ghimpu, sceptic ca Republica Moldova va semna anul acesta vreun acord cu UE

ghimpu-filat-eweF8_mw800_s

Liderul PL, Mihai Ghimpu, nu crede ca R. Moldova va semna in aceasta toamna acorduri cu UE. El este de parere ca documentele ar putea fi semnate in cel mai bun caz in primavara anului viitor. Liberalul declara ca asta i-a spus raportorul oficial in timpul vizitei pe care a efectuat-o la Bruxelles. „Europenii intr-adevar ne sprijina in continuare. Acordurile nu vor fi nici semnate, nici parafate anul acesta. Adevarul este ca posibil vor fi abia parafate la anul in martie. Asta mi-a spus coraportorul principal (Graham Watson, raportor al Parlamentului European pentru Acordul de Asociere la UE a Republicii Moldova). Nu stiu de ce Vlad Filat spune ca va fi semnat. Nu stiu cine i-a spus asta lui”, a afirmat Mihai Ghimpu. Revenit recent de la Bruxelles, premierul in exercitiu Vlad Filat a declarat ca este optimist si ca Moldova si-a facut temele in fata europenilor. Filat nu a comentat astazi declaratia liderului PL. Ieri, insa, Vlad Filat spunea ca Moldova a incheiat negocierile pentru parafarea Acordului de Asociere. Anterior, liderul PD Marian Lupu a declarat ca Vlad Filat a denuntat acordul de constituire al aliantei tocmai din cauza ca guvernul nu reuseste sa respecte termenele asumate pentru semnarea unor acorduri importante cu europenii. In timp ce liderii fostei aliante nu inceteaza sa-si arunce unul altuia replici, negociatorii spun ca au la dispozitie doua zile pentru a veni cu propuneri despre care, insa, nu vor sa vorbeasca.

Comunistii lucreaza pentru anticipate

In paralel, Partidul Comunistilor refuza orice colaborare cu liderii AIE, in vederea soluționarii crizei politice si formarii unui nou cabinet de ministri funcțional. Decizia vine in contextul „nelegitimitații si caracterului criminal al regimului actual de guvernare”, precizeaza sursa. De asemenea, PCRM isi propune sa obțina cu orice modalitați desfasurarea alegerilor parlamentare anticipate, „acționând energic si constant impotriva incercarilor fostei Alianțe de a forma o noua coaliție si a evita alegerile parlamentare anticipate”. Pentru a-si atinge scopul, comunistii planifica sa desfasoare o acțiune de protest la scara larga si va crea structuri pentru coordonarea acțiunilor, „care vor duce la alegeri anticipate, libere si democratice in Parlamentul Republicii Moldova”, scrie Unimedia.info.

Ghimpu il toarna pe Filat la UE

Ghimpu il toarna pe Filat la UE

Ghimpu fnm3Liderul liberalilor de la Chisinau, Mihai Ghimpu, a avut mai multe intrevederi cu oficiali de la Berlin, Strasburg si de la Bruxelles. Acesta a luat cu el in mini-turneul diplomatic si inregistrarile audio care au stat la baza certurilor dintre premierul Vlad Filat si fostul vice-presedinte al Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Liderul PL a mentionat ca a oferit fiecarui oficial european, cu care a discutat, câte o inregistrare cu interceptarile telefonice aparute in presa de la Chisinau. „Unii au zis ca noi le avem. Eu le-am luat ca sa nu-mi zica ca eu am venit sa le zic povesti. Sau sa-mi spuna ca eu le spun ca sunt cheie de biserica si ca altii sunt mai rai. I-am lasat sa-si formeze punctul de vedere la fel ca fiecare cetatean, dupa ce a ascultat la noi acasa”, a explicat Ghimpu gestul sau. El a mai spus ca, la Bruxelles, comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, a indemnat liderii Aliantei sa ajunga la un consens pentru un AIE 3.