Statele Uniunii Europene au plasat comenzi doar pentru aproximativ 60.000 de noi obuze din programul adoptat în martie ce are ca scop livrarea unui milion de obuze către Ucraina în decurs de un an, relatează Reuters citând surse din cadrul Agenţiei Europene de Apărare (AEA).
Respectivul program este axat în special pe furnizarea de obuze de calibrul 155 mm – vitale în războiul în care atât artileria ucraineană, cât şi cea rusă consumă zilnic mii de obuze – obţinute printr-o schemă ce combină livrările din stocurile existente ale statelor UE, sporirea producţiei industriilor de apărare ale acestora şi achiziţiile din alte surse.
Dar, potrivit datelor UE, au fost până în prezent obţinute circa 480.000 de obuze, cu patru luni înainte de termenul până la care ar trebui livrată Ucrainei întreaga cantitate de un milion de obuze.
Agenţia Europeană de Apărare a transmis în septembrie că şapte state membre ale UE, printre care se numără Lituania, Danemarca şi Luxemburg, au plasat noi comenzi în cadrul programului european convenit în martie. Agenţia nu a precizat volumul acestor comenzi, dar surse din interior au declarat agenţiei Reuters cu condiţia anonimatului că este vorba în total despre circa 60.000 de noi obuze.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a admis de altfel luna trecută că ţinta de un milion de obuze furnizate Ucrainei până în martie anul viitor nu va putea fi atinsă.
Oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai sectorului de apărare au explicaţii diferite asupra nerealizării acestei ţinte. Astfel, în timp ce unii cred că multe guverne ale statelor UE nu au acţionat conform propriilor promisiuni de sprijin pentru Ucraina şi nu au făcut suficiente eforturi în acest sens, alţii consideră că pur şi simplu industria militară europeană nu are capacitatea tehnică de a produce cantitatea de muniţii cerută de politicieni. Şi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a estimat luna trecută că este vorba mai degrabă de probleme tehnice decât de natură politică.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a lansat un atac la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat portalului 20 Minuten din Elveţia, care a fost citat pe larg în Rusia şi Ucraina.
„Oamenii se întreabă de ce nu am fost mai bine pregătiţi pentru acest război, de ce Zelenski a negat până în ultimul moment că se va ajunge la asta”, a declarat Kliciko în interviul difuzat sâmbătă.
Acuzații dure
„Erau prea multe informaţii care nu corespundeau realităţii”, a declarat fostul campion mondial la box, în vârstă de 52 de ani, reproşându-i preşedintelui ucrainean unele „greşeli”.
El a făcut apel la onestitate cu privire la adevărata situaţie a Ucrainei în urma invaziei ruse. „Zelenski plăteşte acum pentru greşelile pe care le-a făcut”, a spus Kliciko.
„Bineînţeles că ne putem minţi euforic oamenii şi partenerii, dar nu poţi face asta la nesfârşit”, a afirmat el, situându-se clar de partea comandantului-şef al armatei ucrainene Valeri Zalujnîi, care a suscitat critici la Kiev în urmă cu o lună când a spus că războiul a ajuns într-un impas.
„A spus adevărul”, susţine Kliciko în interviu. „Câteodată oamenii nu vor să audă adevărul, dar până la urma acesta contează”, a afirmat primarul Kievului, într-o încercare a explica tensiunile existente în ţară.
Kliciko s-a pronunţat împotriva jocurilor politice în Ucraina. „Nu ar trebui să existe conflicte interne într-o ţară care luptă pentru existenţa sa” şi din acest motiv a refuzat să discute despre proiectele sale politice personale, exprimându-şi în cele din urmă sprijinul pentru Zelenski.
„Preşedintele are o funcţie importantă astăzi şi trebuie să-l susţinem până la sfârşitul războiului. Dar când războiul se va termina, fiecare politician va trebui să dea socoteală pentru succesele şi greşelile sale”, a spus Kliciko.
Campanie electorală?
În ceea ce priveşte corupţia din Ucraina, primarul Kievului a menţionat că pentru combaterea acesteia sunt necesare „legi europene şi un nivel de trai european”. În opinia sa, reconstrucţia Ucrainei ar trebui să includă nu numai reconstruirea caselor şi a podurilor distruse, ci şi reformarea sistemului judiciar, administraţiei şi politicii, potrivit Glavkom.
În cadrul acestui interviu, Kliciko a mulţumit Germaniei pentru că a oferit sisteme antiaeriene, dar a criticat Berlinul pentru refuzul de a furniza rachete de croazieră Taurus cu rază lungă de acţiune.
Anterior, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski subliniase importanţa asistenţei militare germane în consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, potrivit dpa.
Acest lucru a salvat „mii de vieţi ucrainene”, a declarat Zelenski în discursul său video de sâmbătă seara.
Datorită unui pachet de ajutor din Germania vor fi livrate, de asemenea, obuze de artilerie de 155 de milimetri de care este nevoie urgentă, a mai spus preşedintele ucrainean.
Potrivit guvernului german, Germania a oferit Ucrainei 3.840 de astfel de proiectile în cea mai recentă livrare. În plus, au fost livrate cinci sisteme de detectare a dronelor, cinci puşti cu lunetă, mai multe semiremorci, camioane, microbuze, vehicule off-road şi alte materiale militare.
Ucraina se apără împotriva Rusiei de mai bine de 21 de luni. Germania sprijină Kievul cu livrări de arme şi cu asistenţă în pregătirea soldaţilor ucraineni.
Principalul partid de opoziţie din Georgia, fondat de fostul preşedinte Mihail Saakaşvili aflat în prezent în detenţie, a marcat recent cea de-a 20-a aniversare a Revoluţiei Trandafirilor, un val de contestare fără precedent pe care îl lansase acest reformator prooccidental. UE a refuzat să-i acorde în iunie 2022 statutul de ţară candidată la aderare Georgiei, pe care l-au primit Ucraina şi Republica Moldova. Aspiraţiile europene ale Georgiei nu sunt văzute cu ochi buni de Moscova.
Mișcare revoluționară
Această mişcare, lansată în noiembrie 2003 după alegeri controversate, îl înlăturase de la putere pe Eduard Şevardnadze, care domina viaţa politică încă din anii 1970.
Mihail Saakaşvili a devenit preşedintele acestei foste republici sovietice şi a lansat o politică de integrare în NATO şi UE, sfidând Moscova.
Fostul preşedinte, care a condus Georgia din 2004 până în 2013 înainte de a se exila opt ani în străinătate, în special în Ucraina, a fost arestat la întoarcere în ţara sa în 2021, într-un dosar de abuz de putere pe care el îl consideră motivat politic.
La ora actuală, Mihail Saakaşvili este considerat principalul lider al opoziţiei georgiene, devenind unul din pretendenții la un mandat prezidențial.
Politicianul de 55 de ani susţine că a fost maltratat în închisoare şi medici şi-au exprimat îngrijorarea pentru sănătatea lui, care pare să se deterioreze după o grevă a foamei care a durat 50 de zile, anul trecut.
„Revoluţia Trandafirilor a schimbat istoria Georgiei pentru totdeauna şi i-a asigurat un loc în lume”, a scris Saakaşvili pe Facebook. „Revoluţia noastră a pus bazele destructurării sistemului rus postsovietic şi a făcut din Georgia un exemplu de urmat”, a adăugat el.
Fostul preşedinte a demarat ample reforme şi a reuşit să ţină în frâu corupţia care măcina instituţiile georgiene.
Însă numeroşi critici au denunţat în timpul preşedinţiei sale atingeri aduse libertăţilor şi o deviere autoritară, citând în special violenta reprimare a manifestaţiilor antiguvernamentale.
Revoluţia georgiană a fost urmată de alte mişcări similare, precum Revoluţia Portocalie prooccidentală din Ucraina, în 2004. Iniţiative foarte prost văzute de Kremlin, preocupat să-şi menţină influenţa în ţările din fostul spaţiu sovietic.
Război politic intern
Parlamentul georgian a încercat recent, fără succes, să o pună sub acuzare pe președinta pro-occidentală Salome Zurabișvili, care a acuzat guvernul că a subminat încercarea Georgiei de a adera la Uniunea Europeană
Deputații din partidul de guvernământ Visul Georgian au obținut doar 86 din cele 100 de voturi necesare (o majoritate de două treimi) pentru a-l demite pe șeful statului, în primul vot de destituire din istoria acestei țări din Caucaz, devenită independentă în 1991, și pe care partidele de opoziție l-au boicotat.
Curtea Constituțională a decis că Zurabișvili, ale cărei puteri sunt limitate, a încălcat Constituția prin faptul că a călătorit în străinătate pentru a face lobby pentru aderarea Georgiei la UE fără permisiunea guvernului.â
„Niciun obstacol nu va putea să mă împiedice să ating singurul obiectiv pe care mi l-am propus astăzi: obținerea statutului de candidat la UE pentru Georgia până la sfârșitul anului”, a declarat în fața Parlamentului, înainte de vot, acest fost diplomat francez, acum în vârstă de 71 de ani, foarte critic la adresa actualului guvern.
„În aceste vremuri dificile, fac apel la partenerii noștri europeni să nu abandoneze Georgia în ciuda acestui vot de destituire antieuropean”, a adăugat ea.
Într-un moment în care Rusia este înfrântă în Ucraina, nu trebuie să i se permită să își consolideze influența în această regiune prin recurgerea la „soft power”, ocupație și destabilizarea regiunii Mării Negre”, a adăugat Zurabișvili, aleasă președinte în 2018.
Liderul partidului de guvernământ, Irakli Kobakhidze, i-a cerut demisia, afirmând că aceasta este „complet lipsită de legitimitate politică și morală”.
Susținere pentru UE
La fel ca Ucraina și Moldova, alte două foste republici sovietice, Georgia s-a adresat Bruxelles-ului pentru a deveni candidată imediat după începutul invaziei rusești în Ucraina anul trecut, care a reînviat amintirile neplăcute ale războiului purtat de Rusia pe teritoriul său în 2008.
În ultimele luni, însă, opoziția georgiană a acuzat guvernul că încearcă să submineze aceste eforturi și că urmează o politică pro-rusă.
Zurabișvili a criticat guvernul pentru incapacitatea sa de a realiza reformele cerute de Bruxelles, care sunt condiții pentru a acorda Georgiei statutul de candidat oficial la UE.
Liderii europeni au acordat acest statut Ucrainei și Moldovei, dar au cerut Georgiei să implementeze mai întâi reforme judiciare și electorale, să îmbunătățească libertatea presei și să reducă puterea oligarhilor.
În august și septembrie, șefa statului a vizitat Bruxelles, Paris și Berlin pentru a cere sprijin pentru eforturile sale de a-și aduce țara în UE.
Conform sondajelor de opinie, aderarea la Uniunea Europeană și la NATO, consacrată în constituția Georgiei, se bucură de sprijinul a peste 80% din populația georgiană.
Un eventual eşec al Georgiei în aderarea la UE va bucura Rusia, a afirmat recent, la Tbilisi, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, îndemnând Georgia să efectueze reforme democratice. Cu prilejul unei vizite la Tbilisi, Borrell a dat asigurări că „Georgia aparţine fără îndoială familiei europene”, subliniind în acelaşi timp că fosta republică sovietică din Caucaz nu a îndeplinit până acum decât trei din cele 12 criterii avansate de UE drept condiţie prealabilă pentru acordarea statutului de ţară candidată. „Rusia va fi încântată dacă noi eşuăm” să integrăm Georgia în UE, a declarat Borrell, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de premierul georgian Irakli Garibaşvili, promiţând totuşi că „UE nu va abandona Georgia”. El a criticat, de asemenea, decizia recentă a guvernului de la Tbilisi de a relua zborurile directe spre Rusia, făcând apel la Georgia să se alinieze la politica UE – care a suspendat zborurile – faţă de Moscova. La rândul său, Irakli Garibaşvili a dat asigurări că Tbilisi este „în întregime” alături de UE „atunci când vine vorba despre invazia rusă a Ucrainei, democraţie şi drepturile omului”. „Singura decizie politică bună ar fi să i se acorde Georgiei statutul de candidată la UE spre sfârşitul anului”, a estimat el.
Foto: Facebook
Relații controversate
Relația dintre Rusia și Georgia a fost marcată de numeroase evenimente și conflicte începând cu perioada post-sovietică.
În anii ’90, Georgia a devenit independentă de Uniunea Sovietică. Însă, două regiuni, Osetia de Sud și Abhazia, au încercat să-și câștige independența și au avut sprijin din partea Rusiei. Aceste regiuni au fost scene ale conflictelor violente, iar Rusia a susținut separatismul în aceste zone, ceea ce a dus la tensiuni serioase între cele două țări.
În 2008, situația a escaladat în Războiul din Osetia de Sud. Conflictul a fost declanșat atunci când Georgia a încercat să-și consolideze controlul asupra Osetiei de Sud, iar Rusia a intervenit în sprijinul separatiștilor osetini. Această confruntare a dus la o intervenție militară rusă în Georgia și la recunoașterea independenței Osetiei de Sud și a Abhaziei de către Rusia.
În plus, prezența militară rusă în regiunile separatiste și relațiile încordate dintre cele două țări au continuat să creeze tensiuni în regiune. Georgia își dorește să-și consolideze legăturile cu Vestul și să devină parte a NATO și UE, ceea ce a stârnit îngrijorare în Rusia.
Aceste evenimente au deteriorat semnificativ relațiile dintre cele două țări. Georgia consideră Osetia de Sud și Abhazia ca fiind părți integrale ale teritoriului său și nu recunoaște independența acestora, în timp ce Rusia continuă să susțină regiunile separatiste.
De atunci, tensiunile s-au menținut, iar relația ruso-georgiană rămâne încordată. Georgia și-a exprimat dorința de a se apropia de NATO și UE, ceea ce a provocat îngrijorare în Rusia, generând și mai multe tensiuni geopolitice și diplomatice între cele două state.
În iunie 2022, Comisia Europeană a refuzat să acorde Georgiei statutul de candidat la UE, cerând în schimb să implementeze o serie de reforme. Comisia Europeană a îndemnat Tbilisi să îndeplinească 12 condiții pentru a obține acest statut, printre care încheierea polarizării politice, progres în ceea ce privește libertatea presei, reformele judiciare și electorale, precum și „de-oligarhizarea”.
Umbra rusă
Proiectul Moscovei de a instala o bază navală în Abhazia, regiune separatistă prorusă din Georgia, intervine după pierderi militare grele suferite de Rusia în Marea Neagră, dar scoate de asemenea în evidenţă ambiţiile ruse reafirmate în această regiune.
Aslan Bjania, liderul prorus al acestei regiuni separatiste, a afirmat că marina militară rusă va dispune de un punct de ancorare permanent în districtul Oceamcire, la Marea Neagră. Kremlinul nu a comentat deocamdată asupra acestei informaţii.
Presă franceză oferă o privire de ansamblu asupra mizelor strategice şi geopolitice ale acestui anunţ surprinzător.
1. O bază în stadiu embrionar
Baza de la Oceamcire, în sudul Abhaziei, nu poate servi drept veritabilă bază operaţională. Potrivit Institutului american pentru Studiul Războiului (ISW), imagini prin satelit arată infrastructuri portuare „limitate” şi „o coastă înconjurătoare formată din plaje de nisip”, nepotrivite pentru construcţii.
Prin urmare, locul este „nepotrivit pentru a deveni o bază primară a Flotei ruse la Marea Neagră”, însă Moscova ar putea să-l dezvolte pentru „a utiliza portul Oceamcire drept o bază auxiliară în viitor”, precizează ISW.
Tomas Baranec, specialist în Caucaz pentru think-thank-ul slovac Strategic Analysis, confirmă că portul nu poate primi nave mari. „Ar trebui adâncit, ceea ce ar lua timp”, adaugă el.
2. Marina rusă, slăbită
Ucraina şi-a înmulţit atacurile împotriva bazelor Flotei ruse din Crimeea, peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014. Kievul a revendicat distrugerea de sisteme antiaeriene, a unui şantier naval şi a două nave. La sfârşitul lui septembrie, Ucraina a lovit de asemenea puternic baza de la Sevastopol a flotei inamice.
Aceste noi lovituri amintesc de umilitoarea distrugere a crucişătorului Moskva, nava-amiral rusă din Marea Neagră, pe care ucrainenii au scufundat-o în aprilie 2022.
„Ruşii sunt foarte îngrijoraţi de aceste atacuri, în timp ce încep să-şi retragă navele din Marea Neagră spre Marea Azov. Este exact ceea ce vor ucrainenii”, nota în septembrie Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St-Andrews din Scoţia.
„Multe nave ruseşti au încasat lovituri, fie în largul mării, fie la ţărm. De aici nevoia de a le îndepărta cât mai repede posibil de Ucraina”, constată Pascal Ausseur, director general al Fundaţiei Mediteraneene de Studii Strategice.
3. Marea Neagră, supraexpusă
De la declanşarea invaziei ruse, niciunul dintre cei doi beligeranţi nu a putut utiliza în mod real Marea Neagră. În special din motive geografice. „Marea Neagră este o mare mică”, analizează fostul amiral Ausseur, subliniind întărirea sistemelor de supraveghere drept mijloace de atac dinspre uscat.
„Astăzi, în Marea Neagră nu mai există nicio navă de război ucraineană sau rusă care navighează. Pentru că ea este detectată, urmărită şi luată în vizor dacă se doreşte. Acesta este primul război în care lucrurile au ajuns în acest punct”, subliniază el.
De asemenea, aspectul strategic al zonei depăşeşte domeniul militar: pe aici Ucraina şi-a exportat vreme de aproape un an cerealele, în virtutea unui acord cu Moscova, mediat de Turcia şi ONU.
Rusia s-a retras în iulie din acest acord, denunţând piedici în faţa propriilor exporturi. De atunci, Kievul încarcă să deschidă un nou coridor, în pofida ameninţărilor ruse.
4. Capcană geopolitică
Un război scurt, dar sângeros a avut loc în 2008 între Moscova şi Tbilisi, pe fondul tensiunilor legate de aspiraţiile prooccidentale ale Georgiei. Guvernul georgian actual a calificat această viitoare bază rusă drept „încălcare flagrantă” a suveranităţii Georgiei, însă a adoptat o poziţie mai suplă faţă de Rusia în ultimul timp.
Cu această bază, Rusia ar putea lansa atacuri împotriva Ucrainei dinspre un teritoriu în mare parte georgian. Dimpotrivă, „dacă Ucraina va îndrăzni să atace teritoriul georgian, aceasta va duce în mod inevitabil la tensiuni cu Tbilisi”, notează Toma Baranec.
În afară de aceasta, Moscova, care desfăşoară deja soldaţi în Abhazia, „ar putea face presiune asupra Tbilisi, dacă Georgia îşi va manifesta din nou ambiţia de a adera la NATO”, subliniază Alex Petric, de la societatea britanică de informaţii Janes.
Georgia, mică republică din Caucaz, a pierdut deja jumătate din accesul său la mare şi riscă o blocadă a ultimelor sale două porturi. „Aceasta îi oferă Rusiei o pârghie pentru a menţine Georgia în neutralitate şi un mijloc de a-şi recâştiga un pic din influenţa pierdută în sudul Caucazului”, adaugă Petric.
Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a dispus renumărarea buletinelor de vot pentru alegerea primarului în unele localități din țară, urmare a desfășurării turului doi al alegerilor locale generale din 19 noiembrie 2023, relatează mass-media de peste Prut.
Astfel, a fost dispusă renumărarea buletinelor de vot în localitățile:
– Satul Chiștelnița, raionul Telenești;
– Comuna Dobrușa, raionul Șoldănești;
– Comuna Pepeni, raionul Sîngerei;
– Satul Coteala, raionul Briceni;
– Satul Speia, raionul Anenii Noi;
– Comuna Lipoveni, raionul Cimișlia;
– Comuna Țibirica, raionul Călărași;
– Satul Răspopeni, raionul Șoldănești.
Renumărarea buletinelor de vot se va efectua până pe 26 noiembrie 2023, iar rezultatele vor fi comunicate CEC până pe 27 noiembrie 2023.
Turcia, România și Bulgaria, membre NATO, se apropie de un acord privind crearea unei forțe comune pentru a îndepărta minele marine care plutesc în derivă în zona lor de responsabilitate din Marea Neagră, ca parte a consecințelor invaziei Rusiei în Ucraina, relatează defenseromania.ro, citată de karadeniz-press.ro.
Miniștrii adjuncți ai apărării din cele trei națiuni urmează să se întâlnească miercuri la Ankara pentru a încerca să finalizeze detaliile unității de deminare a minelor marine, potrivit a trei persoane familiare cu acest subiect, care au cerut să nu fie identificate deoarece informațiile nu sunt publice.
Nu este clar dacă un acord final va fi semnat și după întâlnirea de două zile, a declarat una dintre persoane, potrivit Bloomberg.
Foto: navy.ro
Ministerele Apărării din Turcia, România și Bulgaria nu au făcut niciun comentariu imediat. Întâlnirea are loc la doar câteva zile după ce șeful Marinei Turciei, amiralul Ercument Tatlioglu, și-a exprimat opoziția față de prezența de mijloace navale în Marea Neagră din partea altor aliați NATO, inclusiv a SUA, spunând că acestea ar putea alimenta și mai mult tensiunile din regiune.
Informaţiile publicat ieri de Bloomberg sunt completare a celor prezentat în urmă cu aproape o lună. La momentul respectiv, publicaţia a relatat că Turcia, România și Bulgaria discută despre crearea unei forțe comune care să curețe Marea Neagră de minele care ajung în apele teritoriale, ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Dacă se va ajunge la un acord, acest grup de nave, însărcinat cu distrugerea minelor, nu va fi considerat ca fiind parte din operațiune NATO, dar ar fi prima acțiune majoră comună a aliaților din Marea Neagră de când Rusia a declanşat războiul împotriva Ucrainei, în februarie 2022.
Coaliția se dorește a fi în întregime pașnică și să reprezinte o rezolvare la amenințarea pe care minele marine o reprezintă la adresa rutelor navale comerciale importante, în special pentru cele destinat comerţului cu cereale.
În timp ce amiralul Tatlioglu a declarat că Turcia este capabilă să asigure securitatea în Marea Neagră, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA a întărit necesitatea unei „regiuni sigure și interconectate a Mării Negre”.
Aliații NATO au sporit supravegherea și informațiile în regiune de la începutul războiului, dar nu și activitatea navală. Turcia a invocat un acord internațional care permite trecerea navelor de război aparținând doar statelor Mării Negre și nu altor țări, inclusiv aliaților NATO, pentru a preveni o escaladare a conflictului.
Războiul Rusiei cu Ucraina amenință tot mai mult aprovizionarea cu materii prime prin Marea Neagră. Ambele țări sunt mari producători de cereale, iar Rusia încearcă să submineze exporturile Ucrainei, în timp ce mare parte din petrolul Rusiei călătorește pe rute maritime.
