Principalul partid de opoziţie din Georgia, fondat de fostul preşedinte Mihail Saakaşvili aflat în prezent în detenţie, a marcat recent cea de-a 20-a aniversare a Revoluţiei Trandafirilor, un val de contestare fără precedent pe care îl lansase acest reformator prooccidental. UE a refuzat să-i acorde în iunie 2022 statutul de ţară candidată la aderare Georgiei, pe care l-au primit Ucraina şi Republica Moldova. Aspiraţiile europene ale Georgiei nu sunt văzute cu ochi buni de Moscova.

Mișcare revoluționară

Această mişcare, lansată în noiembrie 2003 după alegeri controversate, îl înlăturase de la putere pe Eduard Şevardnadze, care domina viaţa politică încă din anii 1970.

Mihail Saakaşvili a devenit preşedintele acestei foste republici sovietice şi a lansat o politică de integrare în NATO şi UE, sfidând Moscova.

Fostul preşedinte, care a condus Georgia din 2004 până în 2013 înainte de a se exila opt ani în străinătate, în special în Ucraina, a fost arestat la întoarcere în ţara sa în 2021, într-un dosar de abuz de putere pe care el îl consideră motivat politic.

La ora actuală, Mihail Saakaşvili este considerat principalul lider al opoziţiei georgiene, devenind unul din pretendenții la un mandat prezidențial.

Politicianul de 55 de ani susţine că a fost maltratat în închisoare şi medici şi-au exprimat îngrijorarea pentru sănătatea lui, care pare să se deterioreze după o grevă a foamei care a durat 50 de zile, anul trecut.

„Revoluţia Trandafirilor a schimbat istoria Georgiei pentru totdeauna şi i-a asigurat un loc în lume”, a scris Saakaşvili pe Facebook. „Revoluţia noastră a pus bazele destructurării sistemului rus postsovietic şi a făcut din Georgia un exemplu de urmat”, a adăugat el.

Fostul preşedinte a demarat ample reforme şi a reuşit să ţină în frâu corupţia care măcina instituţiile georgiene.

Însă numeroşi critici au denunţat în timpul preşedinţiei sale atingeri aduse libertăţilor şi o deviere autoritară, citând în special violenta reprimare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

Revoluţia georgiană a fost urmată de alte mişcări similare, precum Revoluţia Portocalie prooccidentală din Ucraina, în 2004. Iniţiative foarte prost văzute de Kremlin, preocupat să-şi menţină influenţa în ţările din fostul spaţiu sovietic.

Război politic intern

Parlamentul georgian a încercat recent, fără succes, să o pună sub acuzare pe președinta pro-occidentală Salome Zurabișvili, care a acuzat guvernul că a subminat încercarea Georgiei de a adera la Uniunea Europeană

Deputații din partidul de guvernământ Visul Georgian au obținut doar 86 din cele 100 de voturi necesare (o majoritate de două treimi) pentru a-l demite pe șeful statului, în primul vot de destituire din istoria acestei țări din Caucaz, devenită independentă în 1991, și pe care partidele de opoziție l-au boicotat.

Curtea Constituțională a decis că Zurabișvili, ale cărei puteri sunt limitate, a încălcat Constituția prin faptul că a călătorit în străinătate pentru a face lobby pentru aderarea Georgiei la UE fără permisiunea guvernului.â

„Niciun obstacol nu va putea să mă împiedice să ating singurul obiectiv pe care mi l-am propus astăzi: obținerea statutului de candidat la UE pentru Georgia până la sfârșitul anului”, a declarat în fața Parlamentului, înainte de vot, acest fost diplomat francez, acum în vârstă de 71 de ani, foarte critic la adresa actualului guvern.

„În aceste vremuri dificile, fac apel la partenerii noștri europeni să nu abandoneze Georgia în ciuda acestui vot de destituire antieuropean”, a adăugat ea.

Într-un moment în care Rusia este înfrântă în Ucraina, nu trebuie să i se permită să își consolideze influența în această regiune prin recurgerea la „soft power”, ocupație și destabilizarea regiunii Mării Negre”, a adăugat Zurabișvili, aleasă președinte în 2018.

Liderul partidului de guvernământ, Irakli Kobakhidze, i-a cerut demisia, afirmând că aceasta este „complet lipsită de legitimitate politică și morală”.

Susținere pentru UE

La fel ca Ucraina și Moldova, alte două foste republici sovietice, Georgia s-a adresat Bruxelles-ului pentru a deveni candidată imediat după începutul invaziei rusești în Ucraina anul trecut, care a reînviat amintirile neplăcute ale războiului purtat de Rusia pe teritoriul său în 2008.

În ultimele luni, însă, opoziția georgiană a acuzat guvernul că încearcă să submineze aceste eforturi și că urmează o politică pro-rusă.

Zurabișvili a criticat guvernul pentru incapacitatea sa de a realiza reformele cerute de Bruxelles, care sunt condiții pentru a acorda Georgiei statutul de candidat oficial la UE.

Liderii europeni au acordat acest statut Ucrainei și Moldovei, dar au cerut Georgiei să implementeze mai întâi reforme judiciare și electorale, să îmbunătățească libertatea presei și să reducă puterea oligarhilor.

În august și septembrie, șefa statului a vizitat Bruxelles, Paris și Berlin pentru a cere sprijin pentru eforturile sale de a-și aduce țara în UE.

Conform sondajelor de opinie, aderarea la Uniunea Europeană și la NATO, consacrată în constituția Georgiei, se bucură de sprijinul a peste 80% din populația georgiană.

Un eventual eşec al Georgiei în aderarea la UE va bucura Rusia, a afirmat recent, la Tbilisi, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, îndemnând Georgia să efectueze reforme democratice.
Cu prilejul unei vizite la Tbilisi, Borrell a dat asigurări că „Georgia aparţine fără îndoială familiei europene”, subliniind în acelaşi timp că fosta republică sovietică din Caucaz nu a îndeplinit până acum decât trei din cele 12 criterii avansate de UE drept condiţie prealabilă pentru acordarea statutului de ţară candidată.
„Rusia va fi încântată dacă noi eşuăm” să integrăm Georgia în UE, a declarat Borrell, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de premierul georgian Irakli Garibaşvili, promiţând totuşi că „UE nu va abandona Georgia”.
El a criticat, de asemenea, decizia recentă a guvernului de la Tbilisi de a relua zborurile directe spre Rusia, făcând apel la Georgia să se alinieze la politica UE – care a suspendat zborurile – faţă de Moscova.
La rândul său, Irakli Garibaşvili a dat asigurări că Tbilisi este „în întregime” alături de UE „atunci când vine vorba despre invazia rusă a Ucrainei, democraţie şi drepturile omului”. „Singura decizie politică bună ar fi să i se acorde Georgiei statutul de candidată la UE spre sfârşitul anului”, a estimat el.

Relații controversate

Relația dintre Rusia și Georgia a fost marcată de numeroase evenimente și conflicte începând cu perioada post-sovietică.

În anii ’90, Georgia a devenit independentă de Uniunea Sovietică. Însă, două regiuni, Osetia de Sud și Abhazia, au încercat să-și câștige independența și au avut sprijin din partea Rusiei. Aceste regiuni au fost scene ale conflictelor violente, iar Rusia a susținut separatismul în aceste zone, ceea ce a dus la tensiuni serioase între cele două țări.

În 2008, situația a escaladat în Războiul din Osetia de Sud. Conflictul a fost declanșat atunci când Georgia a încercat să-și consolideze controlul asupra Osetiei de Sud, iar Rusia a intervenit în sprijinul separatiștilor osetini. Această confruntare a dus la o intervenție militară rusă în Georgia și la recunoașterea independenței Osetiei de Sud și a Abhaziei de către Rusia.

În plus, prezența militară rusă în regiunile separatiste și relațiile încordate dintre cele două țări au continuat să creeze tensiuni în regiune. Georgia își dorește să-și consolideze legăturile cu Vestul și să devină parte a NATO și UE, ceea ce a stârnit îngrijorare în Rusia.

Aceste evenimente au deteriorat semnificativ relațiile dintre cele două țări. Georgia consideră Osetia de Sud și Abhazia ca fiind părți integrale ale teritoriului său și nu recunoaște independența acestora, în timp ce Rusia continuă să susțină regiunile separatiste.

De atunci, tensiunile s-au menținut, iar relația ruso-georgiană rămâne încordată. Georgia și-a exprimat dorința de a se apropia de NATO și UE, ceea ce a provocat îngrijorare în Rusia, generând și mai multe tensiuni geopolitice și diplomatice între cele două state.

În iunie 2022, Comisia Europeană a refuzat să acorde Georgiei statutul de candidat la UE, cerând în schimb să implementeze o serie de reforme. Comisia Europeană a îndemnat Tbilisi să îndeplinească 12 condiții pentru a obține acest statut, printre care încheierea polarizării politice, progres în ceea ce privește libertatea presei, reformele judiciare și electorale, precum și „de-oligarhizarea”.

Umbra rusă

Proiectul Moscovei de a instala o bază navală în Abhazia, regiune separatistă prorusă din Georgia, intervine după pierderi militare grele suferite de Rusia în Marea Neagră, dar scoate de asemenea în evidenţă ambiţiile ruse reafirmate în această regiune.

Aslan Bjania, liderul prorus al acestei regiuni separatiste, a afirmat că marina militară rusă va dispune de un punct de ancorare permanent în districtul Oceamcire, la Marea Neagră. Kremlinul nu a comentat deocamdată asupra acestei informaţii.

Presă franceză oferă o privire de ansamblu asupra mizelor strategice şi geopolitice ale acestui anunţ surprinzător.

1. O bază în stadiu embrionar

Baza de la Oceamcire, în sudul Abhaziei, nu poate servi drept veritabilă bază operaţională. Potrivit Institutului american pentru Studiul Războiului (ISW), imagini prin satelit arată infrastructuri portuare „limitate” şi „o coastă înconjurătoare formată din plaje de nisip”, nepotrivite pentru construcţii.

Prin urmare, locul este „nepotrivit pentru a deveni o bază primară a Flotei ruse la Marea Neagră”, însă Moscova ar putea să-l dezvolte pentru „a utiliza portul Oceamcire drept o bază auxiliară în viitor”, precizează ISW.

Tomas Baranec, specialist în Caucaz pentru think-thank-ul slovac Strategic Analysis, confirmă că portul nu poate primi nave mari. „Ar trebui adâncit, ceea ce ar lua timp”, adaugă el.

2. Marina rusă, slăbită

Ucraina şi-a înmulţit atacurile împotriva bazelor Flotei ruse din Crimeea, peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014. Kievul a revendicat distrugerea de sisteme antiaeriene, a unui şantier naval şi a două nave. La sfârşitul lui septembrie, Ucraina a lovit de asemenea puternic baza de la Sevastopol a flotei inamice.

Aceste noi lovituri amintesc de umilitoarea distrugere a crucişătorului Moskva, nava-amiral rusă din Marea Neagră, pe care ucrainenii au scufundat-o în aprilie 2022.

„Ruşii sunt foarte îngrijoraţi de aceste atacuri, în timp ce încep să-şi retragă navele din Marea Neagră spre Marea Azov. Este exact ceea ce vor ucrainenii”, nota în septembrie Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St-Andrews din Scoţia.

„Multe nave ruseşti au încasat lovituri, fie în largul mării, fie la ţărm. De aici nevoia de a le îndepărta cât mai repede posibil de Ucraina”, constată Pascal Ausseur, director general al Fundaţiei Mediteraneene de Studii Strategice.

3. Marea Neagră, supraexpusă

De la declanşarea invaziei ruse, niciunul dintre cei doi beligeranţi nu a putut utiliza în mod real Marea Neagră. În special din motive geografice. „Marea Neagră este o mare mică”, analizează fostul amiral Ausseur, subliniind întărirea sistemelor de supraveghere drept mijloace de atac dinspre uscat.

„Astăzi, în Marea Neagră nu mai există nicio navă de război ucraineană sau rusă care navighează. Pentru că ea este detectată, urmărită şi luată în vizor dacă se doreşte. Acesta este primul război în care lucrurile au ajuns în acest punct”, subliniază el.

De asemenea, aspectul strategic al zonei depăşeşte domeniul militar: pe aici Ucraina şi-a exportat vreme de aproape un an cerealele, în virtutea unui acord cu Moscova, mediat de Turcia şi ONU.

Rusia s-a retras în iulie din acest acord, denunţând piedici în faţa propriilor exporturi. De atunci, Kievul încarcă să deschidă un nou coridor, în pofida ameninţărilor ruse.

4. Capcană geopolitică

Un război scurt, dar sângeros a avut loc în 2008 între Moscova şi Tbilisi, pe fondul tensiunilor legate de aspiraţiile prooccidentale ale Georgiei. Guvernul georgian actual a calificat această viitoare bază rusă drept „încălcare flagrantă” a suveranităţii Georgiei, însă a adoptat o poziţie mai suplă faţă de Rusia în ultimul timp.

Cu această bază, Rusia ar putea lansa atacuri împotriva Ucrainei dinspre un teritoriu în mare parte georgian. Dimpotrivă, „dacă Ucraina va îndrăzni să atace teritoriul georgian, aceasta va duce în mod inevitabil la tensiuni cu Tbilisi”, notează Toma Baranec.

În afară de aceasta, Moscova, care desfăşoară deja soldaţi în Abhazia, „ar putea face presiune asupra Tbilisi, dacă Georgia îşi va manifesta din nou ambiţia de a adera la NATO”, subliniază Alex Petric, de la societatea britanică de informaţii Janes.

Georgia, mică republică din Caucaz, a pierdut deja jumătate din accesul său la mare şi riscă o blocadă a ultimelor sale două porturi. „Aceasta îi oferă Rusiei o pârghie pentru a menţine Georgia în neutralitate şi un mijloc de a-şi recâştiga un pic din influenţa pierdută în sudul Caucazului”, adaugă Petric.