Merkel binecuvântează opoziția belarusă

Merkel binecuvântează opoziția belarusă

Cancelarul-german-Angela-Merkel-vrea-să-relanseze-negocierile-de-pace-în-Ucraina

Cancelarul-german-Angela-Merkel a binecuvântat opoziția de la Minsk

Lidera formală a opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care a primit azil politic în Lituania, a solicitat ajutorul cancelarului german Angela Merkel pentru rezolvarea crizei din Belarus. Tihanovskaia i-a oferit lui Merkel o umbrelă în alb şi roşu, culorile devenite simbol al demonstrațiilor de protest față de rezultatele controversatului scrutin prezidențial. Opoziția contestă în stradă realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acesta refuzând să cedeze puterea.

Sprijin occidental

„Le sunt extrem de recunoscătoare Germaniei şi tuturor partidelor germane care sprijină poporul belarus în lupta sa pentru libertate, în lupta sa pentru noi alegeri corecte şi transparente”, a spus ea după întâlnirea cu Merkel, care a durat 45 de minute.

Cancelarul german, care gestionează o relație deja tensionată cu liderul rus Putin, nu a făcut niciun comentariu.

Ulterior în cursul serii de marţi, partidul conservator aflat la putere, CDU, şi aliatul său bavarez, CSU, i-au dăruit opozantei din Belarus o bucată originală din Zidul Berlinului. Tihanovskaia a spus că acest artefact din timpul Războiului Rece este „un simbol al libertăţii”.

Apel la sancțiuni

Înainte de întâlnirea cu Angela Merkel, ea a făcut apel la ţările europene să menţină „presiunea”, în special prin „sancţiuni”, asupra regimului preşedintelui Lukaşenko.

Tihanovskaia a salutat recentele sancţiuni impuse de UE asupra cercului de apropiaţi al lui Lukaşenko, spunând că sunt „o victorie, chiar dacă doar una mică”. „Ţara noastră are nevoie de diferite tipuri de ajutor, însă avem în primul rând nevoie de o mediere pentru a începe dialogul cu autorităţile noastre, negocieri, aşa că sunt sigură că Angela Merkel va fi extrem de utilă în această situaţie”, a spus opozanta într-o conferinţă de presă.

„Trebuie să există presiune atât în interiorul ţării noastre, cât şi din exterior”, a mai afirmat lidera opoziţiei, în vârstă de 37 de ani şi exilată în Lituania de la alegerile prezidenţiale controversate de la 9 august.

„Presiunea internă e dată de manifestaţii, greve, mişcări cetăţeneşti. Presiunea externă e reprezentată de sancţiuni şi ajutor din partea ţărilor vecine”, a detaliat Tihanovskaia. „Le cerem tuturor liderilor să îşi facă vocea auzită în privinţa Belarusului”, a spus ea. „Bineînţeles, le cerem să extindă lista de sancţiuni, să nu îl recunoască pe Lukaşenko drept lider legitim sau să îl ajute financiar”, a explicat opozanta.

În opinia sa, „sancţiunile nu sunt decât începutul presiunii pe care ţările europene o pot exercita asupra regimului nostru, asupra lui Lukaşenko”.

Război diplomatic

Lituania îşi va rechema pentru consultări ambasadorul în Belarus, a anunţat recent Ministerul de Externe de la Vilnius. Această decizie intervine la trei zile după ce Belarusul şi-a rechemat ambasadorii la Vilnius şi Varşovia pentru consultări ca urmare a sancţiunilor impuse de UE unor funcţionari belaruşi acuzaţi de fraudă electorală şi încălcarea drepturilor omului.

„Lituania îşi recheamă ambasadorul la Minsk pentru consultări”, a afirmat Ministerul lituanian de Externe într-un comunicat. Şeful diplomaţiei de la Vilnius, Linas Linkevicius, a declarat însă că doreşte păstrarea contactelor diplomatice la nivel de ambasadori.
Minskul acuză Vilniusul şi Varşovia că sprijină manifestaţiile care zguduie ţara după contestatele alegeri prezidenţiale de la 9 august.

În plus, Lituania a provocat furia regimului condus de Aleksandr Lukaşenko oferind refugiu liderei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, care revendică victoria la alegeri.

Recent, Belarusul a cerut Lituaniei şi Poloniei să îşi reducă numărul diplomaţilor în post la Minsk.

Liderul rus Vladimir Putin, înger politic pentru Lukașenko

Liderul rus Vladimir Putin, înger politic pentru Lukașenko

Sute de arestări

Poliţia din Belarus a arestat peste 300 de  persoane în timpul protestelor de duminică de la Minsk şi din alte oraşe din ţară, a anunţat luni Ministerul de Interne din fosta republică sovietică.

Zeci de mii de persoane au mărşăluit duminică prin centrul capitalei Minsk pentru a le cere autorităţilor să îi elibereze pe toţi „prizonierii politici”, determinând poliţia să folosească tunuri de apă împotriva lor.

La mişcarea de protest fără precedent din Belarus, declanşată de suspiciunile de fraudă masivă la alegerile prezidenţiale din 9 august, când preşedintele Aleksandr Lukaşenko, la putere de 25 de ani, a fost reales, participă zeci de mii de persoane în fiecare duminică, în pofida represiunii autorităţilor.

În această duminică, peste 100.000 de persoane, potrivit agenţiei de presă Interfax, au participat la Minsk la un marş dedicat ”prizonierilor politici”.

Putin, supărat pe europeni

Kremlinul este îngrijorat de sprijinul acordat de statele UE opoziției de la Minsk. Anterior, preşedintele rus Vladimir Putin a precizat omologului său francez Emmanuel Macron că orice încercare de a se amesteca în treburile unei ţări suverane este „inacceptabilă”.

„Poziţia de principiu” a Rusiei este că „toate încercările de a interveni în treburile interne ale unui stat suveran şi de a exercita presiuni asupra autorităţilor legitime sunt inacceptabile”, a declarat serviciul de presă de la Kremlin.

Conversaţia telefonică dintre cei doi şefi de stat a avut loc după întâlnirea de la Vilnius dintre preşedintele francez şi liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.

Macron-Merkel, duet geopolitic în Belarus

Macron-Merkel, duet geopolitic în Belarus

Falanga franceză

Emmanuel Macron urmăreşte o politică de dialog cu Rusia, poziţie care l-a pus uneori pe preşedintele francez în contradicţie cu aliaţii din UE. Recent însă, Macron a schimbat această politică, abordând linia mai dură a Germaniei, abordare care s-a vazut mai ales atunci partea franceză a descris otrăvirea opozantul rus Alexei Navalnîi drept un „act criminal”. În ceea ce priveşte dosarul Belarus, preşedintele Macron a promis că va contribui la medierea crizei politice.

„Obiectivul este o tranziţie paşnică, eliberarea celor care sunt în închisoare pentru opiniile lor politice şi organizarea alegerilor într-un cadru liber, sub supraveghere internaţională”, a declarat anterior şeful statului francez în Lituania, după întâlnirea cu Svetlana Tihanovskaia.

Preşedintele francez a încercat să clarifice recent scopul dialogului pe care doreşte ca UE să îl poarte cu Moscova. „Este ceea ce ne va permite să construim o relaţie (cu Rusia) mult mai stabilă şi mai protectivă”, a declarat anterior Emmanuel Macron în cadrul vizitei efectuate în Letonia.

Preşedintele Macron a reamintit că relaţia cu Rusia „a devenit mai dură ca urmare a conflictului ucrainean şi a ocupării Ucrainei”.

„Am aplicat sancţiuni care au avut un efect redus”, a recunoscut şeful statului francez, care şi-a exprimat dorinţa unei „forme de normalizare a relaţiilor noastre cu Rusia pentru că împărţim acelaşi spaţiu, pentru că vrem să nu mai existe atacuri cibernetice, să nu mai existe o destabilizare a democraţiei noastre, precum şi o reglementare a conflictelor regionale, a celui din Ucraina în primul rând”. (N.G.)

Share our work
Maia Sandu, concurent în faza finală a prezidențialelor

Maia Sandu, concurent în faza finală a prezidențialelor

Republica Moldova la răscruce

Republica Moldova la răscruce

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova, atunci actualul președinte de la Chișinău, Igor Dodon, și Maia Sandu s-ar întâlni în turul doi din data de 15 noiembrie.

Potrivit datelor unui sondaj realizat de  Compania Date Inteligente SRL (iData) Igor Dodon ar lua 38,2%, iar Maia Sandu 29,7%. Pe locul 3 ar fi situat Renato Usatîi cu 12,8%. Pe locul patru se află Violeta Ivanov cu 8,4%, urmată de Andrei Năstase cu 4,7%.

Dodon, încă favorit în sondaje

În eventualitatea organizării unui al doilea tur în data de 15 noiembrie la care ar participa Igor Dodon și Maia Sandu, actualul președinte ar lua 54,2% din voturi. Lidera PAS ar primi 45,8% din opțiunile de vot. Maia Sandu ar fi votată și de majoritatea celor care au optat inițial pentru Andrei Năstase și Octavian Țîcu.

Concomitent, Igor Dodon ar fi votat și de electorii care au preferat în primul tur pe Violeta Ivanov și Renato Usatîi.

Compania Date Inteligente a efectuat un sondaj în teren în rândul a 1 218 respondenți privind situația politică internă. Perioada de colectare a datelor este de 21.09.2020-03.10.2020. (N.G.)

Share our work
Bișkek dinamitează protectoratul sino-rus din Asia Centrală

Bișkek dinamitează protectoratul sino-rus din Asia Centrală

Vladimir Putin poate pierde Asia Centrală

Vladimir Putin poate pierde Asia Centrală

Susținători ai opoziției au ocupat principalele clădiri guvernamentale din capitala Bișkek și alte centre regionale, semnalând victoria contestatarilor rezultatului alegerilor, relatează 24.kg. Protestatarii l-au eliberat din închisoare pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev, arestat în urmă cu peste un an de forțele de securitate.

Surse locale au mai declarat că aproximativ 5 mii de protestatari au participat la ocuparea obiectivelor guvernamentale, inclusiv membrii ai unor unități militare.

Răscoală cu repetiție

Protestatarii au solicitat demisia preşedintelui Sooronbai Jeenbekov şi organizarea de noi alegeri prezidențiale și parlamentare. Scrutinul de duminică a fost umbrit de acuzații dese de fraudă și încălcarea drepturilor opoziției.

Repetând scenariul revoltelor din 2005 și 2010, protestatarii au ocupat Casa Albă din Bișkek, care găzduiește parlamentul și administrația prezidențială a fosrtei republici sovietice. Surse locale menționează că au avut loc jafuri ale proprietății publice și în unele zone rezidențiale

Manifestanții au ocupat sediul serviciilor locale de securitate și fostul președinte al Kârgâzstanului, Almazbek Atambayev, care anterior fusese condamnat la 11 ani de închisoare, a fost eliberat din centrul de detenție preventivă. Fostul prim-ministru al Kârgâzstanului Sapar Isakov, care a fost condamnat la 15 ani pentru corupție, a fost eliberat și el din închisoare.

Până în acest moment aproximativ 1000 de persoane au fost rănite în ciocnirile din diferite orașe din fosta republică sovietică. Câteva sute de persoane au fost spitalizate, majoritatea suferind răni ușoare. Surse locale au menționat și existența unor persoane decedate, versiune neconfirmată de mass-media.

Alegeri repetate

După protestele violente, liderii partidelor de opoziție au anunțat primele măsuri menite să aduc stabilitatea internă. Zhanar Akayev, președintele formațiunii Ata Meken (Patria), a declarat că opoziția va forma un guvern în locul Executivului actual și va numi un premier interimar. Misiunea acestuia va fi să gestioneze situația internă și să organizeze alegeri parlamentare, locale și prezidențiale anticipate.

Liderii opoziției au mai anunțat că vor urgenta procesul de adoptare a unei noi Constituții a țării, care va limita prerogativele serviciilor de securitate și a va garanta protecția drepturilor omului.

Concomitent, oficiali din câteva regiuni au demisonat și opoziția a numit noi comandanți militari și ai serviciilor de securitate. Almambet Shykmamatov, fost deputat și contestatar al regimului Sooronbai Jeenbekov, a declarat că a devenit noul procuror general. El a anunțat anularea rezultatului alegerilor parlamentare și a promis arestarea celor implicați în fraudarea alegerilor parlamentare.

Expectativă rusă

Federația Rusă are interese strategice importante în fosta republică sovietică din Asia Centrală. Câteva mii de militari ruși sunt desfășurați în acest stat, inclusiv la baza aeriană militară de la Kant.

Kârgâzstan este dependent militar și economic de Moscova, o mare parte din populația activă lucrând în Federația Rusă. Fosta republică sovietică este membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și Uniunii Economice Euroasiatice. Moscova nu se așteaptă la schimbări majore în direcția politicii externe promovate de Bișkek, toți liderii politici evitând să antagonizeze Federația Rusă.

Ascensiune chineză

Confruntată cu o criză politică în desfășurare în Belarus, Moscova nu va implementa măsuri dure față de statul asiatic. Lovitura de stat în desfășurare la Bișkek dovedește încă o dată ineficiența OTSC, îngrijorând elitele politice loiale Moscovei.

Eșecul structurilor de securitate regionale construite de Moscova împinge și mai mult statele Asiei Centrale în brațele Chinei. Beijingul exercită deja o influență economică și politică majoră prin investițiile strategice și împrumuturile acordate. Strategia marii puteri de a nu impune condiții privind democratizarea politică, liberalizarea economiei ori protecția drepturilor omului au dus la schimbarea treptată a orientării elitelor regionale către China. Ușurința accesării fondurilor acordate de Beijing au limitat posibilitatea UE de a folosi pârghiile economice clasice pentru a obține implementarea unor măsuri menite să democratizeze viața politică internă.

Strategie antiseparatistă

Beijingul are o colaborare extrem de apropiată cu serviciile de securitate din statele Asiei Centrale pe fondul ofensivei împotriva mișcării de independență din Xinjiang, regiune majoritar musulmană de la granița Chinei cu statele central-asiatice. Eliminarea treptată a influenței Moscovei în regiune nu este decât o chestiune de timp, care va fi accelerată de problemele întâmpinate de Kremlin în alte regiuni.

NATO și UE, inexistente în Asia Centrală

NATO și UE, inexistente în Asia Centrală

Mulaj geopolitic

Considerată câteva decenii drept zonă tradițional dependentă de Moscova, Asia Centrală a devenit treptat o simplă anexă a Chinei. Influxul masiv de investiții de la Beijing și aparenta abandonare a regiunii după retragerea accelerată a SUA din Afganistan nu a făcut decât să arunce zona în brațele larg deschise ale gigantului chinez.

Elitele locale, crescute în tradiția regimurilor dictatoriale și politicii de clan, au acceptat rapid dominația Beijingului în schimbul unor garanții economice și de securitate. China își folosește cu succes imensul aparat financiar, mediatic și de intelligence pentru a înlătura treptat orice obstacol rusesc, european ori american din calea dominării totale a regiunii. (Isac Mihai)

Share our work
16 noiembrie, summit chinezesc al UE

16 noiembrie, summit chinezesc al UE

Uniunea Europeană, îngrijorată de situația din China

Uniunea Europeană, îngrijorată de situația din China

Şefii de stat şi de guvern ai ţărilor UE se vor reuni pe 16 noiembrie la Berlin pentru un summit consacrat relaţiilor cu China, potrivit unui program actualizat publicat vineri de Consiliul European, instituţie ce reprezintă statele membre, informează mass-media regională, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Această „reuniune informală” a liderilor europeni va avea loc fără participarea Chinei, a precizat un purtător de cuvânt al Consiliului European.

Drepturi vs. Economie

Noua reuniune a fost adaugată la câteva ore după încheierea discuţiilor celor 27 asupra Chinei, în cadrul unui summit european la Bruxelles. UE şi-a exprimat „profunda îngrijorare” cu privire la „situaţia drepturilor omului”, în special în Hong Kong, şi la soarta minorităţilor, referinţă implicită la etnicii uiguri de confesiune musulmană din China.

UE a subliniat de asemenea „necesitatea de a reechilibra relaţiile economice şi de a ajunge la reciprocitate”.

În timpul unei videoconferinţe care a avut loc la 14 septembrie cu preşedintele chinez Xi Jinping, preşedinţii Consiliului şi Comisiei Europene, Charles Michel şi Ursula von der Leyen, precum şi cancelarul federal german Angela Merkel – a cărei ţară asigură preşedinţia semestrială a UE – au cerut Chinei să-şi deschidă mai mult piaţa pentru companiile europene, dacă vrea să ajungă înainte de sfârşitul lui 2020 la un acord bilateral asupra investiţiilor.

2021, an crucial

În noaptea de joi spre vineri, UE „a invitat” China „să-şi onoreze angajamentele luate în scopul depăşirii obstacolelor din calea accesului la piaţă, să realizeze progrese în ceea ce priveşte supracapacitatea (industrială) şi să ia parte la negocieri asupra subvenţiilor industriale în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)”.

Cei 27 s-au angajat să aibă o nouă reuniune cu preşedintele Xi Jinping în 2021.

UE a mai îndemnat Beijingul să „acţioneze mai ambiţios pentru climă, conform obiectivelor fixate în Acordul de la Paris, şi în favoarea biodiversităţii, şi să susţină reacţiile multilaterale în faţa pandemiei de COVID-19, în special în ceea ce priveşte tratamentele şi vaccinurile”.

UE „salută ca fiind un pas important (…) declaraţia făcută la finalul videoconferinţei de către preşedintele Xi Jinping, conform căreia China intenţionează să atingă obţină neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon înainte de 2060”. (N.G.)

Share our work
Putin și Trump, rivali la Premiul Nobel pentru pace

Putin și Trump, rivali la Premiul Nobel pentru pace

Presedintele SUA, Donald Trump, multumit de Acordul Abraham

Presedintele SUA, Donald Trump, multumit de Acordul Abraham

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021, distincţie la care aspiră de asemenea omologul său american Donald Trump, a anunţat joi scriitorul rus Serghei Komkov, potrivit AGERPRES și KARADENIZ PRESS. ”Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo”, a spus Komkov la o conferinţă de presă desfăşurată la agenţia Rosbalt.

Cât despre justificarea iniţiativei sale, scriitorul rus, un susţinător al liderului de la Kremlin, afirmă că aceasta este sprijinită de principalele personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse. ”Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”, a notat Komkov în scrisoarea trimisă.

Putin vs. Trump

Komkov, director al revistei ”President”, a susţinut că abia după propunerea sa un parlamentar norvegian a propus ca premiul să-i fie acordat lui Trump pentru contribuţia acestuia la acordul de normalizare a relaţiilor între Israel şi Emiratele Arabe Unite.

Parlamentarul norvegian Christian Tybring-Gjedde este promotorul acestei candidaturi, alesul de la Oslo remarcându-se prin faptul că a mai înaintat candidatura liderului american Trump și în 2019. Motivul de anul trecut a fost reprezentat de acordul cu regimul nord-coreea.

La 13 august, Trump a anunţat că Israelul şi Emiratele Arabe Unite au căzut de acord să stabilească relaţii diplomatice, ca parte a unui amplu acord în urma căruia autorităţile israeliene s-au angajat să stopeze anexarea de teritorii palestiniene ocupate.

Astfel, EAU au devenit a treia ţară arabă care a stabilit relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt (1979) şi Iordania (1994). Donald Trump va fi amfitrionul ceremoniei de semnare a acordului, denumit Acordul Abraham, care va avea loc la Casa Albă la 15 septembrie.

Vladimir Putin, propus la Premiul Nobel

Vladimir Putin, propus la Premiul Nobel

Putin, file de poveste

El subliniază că în timpul pandemiei de COVID-19 preşedintele Rusiei a dispus trimiterea de ajutoare către circa 30 de ţări, printre care se numără SUA, China, Venezuela, Italia şi Iran.

De asemenea, continuă Serghei Komkov, Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul ”Dumnezeu” în Constituţia rusă.

Vorbind despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ar fi ”fantastic” dacă Putin primeşte Nobelul, adăugând că în caz contrar ”nu se întâmplă nimic”.

Vladimir Putin a fost propus pentru Premierul Nobel pentru Pace şi în anul 2014, meritul invocat atunci fiind prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea astfel a unei intervenţii militare occidentale.

Până în prezent numai doi ruşi au primit Nobelul pentru Pace, fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Acesta din urmă ar avea astfel dreptul să promoveze candidatura lui Putin, dar este puţin probabil să o facă, dat fiind că el l-a criticat adesea pe actualul lider de la Kremlin, printre altele şi pentru involuţia democratică a Rusiei din ultimii ani. (N.G.)

Share our work