Parlamentul European a transmis un semnal politic puternic în sprijinul Republicii Moldova, adoptând cu o largă majoritate o rezoluție prin care solicită Consiliului Uniunii Europene începerea negocierilor de aderare pe capitole. Totodată, eurodeputații cer creșterea sprijinului financiar și tehnic pentru Chișinău, astfel încât țara să poată rezista mai bine presiunilor venite dinspre Federația Rusă și atacurilor hibride tot mai frecvente. Rezoluția, co-inițiată de eurodeputatul român Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a fost votată cu o majoritate covârșitoare: 490 de voturi pentru, 65 împotrivă și 86 de abțineri. Susținerea de peste 75% reflectă, potrivit oficialilor de la Bruxelles, consensul politic larg privind integrarea europeană a Moldovei, într-un context geopolitic extrem de fragil. Rezoluția prevede reafirmarea sprijinului deplin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, condamnarea tentativelor repetate ale Federației Ruse de destabilizare prin atacuri hibride, finanțări ilegale, dezinformare și presiuni asupra societății civile și presei independente, precum și salutarea angajamentului și progresului Moldovei pe agenda sa europeană. Totodată, eurodeputații solicită sprijin politic, financiar și tehnic suplimentar din partea Uniunii Europene pentru consolidarea democrației, securității cibernetice, susținerea presei independente și a societății civile și încurajează accelerarea integrării Moldovei în piața unică europeană, inclusiv prin implementarea Planului de Creștere de 1,9 miliarde de euro pentru dezvoltarea economică.
„Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”
„Siguranța Uniunii Europene depinde de siguranța Republicii Moldova. Tocmai de aceea, Rusia încearcă să frâneze parcursul european al Republicii Moldova, să o readucă în sfera sa de influență și să o folosească, așa cum procedează cu Belarus, în atacarea Ucrainei și a Uniunii Europene. Oamenii din Republica Moldova nu sunt însă singuri în fața acestei agresiuni. Uniunea Europeană este alături de ei, iar prin rezoluția de astăzi demonstrăm că suntem pregătiți să ne intensificăm sprijinul pentru Republica Moldova”, a declarat Siegfried Mureșan. Potrivit acestuia, documentul are două componente esențiale: accelerarea procesului de aderare și începerea negocierilor pe capitole, respectiv consolidarea sprijinului financiar și tehnic pentru ca Chișinăul să facă față amenințărilor hibride venite dinspre Rusia. „Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”, a punctat eurodeputatul.
Reacțiile de la Chișinău
Oficialii moldoveni au salutat imediat votul de la Strasbourg. Vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că decizia Parlamentului European confirmă direcția fermă de politică externă a Chișinăului. „Mulțumim Parlamentului European pentru susținere și solidaritate. Ușile tuturor instituțiilor europene ne sunt deschise. Viitorul țării noastre este în Uniunea Europeană. Este important să reconfirmăm direcția corectă la 28 septembrie”, a spus Gherasimov, făcând trimitere la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cu o zi înainte, președinta Maia Sandu a ținut un discurs în plenul Parlamentului European, în care a subliniat că „viitorul Republicii Moldova este în Europa” și a cerut consolidarea sprijinului european pentru ca țara să facă față campaniilor de destabilizare din partea Federației Ruse.
Ursula von der Leyen: „O Uniune mai mare și mai puternică”
Un alt moment-cheie care a amplificat semnificația votului a fost discursul anual privind starea Uniunii, susținut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „O Uniune mai mare și mai puternică este o garanție de securitate pentru noi toți. Și pentru Ucraina, și pentru Moldova, și pentru Balcanii de Vest, viitorul lor este în Uniunea noastră. Următoarea reunificare a Europei trebuie să devină realitate”, a afirmat von der Leyen. Mesajul ei a fost perceput ca o reconfirmare a sprijinului politic pentru procesul de extindere și pentru accelerarea integrării Republicii Moldova.
Un pas înainte, într-un context dificil
Votul Parlamentului European vine într-un moment sensibil pentru Republica Moldova, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare. Bruxelles-ul transmite astfel un mesaj de susținere fermă pentru parcursul european al țării. În același timp, oficialii europeni avertizează că drumul către integrarea deplină rămâne dificil și va necesita reforme continue, dar și o rezistență sporită în fața presiunilor externe. Pentru Chișinău, rezoluția adoptată miercuri reprezintă o încurajare majoră, dar și o responsabilitate. Așteptările sunt mari, atât din partea instituțiilor europene, cât și a cetățenilor moldoveni, care au demonstrat în ultimii ani un sprijin constant pentru apropierea de Uniunea Europeană.
Adunarea Națională a Franței a adoptat luni, 8 septembrie, un bot de împotriva guvernului condus de François Bayrou. Pentru a doua oară în mai puțin de un an, țara rămâne fără cabinet funcțional, iar președintele Emmanuel Macron este nevoit să numească un nou prim-ministru. Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 364 de voturi pentru, 194 împotrivă și 25 de abțineri. Rezultatul era așteptat: toate principalele partide de opoziție, de la extrema stângă la extrema dreaptă, anunțaseră din timp că vor respinge guvernul Bayrou. În acest context, analiștii politici au numit gestul premierului de a supune cabinetul la testul încrederii drept un „act sinucigaș”. Este pentru prima dată în istoria celei de-a Cincea Republici când un prim-ministru care obținuse anterior sprijinul Adunării este forțat să demisioneze printr-un astfel de vot de neîncredere.
De ce momentul Bayrou este considerat o premieră?
Deși nu este pentru prima dată când un guvern francez cade în fața Parlamentului – în decembrie 2024, Michel Barnier a fost demis tot printr-o moțiune de cenzură –, situația lui François Bayrou rămâne unică în istoria celei de-a Cincea Republici. Barnier a fost înlăturat printr-o inițiativă a opoziției, o procedură clasică și prevăzută în Constituție, chiar dacă rar utilizată. În schimb, Bayrou și-a provocat singur căderea, solicitând în mod voluntar un vot de încredere, deși era evident că nu avea majoritatea necesară. Astfel, pentru prima dată, un prim-ministru care reușise anterior să obțină sprijin parlamentar este demis nu de către adversari, ci printr-un vot declanșat chiar de propriul său guvern – motiv pentru care presa franceză a descris gestul drept „sinucigaș” și „fără precedent”.
De ce a căzut guvernul Bayrou?
François Bayrou, un politician veteran de 74 de ani, a ajuns la Palatul Matignon în decembrie 2024 ca o figură de compromis, menită să aducă stabilitate după ce predecesorul său, Michel Barnier, fusese înlăturat printr-o altă moțiune de cenzură. În doar nouă luni, Bayrou nu a reușit să creeze alianțe solide nici la stânga, nici la dreapta spectrului politic. Tema bugetului a fost punctul central al mandatului său. Bayrou a încercat să reducă deficitul public, dar a propus măsuri controversate, precum înghețarea unor cheltuieli sociale sau reducerea numărului de sărbători legale. Această idee a stârnit critici vehemente atât din partea sindicatelor, cât și din partea partidelor parlamentare. Liderul Partidului Socialist, Olivier Faure, declara înaintea votului: „Susțin nevoia de a reduce deficitul, dar nu cu prețul ca muncitorii, pensionarii și tinerii să fie singurele victime ale acestui plan”. Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a aruncat vina direct pe șeful statului: „Această criză a fost provocată și alimentată de președintele Emmanuel Macron și de toți cei care l-au servit. Astăzi, din cauza lor, Franța este bolnavul Europei”, a declarat ea, subliniind că responsabilitatea pentru haosul politic aparține în primul rând liderului de la Palatul Élysée.
Ce urmează?
După căderea guvernului, toate privirile s-au îndreptat spre Emmanuel Macron, care are acum două opțiuni majore pe masă: fie să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate – o variantă extrem de riscantă în contextul ascensiunii extremei drepte – fie să înainteze o nouă propunere de premier, încercând din nou să găsească un echilibru într-o Adunare Națională divizată. Conform informațiilor pe surse prezentate de mass-media franceze, șeful statului ar înclina mai degrabă spre a doua variantă, mizând pe un ministru de încredere din actualul cabinet sau pe o figură politică capabilă să aducă o minimă stabilitate. Speculațiile privind succesorul lui François Bayrou s-au intensificat imediat. Printre numele vehiculate se află Gérald Darmanin, ministrul Justiției, și Sébastien Lecornu, ministrul Apărării, ambii considerați apropiați ai președintelui. Alte posibile opțiuni sunt Catherine Vautrin, ministrul Sănătății, și Éric Lombard, ministrul Finanțelor, dar și figuri din afara cercului guvernamental, precum Raphaël Glucksmann sau fostul premier Bernard Cazeneuve. Indiferent de alegere, noul prim-ministru se va confrunta cu o misiune dificilă: un parlament fragmentat și ostil, presiunea adoptării unui buget pentru anul viitor și constrângeri economice majore. Franța are un deficit aproape dublu față de pragul de 3% impus de Uniunea Europeană și o datorie publică echivalentă cu 114% din PIB. Această instabilitate politică nu este doar o problemă internă, ci și un semnal îngrijorător pentru Bruxelles, unde lipsa de coerență la Paris este privită drept „o veste foarte proastă pentru UE” într-un moment în care blocul are nevoie de leadership puternic.
Regiunea extinsă a Mării Negre a devenit din nou, în ultimii ani, una dintre cele mai dinamice și controversate regiuni geopolitice ale lumii. Războiul ruso-ucrainean a accelerat procesele de reorientare strategică în Europa de Est și a consolidat opinia că statele situate în estul Uniunii Europene și al NATO trebuie să își revizuiască formulele de cooperare regională pentru a face față noilor provocări în domeniul securității, interdependenței energetice și presiunilor hibride. În acest context tensionat, inițiativa GUAM, format de cooperare regională care reunește Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova, ar putea să revină în atenția decidenților politici și a mediului analitic, nu doar ca un simbol al ambițiilor comune, ci ca potențial instrument funcțional într-o arhitectură regională în tranziție.
Prin această analiză ne propunem să analizăm potențialul revitalizării GUAM în lumina noului context regional marcat de insecuritate, competiție geopolitică și de nevoia unor noi partneritate strategice flexibile. Vom analiza fundamentele istorice, structura organizațională, evoluțiile recente în cooperarea interstatală între membrii GUAM, precum și obstacolele care stau în fața unei revitalizării la o scară mai largă a formatului.
Istoricul și fundamentele organizației GUAM
Geneza și scopul inițial
Formatul GUAM (inițial GUUAM, după aderarea temporară a Uzbekistanului) a fost creat într-un context marcat de reașezări geopolitice în spațiul post-sovietic, în care o serie de state nou-independente căutau formule de cooperare regională care să le permită reducerea dependenței față de Federația Rusă și afirmarea unei politici externe autonome. Actul fondator al GUAM a fost adoptat la 10 octombrie 1997, la Strasbourg, în cadrul summitului Consiliului Europei, unde președinții Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului și Republicii Moldova au semnat un Comunicat Comun. În acesta, liderii au exprimat intenția de a dezvolta o cooperare cvadrilaterală orientată spre:
respectarea suveranităţii;
integritatea teritorială;
inviolabilitatea hotarelor statului;
democraţiei;
supremaţiei legii şi respectării drepturilor omului.
În același timp, putem afirma că inițiativa a fost percepută drept un răspuns la dominația exercitată de Moscova în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) și o alternativă pentru țările care aspirau și la o colaborare cu structurile euro-atlantice.
Un moment semnificativ în evoluția organizației a fost retragerea Uzbekistanului în anul 2005. Autoritățile de la Tașkent au argumentat că obiectivele inițiale ale organizației – precum soluționarea conflictelor înghețate sau perspectiva unor mecanisme de cooperare militară – au fost treptat înlocuite cu noi direcții care nu corespundeau intereselor naționale ale țării. Președintele Islam Karimov a subliniat atunci că poziția geografică a Uzbekistanului, situat la o distanță considerabilă de zona centrală de acțiune a GUAM, făcea dificilă o implicare activă și constantă în inițiativele organizației. Prin urmare, Tașkent a considerat mai oportun să își concentreze politica externă pe alte arii de cooperare regională, ceea ce a dus la diminuarea relevanței GUAM ca format extins în spațiul post-sovietic.
Instituționalizarea: nașterea ODDE – GUAM
Procesul de instituționalizare a cooperării GUAM s-a concretizat odată cu Summitul de la Kiev din 23 mai 2006, când a fost adoptat statutul de organizație internațională sub denumirea completă de Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE – GUAM). Acest pas a fost esențial pentru definirea unui cadru juridic mai solid și a unor mecanisme permanente de coordonare interguvernamentală.
Organizația este prezidată prin rotație, de obicei anual, de la un summit la altul. De exemplu, în 2017 președinția a fost deținută de Georgia, urmată în 2018 de Republica Moldova, iar în 2019 de Ucraina. Președinția are rolul de a defini priorități anuale și de a asigura continuitatea inițiativelor.
Obiectivele cooperării
GUAM s-a angajat de la început într-o cooperare multisectorială, cu accent pe consolidarea suveranității economice și securitare a statelor membre. Printre principalele obiective și direcții strategice se numără:
Consolidarea relațiilor comercial-economice, inclusiv prin dezvoltarea unei Zone GUAM de Liber Schimb;
Securitatea energetică, prin diversificarea surselor și rutelor de transport al resurselor;
Promovarea coridorului de transport GUAM, ca rută alternativă de tranzit între Asia și Europa;
Dezvoltarea infrastructurii regionale de transport și comunicații;
Soluționarea conflictelor înghețate din regiune: Transnistria (RM), Abhazia și Osetia de Sud (Georgia), Nagorno-Karabah (Azerbaidjan);
Lupta împotriva amenințărilor transnaționale, precum terorismul, crima organizată și traficul de droguri;
Promovarea turismului comun GUAM, prin inițiative de branding regional;
Intensificarea cooperării externe prin formatul GUAM+, în relație cu organizații internaționale și state partenere (ONU, UE, OSCE, Grupul de la Vișegrad, SUA, Japonia etc.).
Structura organizațională a ODDE – GUAM
Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE – GUAM) se bazează pe o structură instituțională pe mai multe niveluri. La baza funcționării organizației se află Consiliul GUAM, care reprezintă principala autoritate decizională și care își desfășoară activitatea în patru formate diferite: reuniunile șefilor de stat, întâlnirile miniștrilor afacerilor externe, sesiunile coordonatorilor naționali și lucrările reprezentanților permanenți. Aceste nivele acoperă întregul spectru al cooperării instituționale, de la orientările strategice asumate politic, până la gestionarea dosarelor tehnice și a proiectelor comune.
Secretariatul GUAM, cu sediul la Kiev, joacă un rol central în susținerea activității Consiliului. Acesta asigură continuitatea administrativă, coordonează activitatea grupurilor de lucru și menține legătura cu actorii externi și partenerii internaționali. Acreditat oficial în mai 2007, Secretariatul a devenit funcțional începând cu 1 iulie același an, când Ambasadorul Valeri Cecelașvili (Georgia) a preluat funcția de Secretar General, pentru un mandat de patru ani.
Dincolo de structura instituțională principală, GUAM beneficiază și de o serie de entități afiliate, care contribuie la lărgirea bazei de cooperare prin implicarea actorilor parlamentari, ai societății civile și ai mediului economic. Printre acestea se numără Adunarea Parlamentară GUAM, înființată în 2004, cu comitete specializate în domeniile politic, juridic, științific, educațional și economic. De asemenea, Forumul GUAM de Cooperare al Femeilor (2001), Forumul Tinerilor (2006), Fundația Internațională a Dezvoltării GUAM (2007) și Consiliul de Afaceri GUAM (2002) joacă un rol complementar în susținerea misiunii organizației și în stimularea dialogului pe paliere transversale. Aceste inițiative sunt completate de Forumul Economic GUAM, lansat în 2004, care oferea o platformă pentru interacțiunea dintre guverne și mediul de afaceri.
Cooperarea internațională
ODDE-GUAM a încercat pe parcursul existenței sale să își contruiască relații de cooperare cu actori internaționali relevanți, în special pentru a compensa lipsa unei influențe proprii semnificative în regiune. Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei sau ONU au fost printre organizațiile internaționale cu care GUAM a căutat să dezvolte forme de colaborare. Aceste interacțiuni s-au axat, în principal, pe teme legate de securitate, dezvoltare economică, combaterea criminalității organizate și sprijin pentru reforme democratice.
Totuși, multe dintre aceste relații au rămas la nivel declarativ sau de bune intenții, fără a produce rezultate concrete sau de durată. Sprijinul internațional pentru GUAM a fost adesea condiționat de inițiativa membrilor săi, care nu au reușit întotdeauna să mențină o linie unitară în dialogul extern. Astfel, în lipsa unei poziții comune, organizația a fost percepută mai degrabă ca un forum de discuții decât ca un actor regional cu greutate.
În primii ani de după instituționalizarea din 2006, ODDE-GUAM a dezvoltat contacte relativ active și cu unele state europene din Europa Centrală și de Est, în special Polonia și Republica Cehă. Acestea vedeau în GUAM un partener natural în promovarea democrației și securității în spațiul estic, fiind totodată interesate să împărtășească experiența lor de integrare euro-atlantică.
Unul dintre actorii internaționali cei mai activi până în anul 2019 a fost Japonia, care a susținut o serie de proiecte comune în cadrul unui dialog formalizat GUAM-Japonia. Organizația a încercat și să se apropie de alte grupuri regionale, precum Grupul de la Vișegrad sau țările baltice, mizând pe experiența lor în materie de integrare europeană.
Potențialul organizației: între așteptări și realitate
De la momentul fondării sale în 1997, GUAM a fost perceput ca o inițiativă regională, capabilă să ofere o alternativă de cooperare economică și politică în spațiul post-sovietic, fără dominația Federației Ruse. Prin valorile declarate – democrație, respectarea statului de drept, securitate energetică și soluționarea conflictelor înghețate – GUAM a creat imaginea unui parteneriat orientat spre Vest. Cu toate acestea, peste două decenii mai târziu, organizația nu și-a atins potențialul. Deși au existat momente de revitalizare (cum ar fi instituționalizarea din 2006), GUAM nu a reușit să devină un actor regional influent și nici un cadru solid de cooperare politică, economică sau de securitate.
Unul dintre principalele motive pentru care potențialul organizației nu a fost realizat la nivelul așteptat este lipsa unor viziunii strategice comune și interese geopolitice compatibile. Astfel, țările GUAM nu au avut tot timpul o politică externă unitară. Azerbaidjanul, deși inițial activ în cadrul formatului, și-a recalibrat politica externă într-o direcție mai echilibrată între Vest și Rusia, preferând să se concentreze pe proiectele energetice proprii și pe gestionarea conflictului din Nagorno-Karabah. În schimb, Georgia și Ucraina s-au angajat ferm pe calea integrării euro-atlantice, însă cu intensități variabile, în funcție de evoluțiile politice interne. La rândul său, Republica Moldova a oscilat între diverse orientări externe, în funcție de guvernările succesive, ceea ce a afectat participarea sa în inițiativele GUAM.
Mai mult, spre deosebire de alte organizații internaționale consacrate precum Uniunea Europeană sau chiar Comunitatea Statelor Independente, ODDE-GUAM a fost o inițiativa dependentă de voința liderilor de moment. Bugetul organizației este redus, Secretariatul de la Kiev are un rol tehnic și limitat, iar mecanismele de decizie sunt adesea lente și ineficiente. Astfel, fără un cadru financiar solid și o structura birocratică eficientă, statele membre nu au putut să implementeze în mod eficient proiectele ambițioase asumate în documentele fondatoare.
Chiar dacă au existat eforturi consistente de colaborare cu parteneri externi precum Uniunea Europeană, Japonia, SUA sau OSCE, organizația nu a reușit să se impună pe agenda internațională ca structură valoroasă. A lipsit și o strategie de comunicare și promovare a brandigului regional.
GUAM după 2022: între solidaritate simbolică și stagnare instituțională
Invazia militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, declanșată la 24 februarie 2022, a reprezentat un moment de cotitură pentru securitatea regională în spațiul post-sovietic și pentru toate statele membre ale GUAM. În ciuda potențialului de a deveni un cadru de acțiune coordonată între patru țări afectate direct sau indirect de presiunile geopolitice, GUAM nu a reușit să se impună ca un actor regional consolidat și unitar. Reacția organizației la evenimentele din Ucraina a fost una promptă, dar simbolică: secretarul general Altai Efendiev a transmis un apel emoționant, de la Kiev, în ziua de 26 februarie 2022, în care a condamnat ferm agresiunea Rusiei, a cerut sprijin internațional pentru Ucraina și a descris momentul ca fiind o confruntare între bine și rău, între libertate și opresiune. Această poziționare a fost, însă, preponderent individuală și declarativă, fără a fi urmată de inițiative concrete sau de o reevaluare funcțională a formatului GUAM. În anii 2022–2024, organizația a continuat să funcționeze la un nivel moderat de cooperare, limitat la întâlniri periodice ale miniștrilor de externe și reafirmări de principii generale privind suveranitatea, integritatea teritorială și democrația.
Analizând activitatea recentă a organizației pe baza informațiilor disponibile pe site-ul oficial al ODDE-GUAM, constatăm că în anul 2025 aceasta s-a limitat în mare parte la întâlniri desfășurate în format de videoconferință. Printre acestea se numără: a 17-a sesiune a Adunării Parlamentare GUAM, a 7-a reuniune comună a comitetelor Adunării Parlamentare GUAM, a 65-a reuniune a Consiliului coordonatorilor naționali, precum și a 38-a reuniune a Comitetului Director al Proiectului pentru Facilitarea Comerțului și Transportului GUAM. În plus, au avut loc mai multe ședințe ale grupurilor de lucru, axate pe teme precum: combaterea terorismului, statistica juridică, economie și comerț, coordonarea combaterii criminalității, transporturi și gestionarea situațiilor de urgență.
Această dinamică arată că, deși formatele de lucru și mecanismele instituționale continuă să existe, ele funcționează într-o manieră preponderent tehnică și formală, fără a fi însoțite de inițiative politice majore sau de proiecte regionale vizibile. Practic, GUAM pare să fi rămas într-o fază de auto-conservare birocratică, menținându-și structurile interne, dar fără a produce rezultate care să îi întărească profilul internațional sau să îi asigure relevanța în noul context geopolitic.
Mai mult, limitarea interacțiunilor la mediul online poate fi interpretată atât ca o consecință a constrângerilor practice, cât și ca un semn al scăderii importanței pe care statele membre o acordă formatului. În lipsa unor summituri fizice la nivel înalt sau a unor proiecte regionale ambițioase, GUAM riscă să fie perceput nu ca un instrument de cooperare strategică, ci doar ca o platformă de dialog simbolic între patru state confruntate cu propriile priorități naționale și provocări de securitate.
Posibilitatea reconfigurării GUAM
În pofida stagnării instituționale din ultimii ani, întrebarea centrală rămâne dacă GUAM mai poate juca un rol semnificativ în arhitectura de securitate și cooperare regională. Fiecare dintre statele membre se confruntă cu propriile provocări interne și externe, însă existența unui cadru de dialog care reunește patru state din spațiul ex-sovietic, cu orientări relativ convergente în politica externă și de securitate, rămâne un atu ce nu poate fi neglijat. În prezent, cu excepția Georgiei, care traversează o perioadă de incertitudine geopolitică și de ambiguitate în raport cu parcursul său euro-atlantic, ceilalți trei membri ai organizației manifestă o orientare mai clară spre Occident. Republica Moldova și Ucraina au adoptat o poziție ferm pro-occidentală, confirmată atât de cererile oficiale de aderare la Uniunea Europeană, cât și de reformele interne inițiate în ultimii ani. În același timp, Azerbaidjanul, deși tradițional adept al unei politici externe echilibrate între Rusia, Turcia și Occident, traversează în prezent o etapă de răcire a relațiilor cu Moscova și de apropiere treptată de partenerii occidentali. Semnarea recentului acord de pace cu Armenia, mediat de președintele american Donald Trump, poate fi interpretată ca o confirmare a acestei reorientări strategice. Astfel, chiar dacă GUAM nu dispune în acest moment de o infrastructură instituțională suficient de robustă, există premise politice pentru o reconfigurare a formatului. Convergența intereselor de securitate și aspirațiile europene ale unor membri pot deveni baza unui nou tip de cooperare, mai flexibil și adaptat noilor provocări regionale.
Posibili membri într-un nou format regional
În perspectiva unei eventuale consolidări a unui nou cadru de cooperare regională în spațiul extins al Mării Negre, fie pe bazele GUAM, fie ca structură independentă, se ridică întrebarea referitoare la cine ar putea deveni membri sau parteneri ai acestui format. Contextul geopolitic din ultimii ani arată că mai multe state din regiune au început să își redefinească orientările de politică externă, căutând ancorarea în structuri mai stabile și mai puțin dependente de Federația Rusă.
Armenia reprezintă cel mai probabil candidat pentru a se alătura unui asemenea cadru. Statul armean a început să demonstreze o reorientare vizibilă a direcției sale de politică externă spre Occident, în special după deteriorarea relațiilor cu Moscova. La 22 februarie 2024, premierul Nikol Pașinian a anunțat suspendarea participării Armeniei la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), invocând lipsa de sprijin real din partea acestei structuri și agravarea relațiilor cu Federația Rusă. Ulterior, la 18 septembrie 2024, Pașinian a mers mai departe, afirmând că „OTSC creează amenințări la adresa securității, existenței și suveranității Armeniei”. În 2025, Erevanul a refuzat să mai contribuie la bugetul organizației, confirmând ruptura față de alianța condusă de Moscova. În același timp, Adunarea Națională a Republicii Armenia a adoptat legea privind demararea procesului de aderare la Uniunea Europeană, marcând un pas istoric în direcția integrării europene. Toate aceste evoluții indică faptul că Armenia ar putea căuta formule alternative de cooperare regională, inclusiv printr-o eventuală participare într-un format reconfigurat GUAM sau într-o inițiativă regională nouă.
Cooperarea regională – o necesitate mai degrabă decât o opțiune
În noul context geopolitic, marcat de războiul dintre Federația Rusă și Ucraina, cooperarea regională apare ca o necesitate vitală, mai degrabă decât ca o opțiune facultativă. Statele din regiune se confruntă cu provocări de securitate fără precedent, fie că este vorba de cele direct afectate, precum Ucraina, fie de cele expuse consecințelor indirecte, așa cum este cazul Republicii Moldova, puternic influențată din punct de vedere economic, energetic și politic.
Într-un asemenea cadru instabil, consolidarea dialogului și aprofundarea mecanismelor de cooperare între statele din Europa de Est și Caucazul de Sud devin esențiale. Diversificarea canalelor de comunicare, schimbul constant de informații și dezvoltarea unor platforme comune de acțiune pot contribui la sporirea rezilienței statale și regionale. Mai mult, o astfel de cooperare poate funcționa ca un instrument complementar proceselor de integrare europeană și euroatlantică, facilitând o mai bună coordonare în domenii precum securitatea energetică, transporturile, economia digitală sau combaterea amenințărilor hibride.
Astfel, pentru statele din regiune, cooperarea regională nu ar trebui privită ca un exercițiu opțional sau conjunctural, ci ca un element indispensabil de supraviețuire și dezvoltare într-un mediu internațional profund volatil.
Concluzii
Privind retrospectiv, GUAM a reprezentat una dintre primele încercări ale unor state din spațiul CSI de a crea un cadru de cooperare regională independent de Federația Rusă. Deși promițătoare la început, organizația nu a reușit să-și atingă pe deplin obiectivele, în mare parte din cauza lipsei unei viziuni strategice comune, a resurselor limitate și a priorităților divergente ale statelor membre. GUAM a rămas, astfel, mai degrabă un forum de dialog decât un actor regional cu greutate. Totuși, noul context geopolitic creat de războiul din Ucraina și de reconfigurările din politica externă a statelor din regiune oferă o fereastră de oportunitate pentru reconsiderarea rolului și a formatului acestei cooperări. Chiar dacă organizația în forma sa actuală este slăbită și parțial marginalizată, premisele unei revitalizări sau ale unei reconfigurări instituționale există. În plus, nevoia de instrumente flexibile de cooperare regională este astăzi mai mare ca oricând. Problemele comune, precum securitatea energetică, infrastructura de transport, combaterea amenințărilor hibride sau rezolvarea conflictelor înghețate – nu pot fi abordate eficient doar prin eforturi naționale, ci necesită o coordonare transfrontalieră. Astfel, GUAM rămâne un caz interesant de studiu pentru relațiile internaționale: un proiect care nu și-a atins potențialul, dar care ar putea furniza lecții importante pentru viitoarele formate regionale. Într-o regiune marcată de incertitudine și instabilitate, cooperarea dintre statele care împărtășesc aceleași aspirații de securitate și dezvoltare nu mai este o simplă alegere, ci o condiție fundamentală pentru supraviețuire și progres.
În ultimul deceniu, votul din diaspora a fost de mai multe ori „factorul decisiv” care a înclinat balanța. În alegerile prezidențiale din 2016, cozile de la secțiile din străinătate au devenit știre în sine; atunci s-a conturat clar că opțiunile diasporei diferă semnificativ de electoratul din interior (pro-european în diaspora vs. mai echilibrat sau pro-estic intern). În 2020, acest clivaj s-a transformat în forță decisivă: în turul al doilea, diaspora a votat masiv, contribuind la victoria Maiei Sandu, cu o mobilizare record și procente covârșitoare în favoarea candidatei pro-UE. Datele publice au consemnat explicit ponderea neobișnuit de mare a votului din afara țării în rezultatul final. În 2021, la parlamentare, diaspora a menținut trendul: un sprijin substanțial pentru formațiunile de dreapta, contribuind la majoritatea PAS. Această dinamică s-a repetat și în ciclul electoral 2024 (prezidențiale și referendum) cu o prezență record de 329775 în turul al 2-lea. În paralel, dimensiunea diasporei a crescut continuu de la proclamarea independenței și până în prezent, iar în termeni electorali diaspora este o bază electorală capabilă să influențeze rezultatul alegerilor, în special în scrutinele unde competiția este una destul de strânsă.
Impactul politic al votului diasporei
Datele statistice publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) arată că diaspora moldovenească votează în mod preponderent partide și candidați pro-europeni. Spre exemplu, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2020, Maia Sandu a obținut aproximativ 93% din voturile exprimate în străinătate, în timp ce Igor Dodon a rămas cu doar aproximativ 6%. Fenomenul nu este singular: la alegerile parlamentare din 2021, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut în diaspora circa 86% din voturi, un scor covârșitor în raport cu alte formațiuni politice. La ultimele alegeri prezidențiale din 2024, Maia Sandu a obținut în turul 2 82,92% din voturile cetățenilor din afara hotarelor, în timp ce Alexandr Stoianoglo a obținut un rezultat de 17,08%. Dincolo de cifre, diaspora joacă și un rol simbolic. Pentru partidele pro-europene, diaspora reprezintă dovada că societatea moldovenească este conectată la Occident și dorește modernizare. De cealaltă parte, opoziția a manifestat deseori scepticism față de votul extern. Având în vedere aceste tendințe constante, este foarte probabil ca și la alegerile parlamentare din septembrie diaspora să ofere un sprijin covârșitor forțelor politice pro-europene. Astfel, votul diasporei ar putea constitui un factor decisiv în echilibrul electoral, consolidând poziția partidelor aflate pe direcția integrării europene. Un subiect recurent în spațiul public îl constituie legitimitatea votului diasporei, care continuă să genereze opinii divergente în societatea moldove. Pe de o parte, există voci care susțin că cetățenii care nu locuiesc în țară nu ar trebui să decidă asupra viitorului politic al celor rămași acasă, invocând faptul că nu resimt în mod direct consecințele deciziilor politice adoptate la Chișinău. Pe de altă parte, o altă parte a opiniei publice consideră că migrația masivă este rezultatul incapacității statului de a oferi oportunități economice și sociale, iar în aceste condiții, dreptul de vot al diasporei apare ca o formă minimă de compensație și de recunoaștere a rolului pe care cetățenii plecați îl au în societate.
Experiența altor state europene privind votul diasporei
Fenomenul votului diasporei nu este specific doar Republicii Moldova. Majoritatea statelor europene au trebuit să regândească modul în care cetățenii lor aflați în străinătate pot participa la viața politică națională. Abordările sunt diverse și reflectă, pe de o parte, dimensiunea și influența comunităților din diaspora, iar pe de altă parte, sensibilitățile politice interne. Fenomenul votului diasporei este abordat diferit de statele europene, în funcție de amploarea migrației și de sensibilitățile politice interne. Italia și Franța au dezvoltat modele avansate, prin care cetățenii din străinătate aleg proprii lor reprezentanți în Parlament – Italia prin circumscripția „Estero”, care trimite 12 deputați și 6 senatori, iar Franța prin 11 circumscripții electorale dedicate diasporei. Și în Republica Moldova, la unicul scrutin electoral desfășurat conform unui sistem mixt de vot în 2019, au fost create trei circumscripții dedicate cetățenilor din afara granițelor – una pentru cei aflați la vest de țară, una pentru est și o a treia pentru SUA și Canada. Alte state, precum România, au introdus votul prin corespondență și au mărit numărul secțiilor de votare după protestele masive din diaspora la alegerile prezidențiale din 2014, însă oferă o reprezentare parlamentare distinctă compusă din doar o circumscripție uninominală, care permite alegerea a 4 deputați și 2 senatori. Polonia menține un sistem mai restrictiv, limitând votul extern la secțiile din ambasade și consulate, fără mecanisme suplimentare. Există însă și state care nu permit votul diasporei, precum Irlanda, Malta sau Cipru, unde migrația nu are dimensiuni de masă și unde au fost invocate motive de securitate sau de tradiție constituțională.
Cadrul legal actual pentru votul în diaspora
Republica Moldova a trecut în 2022 la un nou Cod Electoral și mai recent a introdus reglementări suplimentare pentru a facilita votul în străinătate. Regulile standard prevăd organizarea de secții peste hotare (în misiuni diplomatice sau în locații convenite cu autoritățile statelor gazdă). Determinarea locațiilor secțiilor de votare în străinătate se face de către Comisia Electorală Centrală (CEC) pe baza unor criterii clare: nivelul participării alegătorilor în ultimele trei scrutine, numărul de înregistrări prealabile efectuate de cetățenii aflați peste hotare și datele statistice transmise de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene privind distribuția diasporei. În plus, alegătorii care au completat procedura de înregistrare prealabilă sunt notificați prin e-mail în legătură cu secțiile de votare la care vor putea să-și exercite dreptul de vot. În 2024 a fost adoptată și o lege privind votul prin corespondență, aplicată parțial și pilot în șase țări – SUA, Canada, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia – cu intenția declarată de a mări accesul fără a compromite integritatea procesului. Pentru scrutinul din 28 septembrie, votul prin corespondență se va extinde încă în 4 state: Coreea de Sud, Australia, Japonia și Noua Zeelandă.
Înregistrarea prealabilă a cetățenilor din diasporă
Un element important al cadrului electoral pentru diaspora îl constituie procedura de înregistrare prealabilă, menită să ajute autoritățile în dimensionarea și distribuirea secțiilor de votare peste hotare. Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, această etapă s-a desfășurat între 22 aprilie și 14 august, încheindu-se cu 45 de zile înaintea scrutinului. În această perioadă au fost depuse 16.149 de cereri din 58 de țări. Distribuția geografică a înregistrărilor prealabile din perioada 2018-2025 confirmă concentrarea tradițională a diasporei moldovenești în statele occidentale și în Federația Rusă. Cele mai mari comunități se regăsesc în Italia (23.186 de înregistrări), Rusia (26.070), Germania (15.324) și Marea Britanie (16.538), urmate de Franța (9.550) și România (7.421). Dintre acestea, Rusia se remarcă printr-o creștere de 13.040 de înregistrări noi doar în 2025, dublând astfel cifrele cumulate anterior, creștere care ridică semne de întrebare privind transparența și onestitea întregului proces. În schimb, în statele Uniunii Europene, dinamica este una constantă, dar mai moderată – de exemplu, Italia a înregistrat un plus de 484 de cereri, Germania 435, iar Marea Britanie 258. Totodată, se remarcă extinderea geografică a înregistrărilor, cu sute de localități acoperite: 1.107 în Italia, 1.028 în Germania și 630 în Statele Unite. Aceste date sugerează că diaspora nu este doar numeroasă, ci și extrem de dispersată, ceea ce complică sarcina autorităților electorale de a organiza logistic procesul de vot.
Câte secții de votare vor fi deschise în diasporă?
Numărul și amplasarea secțiilor de votare destinate cetățenilor moldoveni aflați peste hotare sunt reglementate printr-un set de criterii stabilite de legislație. Potrivit cadrului normativ, trei indicatori au aceeași pondere în procesul decizional: •Dinamica participării alegătorilor la ultimele trei scrutine, ceea ce permite observarea unor tipare de mobilizare și a stabilității comunităților. •Înregistrarea prealabilă a cetățenilor aflați peste hotare, care oferă o imagine mai actualizată asupra intenției de participare la vot. •Numărul și localizarea cetățenilor moldoveni conform datelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, indicator ce reflectă dimensiunea reală a comunităților din diasporă. În practică, secțiile de votare se deschid, de regulă, în incinta misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Totuși, legislația permite și constituirea unor secții în afara acestora, cu condiția obținerii acordului autorităților țării gazdă. Mai mult, legea prevede deschiderea obligatorie a unei secții de votare în orice localitate unde există cel puțin 500 de alegători înregistrați. Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Comisia Electorală Centrală a decis deschiderea a 301 secții de votare peste hotarele țării, dintre care 297 pentru votarea fizică și 4 secții speciale pentru primirea voturilor prin corespondență (în Washington, Ottawa, Stockholm și Tokyo). Cea mai mare concentrare de secții se regăsește în Italia, unde vor funcționa 75 de secții de votare, urmată de Germania cu 36 de secții, Franța cu 26, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu 24, România cu 23, respectiv Statele Unite ale Americii cu 22. În schimb, cea mai mare descreștere comparativ cu alegerile parlamentare precedente se înregistrează în Federația Rusă, unde vor fi deschise doar două secții de votare, față de 17 la scrutinul anterior.
Votul prin corespondență
Votul prin corespondență reprezintă o alternativă la votul tradițional în secțiile de votare, destinată cetățenilor Republicii Moldova aflați în afara țării, acesta realizându-se prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat. Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, această opțiune este disponibilă doar pentru cetățenii moldoveni cu drept de vot care, în perioada scrutinului, se vor afla în una dintre următoarele zece țări: Australia, Canada, Coreea de Sud, Finlanda, Islanda, Japonia, Norvegia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii și Suedia. Pentru a putea utiliza acest mecanism, alegătorii au fost obligați să se înregistreze prealabil pe o platformă oficială administrată de Comisia Electorală Centrală. Perioada de înregistrare s-a desfășurat între 3 iunie și 14 august 2025, iar persoanele care nu au respectat termenul nu mai pot vota prin corespondență la scrutinul din acest an. Procesul de votare prin corespondență începe imediat după ce alegătorul primește pachetul electoral, expediat cel târziu cu 20 de zile înaintea alegerilor, și se încheie odată cu recepționarea plicurilor de către organul electoral. Conform regulilor, acestea trebuie să ajungă la destinație până cel târziu la ora 18:00 (ora locală a țării-gazdă), în ziua de vineri premergătoare scrutinului. Pentru a garanta secretul și integritatea votului, alegătorii plasează buletinul completat într-un plic interior anonim, care este sigilat cu etichete de securitate. Acesta este introdus într-un al doilea plic exterior, destinat expediției către autoritatea electorală.
Cum explică CEC deschiderea a doar 2 secții de votare în Federația Rusă
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Comisia Electorală Centrală a decis deschiderea a doar două secții de votare pe teritoriul Federației Ruse, ambele în incinta Ambasadei Republicii Moldova la Moscova. În cadrul ședinței CEC, membrul Vadim Filipov a propus menținerea numărului de cinci secții, la fel ca în 2024 (Moscova – ambasadă, Moscova – secția consulară, Sankt Petersburg, Iaroslav și Surgut), însă propunerea nu a acumulat suficiente voturi. Argumentul major invocat de președinta CEC, Angela Caraman, dar și de Ministerul Afacerilor Externe, a fost legat de imposibilitatea asigurării securității procesului electoral și a membrilor birourilor electorale, în condițiile războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Un alt aspect invocat de Comisia Electorală Centrală în justificarea deciziei de reducere a numărului de secții de votare din Federația Rusă ține de caracterul controversat al solicitărilor de înregistrare prealabilă. Președinta CEC, Angelica Caraman, a remarcat că, spre deosebire de anii precedenți (2018–2023), când media cererilor pentru Rusia era de circa 6.000, în 2025 numărul acestora a crescut brusc la peste 13.000. Potrivit acesteia, analiza tehnică a aplicației a scos în evidență nereguli: „Analiza datelor din aplicație privind înregistrările pentru Federația Rusă, și mă refer aici la adresele de e-mail, la IP-urile de pe care au fost făcute aceste înregistrări, la fel ca în scrutinul din 2024, pune la îndoială faptul că majoritatea acestora au fost efectuate personal de către alegători și denotă o acțiune concertată pentru a duce în eroare autoritatea electorală și opinia publică cu privire la veridicitatea acestor înregistrări și numărul real de solicitări privind deschiderea secțiilor de votare în această țară”, a declarat Caraman. Președinta CEC a mai atras atenția asupra unor discrepanțe descoperite la scrutinul prezidențial precedent, când verificările post-electorale au arătat că o parte din cetățenii care s-au înregistrat pentru a vota în Federația Rusă au votat de fapt în Republica Moldova: „Am avut notificări de la cetățeni că atunci când au mers la secția de votare, nu s-au regăsit în lista electorală de bază și au trebuit să voteze pe lista suplimentară. (…) Când am verificat listele pentru înregistrare prealabilă pentru Federația Rusă, marea majoritate a acestor persoane se regăseau printre cei care s-au înregistrat acolo. Asta în condițiile în care unii dintre cetățeni au zis că în ultimii 12 ani nu au părăsit țara.” În completare, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a atras atenția asupra riscurilor de securitate legate de deschiderea secțiilor de votare în afara misiunilor diplomatice în state aflate în conflict militar: „Este aceeași abordare pe care am avut-o și la scrutinul precedent. E vorba de țări care se află în conflicte militare și război, iar în aceste condiții este dificil să punem la dispoziție funcționari electorali fără a-i supune riscului de a fi victime ale unui incident militar. La fel, este destul de complicat să transmitem echipamentele necesare pentru a asigura securitatea cibernetică.”
Perspective pentru votul diasporei
Cel mai probabil, la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, diaspora moldovenească își va menține tendința de a vota cu o majoritate solidă pentru partidele pro-europene. Chiar dacă în precampanie și campania electorală nu sunt realizate sondaje de opinie dedicate exclusiv diasporei, este aproape imposibil ca percepțiile acesteia să se schimbe radical într-un interval scurt. Diaspora rămâne conectată la realitățile și oportunitățile occidentale, iar opțiunile sale electorale reflectă, în mod constant, orientarea pro-europeană. În același timp, putem anticipa și perpetuarea tensiunilor interne legate de legitimitatea votului extern, cu o parte a actorilor politici care continuă să privească sceptic sau critic acest electorat. În ceea ce privește participarea, există premise pentru o prezență la vot relativ înaltă, posibil apropiată celei din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024. Aceasta ar putea fi favorizată de numărul mai mare de secții de votare deschise în străinătate, dar și de extinderea statelor în care va fi posibil votul prin corespondență, mecanism ce facilitează accesul cetățenilor aflați la distanțe mari de centrele de vot.
„O floare a răsărit între ziduri de beton. Sunteți pregătiți?” – acesta a fost primul mesaj postat de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, pe noua rețea de socializare Next Sosyal. Postarea, publicată luni, 19 august, a citat un poem al lui Erdem Bayazıt și a fost însoțită de hashtag-ul „Începem” și de simboluri patriotice: drapelul Turciei, planeta și o rachetă.”. Agenția Anadolu a relatat că miniștri și reprezentanți ai administrației s-au alăturat platformei imediat după postarea lui Erdoğan, transformând rețeaua într-un canal oficial de comunicare guvernamentală. Vicepreședintele Cevdet Yılmaz și miniștri precum Mahinur Özdemir Göktaş (Familie și Servicii Sociale), Vedat Işıkhan (Muncă și Securitate Socială), Murat Kurum (Mediu și Urbanism), Osman Aşkın Bak (Tineret și Sport) și alții și-au exprimat public sprijinul și au declarat că se alătură platformei cu misiunea de a promova tehnologiile locale și de a contribui la „digitalizarea națională”. Potrivit presei turce, această mobilizare are rolul de a conferi legitimitate proiectului și de a-l ancora în strategia mai amplă de „suveranitate digitală” a Turciei. Dezvoltată de Fundația T3, rețeaua Next Sosyal a înregistrat o creștere rapidă, depășind pragul de 1 milion de utilizatori în doar câteva săptămâni, și ocupând locul 1 în categoria „Social Networking” din App Store-ul turcesc. Platforma promite o experiență fără reclame, moderare bazată pe inteligență artificială și integrarea AI T3, dezvoltat de compania Baykar, responsabilă și pentru dronele militare turcești. Lansarea Next Sosyal nu este doar un „succes tehnologic”, ci și un pas strategic în cadrul narativei de „suveranitate digitală” promovate de Turcia. Aceasta urmărește controlul fluxului informațional, reducerea dependenței de platforme internaționale și consolidarea prezenței guvernamentale în mediul online. În ultimii ani, un discurs similar, dar mai radical a fost observat și în unele state autoritare sau cu tendințe autoriatre cum ar fi Federația Rusă, acolo unde noua aplicație de mesagerie Max, dezvoltată de compania VK, va fi preinstalată pe toate dispozitivele digitale noi vândute începând cu 1 septembrie 2025. Această măsură face parte dintr-o strategie a Moscovei de înlocuire a aplicațiilor de mesagerie străine. Totodată, în cazul Turciei, Next Sosyal poate fi interpretat ca un instrument de consolidare a influenței politice și de monitorizare a discursului public, în paralel cu obiectivele de securitate națională. Totuși, în pofida mobilizării oficiale, este puțin probabil ca o mare parte dintre cetățenii turci să renunțe la rețelele de socializare consacrate, atâta timp cât acestea rămân accesibile liber. Platforme precum Instagram, WhatsApp sau X continuă să domine viața digitală cotidiană, în special în rândul tinerilor, oferind atât o rețea globală de conexiuni, cât și un ecosistem tehnologic greu de înlocuit. Datele privind obiceiurile digitale ale turcilor evidențiază amploarea transformărilor tehnologice din societate. Conform raportului „Digital 2025 Türkiye”, prezentat de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Abdulkadir Uraloğlu, 96,9% dintre utilizatori accesează internetul prin dispozitive mobile, iar timpul mediu petrecut online este de 7 ore și 13 minute pe zi. În total, 92,1% din populația țării deține un telefon mobil, iar 77,3 milioane de cetățeni sunt utilizatori activi de internet. De asemenea, 73,1% din traficul online provine de pe smartphone-uri, confirmând faptul că telefonul mobil a devenit principalul instrument de comunicare și informare în Turcia.
