Gala premiilor EastSide Culture, inaugurate la Galați

, , ,
 
Gala premiilor EastSide Culture, un reper cultural pentru Galati

Gala premiilor EastSide Culture, un reper cultural pentru Galati

K.P.: Vă mulțumim pentru timpul acordat, va rog să ne spuneti cateva cuvinte despre proiectul Gala Premiilor EastSide Culture.
Emilian Tilibaşa: Eu vă mulţumesc şi mă bucur că începem prin a vorbi despre primul proiect al ONG-ului EastSide Culture, şi anume despre Gala Premiilor EastSide Culture. Acest eveniment va fi de fapt un concert de muzică clasică şi va fi susţinut în sala teatrului Nae Leonard din Galaţi, scopul concertului fiind unul caritabil, astfel încât din fondurile strânse să putem premia studenţii gălăţeni atât implicaţi în comunitate prin stagii de voluntariat, cât şi activi pe planul educaţiei. Ideea este aceea de a ne întâlni la începutul fiecărui an universitar, să putem asculta muzică clasică, să facem fericiţi câţiva studenţi, dar şi să promovăm tineri din diverse domenii artistice; în acest sens la concertul din acest an, de pe 17 noiembrie, vor fi promovaţi doi pictori tineri gălăţeni, iar lucrările lor vor putea fi admirate în foaierul teatrului, este vorba de Răzvan Brăduţ şi Gabriela Leu.

Organizatia EastSide Culture, pregatita de lansarea unor proiecte de anvergura

Organizatia EastSide Culture, pregatita de lansarea unor proiecte de anvergura

K.P.: Acesta este primul proiect major inițiat. Ne puteți spune câteva cuvinte despre organizația pe care o conduceți.
Emilian Tilibaşa: De fapt este primul proiect al acestei organizaţii, avem foarte puţin timp de când ne-am lansat, iar alături de mine în acest proiect este bunul meu prieten Cristian Obreja. Noi dorim ca prin intermediul organizaţiei EastSide Culture să aducem muzica de calitate în această parte a ţării, instrumentişti remarcabili şi orchestre recunoscute, astfel încât să putem crea o tradiţie a unor concerte despre care sper ca pe viitor să poarte marca EastSide Culture. Începem în Galaţi, dar pe viitor dorim să organizăm concerte şi festivaluri de muzică clasică şi în alte oraşe apropiate Galaţiului, un bun exemplu în acest sens îl constituie Brăila, care este doar la câţiva km distanţă.

K.P.: Ce proiecte viitoare mai aveti pregatite pentru perioada urmatoare?
Emilian Tilibaşa: Pentru începutul primăverii viitoare, dorim să aducem un violonist, al cărui nume încă nu îl pot face public, dar ce este sigur e faptul că de foarte mulţi ani nu a mai ajuns în faţa publicului gălăţean. Una dintre dorinţele noastre este aceea de a organiza un festival de muzică clasică, prin care să unim cultural Galaţiul de alte oraşe apropiate, dar pentru asta avem nevoie de un partener stabil care să susţină acest proiect.

Emilian Tilibasa, fondator al EastSide Culture, doctorand in istorie contemporana al Universitatii Dunarea de Jos

Emilian Tilibasa, fondator si presedinte al EastSide Culture, doctorand in istorie contemporana al Universitatii Dunarea de Jos

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *