Editorial: Tributul în viu turcesc, adio democrație moldovenească!

, , , , ,
 

Am asistat la finalul săptămânii la un episod mai puțin obișnuit la Chișinău. Deși obișnuiți cu mai orice în ultima vreme din R. Moldova, povestea expulzării profesorilor turci de la unul dintre cele mai bune licee din Moldova, pe motiv că ar fi teroriști, sună evident ridicol.

Nici măcar lacrimile de crocodil care ar fi trebuit să-l umanizeze pe președintele Dodon, după accidentul de mașină de duminică după ce fusese la slujbă, nu a avut prea mare efect.

Casa de producție „Kaneț Filma” de la Chișinău nu a mai avut același efect de „smoke and mirrors” și parca mai nimănui nu i-a păsat de accidentul lui Dodon. Chiar și după îndemnul de jale lansat tocmai de chipurile adversarul său politic, dar uman, președintele Parlamentului democrat Andrian Candu.

Ca prin minute, președintele a revenit marți perfect sănătos dintr-o mașină care a fost lovită lateral la peste 100 km/oră și care s-a răsturnat în șanț. Ori Mercedes-ul a fost pe post de transportor blindat, ori președintele e mai ceva ca Dolph Lundgren din „Soldat Universal”.

Asta dovedește că povestea cusută cu fir subțire nu a mișcat pe nimeni și că moldovenii încă resimt șocul că și ei ar putea fi luați de pe stradă, ca și profesorii turci, puși într-un avion și duși pe la vreun Guantanamo de prin lumea a treia.

Frica este cel mai serios sentiment care declașează automat instinctul de supraviețuire. Un sentiment care nu are nici cea mai mică legătură cu parcursul european, ci mai degrabă cu expulzările din Africa sau Kosovo tot de „teroriști literați”. În niciun caz cu „elevul model” al Parteneriatului Estic, așa cum era alintată R. Moldova acum câțiva ani, când UE credita în avans această clasă politică de la Chișinău.

Ceea ce s-a petrecut joia trecută la Chișinău a deschis un nou capitol în ceea ce privește deteriorarea standardelor democratice. Mai mult o lozincă idealistă deja, decât o stare de facto. În ciuda declarațiilor de iubire de Bruxelles, autoritățile de la vârf, atât unele cât și celelalte care se prefac certate la cârma țării, au ales să se închine Sultanului.

Au plătit tributul „în viu” pentru refacerea clădirii Palatului prezidențial, distrus la 7 aprilie 2009. Un simbol al despotismului, cu un aspect pătrățos de tip sovietic, distrus de tinerii setoși de democrație. Astăzi, Palatul lui Dodon stă să fie deschis cu surle și trâmbițe, în prezența Sultanului Erdogan, iar despotismul este pe cale să fie adoptat ca politică de stat.

Înafara unor privilegii acordate mai mult gratuit de către UE, nimic nu s-a schimbat în acest ultim deceniu de la „Revoluția Twitter” de la Chișinău, așa cum au numit-o atunci occidentalii. Deznădejdea și bezna încep să se lase din nou asupra Chișinăului care nu mai are nicio putere să se revolte.

Nimic parcă nu-i mai poate mobiliza pe oameni să-și ceară drepturile. Cei mai mulți sunt blazați și spera ca mâna lungă a stăpânirii să nu-i mai poată dibui în cotloanele în care se ascund de frică regimului pestriț. Unul care nu pare să mai aibă niciun Dumnezeu. Sau un Allah, după caz.

Ceea ce este suspect însă suspect este tăcerea autoritățile turce în privința profesorilor expulzați din Moldova. De obicei, presa de casă a lui Erdogan vuia de astfel de succese. Acum, niciun cuvânt, de parcă aceștia ar fi intrat în pământ.

Totul înainte ca Erdogan să tragă o fugă la Berlin pe 28-29 septembrie. Acolo, Sultanul ar trebui să discute cu omologii germani despre detenția mai multor oameni, inclusiv un jurnalist german.

Astfel că „tributul în viu” de la Chișinău ar putea fi una dintre micile monede de schimb pentru negocierea relansării relațiilor Berlin-Ankara, mai ales că cele două capitale încep să vadă tot mai tare un adversar în SUA.

Într-un astfel de scenariu, R. Moldova ar juca rolul de anexă furnizoare de pârghii de negociere în detrimentul celei mai puternice țări europene. Oare tributul în viu va mai ajuta R. Moldova să reintre în grațiile Bruxelles-ului, principalul donator democratic al Chișinăului sau se va întoarce macazul spre vremurile de dinainte de 1991?

După trecerea pe sub Poarta Brandenburg-ului, Sultanul va trece și pe sub Arcul de Triumf din centrul Chișinăului. Se va opri cu foarfecele numai în panglica Palatului lui Dodon Turcitul și în speranțele naive de democrație ale R. Moldova!

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *