Austria: este nevoie de o reacţie clară la agresiunea rusă. Platforma Viena, soluția cancelarului Kurz pentru conflictul din Donbass

, , , , , , , , ,
 
Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, si ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov, au relatie apropiata

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, si ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov, au relatie apropiata

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a denunţat ‘agresiunea rusă’ în estul separatist al Ucrainei, într-o declaraţie neobişnuit de puternică făcută în cadrul vizitei pe care o efectuează la Kiev, relatează mass-media din fosta republică sovietică, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Kurz a lansat un apel către Moscova să revină la masa negocierilor pentru a rezolva situaţia din Donbas, pe fondul controversatei vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin în Austria, când a dansat cu şefa diplomaţiei austriece Karin Kneissl, fiind invitat la nunta acesteia, la care a participat şi cancelarul Kurz.

Avertisment ori jocuri diplomatice

‘Nu vorbesc doar în calitate de cancelar (austriac), ci şi în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene: este nevoie de o reacţie clară la agresiunea rusă’, a afirmat Kurz într-o conferinţă de presă comună susţinută cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la Kiev, în care a evocat că, în luna iunie, UE a prelungit sancţiunile împotriva Rusiei.
‘Vreau să subliniez că suntem foarte preocupaţi de faptul că situaţia (din Donbas) rămâne dificilă, ca înainte’, a spus cancelarul austriac în finalul discuţiilor purtate la Kiev, potrivit comunicatului dat publicităţii de preşedinţia ucraineană.

Format depășit

În acelaşi timp, Sebastian Kurz a invitat Rusia să revină la ‘masa negocierilor’ în cadrul aşa-numitului ‘format Normandia’ (Ucraina, Germania, Franţa, Rusia). ‘Chiar dacă va fi un progres nesemnificativ, negocierile trebuie continuate, deoarece acesta este singurul format pe care îl avem deocamdată, reprezentând şi singura posibilitate de a negocia pentru ca, într-o bună zi, să ajungem la o soluţie paşnică”, a concluzionat Kurtz, citat de mass-media din Ucraina.
Demersurile cancelarului vin pe fondul speculațiilor din mass-media austriacă privind intențiile cancelarului Kurz de a propune unei noi formule de negocieri pentru rezolvarea conflictului separatist din Ucraina, sub genericul de Platforma Viena.

Nuntă cu năbădăi

Vizita cancelarului austriac survine într-un moment delicat al relaţiilor între Viena şi Kiev. Autorităţile ucrainene au fost scandalizate de recenta vizită în Austria a preşedintelui Vladimir Putin, care a asistat la 18 august la nunta şefei diplomaţiei austriece Karin Kneissl, cu care a şi dansat, aminteşte AFP.
Referitor la această vizită, care a provocat o polemică acerbă în Austria, Putin a spus că a fost o călătorie ‘strict privată’ la invitaţia ministrului de externe austriac. Şeful statului rus a plecat apoi la Berlin pentru negocieri cu cancelarul german Angela Merkel.
La rândul său, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat că ‘nunţile’ nu ajută la ‘oprirea agresorului rus’ în Ucraina, mulţumind Vienei pentru ‘sprijinul puternic’, conform mass-media franceze.

Federatia-Rusa-vrea-ridicarea-sanctiunilor-economice

Federatia-Rusa-vrea-ridicarea-sanctiunilor-economice

Dans catastrofal

Dansul de luna trecută al preşedintelui rus Vladimir Putin cu şefa diplomaţiei austriece Karin Kneissl la nunta acesteia este văzut ca „o catastrofă”, a declarat recent ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin, relatează mass-media austriacă. „Este o chestiune de încredere”, a spus Klimkin, care s-a întâlnit cu cancelarul austriac Sebastian Kurz marţi la Kiev, în comentarii difuzate de agenţia austriacă de presă APA. „Sebastian este un prieten al Ucrainei şi un diplomat inteligent. Am încredere în el”, a adăugat Klimkin.
Luna trecută, Putin a fost oaspete de onoare la nunta ministrului austriac de externe Karin Kneissl. Ei au fost filmaţi dansând în timpul festivităţilor desfăşurate într-un sat viticol din sud-estul Austriei.
Aproximativ 100 de invitaţi au fost la nuntă, inclusiv Kurz. Putin a adus cu el un cor tradiţional rusesc, a cărui prestaţie a fost cadoul său de nuntă.
Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia vecină s-au prăbuşit la un nivel istoric în ultimii ani de când Rusia a anexat de la Ucraina regiunea de sud Crimeea, ca răspuns la înlăturarea preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici în 2014, în favoarea unor legături mai strânse cu Uniunea Europeană.

Jocuri austriece

Deşi UE a impus sancţiuni împotriva Rusiei de la anexarea Crimeii, unele state membre, inclusiv Austria și Ungaria, au relaţii calde cu Moscova.
Austria deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, calitate în care oficialii austrieci au cerut de mai multe ori suspendarea sancțiunilor împotriva Moscovei, demersuri care au îngrijorat cancelariile europene. Existenta in Viena a unui puternic pol de interese ale Federatiei Ruse a fost semnalat, in mod repetat, de serviciile de informatii occidentale si austriece (N.G.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *