Uniunea Maghiara din Transilvania (EMSZ) va prezenta in cadrul Parlamentului de la Bucuresti un proiect de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc.
Deputatul UDMR Kulcsar-Terza Jozsef va avea un proiect legislativ, in calitate de co-initiator, care va fi sustinut de catre deputatul UDMR Zakarias Zoltan.
Sprijin de la Budapesta
Parlamentarii Uniunii Maghiare din Transilvania au vorbit despre acest subiect la reuniunea Grupului de lucru regional pentru autoguvernare al Forumului reprezentantilor maghiari din bazinul carpatic in Parlamentul maghiar de la Budapesta.
Conform sursei citate, deputatul Zoltan Zakarias a precizat la o reuniune a grupului de lucru regional a Forumului Reprezentantilor Maghiari din Bazinul Carpatic, ca scopul legii ar trebui sa fie institutionalizarea autonomiei culturale si ca partidele politice ar trebui sa o rezolve in timpul verii cu organizatiile guvernamentale care s-au ocupat deja pe larg de aceasta problema.
Jozsef Kulcsar-Terza, impreuna cu Jozsef Kulcsar-Terza, au depus un proiect de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc si in luna aprilie 2020, initiativa fiind adoptata tacit de Camera Deputatilor si apoi respinsa de Senat. Proiecte de lege cu acelasi obiect au mai fost depuse de-a lungul anilor in diferite legislaturi ale Parlamentului si respinse.
Asigurări pentru români
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, pe 13 ianuarie, ca nicio forma de autonomie nu lezeaza unitatea statului roman si integritatea teritoriala.
„Noi am spus de fiecare data si sunt de acord cu dumneavoastra ca trebuie o abordare extrem de echilibrata si cu argumente si de fiecare data trebuie sa spui ca nici autonomia locala, nici autonomia regionala, nicio forma de autonomie nu lezeaza unitatea statului roman si integritatea teritoriala. Astea sunt lucrurile care trebuie precizate de fiecare data si eu incerc cand discutam serios si cu argumente despre orice forma de subsidiaritate sau de autonomie sa incep cu aceasta fraza: nu lezeaza integritatea teritoriala si unitatea nationala”, a spus Kelemen Hunor, intr-o emisiune difuzata de Antena 3.
Identitate regională
El a adaugat ca autonomia nu inseamna secesionism, ci subsidiaritate si aducerea deciziilor la nivelul comunitatii.
„Da, exista aceasta sensibilitate, zic eu absolut fara nicio baza, dar o inteleg, da, fiindca oamenii au impresia ca autonomie inseamna secesionism. Nu inseamna secesionism. Universitatile sunt autonome, sunt regii autonome, nu exista secesionism. Autonomie inseamna ca tu decizi despre viata ta. In ceea ce priveste aceasta idee a subsidiaritatii, e valabila pentru fiecare comunitate locala, nu e valabila doar pentru Secuime, nu e valabila doar pentru o anumita parte a tarii. Da, acolo unde traiesc maghiari sau alte comunitati etnice, intervine o alta chestiune: competenta lingvistica, asta este ceva in plus fata de Oltenia, fata de Moldova, fata de Muntenia: o competenta lingvistica in relatia cu autoritatile, dincolo de scoala, dincolo de institutiile culturale. Dar, in rest, lucrurile ar trebui sa mearga paralel: decizii lasate in mana comunitatilor locale, in cele mai multe domenii, cu mici exceptii, asta am spus de fiecare data. Fiindca relatiile externe, Justitia, Apararea, Ordinea Publica de fiecare data trebuie sa ramana la nivelul autoritatii centrale. Despre acest lucru vorbim”, a explicat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR mai afirmat ca si Secuimea face parte din Romania, ca si Tara Motilor, Dobrogea sau alte regiuni,iar in tara noastra exista mai multe identitati regionale. (K.P.)
0 Comentarii