Ucraina voteaza in alegeri regionale

, , ,
 

ukraine-elections-generic

Cetatenii ucraineni sunt invitati, duminica, la vot pentru a-si alege reprezentantii in cadrul alegerilor locale si regionale, scrutin ce este categorisit de catre analisti drept un test pentru perioada de aproape un an de zile de cand se afla la conducerea acestei tari, presedintele prorus, Viktor Ianukovici. Sectiile de vot s-au deschis la ora locala si a Romaniei 8.00 si se vor inchide la ora 22.00, timp in care 36 de milioane de alegatori sunt asteptati. Pe unele dintre buletinele de vot, care depasesc o jumatate de metru lungime, figureaza pana la 50 de partide si candidati. Astfel, Partidul Regiunilor a lui Viktor Iuscenko, care nu detine majoritatea absoluta in Parlament, va incerca sa isi consolideze pozitiile in tara, aceste alegeri fiind considerate totodata un preambul inaintea scrutinului parlamentar care va urma.

Boicot al lui Timosenko

Ex-premierul ucrainean Iulia Timosenko, in prezent lider al opozitiei, nu va vota in alegerile locale care au loc duminica in Ucraina, a anuntat purtatoarea de cuvant a acesteia, Marina Soroka, citata de RIA Novosti. “Fiind bolnava, Iulia Timosenko nu va putea sa mearga in orasul sau natal, Dniepropetrovsk (estul tarii – n.red.) pentru a vota”, a declarat ea. Timosenko s-a simtit rau joi, dupa o vizita la Vinita (198 de kilometri sud-vest de Kiev – n.red.) si a fost nevoita sa isi amane o deplasare la Lvov, a adaugat purtatoarea de cuvant. Circa 2.500 de observatori independenti monitorizeaza scrutinul, dar s-au inregistrat deja o serie de incidente.

Ianukovici a uitat de romani

Liderul romanilor din Ucraina si presedintele “Comunitatii Romanesti din Ucraina”, Ion Popescu, a declarat pentru Timoc Press ca romanii ar putea avea doi reprezentanti in Rada Regionala. Reamintim ca, in pragul alegerilor prezidentiale de inceputul acestui an, a fost semnat un acord intre Partidul Regiunilor si romanii din Ucraina ce garanta mai multe drepturi pentru minoritatile de pe teritoriul ucrainean. Acordul prevedea, in special, ca romana sa primeasca statutul de limba regionala oficiala in zonele locuite in majoritate de romani si sa fie anulate prevederile Ministerului Invatamantului de la Kiev, prin care se prevedea modificarea programelor scolare, astfel incat, din 2010, predarea materiilor sa se faca exclusiv in limba ucraineana. Desi a trecut aproape un an, nimic din cele promise nu s-au schimbat. Cu toate acestea, Popescu vede relatia cu Partidul Regiunilor ca una fireasca. “Practic Partidul Regiunilor cu care Comunitatea noastra a semnat contract si-a indeplinit obligatiunile in etapa actuala. Adica ni s-au dat locuri pe liste, pentru doi romani, in Rada Regionala, in regiunea Transcarpatia, vom vedea cate procente vor fi. Procentele se iau pe iau pe intreaga zona, nu doar pe zona romaneasca. Dar avem sanse sa avem doi deputati si domnul Botos si domnul Bococi. Dar totul depinde de numarul de voturi si nu numai a romanilor. Asta este”, a spus Popescu. Comunitatea romanilor din Ucraina se concentreaza cu precadere in trei zone: Transcarpatia, nordul Bucovinei si sudul Basarabiei. Potrivit Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti, comunitatea romaneasca din Ucraina numara peste 400 de mii de persoane.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *