Ucraina vede solutionarea conflictului transnistrean prin pastrarea integritatii RM

, , , ,
 

Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Teofil Bauer, a declarat miercuri in cadrul unui interviu pentru HotNews ca solutionarea dosarului transnistrean se poate face doar prin pastrarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova si prin respectarea normelor dreptului international. “Pentru noi este important ca solutionarea acestei probleme sa se faca in baza normelor si legislatiei internationale in acest domeniu cu conditia pastrarii integritatii teritoriale a Moldovei si a frontierelor care sunt consfintite prin acordurile internationale in vigoare si, ce este esential, sa fie pastrata pacea in aceasta zona a Europei”, a raspuns ambasadorul ucrainean, intrebat cum vede Ucraina rezolvarea conflictului din Transnistria. Negocierile “5+2” ( (Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina si OSCE, alaturi de Uniunea Europeana si Statele Unite), care au fost suspendate timp de sase ani, au fost reluate in noiembrie 2011. In vara lui 2012, purtatorul de cuvant al MAE ucrainean declara ca in acest dosar exista progrese vizibile. “Ceea ce am facut de la inceputul acestui an, demonstreaza ca ne apropiem de solutionarea conflictului transnistrean. Avem stabilit un dialog cu noua administratie de la Tiraspol si cu Chisinau. Acest lucru se datoreaza, in mare parte Ucrainei”, declara ministrului ucrainean de Externe, Oleg Volosin. “Consideram ca diferendul transnistrean este unul din cu cele mai mari sanse de a fi solutionat”, a subliniat oficialul de la Kiev. Anterior, Ucraina si-a reiterat pozitia privind solutionarea problemei transnistrene cu conditia sa fie respectate principiile integritatii teritoriale a Republicii Moldova, ceea ce ar inseamna ca regiunea din estul tarii sa revina sub controlul Chisinaului. La finele lunii septembrie a anului trecut, Marian Lupu, pe atunci presedinte interimar, a indemnat Ucraina sa contribuie in continuare la solutionarea conflictului transnistrean.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *