Timoșenko, diagnostic de COVID-19

, ,
 
Iulia Timoșenko, sun amenințarea COVID-19

Iulia Timoșenko, sub amenințarea COVID-19

Iulia Timoşenko, fost premier al Ucrainei, este în stare gravă, fiind internată în weekend, cu diagnostic de COVID-19, relatează mass-media de la Kiev, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Este la terapie intensivă, ventilată artificial, iar doctorii nu reușesc să-i scadă temperatura sub 39 de grade Celsius.

Presa ucraineană scrie că fiica și ginerele Iuliei Timoşenko s-ar fi îmbolnăvit și ei, împreună cu mai mulți apropiați și deputați ai partidului din Rada Supremă de la Kiev.

În vârstă de 59 de ani, Iulia Timoşenko a fost unul dintre liderii Revoluţiei Portocalii din 2004, când pro-occidentalul Viktor Iuşcenko a fost confirmat preşedinte după ce o instanţă a stabilit că alegerile au fost falsificate în favoarea adversarului său pro-Moscova, Viktor Ianukovici.

Timoșenko a fost de două ori premier în timpul preşedinţiei lui Iuşcenko, înainte ca cei doi să îşi despartă drumurile după ani de dispute politice.

Timoşenko a candidat la preşedinţie în 2010, dar a pierdut în faţa lui Viktor Ianukovici, sprijinit de Rusia.

În 2011 a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţie pe care a negat-o şi despre care a spus că a fost motivată politic. Ea a fost eliberată din închisoare la începutul lui 2014 după ce Ianukovici a fost înlăturat de la putere în urma unei revolte populare ce a îndepărtat Ucraina de Rusia şi a apropiat-o de Uniunea Europeană şi SUA, dar a dus, totodată, la anexarea Crimeei de către Rusia.

În 2014, cea supranumită „Doamna de fier a Ucrainei” a candidat din nou la președinția Ucrainei, dar a pierdut în favoarea fostului președinte Petro Poroșenko. (N.G.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *