Cererile lui Mladic respinse de TPI

Cererile lui Mladic respinse de TPI

ratko-mladiciJudecătorii Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie au respins joi cererea acuzării ca fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, să fie judecat în două procese separate, informează agenţiile de presă internaţionale. „Camera respinge cererea acuzării vizând disjungerea celui de-al doilea act de acuzare modificat”, a anunţat TPI. Judecătorii au apreciat că desfăşurarea a două procese „l-ar putea prejudicia pe acuzat, ar face procesul mai dificil de gestionat, mai puţin eficient şi inutil de împovărător pentru martori”. Procurorul TPI Serge Brammertz ceruse la 16 august instanţei de la Haga să autorizeze scindarea actului de acuzare, ceea ce ar fi condus la două procese. Primul ar fi urmat să se refere numai la masacrul de la Srebrenica, din iulie 1995, iar cel de-al doilea să vizeze „toate celelalte crime” de care este acuzat Mladici, după cum a explicat în acel moment Ljiljana Pitesa, asistent la biroul procurorului TPI. Acesta a invocat „necesitatea justiţiei pentru victime” şi de „a prevedea că sănătatea fostului general s-ar putea deteriora”. Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, a fost spitalizat din cauza unei penumonii, a declarat marţi avocatul său, Milos Saljic, citat de AFP. ‘Am fost informaţi că (Ratko Mladic) a fost diagnosticat cu penumonie şi a fost spitalizat’, a declarat telefonic Milos Saljic. Avocatul a adăugat că Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) nu l-a informat în ce spital a fost internat Mladic. ‘Sperăm să primim mai multe informaţii în cursul dimineţii’, a spus el. Ratko Mladic, în vârstă de 69 de ani, a declarat săptămâna trecută, în cadrul unei audieri de pregătire a procesului său de la Haga, că suferă de calculi renali şi a cerut să fie examinat de medici sârbi. Ratko Mladic (69 de an) este acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în timpul războiului din Bosnia (1992-1995). El a fost arestat la 26 mai în Serbia, după 16 ani de căutări, şi transferat cinci zile mai târziu în închisoarea TPI de la Haga.

Share our work
Mladici continua razboiul juridic cu TPI

Mladici continua razboiul juridic cu TPI

Masacrul de la Srebrenica, unul din misterele razboaielor iugoslave

Masacrul de la Srebrenica, unul din misterele nerezolvate ale razboaielor iugoslave

Avocaţii lui Ratko Mladici, inculpat de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, vor cere procuraturii TPI numele tuturor victimelor masacrului de la Srebreniţa, relatează mass-media sarba, preluata de presa de la Bucuresti. Totodată, consilierii jurdici ai fostului lider militar al sârbilor din Bosnia vor ca procurorii să detalieze acuzaţiile din actul de inculpare, potrivit cărora a fost comis un genocid împotriva a peste 7.000 de musulmani la Srebreniţa. „În obiecţiile noastre faţă de actul de acuzare vom cere numele tuturor victimelor, cine au fost acele persoane şi de unde erau, pentru că acestea sunt nişte informaţii care sunt ţinute ascunse. Vom solicita, de asemenea, analize ADN asupra tuturor cadavrelor exhumate”, a declarat avocatul Branko Lukici pentru cotidianul Politika. El a spus că apărarea „are informaţia că rapoartele de autopsie au fost falsificate, lucru pe care l-a recunoscut un doctor din California, care a lucrat la ele” şi a apreciat că „actul de acuzare este vag dacă nu conţine numele tuturor victimelor”. Totodata, Branko Lukici a mai subliniat că avocaţii apărării au mai cerut aceste informaţii în cadrul procesului foştilor generali bosniaci Ljubisa Beara şi Vujadin Popovici, dar că cererea nu a fost niciodată luată în considerare. Aceeaşi cerere a fost formulată şi în cazul împotriva lui Radovan Karadzici şi se aşteaptă hotărârea Curţii.

Aparare mass-media

Între timp, TPI a cerut o copie a unui interviu pe care Mladici l-a acordat postului rus Russia Today la 13 august 1995, difuzat recent. Mladici declara în acest interviu că evenimentele tragice de la Srebreniţa au fost un răspuns la acţiunile ONU în enclavă. În interviu, Mladici acuza ONU că în loc să dezarmeze „formaţiunile musulmane” din Srebreniţa, potrivit unui „acord din aprilie sau mai 1993”, a transformat zona în „bază pentru terorişti şi fundamentalişti” din care erau lansate atacuri asupra oraşelor sârbe. El mai acuza Iranul că a trimis oameni care să se alăture forţelor musulmane bosniace, iar trupele ONU de menţinere a păcii că „uneori utilizau elicoptere pentru transportul de arme şi alte echipamente din Iran”.

Share our work