R Moldova si UE au semnat acordul cu privire la Spatiul Aerian Comun

R Moldova si UE au semnat acordul cu privire la Spatiul Aerian Comun

Două acorduri importante ce vizează cooperarea R Moldova-UE au fost semnate marţi la Bruxelles. Este vorba despre Acordul privind Spaţiul Aerian Comun între Uniunea Europeană şi statele sale membre şi Republica Moldova şi Acordul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare.
La ceremonia de semnare a Acordurilor au participat: vicepreşedintele Comisiei Europene, Siim Kallas, Comisar european pentru mobilitate şi transport, Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş şi ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Villy Sovndal. Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că semnarea acordurilor respective marchează finalizarea a două importante procese de negociere pentru Republica Moldova, care semnifică începutul cooperării bilaterale cu UE în două domenii importante. „Ne bucurăm de semnarea ambelor acorduri şi le mulţumim partenerilor noştri europeni, care, deşi de cealaltă parte a mesei de negocieri, ne-au fost alături în promovarea obiectivelor ambiţioase consacrate prin textele acestora Acorduri”, a spus Filat.

Importanţa parteneriatului dintre R Moldova şi UE

Villy Sovndal a menţionat importanţa parteneriatului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi a precizat că semnarea Acordurilor în cauză reprezintă continuarea cooperării în toate domeniile. Totodată, oficialul a apreciat eforturile autorităţilor Republicii Moldova în vederea avansării în dialogul moldo-comunitar, exprimându-şi convingerea că cele două Acorduri semnate marţi vor aduce beneficii cetăţenilor Republicii Moldova şi vor impulsiona relaţiile bilaterale în domeniile vizate. Ministrul danez de externe a apreciat înalt rezultatele obţinute de autorităţile de la Chişinău în procesul de integrare europeană şi l-a felicitat pe Prim-ministrul Vlad Filat pentru modul în care Republica Moldova îşi îndeplineşte angajamentele asumate.
La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Siim Kallas, a menţionat că aderarea Republicii Moldova la spaţiul aerian comun al UE va aduce beneficii substanţiale atât pasagerilor care circulă cu transportul aerian, cât şi mediului de afaceri, precum şi va contribui la dezvoltarea domeniului transportului aerian. „Aderarea Republicii Moldova la acest Acord înseamnă şi sporirea securităţii zborurilor şi a calităţii de deservire în acest domeniu, dat fiind că presupune alinierea la standardele europene în acest sens”, a spus vicepreşedintele Comisiei Europene.
Dacian Cioloş s-a referit în special la cel de-al doilea acord semnat – Acordul cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare dintre RM şi UE. În calitatea sa de Comisar European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş a menţionat că acest acord creează noi oportunităţi pentru Republica Moldova pentru dezvoltarea domeniului agriculturii, dar şi are o mare importanţă în procesul de negociere a Acordului de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între RM-UE, domeniul agriculturii având o parte substanţială în procesul de negocieri.

Share our work
R. Moldova vrea sa scape de aeronavele sovietice

R. Moldova vrea sa scape de aeronavele sovietice

Elicoptere moldovenesti in AfganistanCompaniile moldoveneşti care operează pe piaţa aeriană vor fi obligate să renunţe la aeronavele învechite de producţie sovietică pînă la 1 ianuarie 2017 – în cazul avioanelor şi pînă la 31 decembrie 2022 – în cazul elicopterelor. Anunţul a fost făcut joi, la o şedinţă, de Victor Bodiu, Secretar General al Guvernului, în contextul parafării, la 26 octombrie, a Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Potrivit lui Anatol Şalaru, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, aderarea R. Moldova la Spaţiul comun european va crea concurenţă pe piaţă, astfel încît companiile aeriene trebuie să conştientizeze că în privinţa securităţii pasagerilor nu există cîmp de negociere, viaţa oamenilor fiind în prim plan. În opinia lui Şalaru, acest termen ar trebui redus în jumătate pentru a accelera modificările legislative pe care trebuie să le opereze în acest sens R. Moldova, transmite Moldpres. În context, Prim-ministrul Vlad Filat a specificat că navele de tip sovietic reprezintă transport cu destinaţie marfară şi sînt antrenate, în mare parte, în operaţiuni umanitare, astfel încît aceste restricţii nu vor avea un impact negativ asupra companiilor aeriene autohtone. „Termenul de tranziţie oferit le va da posibilitate operatorilor de pe piaţa aeriană să se conformeze, iar organele abilitate urmează să verifice respectarea condiţiilor impuse de UE. După parafarea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun, urmează ca statele-membre ale Uniunii Europene să accepte semnarea acestui document la nivel intern, în termen de aproximativ 3-4 luni, ulterior urmînd să fie aprobată decizia Consiliului UE privind semnarea şi aplicarea Acordului. Estimativ, procedurile în cauză vor fi finalizate către lunile februarie-martie 2012.

Share our work
R. Moldova, mai aproape de UE. Filat la Parteneriatul Estic

R. Moldova, mai aproape de UE. Filat la Parteneriatul Estic

Moldova-UE-steaguriPrim-ministrul Vlad Filat a primit invitaţia de a participa la Summit-ul Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la Varşovia, Polonia, în perioada 29-30 septembrie. De asemenea, până la 26 august, va fi prezentat Planul de acţiuni pentru implementarea Acordului UE-R.Moldova privind spaţiul aerian comun. Invitaţia a fost adresată de către Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi Donald Tusk, Prim-ministru al Republicii Polonia, ţară ce deţine Preşedinţia Uniunii Europene şi care va găzdui acest eveniment. Summit-ul Parteneriatului Estic va fi prezidat de către Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. „Summit-ul de la Varşovia va fi o oportunitate de a demonstra angajamentul nostru faţă de Parteneriatul Estic, dar şi o posibilitate de a evalua eforturile noastre în implementarea eficientă a Parteneriatului. De asemenea, acest Summit ne va permite să dezbatem viitorul Parteneriatului Estic ca o politică ambiţioasă a Uniunii Europene şi a partenerilor săi europeni, inclusiv prin prisma dezvoltării ulterioare şi a iniţiativelor comune pe dimensiunile bilaterale şi multilaterale”, se arată în textul invitaţiei semnate de Herman Van Rompuy şi Donald Tusk. La eveniment vor participa şefi de state şi guverne din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi din cele şase state ale Parteneriatului Estic, dar şi Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile, mediului de afaceri. De asemenea, în cadrul Summit-ului vor avea loc două evenimente importante – o conferinţă a Parteneriatului Estic privind societatea civilă, care se va desfăşura la Varşovia, şi primul Business Forum al Parteneriatului Estic ce va avea loc la Sopot.

Spaţiul aerian comun

Până la 26 august 2011, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va prezenta Planul de acţiuni pentru implementarea Acordului dintre Uniunea Europeană şi R. Moldova privind spaţiul aerian comun, precum şi informaţia cu referire la procedurile de aprobare şi realizare a Planului în cauză. Această prevedere se conţine în ordinul cu privire la constituirea grupului de lucru pentru elaborarea şi promovarea aprobării unui plan de acţiuni pentru implementarea acordului moldo-comunitar nominalizat, care a fost semnat, ieri, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru. Conform ordinului respectiv, preşedinte al grupului de lucru nou-format a fost desemnat Boris Gherasim, viceministru al Transporturilor, iar printre membrii acestui grup se numără Valentin Dogotari, şef al Direcţiei transport aerian şi Marcelina Moraru, şef al Direcţiei relaţii internaţionale şi integrare europeană din cadrul aceluiaşi minister, precum şi reprezentanţi ai conducerii companiilor „ASAC” şi „Moldatsa”. Pe 27-28 iulie, la Chişinău, a avut loc prima rundă de negocieri cu Uniunea Europeană privind aderarea Republicii Moldova la Spaţiul european comun de aviaţie. De aderarea la Spaţiul comun de aviaţie al UE vor beneficia toate companiile aeriene din R. Moldova şi se vor deschide noi oportunităţi pentru dezvoltarea aeroporturilor din Chişinău, Bălţi, Mărculeşti şi Cahul.

Share our work
Negocieri asupra Acordului privind Spatiul Aerian Comun R.Moldova-UE

Negocieri asupra Acordului privind Spatiul Aerian Comun R.Moldova-UE

Moldova-UE-steaguriSecretarul General al Guvernului RM, Victor Bodiu a prezidat joi şedinţa grupului de negocieri asupra Acordului privind Spaţiul Aerian Comun UE-Moldova. În cadrul şedinţei, Victor Bodiu, negociator-şef din partea Republicii Moldova a menţionat că omologul său european, Klaus Geil a transmis deja un proiect de acord, iar în următoarele zile acesta va fi publicat pe portalul www.particip.gov.md şi va fi prezentat pentru consultări tuturor instituţiilor care sînt vizate, dar şi reprezentanţilor societăţii civile. „Comisia Europeană a propus negocierea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun după modelul Georgiei, deoarece acesta presupune o procedură mai rapidă de implementare, în comparaţie cu modelul Acordului Multilateral privind Spaţiul Aerian Comun European, care impune o serie de precondiţii ce urmează a fi realizate pînă la implementarea lui”, a spus Victor Bodiu. Secretarul General al Guvernului a remarcat că viitorul Acord privind Spaţiul Aerian Comun UE-RM va menţine statutul independent al Autorităţii Aeronautice Civile din RM, eliminînd astfel o serie de riscuri semnalate de ASAC, privind posibile „stopări nemotivate la sol ” ale operatorilor naţionali. De asemenea, Acordul va oferi cîmp de manevră pentru utilizarea, cu limitare geografică, a flotei de tip sovietic. Scopul principal constă în reducerea costurilor pentru pasageri şi majorarea numărului acestora. „Obiectivul grupului nostru de negocieri este de a semna cu UE un Acord privind Spaţiul Aerian Comun, care să asigure atingerea obiectivelor de guvernare în partea ce ţine de transportul aerian, dar în acelaşi timp să identifice soluţii constructive şi să respecte interesele tuturor membrilor din domeniul transportului aerian din Republica Moldova”, a spus Victor Bodiu. Secretarul General al Guvernului a menţionat că negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene urmează să aibă loc în trei runde. Prima întîlnire va avea loc în perioada 27-28 iulie 2011 la Chişinău, următoarele fiind programate pentru lunile septembrie şi noiembrie ale anului curent.

Share our work
Efectul UE. Aeroportul din Balti va fi renovat

Efectul UE. Aeroportul din Balti va fi renovat

air moldovaLa Aeroportul Internaţional din Bălţi vor fi efectuate lucrări de întreţinere a pistei de decolare-aterizare pentru asigurarea funcţionalităţii acestuia. De menţionat că, la mijlocul lunii iunie, s-a desfăşurat Reuniunea Consiliului European pentru Transporturi în cadrul căreia a fost adoptat mandatul de negociere cu Republica Moldova a Acordului privind dezvoltarea Spaţiului Aerian Comun. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) a convocat într-o şedinţă autorităţile competente din domeniul aviaţiei şi reprezentanţii Aeroportului Internaţional din Bălţi în cadrul căreia s-a discutat despre efectuarea unor lucrări de întreţinere a pistei de decolare pentru asigurarea funcţionalităţii acestuia. Prezenţi la şedinţă, Boris Gherasim, viceministrul transporturilor şi Valentin Dogotari şeful serviciului transport aerian MTID, au solicitat elaborarea unui proiect în acest sens, pentru schimbarea sistemului iluminator şi cel meteo precum şi instalarea altor utilaje tehnice necesare pentru întreţinerea generală a aeroportului. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor în calitate de fondator al Aeroportului Internaţional din Bălţi, urmează să identifice surse de finanţare necesare pentru demararea acestor lucrări. În prezent, Aeroportul Internaţional din Bălţi este utilizat ca şi rezervă pentru alte aeroporturi din regiune şi acordă servicii aeroportuale pentru efectuarea zborurilor charter. De asemenea, la 16 iunie 2011, s-a desfăşurat Reuniunea Consiliului European pentru Transporturi în cadrul căreia a fost adoptat mandatul de negociere cu RM a Acordului privind dezvoltarea Spaţiului Aerian Comun. Astfel, Comisia Europeană urmează să stabilească dată când vor demara negocierile cu Republica Moldova, cel mai probabil, acestea vor avea loc la Chişinău. Semnarea unui acord de servicii libere aeriene cu Uniunea Europeană va permite companiilor aeriene autohtone să-şi extindă activitatea în spaţiul Uniunii Europene, va stimula concurenţa pe piaţa aeriană, va îmbunătăţi calitatea serviciilor prestate clienţilor, ceea ce va permite creşterea fluxului de turişti, şi cel mai important, vor fi reduse preţurile pentru biletele de avion. De aderarea la Spaţiul comun de Aviaţie al Uniunii Europene vor beneficia toate companiile aeriene din Republica Moldova, şi se vor deschide noi oportunităţi pentru dezvoltarea aeroporturilor din Chişinău, Bălţi, Mărculeşti, inclusiv, şi Cahul. În acest sens, Ministerul Transporturilor a convocat în şedinţă reprezentanţii organelor publice centrale abilitate şi întreprinderilor din ramura aviaţiei civile în cadrul căreia s-a decis crearea unui grup de lucru care va elabora un plan de acţiuni privind asigurarea procesului negocierilor de aderare la spaţiul european comun de aviaţie. Ministerul Transporturilor precizează importanţa şi necesitatea finalizării reformei instituţionale în domeniul aviaţiei civile, până la demararea negocierilor cu Comisia Europeană, prin crearea Autorităţii Aeronautice Civile.

Share our work