R. Moldova si Federatia Rusa, inca 10 ani de prietenie

R. Moldova si Federatia Rusa, inca 10 ani de prietenie

Lavrov LeancaIurie Leancă şi Serghei Lavrov au adoptat Declaraţia comună a miniştrilor Afacerilor Externe ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse cu prilejul împlinirii a 10 ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare între cele două ţări, salutînd prelungirea acestuia. De asemenea, miniştrii au semnat Acordul de colaborare între MAEIE al Republicii Moldova şi MAE al Federaţiei Ruse în domeniul arhivelor şi Planul de consultări interministeriale pentru anul 2012. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a avut, marţi, o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Chişinău la invitaţia şefului diplomaţiei moldoveneşti. Cei doi oficiali au abordat stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a diverselor aspecte ale dialogului bilateral, precum şi ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. „Este o vizită cu o semnificaţie simbolică, întrucît marchează 10 ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Este important de a menţine dinamica pozitivă a contactelor bilaterale la diferite niveluri şi de a continua cooperarea în domeniile de interes comun”, a subliniat ministrul Leancă. În context, miniştrii au remarcat creşterea substanţială a volumului schimburilor comerciale atestat în anul curent, care au atins nivelul de peste 1 mlrd de dolari SUA. Interlocutorii au abordat şi unele subiecte ce ţin de interacţiunea ambelor state în cadrul CSI. De asemenea, cei doi miniştri au salutat implementarea Programului de colaborare umanitară pe anii 2011-2013, semnat la 29 martie anul curent, în cadrul vizitei la Moscova a ministrului moldovean de Externe, Iurie Leancă, şi au abordat subiectul privind constituirea unei comisii a istoricilor din ambele state. Abordînd subiectul transnistrean, Iurie Leancă şi Serghei Lavrov au salutat reluarea negocierilor în formatul 5+2 privind soluţionarea conflictului şi au reiterat importanţa rezolvării acestei probleme în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Share our work
Serghei Lavrov vine la Chisinau

Serghei Lavrov vine la Chisinau

LavrovMinistrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, va efectua o vizită de lucru la Chişinău, pe data de 22 noiembrie 2011, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă. Agenda vizitei cuprinde, pe lîngă întrevederea cu ministrul Iurie Leancă, întîlniri cu Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu, şi cu Prim-ministrul, Vlad Filat. În cadrul vizitei şefului diplomaţiei ruse la Chişinău, este preconizată semnarea unor documente bilaterale, care se va desfăşura marţi la sediul MAEIE. La începutul lunii iunie, Lavrov spunea că Tiraspolul şi Chişinăul trebuie să renunţe la poziţiile lor radicale, iar Transnistriei trebuie să i se acorde un statut special, pentru că nici ideea independenţei Transnistriei, nici cea a Moldovei ca stat unitar nu-şi găsesc sprijin internaţional. „Organizăm la 21 iunie, la Moscova, o întâlnire în format ‘5 plus 2’ (Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus UE şi SUA ca observatori), unde toate părţile sunt aşteptate şi unde am dori să declarăm fără echivoc că relansăm procesul politic”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru postul de radio Eho Moskvî. Tiraspolul şi Chişinăul trebuie să renunţe însă la poziţiile lor extreme şi radicale, care împiedică reglementarea transnistreană, a spus ministrul rus de externe. „Dacă moldovenii zic: ‘Nu vom negocia decât pe baza legii din 2005 referitoare la statul unitar’, Tiraspolul nu va ezita să dea replica: ‘Şi noi, cei de pe partea stângă (a Nistrului – n.r.), nu vom vorbi decât plecând de la referendumul (…) cu privire la independenţa noastră’ „, a spus şeful diplomaţiei de la Moscova. „Trebuie să se renunţe la aceste poziţii extreme”, a pledat Lavrov

Share our work
Moscova, nemultumita ca SUA vor aduce nave in Marea Neagra

Moscova, nemultumita ca SUA vor aduce nave in Marea Neagra

aegis-missile-defenseRusia este îngrijorată că SUA vor aduce nave în Marea Neagră, Marea Nordului, Marea Barents şi Marea Baltică. Statele Unite ale Americii nu exclud desfăşurarea unor elemente ale sistemului lor de apărare antirachetă în mările menţionate mai sus, în timp ce ezită să ofere Rusiei garanţii în scris că preconizatul lor sistem antibalistic nu vizează potenţialul strategic rus, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov. “Evident, SUA nu exclud şi au recunoscut acest fapt chiar şi în faţa noastră că ar putea să desfăşoare nave de război cu elemente antibalistice în mările Neagră, Baltică, Barents şi a Nordului, dar rămânând pe poziţia formulată înainte: ‘Nu vă faceţi griji – toate acestea nu sunt împotriva voastră!” – a afirmat Serghei Lavrov, subliniind că “partea rusă nu poate fi de acord cu o astfel de abordare”. În conferinţa de presă susţinută anterior la Honolulu, preşedintele rus Dmitri Medvedev a spus că Rusia îşi va detalia cât de curând răspunsul la implementarea sistemului american antibalistic în Europa, recunoscând că nu s-a înregistrat niciun progres în negocierile ruso-americane în domeniul antirachetă. Recent, şeful Agenţiei de Apărare Antirachetă SUA, general-locotenent Patrick O’Reilly, anunţă că baza Deveselu, unde va fi amplasat scutul antirachetă, necesită costuri anuale de minim cinci milioane dolari şi susţine că nu îi suspectează pe ruşi că ar spiona locaţia, deoarece ar fi “plictisitor” pentru ei. El îşi argumentează afirmaţia privind acţiunile de spionaj prin faptul că, în majoritatea timpului, baza militară de la Deveselu nu va fi folosită pentru teste, iar rachete vor fi lansate doar în cazul unui atac asupra României sau a sudului Europei, astfel că “ar fi foarte plicitisitor” pentru ruşi să spioneze activităţile din zonă. Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a fost semnat la 13 septembrie 2011, la Washington, de către ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi şi secretarul de stat american Hillary Clinton, cu ocazia vizitei în SUA a Preşedintelui României, Traian Băsescu.

Share our work
Baconschi s-a intalnit cu Serghei Lavrov

Baconschi s-a intalnit cu Serghei Lavrov

Baconschi LavrovTeodor Baconschi a avut miercuri, la New York, o întrevedere bilaterală cu ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov. Ministrul român de externe a subliniat evoluţiile promiţătoare din domeniul cooperării economice şi dorinţa părţii române pentru reflectarea acestor evoluţii cu mai mare pregnanţă în plan politic. “Dacă ar fi să definim relaţiile noastre în acest stadiu, ele sunt pragmatice şi eficiente. Noi sperăm să le transformăm într-un dialog politic consistent şi deschis, în spirit european”, a declarat Teodor Baconschi. Şeful diplomaţiei române şi-a exprimat satisfacţia pentru interesul investitorilor ruşi privind oportunităţile oferite de piaţă românească subliniind deschiderea părţii române pentru această prezenţă investiţională. Ministrul Baconschi a relevat perspectiva promiţătoare a cele de-a 10-a sesiuni a Comisiei Economice Mixte România – Rusia, care va avea loc între 3-4 octombrie 2011 la Moscova şi a solicitat părţii ruse ca acest eveniment să se încheie cu rezultate cât mai consistente. Baconschi şi Serghei Lavrov au subliniat importanţa continuării consultărilor sistematice între ministerele Afacerilor Externe de la Moscova şi Bucureşti în domenii precum agenda regională, securitatea europeană sau provocările la nivel global. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a participat miercuri, 21 septembrie 2011, la deschiderea dezbaterilor generale ale celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se reuneşte anul acesta în jurul tematicii “Rolul medierii în rezolvarea paşnică a conflictelor”.

Share our work