Chisinau. Masuri de securitate fara precedent pentru steagul lui Stefan cel Mare

Chisinau. Masuri de securitate fara precedent pentru steagul lui Stefan cel Mare

securitate steagSecuritatea şi integritatea steagului lui Ştefan cel Mare, pe perioada aflării în Republica Moldova, va fi asigurată de către circa 1.100 de angajaţi ai Ministerul Afacerilor Interne. Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei este pregătit să expună publicului larg, începând cu 27 august şi până pe 10 septembrie, steagul liturgic al domnitorului Ştefan cel Mare, care va fi adus de la Bucureşti pe 24 august. Guvernul de la Chişinău a alocat aproape 300 de mii de lei din bugetul de stat pentru organizarea expoziţiei. Steagul este asigurat de către o companie internaţională, iar suma se estimează la 7,5 milioane de euro. Pentru asigurarea securităţii şi integrităţii relicvei naţionale, de către Ministerul Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 577 din 28 iulie 2011 „Cu privire la expoziţia relicvei naţionale „Steagul lui Ştefan cel Mare” a fost elaborat Planul specializat al „Acţiunilor de asigurarea a securităţii publice pe parcursul aflării în Republica Moldova a relicvei naţionale „Steagul lui Ştefan cel Mare” în perioada 24.08-12.09.2011”. Planul prevede:

– controlul operativ al traseelor de deplasare, locurilor de păstrare a relicvei naţionale şi a accesoriilor;

– verificarea tehnică a transportului şi conducătorilor auto antrenaţi la transportarea relicvei şi anexelor;

– escortarea şi asigurarea securităţii circulaţiei rutiere pe traseele de deplasare şi în locurile de desfăşurare a măsurii;

– verificarea parcărilor auto, atelierelor şi garajelor, aflate în perimetrul traseului de deplasare;

– acumularea informaţiilor operative privind eventualele tentative asupra securităţii şi integrităţii expoziţiei „Stindardul liturgic lui Ştefan cel Mare”, pe parcursul desfăşurării acesteia, precum şi conlucrarea cu structurile statale specializate întru neadmiterea realizării acestora;

– realizarea activităţilor operative de investigaţii, în scopul prevenirii şi contracarării posibilelor acţiuni provocatoare şi de destabilizare a securităţii şi ordinii publice, pe parcursul desfăşurării măsurii vizate;

steagul lui stefan cel mare– acoperirea operativă a locurilor de păstrare, expunere şi adiacentul acestora în scopul acumulării informaţiei despre pregătirea infracţiunilor şi a încălcării ordinii de drept, stabilirii şi reţinerii persoanelor suspecte cu intenţii huliganice şi de destabilizare a situaţiei etc.;

– monitorizarea operativă a membrilor grupărilor criminale organizate în scopul neadmiterii organizării de către aceştia a atentatelor criminale, asupra bunurilor protejate, etc.;

– desfăşurarea activităţilor de prevenţie individuală în mediul persoanelor aflate în vizorul poliţiei;

– controlul şi avertizarea posesorilor de arme, domiciliaţi sau aflaţi la serviciu în zonele adiacente traseelor de deplasare, locurilor de păstrare, expunere şi adiacentul acestora;

– asigurarea securităţii publice în timpul deplasării şi a locului de desfăşurare a expoziţiei (conform programului);

– desfăşurarea lucrului preventiv cu reprezentanţii organizaţiilor de origine străină întru preîntâmpinarea acţiunilor de destabilizare a ordinii publice în timpul desfăşurării măsurii planificate;

– monitorizarea străinilor care traversează teritoriul ţării pe segmentul transnistrean;

– verificarea condiţiilor antiincendiare în sediul clădirii MNAIM şi controlul înlăturării abaterilor de la normele şi regulile de apărare împotriva incendiilor;

– desfăşurarea instructajelor privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi acţiunile în caz de izbucnire a incendiilor, cu colaboratorii organelor de poliţie, precum şi cu personalul de serviciu de la obiectiv;

– desemnarea persoanei responsabile zilnic, nemijlocit în sediul MNAIM, pentru monitorizarea permanentă a situaţiei, asigurată cu mijloace primare de stingere;

– pregătirea forţelor şi mijloacelor din subordine, pentru reacţionarea operativă în caz de creare a situaţiilor imprevizibile, în perioada desfăşurării activităţilor planificate;

– pregătirea unei autospeciale de intervenţie operativă pentru plasare în componenţa coloanei oficiale asigurată cu stingătoare mobile şi aparataj pentru deblocare-descarcerare.

Share our work
Ce se intampla cu firmele de securitate. Munca la negru si licitatii trucate

Ce se intampla cu firmele de securitate. Munca la negru si licitatii trucate

security-guardUn semnal de alarmă cu privire la munca la negru şi preţurile de dumping practicate în industria de securitate privată a fost tras recent de către Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate şi Securityportal. Modul de organizare al licitaţiilor sau atribuirilor directe, precum şi modul de operare al unor firme de profil a reprezentat subiectul de discuţie al conferinţei de presă, prilej cu care Adrian Baciu (APCS) a prezentat preţul minim de achiziţie al serviciilor de pază. Acest preţ este cel pe care o firmă de profil îl poate oferi fără să obţină profit, după ce plăteşte salariul minim pe economie şi achită toate taxele la stat. Specialiştii în securitate au calculat acest preţ pentru a avea o referinţă cu privire la firmele care practică un preţ de dumping. La rândul său, Cătălin Dovan (Civitas PSG) a adăugat că, la aceste cheltuieli, se mai adaugă şi altele (uniforme, logistică, carburanţi, cheltuieli indirecte). „Ofertele la preţuri suspecte sunt doar vârful icebergului, deoarece problemele majore, de sistem, sunt două: neprofesionalismul şi moralitatea de business. Altfel spus, fie vorbim de licitaţii aranjate cu condiţii absurde, fie de lipsa de interes şi de profesionalism a autorităţilor statului atât din punct de vedere al specificului securităţii cât şi al tehnicii achiziţiilor publice. Neajunsurile sunt cu atât mai mari cu cât statul, în calitatea sa de garant al respectării legii, este de multe ori în situaţia de a propune soluţii ce nu acoperă cheltuielile minime legale (n.r. valoarea estimată nu acoperă cheltuielile salariale minime) sau, mai grav, contribuie la manifestarea unor astfel de situaţii din complicitate sau neştiinţă”, a declarat Răzvan Ionescu, directorul general al Securityportal. „În cazurile contractelor pentru servicii de pază, mai mult de jumătate se înscriu în rândul celor cu un preţ suspect. deşi autorităţile contractante au obligaţia legală de a verifica respectarea condiţiilor de muncă prevăzute de legislaţia română, simpla declaraţie pe proprie răspundere a ofertanţilor nu este suficientă pentru a face dovadă celor menţionate”, a continuat Ionescu. „Există doua soluţii simple si relativ ieftine pentru rezolvarea acestor probleme: folosirea expertizei unui specialist (fie pentru construirea solutiei pe baza unor evaluari specifice inainte de lansarea procesului de achizitie propriu zis, fie prin includerea acestuia in comisie), respectiv angajarea raspunderii partilor, fapt ce ar conduce la descurajarea practicilor incorecte si la responsabilizarea celor implicati in procesul de achizitie si derulare a contractelor pentru prestarea serviciilor de securitate”, mai spus directorul general al Securityportal. „În perioada 02-31.05.2011, prin acţiunile de control privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate au fost depistaţi şi sancţionaţi 28 angajatori din domeniul serviciilor de pază pentru utilizarea forţei de muncă fără forme legale de angajare” se arată într-o adresă transmisă de IGPR.

Share our work
SUA: Vrem sa fim siguri ca Moldova poate raspunde provocarilor de securitate

SUA: Vrem sa fim siguri ca Moldova poate raspunde provocarilor de securitate

Asif Chaudhry si Vitalie Marinuta

Asif Chaudhry si Vitalie Marinuta

„Moldova s-a angajat să devină o ţară democratică, care să contribuie la promovarea păcii şi securităţii în lume. Vrem să fim siguri că Moldova este capabilă să-şi apere interesele sale strategice. Vrem să fim siguri că Moldova poate răspunde la provocările de securitate din secolul XXI”, a declarat ambasadorul SUA în Republica Molodva, cu ocazia înmânării Armatei Naţionale a unui lot de echipament tehnic din partea Guvernului SUA în valoare de circa 1 milion de dolari. La eveniment au participat ministrul Apărării Vitalie Marinuţa şi ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry. În numele Guvernului R. Moldova, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a exprimat mulţumiri Guvernului SUA pentru sprijinul acordat Armatei Naţionale în modernizarea tehnicii militare şi implicit a patrimoniului militar. Totodată, Vitalie Marinuţa a subliniat că în condiţiile în care cheltuielile pentru apărare din bugetul de stat foarte mici, iar achiziţionarea de echipamente moderne este imposibilă, Ministerul Apărării încearcă să fortifice sistemul militar prin opţiuni alternative care nu sufocă bugetul ţării. „Evenimentul de astăzi este un exemplu elocvent că Statele Unite ale Americii sînt un partener valoros, care contribuie prin diferite mijloace la dezvoltarea R. Moldova şi instituţiilor statale, precum este şi Armata Naţională”, a declarat ministrul Apărării. „Ministerul Apărării îşi exprimă încrederea că dotarea Armatei Naţionale cu tehnică militară modernă este un pas concret în dezvoltarea capabilităţilor tehnice, care vor face mai interoperabilă Armata Naţională cu structurile militare din spaţiul european”.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry, a menţionat la rîndul său că SUA consideră că Moldova este un partener important şi un prieten adevărat, iar SUA va continua să ajute Moldova în măsura posibilităţilor. „Moldova s-a angajat să devină o ţară democratică, care să contribuie la promovarea păcii şi securităţii în lume. Vrem să fim siguri că Moldova este capabilă să-şi apere interesele sale strategice. Vrem să fim siguri că Moldova poate răspunde la provocările de securitate din secolul XXI”, a declarat ambasadorul SUA, Asif Chaudhry, care a precizat că tehnica oferită Armatei Naţionale a fost folosită de militarii americani pentru a apăra democraţia şi libertatea în diferite colţuri ale lumii. Lista echipamentului oferit Armatei Naţionale este alcătuit din peste 80 unităţi de tehnică rulată şi include camioane de tracţiune, de bord, de pasageri, ambulanţe, refrigeratoare, pick-up-uri, jeep-uri, etc. Tehnica donată Armatei Naţionale a fost a transportată de la bazele militare ale SUA dislocate în Germania, Turcia, Spania şi Italia. Colaborarea moldo-americană în domeniul apărării se desfăşoară în baza memorandumului cu privire la colaborarea în domeniul militar dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, semnat la 4 decembrie 1995.

Share our work
Mai e posbil transferul de securitate in Afganistan?

Mai e posbil transferul de securitate in Afganistan?

Hamid Karzai

Hamid Karzai

La sfarsitul lunii martie, presedintele afgan Hamid Karzai a afirmat ca fortele sale de securitate vor prelua in curand controlul in sapte zone din tara. Insa, recentul atac sangeros contra sediului ONU din Mazar-i-Sharif, oras perceput ca unul dintre cele mai sigure din Afganistan, suscita temeri si ingrijorari asupra transferului, la 1 iulie, a responsabilitatii privind securitatea tarii de catre trupele afgane. La 1 aprilie, intre 2.000 si 3.000 de manifestanti, care protestau fata de incendierea in public a unui exemplar al Coranului, in Statele Unite, au luat cu asalt birourile ONU si au ucis trei angajati europeni si patru garzi nepaleze. Ceea ce s-a petrecut este „semnificativ, pentru ca toata lumea percepe Mazar-i-Sharif drept un caz rar in Afganistan”, a subliniat Haroun Mir, directorul Centrului afgan pentru Cercetari si Studii Politice. Dominat de cupolele cunoscutului sau sanctuar, acest important oras din nord este, de obicei, scutit de violente si atentate ale insurgentilor talibani, iar fortele internationale sunt aproape absente in oras. Mazar-i-Sherif este, deci, una dintre cele sapte zone alese de NATO si presedintele afgan, Hamid Karzai, pentru a inaugura, la 1 iulie, procesul „de tranzitie”, in cadrul caruia, in mod progresiv, armata si politia afgane vor prelua misiunea de a garanta securitatea in tara, scriu agentiile de persa internationale. Atacul contra ONU a pus in evidenta lacunele ingrijoratoare din randul fortelor de ordine, care au fost rapid depasite de situatie. „Va avea loc o ancheta”, a dat asigurari reprezentantul ONU in Afganistan, Staffan de Mistura, care vrea „sa afle de ce nu exista un cordon de politie suficient” in fata birourilor ONU, in acea zi. Politistii „au fost neputinciosi”, a admis comandantul politiei locale, generalul Ismatullah Alizai. Acestora „le lipsea echipamentul” si au fost „surprinsi” de atac, pentru ca „politia nu era pregatita pentru asa ceva”, a recunoscut generalul. „Dar am invatat lectia (…), de-acum actionam dur, zi si noapte, pentru a pregati fortele de securitate pentru tranzitie”, a dat el asigurari. Comandantul fortelor NATO in Afganistan, generalul american David Petraeus, da asigurari ca „a luat pulsul” situatiei de la Mazar-i-Sharif si ca nu isi face nicio grija cu privire la inceputul tranzitiei. La fel ca autoritatile locale, el a dat asigurari ca „indivizi” infiltrati au provocat violentele. Politia afirma ca a arestat trei persoane, suspectate ca au planuit atacul contra ONU, intre care un taliban care a renuntat la cauza rebeliunii. „Insurgentii talibani”, desi dezmint, sunt indicati ca autori. Dar oficiali din cadrul politiei au evocat, de asemenea, sub protectia anonimatului, o posibila tentativa, din partea rivalilor politici, de a sabota autoritatea puternicului guvernator al provinciei, Atta Mohammad Nour, fosta capetenie de razboi. In oras a revenit calmul, dar o parte a populatiei locale s-a declarat ingrijorata, scrie Mediafax. „Nu mai am incredere in fortele noastre de securitate”, a declarat un student, in varsta de 25 de ani. „Esecul total al fortelor de ordine de a impiedica atacul contra ONU si asasinarea angajatilor sai arata cat de slabe sunt”, a subliniat el. „Nu este un moment prea bun pentru a transfera comanda fortelor noastre de securitate la Mazar-i-Sharif”, a mai apreciat tanarul, sub acoperirea anonimatului. Atacul a evidentiat, mai ales, o animozitatea in crestere fata de straini, in Afganistan, dupa zece ani de prezenta militara occidentala, chiar intr-o zona care se opune in mod traditional talibanilor. Acesta a aratat ca nicio regiune nu este la adapost de violente. „Ceea ce s-a petrecut la Mazar-i-Sharif arata ca situatia, in general, se deterioreaza rapid, in prezent” in Afganistan, „intr-un moment crucial”, a declarat Haroun Mir.

Anuntul lui Karzai

Presedintele afgan Hamid Karzai a afirmat, la sfarsitul lunii martie, ca fortele sale de securitate vor prelua in curind controlul in sapte zone din tara – primul pas spre obiectivul ca politia si soldatii afgani sa apere intreaga natiune pana la sfarsitul anului 2014. Potrivit unei alocutiuni rostite la Kabul de presedintele afgan, in capitalele provinciale Lashkar Gah, in sud, Herat, in vest, Mazer-e-Sharif in nord si Mehterlam, in est, in iulie urmeaza sa fie predat controlul de catre fortele conduse de NATO soldatilor si politiei afgane. Provinciile Bamiyan si Panshir se afla de asemenea pe lista de predare a controlului, precum si provincia Kabul, cu exceptia districtului Surobi. Presedintele afgan, Hamid Karzai, a cerut recent NATO sa inceteze operatiunile militare din tara sa, solicitare adresata cu prilejul unui discurs tinut in provincia Kunar, unde forta internationala este acuzata de uciderea a peste 70 de civili, recent. “Cu ocazia acestei intilniri as dori sa cer NATO si SUA, cu onoare si smerenie si fara aroganta, sa inceteze complet operatiunile din tara noastra”, a declarat Karzai. “Daca este vorba de un razboi impotriva terorismului international, ar trebui sa-l poarte in regiunile pe care le-am aratat cu degetul de noua ani si pe care ei insisi le cunosc”, a adaugat presedintele afgan. Karzai s-a intilnit cu aproape 500 de sefi de trib din toate districtele provinciei, la sediul autoritatilor provinciale din Asadabad. In randul auditoriului s-au aflat si rude ale unor civili ucisi de NATO, potrivit guvernului afgan, in ultimele saptamini, in provincie. Presedintele afgan le-a cerut in repetate randuri fortelor internationale, in ultimii ani, sa atace bazele insurgentilor talibani mai degraba din Pakistan, decit din sate afgane. Fortele de securitate afgane sint pregatite sa preia gradual responsabilitatea pentru securitatea tarii de la fortele NATO, a afirmat vineri secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen. Declaratiile sale au loc in contextul in care cei 28 de ministri ai apararii din tarile membre NATO, alaturi de omologii lor din 20 de alte tari care fac parte din forta ISAF, se intilnesc la Bruxelles sa discute despre data inceputului tranzitiei, pe districte si provincii. “Strategia noastra functioneaza. Ei sint gata acum sa-si asume in mod gradual responsabilitatea pentru securitatea natiunii si poporului lor”, a spus Rasmussen. In prezent, circa 145.000 de militari NATO sint desfasurati in Afganistan. Numarul soldatilor afgani si al politistilor se asteapta sa ajunga pina la 305.000 pina in octombrie. Presedintele afgan Hamid Karzai va dezvalui la 21 martie numele primelor provincii care vor fi transferate fortelor afgane, marcind primul pas al procesului de tranzitie care ar urma sa se incheie pina la sfirsitul lui 2014.

Share our work