ANALIZĂ: Transnistria, în continuare un focar de instabilitate internă și regională

ANALIZĂ: Transnistria, în continuare un focar de instabilitate internă și regională

Tanc sovietic din regiunea separatistă transnistreană

Odată cu apropierea datei alegerilor prezidențiale, programate undeva spre lunile noiembrie-decembrie 2020, problemele din dosarul transnistrean vor reaprinde discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol, redevenind totodată un butoi de pulbere cu un fitil tot mai scurt din punct de vedere securitar.

Pe de o parte, regimul separatist de la Tiraspol va încerca să forțeze mâna președintelui Igor Dodon și a Guvernului său pentru a obține și mai multe concesii; pe de altă parte, șeful statului va încerca să facă din soluționarea dosarului una dintre principalele teme de campanie și să realizeze ceea ce n-a reușit nimeni în aproape 30 de ani – soluționarea acestui conflict înghețat.

În ciuda acestui fapt, este foarte puțin probabil ca obiectivul reintegrării teritoriului secesionist din stânga Nistrului să fie realizat în anul curent sau în viitorul apropiat. Și asta pentru că reintegrarea este un lucru care depinde exclusiv și în totalitate de dorința Moscovei, a cărei prioritate însă, în momentul dat, este situația în escaladare din Estul Ucrainei.

Totodată, se observă o tendință a Tiraspolului de a întări prezența militară rusească în teritoriul controlat de forțele separatiste, fapt ce aduce o gravă atingere securității Republicii Moldova și, în extenso, a întregii regiuni, dacă e să ținem cont de faptul că până la granița NATO și UE, cu România, sunt mai puțin de 100 de kilometri.

Un punct de presiune al Kremlinului

Transnistria funcționează în continuare ca un punct de presiune al Kremlinului în regiune și pe care se apasă ori de câte ori este nevoie pentru a-i reaminti Vestului desenul brâului de securitate al Federației Ruse, care se învecinează cu granițele mai sus menționate.

Semnalul Moscovei este transmis în jos pe verticala puterii și, astfel, ecoul deciziilor Kremlinului sunt eliberate ocazional și verbal de către regimul de la Tiraspol. Tocmai după această logică, la mijloc de ianuarie, copreședintele Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea Transnistriei, Oleg Beleakov, a cerut sporirea contingentului de pacificatori în regiune.

El a solicitat ca numărul militarilor ruși să fie mărit de peste zece ori – de la 400 la 4200 -, iar pentru a-și motiva doleanța a invocat un potențial pericol din partea autorităților de la Chișinău, care și-ar dori lichidarea acestor posturi. Mai mult, Oleg Beleakov a cerut reluarea activității escadrilei de elicoptere, destinate forțelor de menținere a păcii.

Acest lucru nu ar conduce, însă, decât la o reînarmare a regiunii și la o și mai mare prezență militară nedorită pe teritoriul Republicii Moldova. Adică, un proces invers față de cel declarat, de aducere a mai mulți militari, în locul retragerii trupelor staționate ilegal pe teritoriul țării, sub diverse pretexte sau formate.

Paie pe foc de la Chișinău

Mai problematic este că declarațiile lui Beleakov au fost încurajate și de afirmațiile controversate ale ministrului de Externe de la Chișinău, Aureliu Ciocoi, care a scandalizat societatea moldovenească, dar a ridicat și gradul de atenție a statelor vecine. Și anume, la începutul lunii trecute, Ciocoi a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Federația Rusă a intervenit în Războiul de pe Nistru pentru a opri vărsările de sânge.

O teză mai degrabă invocată de Moscova în acest conflict, departe de poziția Chișinăului pe ceea ce s-a întâmplat în 1992. În plus, Aureliu Ciocoi consideră că, pentru negocierea cu Rusia și stingerea dosarului transnistrean, ar putea fi folosite garanții scrise din partea NATO cum că Republica Moldova nu va avea niciodată un viitor alături de Alianță.

O temă pe care, din nou, mai degrabă o ventilează Moscova și în care nici măcar cei mai naivi și mai înflăcărați susținători ai politicilor ruse la Chișinău nu o cred cu adevărat. Acest fapt a angrenat un efect al bulgărelui de zăpadă, care s-a rostogolit în următoarele săptămâni, culminând cu protestul din 2 martie din fața Guvernului, atunci când situația era cât pe ce să degenereze dramatic din cauza veteranilor revoltați de astfel de atitudini scandaloase ale oficialilor moldoveni.

Vorbim aici, de facto, de riscuri suplimentare de securitate pe partea dreaptă a Nistrului, fapt ce nu creează decât o imagine negativă, din perspectiva securitară, pentru Republica Moldova.

De asemenea, prin desconsiderare și printr-o atitudine ostilă a conducerii de vârf față de o parte a veteranilor de pe Nistru este dat, indirect, și un mesaj de slăbiciune și dezinteres față de soarta actualilor militari ai țării în cazul unui scenariu militar în raport cu forțele separatiste de pe malul stâng.

Nu ar fi pentru prima data când fruntași ai PSRM țin să remarce că Republica Moldova nu ar avea oricum nevoie de o armată națională; că – teoretic – armata nu are cu cine se lupta în vecini, datorită inferiorității ei absolute și că, la o adică, nici nu poate fi vorba de un conflict cu transnistrenii, deoarece acest lucru oricum nu s-a întâmplat de 30 de ani.

Astfel de idei vehiculate dinspre spectrul politic nu ajută însă Chișinăul să-și asigure un cadru securitar adecvat, contribuind și mai mult la instabilitate și la percepția că statul e incapabil să asigure securitatea cetățenilor săi în fața unor pericole externe sau interne.

Riscurile politicii struțului care bagă capul în nisip

La toate acestea se adaugă și atitudinea duală a liderilor politici de pe malul drept – cu precădere, cea a președintelui Igor Dodon. Retorică sa e plină de adresări și de trimiteri la patriotism și la nevoia de reîntregire a țării sub sceptrul Chișinăului.

În același timp, dispariția sa din spațiul public pe 2 martie ne spune că el nu vrea să intensifice disputele cu Tiraspolul, fapt ce îl plasează într-o ipostază inferioară în cadrul negocierilor. La fel, și premierul Ion Chicu a evitat să intre prea mult în istoria militară a conflictului și a vorbit despre cu totul alte probleme, cum ar fi programul economic al Guvernului.

Această poziționare duală a șefului statului, care evită astfel de teme sensibile, precum marcarea a 28 de ani de la începutul conflictului de pe Nistru, nu mențin Chișinău pe o poziție puternică în procesul de negocieri. Ba mai mult, liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Kransnoselski, i-a trasat și prioritățile de viitor legate de dosarul transnistrean și angajamentele pe care și le-a asumat față de Moscova.

„Eu l-aș sfătui pe Igor Dodon să se gândească la altceva, la promisiunile pe care le-a făcut Federației Ruse. Este vorba de instituirea limbii ruse ca una de comunicare interetnică, la revenirea pe piața mass-media a televiziunilor rusești, la crearea școlilor cu predare în limba rusă pe teritoriul statului vecin, fiindcă aproape toate au fost închise… Socialiștii au venit la putere, dar unde-s promisiunile. Unde?”, a declarat acesta pentru media transnistrene pe 10 februarie.

Războiul imagologic

În plan imagologic, Tiraspolul a deschis un nou front împotriva Chișinăului, după ce autoritățile constituționale dăduseră un șah în primă fază.

De la sfârșitul anului trecut, Chișinăul și Tiraspolul poartă o nouă fază a unui război imagologic cauzat de dezertarea, din armata transnistreană, a soldatului Rjavitin în 2016, dar prins în decembrie 2019 în satul său natal, Pervomaisk, de către miliția transnistreană, în timp ce-și vizita părinții.

Lui Alexandr Rjavitin i-au fost intentate trei dosare penale: două pentru dezertare și unul pentru trădare de patrie. Supus torturilor și relele tratamente, acesta a fugit, pe jos, la Chișinău, unde a găsit adăpost și i s-a dat și cetățenia Republicii Moldova. Ulterior, după ce a fost reținut în stânga Nistrului, transnistrenii au dorit să-l dea exemplu pentru cei care se gândesc să acționeze la fel.

Astăzi, Rjavitin apare în diverse producții filmate de către televiziunile transnistrene în care laudă condițiile din armata transnistreană în urma unor reforme inițiate de liderul Vadim Kransoselski și critica autoritățile de la Chișinău pentru tratamentul primit în timpul „exilului”.

Faptele negative invocate anterior de către Rjavitin au dispărut, iar totul este pus acum într-o lumină favorabilă. Și totuși, tinerii fug din regiunea transnistreană – fie în dreapta Nistrului, fie în Occident -, iar regiunea se depopulează într-un ritm accelerat și se pare că acestea vor fi noi teme de discuție aprinsă pe agenda celor două părți în viitor.

Logica electorală nu va ajuta nici ea, pe când climatul securitar va avea de suferit direct proporțional din această cauză. Aici se adaugă pașaportizarea excesivă desfășurată pe malul stâng al Nistrului de Rusia, care deja are peste 220.000 de cetățeni cu acte în regulă acolo. Într-un eventual scenariu militar, acești oameni pot fi chemați legal la arme sub drapelul rusesc, iar lucrurile s-ar putea complica și mai tare atât pentru Chișinău, cât și pentru întreaga regiune.

de Mădălin Necșuțu, corespondent al „Balkan Insight” la Chișinău

Share our work
Editorial: Dosarul transnistrean – între jocuri politicianiste interne și ecuația regională tulbure

Editorial: Dosarul transnistrean – între jocuri politicianiste interne și ecuația regională tulbure

Tanc sovietic amplasat în mijlocul orașului Tiraspol, regiunea separatistă transnistreană

Dosarul transnistrean a stagnat în ultimii trei ani de zile în care liderii părților implicate nu au făcut mai multe decât poze pentru rețelele de scoializare, fără vreun rezultat palpabil în urma întâlnirilor avute. Aleși lideri aproape simultan, unul la Chișinău și celălalt la Tiraspol, în urmă cu aproape trei ani, Igor Dodon și Vadim Krasnoselski s-au întâlnit recent deja pentru a șasea oară.

Cel puțin din partea lui Dodon, aceste întâlniri au fost mai mult exerciții de PR în urmă cărora s-a dorit construirea unei imagini de mediator în conflictul transnistrean. Pe de cealaltă parte, Vadim Krasnoselski a urmat doar indicațiile Moscovei de face act de prezență la aceste întâniri, fără a pune ceva concret pe masa discuțiilor.

O situația de tip „win-win” din punct de vedere imagologic, dar sterilă în privința rezolvării unor chestiuni concrete aflate pe agenda Chișinău-Tiraspol. Pe de cealaltă parte, aspectele palpabile ale negocierilor ce au fost ambalate în așa-numitul „Pachet Berlin” au fost discutate la nivel comisiilor celor două părți de sub tutela guvernului.

În toți acești ani, Dodon și Kransnoselski s-au tatonat. În timp ce în stânga dreapta Nistrului s-a creat o percepție generală justificată că mai degrabă Chișinăul a ieșit păbugit și a făcut prea multe concesii în comparație cu ce a primit, pe celălalt mal s-au obținut beneficii economice și sociale considerabile.

Politica „pașilor mici” a adus mai degrabă beneficii pentru autoritățile secesioniste, fără ca aceștia să dea vreun semn că ar dori discutarea celor mai fierbiente subiecte și anume cel politice ale problemei.

„Coșul politic” al dosarul transnistrean rămâne un subiect tabu pentru Tiraspol. În timp ce Chișinăul militează și oferă o formă de autonomie extinsă în cazul regiunii transnistrene, Tiraspolul rămâne ancorat în ideea de independență și alipire la Federația Rusă.

Dispute și prerogative

Kransnoselki observa ca, în 2018, au avut loc circa 95 de întâlniri la nivel de experți, anul acesta numai 20 de astfel de întrevederi au avut loc, cele două părți au evitat discuțiile pe acest dosar. În mare parte din cauza concentrării atenției de campania electorală pentru alegerile parlamentare și locale, dar și pe fondul unui apetit redus al guvernului Sandu de a se ocupa de această chestiune.

Mai ales că, în această ecuație a guvernării, socialiștii și-au luat partea leului insistând pe portofoliului Reintegrării care a fost dat pe mâna lui Vasile Șova.

Din perspectiva blocului ACUM, prioritățile de natură socio-economică au luat față acestui dosar ce este tărăgănat de mai bine de 27 de ani.

Dar acest vid de interes major al jumătății pro-europene din guvern a deschis fereastra unei implicări mai mari din partea președintelui Dodon și a apăratului său care încearcă să arondeze tot mai multe teme de politică externă care cad în prerogativele executivului.

Dacă în 2017 și 2018 s-au făcut pașii concreți în dosar, prin cele opt puncte ale „Pachetului Berlin”, în 2019 s-a constatat o stagnare. Cea mai recentă rundă de negocieri purtată în formatul „5+2”, pe 9-10 octombrie la Bratislava, nu a adus niciun rezultat concret. Chiar și comunicarea de după conferință a lăsat de dorit.

Numai șeful OSCE din Moldova Claus Neukirch a vorbit vag în numele tuturor, fără a menționa ceva concret.

Înainte de Bratislava, Vasile Șova a elaborat un document privind o posibilă soluție politică, care nu a fost agreat însă de cei de la ACUM, fapt ce indică disensiuni și în sânul alianței de guvernare pe acest dosar.

Un alt aspect important de la Bratislava este că părțile nici măcar nu au pomenit despre distrugerea/evacuarea munițiilor rusești din regiunea transnistreană, aspect pe care Dodon a pornit un adevărat turneu occidental în lunile august-septembrie. Cu toate acestea, OSCE se arată încrezătoare în urmă discuțiilor de la Bratislava și concretizarea lor la începutul acestei săptămâni în Bavaria, Germania.

În cadrul „turneului” său european recent, președintele Dodon a încercat să se urce pe acest val și să devină din nou jucător în negocierilor Occidentului cu Rusia. Un fel de punte între Est și Vest, atât de prezentă în retorica socialiștilor în ultima decadă. Astfel, ideea evacuării munițiilor din Transnistria pare să fi murit din fașă, așa cum de altfel s-a mai întâmplat în discutarea aspectelor militare ale acestui dosar.

Dividende politice

Socialiștii, în frunte cu Igor Dodon, vor o soluționare cât mai rapidă a dosarul în sens politic, în timp ce timpul are răbdare cu transnistrenii. Conflictul din estul Ucrainei, care tinde să devină unul similar cu cel al Transnistriei, lucrează în favoarea politicienilor de la Tiraspol. Atenția s-a mutat spre Ucraina, iar Transnistria a rămas în periferia intereselor Occidentului în cadrul negocierilor cu Rusia.

Din 2014, de la anexarea Crimeii și conflictul regiunile răsăritene ale Ucraina – Donbas și Lugansk – interesul Vestului pe dosarul transnistrean s-a diminuat treptat. Relevanța unei soluționări a dosarului transnistrean ar fi acum mai degrabă egală cu găsirea unui tipar pentru soluționarea conflictelor din Ucraina.

Regimul de la Tiraspol nu are nici cel mai mic interes de a intra în partea politică a dosarului, iar cel care se grăbește este acum Igor Dodon.

În perspectiva campaniei electorale pentru al doilea mandat, Dodon nu are o temă concretă cu care veni și tocmai de aceea încearcă să forțeze „cartea transnistreană”. Asta pentru a putea posta în președintele puternic care rezolva criza transnistreană după aproape trei decenii. Tema emoțională a „patriotismului” și a datoriei se va afla în nucleu retoricii de campanie pentru prezidențialele de anul viitor.

Pe de altă parte, Krasnoselski a testat la ultimele alegeri parlamentare puterea electoratului regiunii sale în economia scrutinelor organizate de Chișinău. Este imposibil de crezut că acele sute de microbuze și autocare ar fi putut fi organizate de peste Nistru fără acceptul diriguitorilor de la Tiraspol.

Organizarea și logistica de atunci au fost proba vie a ceea ce înseamnă federalizarea în logica „plnaului Kozak” și influxul de votanți de stânga, majoritatea plătiți, în luarea deciziilor capitale ce țin de viitorul politic ar R. Moldova.

Tocmai de aceea, liderul regiunii secesioniste care încerca să scoată acum maxim din relația cu Dodon și nevoia acestuia și de voturile locuitorilor din stânga Nistului. Pentru a-l îndupleca, Dodon și PSRM vor fi nevoiți să facă concesii și mai mari față de Tiraspol.

Precedent periculos

Această stare de fapt ar putea avea un efect multiplicator. Nevoia de susținere posibilă tot mai mare a lui Dodon în perspectiva prezidențialelor de anul viitor a deschis și altora apetitului pentru a cere concesii și mai mari de la Chișinău.

Bașcanului regiunii autonome găgăuze, Irina Vlah, a simțit acest lucru și a declarat deschis în cadrul unei emisiuni televizate că legile privind statutul UTA Găgăuză, dar și cel al Transnistriei, trebuie să fie identice, adică sub formă de autonomie largită.

Punerea pe același palier a UTA Găgăuzia și Transnistria este reeditarea ideilor enunțate de planul Kozak ca principiu, numai că acum Comratul vrea o pondere și mai mare din punct de vedere politic. Astfel, în loc de reintegrarea acestei mici regiuni, asistăm la noi tendințe centrifuge ce vin pe un fond de cedare pregătit de președintele Igor Dodon în luma alegerilor prezidențiale din 2020.

La rândul său, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a declarat în urma cu câteva săptămâni că legislativul va încercarea adoptarea „proiectelor de lege găgăuze” până pe 23 decembrie, atunci când va fi sărbătorită cea de-a 25-a aniversare în autonomie.

Toate aceste mișcări sinusoidale din triunghiul Chișinău-Tiraspol-Comrat, cu Igor Dodon și Socialiștii în mijloc, anunță vremuri interesante din punct de vedere securitar pentru Republica Moldova. Dacă deocamdată Ucraina este focar regional de instabilitate, anul 2020 se anunță unul de încercare și pentru Republica Moldova.

Articolul a fost publicat în ediția din luna octombrie a Buletinului informativ „Sinteze și Dezbateri de politică externă”  al FES

Share our work
Iohannis trage un puternic semnal de alarmă. CE a spus șeful statului român despre RUSIA și pericolul de la Marea Neagră

Iohannis trage un puternic semnal de alarmă. CE a spus șeful statului român despre RUSIA și pericolul de la Marea Neagră

Klaus Iohannis la reuninea în format B9. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat, joi, cu privire la evoluţiile din regiunea Mării Negre, în contextul în care Rusia „ameninţă în continuare stabilitatea” regiunii. Liderul de la Cotroceni a subliniat că este nevoie de „o abordare coerentă pe întregul flanc estic”.

„Avem nevoie să asigurăm o abordare coerentă pe întregul flanc estic. Sunt profund îngrijorat de evoluţiile din regiunea Mării Negre. Intensificarea constantă a activităţii militare a Rusiei în Crimeea, culminând cu incidentul de la Kerci, şi conflictul în desfăşurare din Ucraina de Est, hărţuirea avioanelor şi navelor aliate, nu fac decât să demonstreze că Rusia ameninţă în continuare stabilitatea acestei regiuni. Este timpul să ne întrebăm la modul cel mai serios: este NATO îndeajuns de eficient în aceste împrejurări? Ce spun toate aceste evoluţii despre postura şi despre acţiunile noastre? Răspunsul meu este că în mod cert este nevoie să facem mai mult. Este nevoie de o apărare robustă, terestră, aeriană şi maritimă, prin asigurarea planurilor, forţelor şi capabilităţilor corecte pentru întărirea prezenţei înaintate a NATO”, a spus Iohannis, la sesiunea plenară a Summitului B9 – „Situaţia securităţii în Europa, în vecinătatea sa şi în afara ei şi implicaţiile acesteia în adaptarea NATO”.

El a arătat că, în primul rând, este nevoie de întărirea „posturii de descurajare” la Marea Neagră, relatează Agerpres.

„O postură de descurajare mai robustă ar trebui să înceapă cu suplinirea lipsurilor şi cu folosirea măsurilor agreate la capacitate maximă. Este nevoie de o prezenţă navală şi aeriană mai persistentă în regiune, atât din partea aliaţilor riverani, cât şi din partea celorlalţi aliaţi, pentru supraveghere, exerciţii şi vizite în port. Avem nevoie, de asemenea, de o prezenţă aliată terestră mai puternică”, a detaliat şeful statului român.

Preşedintele Iohannis le-a transmis şefilor de stat din statele membre B9 că România contează pe sprijinul lor pentru ca Brigada Multinaţională de la Craiova să fie cu adevărat multinaţională, capabilă să descurajeze şi să apere şi pentru înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est.

El a punctat că ar trebui acordată mai multă atenţie partenerilor din est şi să fie oferit mai mult sprijin.

„Putem să sporim capacitatea acestora de a se apăra singuri în faţa oricărui tip de ameninţări, fie ele militare, cibernetice, hibride sau pură propagandă. De asemenea, putem să le arătăm că nu sunt singuri, implicându-i mai mult în procesul de pregătire şi în exerciţii, în schimbul de informaţii şi în dialogul politic cu privire la securitatea în regiune”, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat şi faptul că partenerii NATO din Balcanii de Vest au nevoie de o atenţie sporită, întrucât această regiune se confruntă cu provocări de securitate complexe, atât interne, cât şi externe. În context, el a precizat că semnarea Protocolului de Aderare la NATO a Republicii Macedonia de Nord reprezintă un pas major pentru procesul de reconciliere regională.

Potrivit preşedintelui Iohannis, cooperarea NATO-UE are o importanţă deosebită pentru asigurarea unui mediu stabil şi sigur în zona euroatlantică, dar şi în afara acesteia.

„Cuvintele-cheie pentru ca ea să funcţioneze şi să producă rezultatele preconizate sunt complementaritatea şi sinergia acţiunilor. Mobilitatea militară, sprijinul pentru partenerii noştri din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest, contracararea ameninţărilor hibride, ar trebui să rămână o prioritate comună. În acest sens, în timpul Preşedinţiei noastre la Consiliul UE, vom sprijini eforturile de consolidare a rolului UE în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea”, a afirmat el.

Şeful statului român a mai precizat că trebuie arătat că NATO este o „alianţă puternică, care livrează”.

„Rezultatele noastre în toate aceste domenii vor asigura succesul reuniunii liderilor NATO de la sfârşitul acestui an. (…) Puteţi conta pe noi, domnule secretar general, în ceea ce priveşte pregătirea adecvată a acestei reuniuni. Puteţi conta, de asemenea, pe România, care va continua să îşi îndeplinească toate angajamentele din cadrul NATO”, a conchis Iohannis.

Preşedintele Iohannis participă, joi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care are loc la Kosice, în Republica Slovacă.

La eveniment participă şi şefii de stat din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. La finalul reuniunii va fi adoptată o declaraţie comună, care va evidenţia evaluările şi obiectivele comune ale statelor participante la acest format, inclusiv în pregătirea următorului summit aliat, preconizat pentru finalul acestui an.

În cadrul reuniunii sunt organizate două sesiuni plenare, va fi dezvelită o placă comemorativă, iar la final preşedinţii României, Klaus Iohannis, Slovaciei, Andrej Kiska, şi Poloniei, Andrzej Duda, vor susţine o conferinţă de presă comună.

Formatul Bucureşti (B9) a fost lansat la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei. Primul summit a avut loc în noiembrie 2015, la Bucureşti, iar al doilea la Varşovia, în iunie 2018.

Share our work
EDITORIAL: Se poate oare și mai mult în relația Kiev-Chișinău?

EDITORIAL: Se poate oare și mai mult în relația Kiev-Chișinău?

După ce întâlnirea de joi de la Kiev cu omologul său din R. Moldova, Pavel Filip, premierul ucrainean Volodimir Groisman a scris pe pagina sa de Facebook ca își dorește ca schimburile comerciale dintre cele două țări sa ajungă la un miliard de dolari anual.

O suma nu foarte greu de atins în contextul în care în prezent relația bilaterală în termeni de schimburi comerciale valorează 884 de milioane de dolari. Mai mult, și cu Ucraina semnatară anul trecut a Acordului de Ascociere cu UE, economiile celor două țări se vor orienta și deschide și mai mult piețelor europene.

Cert este că în ultimii ani, situația politică regională, dar și scopurile comune au deschis un pic ochii Kievului în direcția R. Moldova, o țară până nu demult prea mică și prea puțin importantă pentru Ucraina.

Probleme de securitate regionale, precum și venirea în fotoliu de președinte al lui Petro Poroșenko, crescut pe malurile Nistrului la Tighina și vorbitor de română, au schimbat un pic dinamica acestor relații.

Pe lângă contactele bilaterale mai dese din ultimii ani, cupola comună a Parteneriatului Estic i-a făcut atât pe guvernații de la Kiev, cât și pe cei de la Chișinău, să vadă mai mult lucrurile care i-ar putea apropia. Mai presus de clișeele sovietice în care s-a gândit anterior.

Ambele țări au nevoie una de cealaltă, în contextul unui ghimpe mic, dar problematic, ce stă și el amenințător în coasta Ucrainei. Cu probleme în estul țării, Ucraina are tot interesul să țină sub monitorizare atentă ceea ce se petrece în regiunea separatistă Transnistria.

Aici există un potențial real de destabilizare a zonei Odesei de către Rusia care menține în regiune undeva la 1.500 – 2.000 de militari proprii, fără a mai pune la socoteală forțele transnistrene ce se pot mobiliza rapid spre 13.000 de militari, în condițiile în are majoritatea pseudo-instituțiilor de la Tiraspol sunt militarizate excesiv.

Controlul comun la frontiere, precum și liberalizarea transportului terestru și aerian, pot oferi noi posibilități de dezvoltare a relației bilaterale, cu precădere în zona economică. Mai puțin timp de așteptare, mai puține hârtii pentru transportatorii de mărufuri și pasageri, după semnarea celor două acorduri cu prilejul Forumului de Securitate de la Kiev, de joi, 12 aprilie.

Acest lucru va contribui realmente la facilitarea comerțului, dar va întări în paralel și granițele, inclusiv cu regiunea trasnnistreană în ceea ce privește traficul și contrabanda.

Anterior situației create în martie 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia și izbucnirea războiul cu separatiștii pro-ruși în estul țării, Kievul nu a fost mai deloc interesat de rezolvarea acest dosar. Probabil, preț de mai bine de două decenii, nimeni nu s-a gândit să se poate ajunge la un astfel de scenariu antagonic între Moscova și Kiev.

Când Ucraina a început să strângă șurubul și să nu mai permită regiunii separatiste să o ducă bine din contrabandă și tot felul de afaceri negre, Tiraspolul a apelat la ajutorul Moscovei. Dar nici ea nu a putut interveni foarte eficace, la fel ca-n „vremurile bune”. Astfel, cooperarea regională între Kiev și Chișinău și-a spus cuvântul și a contracarat influența Rusiei în regiune, dar potențialul destabilizator încă există.

Ar fi o naivitate să creadă cinevă că Rusia își va retrage de bunăvoie armtatele din Transnistria, dar totuși acțiunile comune moldo-ucrainene pot stăvili acentele militariste arătate peste Nistru în circa 200 de exerciții militare în 2017.

Dar nu totul este lapte și miere în relația dintre Ucraina și R. Moldova în ultimii ani.

Kievul va trebui să dea dovadă de mai mult pragmatism când vine vorba de problemele ecologice. Dacă în urmă cu mai bine de zece ani Ucraina a avut o aprigă dispută cu România pe tema canalului Bâstroe, pe care Kievul voia să-l construiască cu orice preț, peste normele econologice și tratatele de mediu internaționale semnate anterior, Kievul riscă să insiste pe aceeași greșeală și cu Chișinău.

Ideea contrucției a șase hidrocentrale în amonte pe Nistru ar putea avea urmări dezastruoase pentru ecosistemul acestui râu, dacă planul nu este făcut cu cap și într-o logică de respect reciproc. Cu atât mai mult cât acesta este principala sursă de apă potabilă a Republica Moldova, dar și una importantă pentru regiunea Odesa a propriei țări.

Astfel, „pianul energetic” trebui cărat cu atenție pe scările relației dintre Kiev și Chișinău, fapt pe care propaganda rusă, dar și partidele proruse de la Chișinău, îl speculează periodic pentru a stârni disensiuni între cele două capitale.

Chiar și așa, relația dintre Kiev și Chișinău s-a ameliorat mult față de ultimii ani, iar trendul este în continuare unul bun. Cadența alertă poate fi menținută atât timp când acești doi actori regionali înțeleg că eforturile comune de reformare și apropiere de UE pot fi simplificate în doi.

Cu două locomotive importante la Bruxelles – Polonia și România – dar și cu multă voință internă de reforme reale, cele două țări pot avansa mult mai rapid în drumul lor european. Până atunci, atât Kievul, cât și Chișinăul, vor trebui să elimine treptat și accelerat din influența încă ridicată a Rusiei în cele două capitale.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work
Armata combinată de peste Nistru, cel mai mare pericol la adresa securității R. Moldova

Armata combinată de peste Nistru, cel mai mare pericol la adresa securității R. Moldova

Autoritățile Republicii Moldova ar trebui să investească în profesionalizarea armatei, pe fondul amenințărilor tot mai reale care vin de peste Nistru și partea trupelor regimului separatist de la Tiraspol împreună cu cele ale Armatei Ruse, sunt câteva dintre concluziile trase marți, la Chișinău, de către experți în securitate.

Astfel de probleme au fost discutate cu ocazia lansării la IDIS „Viitorul” a studiului „Menținerea trupelor ruse de ocupație în regiunea trasnistreană: eșecl al diplomației de „caviar” și dispreț față de dreptul internațional”, semnat de expertul în politici de securitate, Rosian Vasiloi.

Documentul arată că, în timp ce Chișinăul alocă numai 0,4% din PIB pentru domeniul apărării, în stânga Nistrului regimul secesionist alocă 1,4% din PIB pentru întreținerea forțelor sale militare. Aceste alocări sunt separate față de banii pe care și Rusia îi alocă anual pentru întreținere Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR).

Expertul Rosian Vasiloi a menționat că, în ultimii ani, exercițiile militare comune dintre militarii ruși și cei loiali regimului separtist de la Tiraspol s-au înmulțimit vizibil.

Federația Rusă nu și-a retras și trupele din teritoriul de est al țării, ci dimpotrivă și-a consolidat prezența militară în partea trasnistreană a Republicii Moldova, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a prevederilor constituționale cu privire la independența, suveranitatea și integrarea R. Moldova”, a declarat expertul care a mai precizat că astfel R. Moldova rămâne sub ocupața militară rusă.

Rosian Vasiloiu a observat în cadrul studiului pe care l-a elaborat că numai în 2018 au avut deja loc 40 de exerciții militare comune ruso-transnistrene, 13 dintre aceasta având caracter combatant. Printre acestea se numără cele ce vizează exercițiile de tancuri și ele are trupelor speciale.

De asemenea, el a reamintit politica Rusiei de implicare în Transnistria în timpul alegerilor prezidențiale ale Rusiei, fiind deschise 24 de secții de votare în stânga Nistrului și numai 3 în dreapta sa.

Rușii recrutează la greu la Tiraspol

La rândul său, secretarul general de stat din cadrul Ministerului Apărării, Radu Burduja, a declarat că GOTR reprezintă o amenințare cu caracter militar cât se poate de reală la adresa securității țării și că exercițiile militare ruse în stânga Nistrului s-au intensificat după începerea luptelor din Ucraina după anexarea ilegală a Crimeii din martie 2014.

Numărul acestora s-a majorat cu 30% în 2016, iar în 2017 cu alte 29 de procente. În 2018, conform oficialului de la Apărare acestea s-au intensificat cu 40% față de perioada similară a anului 2017, accentul punându-se pe forțele speciale. În ciuda faptul că, la nivel oficial se vorbește de un caracter defensiv al exercițiilor, acestea sunt în fapt pregătiri pentru ofensivă, așa cum au demonstrat-o exercițiile în care s-a forțat trecerea Nistrului cu blindatele.

El a mai atras atenția și asupra creșterii numărului tinerilor de înrolare în grupul forțelor ruse din Transnistria și că, în acest sens, se face propagandă și se distribuie materiale cu caracter educativ și patriotic în favoarea Rusiei.

Oficialul a explicat că sinergia celor două armate reprezintă o „amenințare majoră la adresa securității naționale”. În aceste condiții, Radu Burduja a spus că este nevoie de o reformă reală a sectorului militar al Republicii Moldova.

Cum finanțează Chișinăul indirect armata transnistreană

Experții au recomandat ca în discursul oficial al oamenilor politici de la conducerea R. Moldova trebuie să se spună clar, în stânga Nistrului, există o bază militară străină camuflată.

Fostul amabasador al R. Moldova în România și la Bruxelles, Iurie Reniță, a afirmat că autortiățile R. Moldova nu au o abordare consecventă asupra acestui dosar, fapt ce se reflectă și în activitatea misiunii OSCE la Chișinău și că este nevoie de acțiuni guvernamentale mai hotărâte, iar societatea civilă și experții trebuie să pună presiune în acest sens.

Nu în ultimul rând, directorul IDIS „Viitorul” Igor Munteanu a adus în discuție finanțarea regimului separatist de la Tiraspol prin cumpărarea de către Chișinău a energiei de la centrala electrică de la Cuciurgan. El a precizat că acești bani ajung apoi a fi investiții în întreținerea armatei separatiste și că astfel Chișinăul ar trebui să pună condiții în acest sens celor de la Tiraspol pentru a nu finanța cu proprii bani securitatea țării.

Faptul că regiunea separatistă transnistreană își desfășoară exporturile în UE prin Republica Moldova ar trebui să vină cu un set de condiții din partea Chișinăului, a mai precizat expertul. El a mai criticat lipsa de viziune a guvernării și a unor politici clare și integrate în ceea ce privește rezolvarea dosarului transnistrean, opinând că este nevoie de mai multă implicare în luare de măsuri la adresa acest fenomen, cel mai pericol de altfel la adresa securității naționale a R. Moldova.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work