Noi uniforme pentru militarii care vor participa la parada din 27 august

Noi uniforme pentru militarii care vor participa la parada din 27 august

Uniforme noi pentru Armata NationalaLa parada militară din 27 august 2011, consacrată aniversării a 20-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, efectivele militare ale Armatei Naţionale vor purta uniformă militară de model nou. Modelele de ţinută au fost prezentate joi, la Ministerul Apărării. Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, efectivul participant la parada militară va apărea în faţa societăţii în uniformă militară de model nou, care a fost aprobată prin Decretul Preşedintelui R. Moldova. „Modelul echipamentelor individuale a fost elaborat în scopul ridicării funcţionalităţii acestora în condiţii dificile, confortului şi îngrijirii, precum şi reducerii cheltuielilor nejustificate ce ţin de confecţionarea acestora”, a menţionat Marinuţa. În noua uniformă de paradă vor fi echipaţi peste 370 de militari din cadrul Ministerului Apărăii şi Marelui Stat Major, precum şi comandanţii unităţilor militare, iar în uniformă de instrucţie vor fi îmbrăcaţi 640 de militari. Echiparea unui militar cu uniformă de paradă constituie 2050 de lei, iar echipamentul de instrucţie costă 1137 lei. Pentru uniformele de paradă şi de instrucţie, echipamentul de inventar, însemnele distinctive şi accesoriile vor fi cheltuite circa 2,5 mln de lei. La parada militară din 27 august curent vor participa 1528 persoane, dintre care 1018 militari din cadrul Ministerului Apărării, 389 – MAI şi 121 din Serviciul Grăniceri. Totodată, la parada militară vor fi implicate 86 de unităţi de tehnică auto şi blindată. De asemenea, la parada militară din 27 august 2011, efectivele militare din cadrul componentelor Forţelor Armate vor trece prin Piaţa Marii Adunări Naţionale cu un nou pas de defilare. Noua variantă a pasului de defilare a fost prezentată pe 15 iunie de efectivul Batalionului de Gardă al Ministerului Apărării, Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Comandant Suprem al Forţelor Armate. După exerciţiul demonstrativ, şeful statului a declarat că noua formulă a pasului de defilare este una potrivită din toate punctele de vedere. „Este un model european. Unul solemn, dar, concomitent, este un model de defilare care păstrează sănătatea acestor băieţi tineri care au o viaţă înainte”, a menţionat Marian Lupu. Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, după aprobarea noii formule a pasului de defilare, instituţia va înainta Preşedintelui Republicii Moldova proiectul modificărilor şi completărilor Regulamentului instrucţiei de front al Forţelor Armate, care va stipula trecerea la noul model de defilare a militarilor în timpul diferitor ceremonii. „În Regulamentul instrucţiei de front va fi modificat pasul de defilare, de manevră, mişcarea mîinilor şi poziţia pe loc repaus. Procedeele menţionate, devin mai uşor asimilabile în procesul de instruire a efectivului Forţelor Armate şi respectiv, implică mai puţin efort fizic din partea acestora”, a declarat ministrul Marinuţa.

Share our work
NATO, la Ministerul Apararii de la Chisinau

NATO, la Ministerul Apararii de la Chisinau

NATO-ChisinauUn grup de experti ai Agentiei de Standardizare NATO se afla intr-o vizita de asistenta la Ministerul Apararii, din Republica Moldova, in perioada 29 – 31 martie. Potrivit maiorului Vasile Severin, sef sectie planificare, organizare doctrine si lectii insusite, Directia instruire intrunita si doctrine, expertii vor avea intrevederi cu ofiteri din corpul de comanda al Marelui Stat Major, Comandamentelor categoriilor de forte si logistic pentru a-i informa pe acestia despre specificul standardizarii NATO si eforturile de interoperabilitate pentru parteneri. Sursa citata a adaugat ca domeniile de informare se vor axa pe date generale privind activitatea Agentiei de Standardizare (NSA) NATO si Organizatiei de Standardizare (NSO) NATO, procesul de elaborare a acordului de standardizare (STANAG), aspecte de interoperabilitate si standardizare in contextul participarii Armatei Nationale la Conceptul Capabilitatilor Operationale (OCC). In timpul in care se vor afla la Chisinau, expertii vor vizita Academia Militara a Fortelor Armate, unde vor prezenta o sedinta cu aspect informativ cu genericul „Introducere in standardizare”. Vizita expertilor se inscrie in planul de modernizare educationala a Academiei Militare a Fortelor Armate pentru anul universitar 2010-2011. Recent, ambasadorul Bulgariei a fost primit in vizita de ministrul Apararii de la Chisinau, cu ocazia preluarii de catre Bulgaria a functiei de ambasada de contact NATO pentru R. Moldova. „Speram ca transformarea NATO va imbunatati conditiile de securitate si stabilitate atat pe continentul European, in primul rand, cat si la nivelul securitatii globale”, a declarat ministrul Apararii, in cadrul discutiilor cu Georgi Panayotov. „Moldova nu poate ramane de o parte in ceea ce priveste evolutia NATO, de aceea, o parte din prevederile Programului de activitate a Guvernului pentru perioada 2011-2014 sunt inspirate din initiativele promovate de NATO”, a accentuat Vitalie Marinuta, referindu-se la crearea institutiilor democratice de control a Fortelor Armate si sporirea capacitatilor institutionale de planificare si bugetare a Apararii. Totodata, ministrul Apararii a discutat cu ambasadorul Bulgariei despre indeplinirea obiectivelor strategice ale Armatei Nationale in anul 2011 si prioritatile in procesul de reforma militara. Vitalie Marinuta a subliniat ca, in 2011, Ministerul Apararii si-a propus sa finalizeze aprobarea documentelor strategice. Este vorba despre Strategia Securitatii Nationale si Strategia Militara Nationala. In afara de aceasta, a specificat ministrul Apararii, urmeaza sa fie finalizata elaborarea noii structuri a armatei, sa fie schimbat cadrul legislativ cu privire la Aparare si sa fie initiat un program de constructie a spatiului locativ.

Seful Marelui Stat Major, la sedinta Consiliului Parteneriatului Euro – Atlantic

Seful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Nationale a R.Moldova, generalul de brigada Iurie Dominic, a participat in perioada 25 – 27 ianuarie, la sedinta Consiliului Parteneriatului Euro – Atlantic (Euro-Atlantic Partnership Council – EAPC), in formatul sefilor statelor majore generale ale aliatilor si partenerilor, desfasurata la sediul Cartierului General NATO din Bruxelles. Potrivit locotenent-colonelului Grigore Chirica, seful sectiei cooperare militara din cadrul Marelui Stat Major, agenda evenimentului include un singur subiect: „Implicarile Noului Concept Strategic NATO asupra problemelor de securitate la nivel regional si international, precum si asupra programelor de parteneriat”. Sursa citata a mai adaugat ca, in cadrul reuniunii, participantii vor fi solicitati sa-si expuna opiniile pe marginea Noului Concept Strategic, care este documentul de baza al Aliantei, aprobat la summit-ul NATO de la Lisabona in octombrie 2010. Totodata, in timpul vizitei la Bruxelles, comandantul Armatei Nationale va avea o serie de intrevederi cu omologii sai din Romania, Ucraina, Lituania precum si alte tari, in cadrul carora va discuta despre stabilirea si intensificarea relatiilor bilaterale in domeniul apararii. Consiliul Parteneriatului Euro – Atlantic in formatul sefilor apararii din tarile membre NATO si partenere se intruneste anual pentru a dezbate chestiuni legate de siguranta si securitatea regionala si internationala, in aria de responsabilitate NATO.

Share our work