Cu ajutorul ONU. Macedonia si Grecia, din nou la masa negocierilor

Cu ajutorul ONU. Macedonia si Grecia, din nou la masa negocierilor

Macedonia-Grecia-FYROMUn reprezentant al ONU se află în Macedonia pentru a lansa o nouă rundă de discuţii menite să pună capăt unei dispute de lungă durată asupra numelui acestei ţări între cei doi vecini Grecia şi Macedonia.
Mediatorul Matthew Nimetz, care s-a întâlnit luni cu membri ai guvernului macedonean la Skopje, a declarat reporterilor că el are o „dorinţă sinceră de a rezolva problema”. Atena susţine că numele de Macedonia implică pretenţii teritoriale faţă de provincia ei din nord denumită de asemenea Macedonia şi a blocat aderarea Skopje la NATO până la rezolvarea disputei. Nimetz este aşteptat la Atena miercuri
De asemenea, preşedintele macedonean Gjorge Ivanov a cerut sâmbătă NATO să accepte aderarea ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică, în cadrul viitorului summit prevăzut pentru luna mai la Chicago. „Ne aşteptăm ca statele membre să ajungă la consens pentru reînnoirea invitaţiei Republicii Macedonia privind aderarea la NATO sub numele temporar utilizat la ONU”, scrie Ivanov, într-o scrisoare adresată şefilor statelor membre ale NATO.

Decizia CIJ

Macedonia a fost admisă la Naţiunile Unite în 1993 sub numele provizoriu „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” ( FYROM). Cu toate acestea, peste 120 de ţări, între care Rusia şi SUA, au recunoscut această ţară balcanică sub numele „Republica Macedonia”.
Din cauza unui litigiu cu ţara vecină Grecia, tocmai din cauza numelui său, aderarea Macedoniei la NATO, precum şi aderarea sa la UE, este blocată de Atena. O invitaţie de aderare a Macedoniei a fost avansată la summitul Alianţei de la Bucureşti în 2008, dar a fost suspendată din cauza opoziţiei Greciei, transmite Agerpres. Preşedintele Ivanov afirmă în scrisoarea sa că ţările membre ar trebui să ia în considerare acum concluzia din decembrie 2011 a Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) la sesizarea Skopje.
CIJ a estimat că Grecia „nu şi-a respectat” obligaţiile opunându-se aderării Macedoniei la NATO sub pretextul că „un nume care ar fi potrivit pentru această fostă republică iugoslavă nu a fost încă găsit”. Curtea nu a considerat totuşi necesar să dispună Greciei să se abţină pe viitor de a se opune aderării Macedoniei la NATO.

Share our work

NATO face apel la Grecia si Macedonia sa-si reglementeze diferendul

Macedonia-Grecia-FYROMNATO a reafirmat ca va propune Macedoniei sa adere la Alianta dupa ce aceasta tara îsi va rezolva diferendul cu Grecia, în urma deciziei Curtii Internationale de Justitie care a criticat pozitia Atenei în aceasta problema. „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei îi va fi adresata o invitatie imediat ce se va obtine o solutie acceptabila pentru parti în problema numelui” tarii, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Aceasta propunere a fost prezentata în 2008 la summitul Aliantei de la Bucuresti, a amintit Anders Fogh Rasmussen într-un comunicat.
“Curtea a concluzionat că paratul – Grecia -, opunandu-se aderării reclamantului la NATO la summitul de la Bucureşti, nu şi-a respectat obligaţia impusă prin Paragraful 1 al Articolului 11 din acordul interimar” încheiat între cele două ţări, a declarat judecătorul Hisashi Owada, preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie, în cadrul unei audieri publice la Haga. Curtea nu a considerat totuşi necesar, contrar a ceea ce a cerut Macedonia, să oblige Grecia să se abţină în viitor de la a se opune aderării acesteia la alte organizaţii internaţionale din care face parte republica elenă.
CIJ a fost sesizată la 17 noiembrie 2008 de către Macedonia, care i-a reproşat Greciei că a încălcat un acord interimar încheiat între cele două ţări în 1995 folosindu-şi dreptul de veto în ceea ce priveşte aderarea la NATO în aprilie 2008. Acest acord stipula că Atena nu se va opune aderării Macedoniei la NATO sau la oricare altă organizaţie internaţională din care Grecia face parte, dacă acest lucru se va face sub numele de “Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” (FYROM).

Share our work
Si capra, si varza. CIJ acuza Grecia, dar nu ii impune sa accepte Macedonia

Si capra, si varza. CIJ acuza Grecia, dar nu ii impune sa accepte Macedonia

Capra si varza - Macedonia-Grecia-FYROMCIJ a încercat să împace şi capra şi varza. Grecia nu şi-a respectat obligaţiile, opunîndu-se aderării Macedoniei (FYROM) la NATO sub pretextul că nu a fost găsit un nume care să-i convină pentru această fostă republică iugoslavă, a decis luni Curtea Internaţională de Justiţie. „Curtea a concluzionat că paratul – Grecia -, opunandu-se aderării reclamantului la NATO la summitul de la Bucureşti, nu şi-a respectat obligaţia impusă prin Paragraful 1 al Articolului 11 din acordul interimar” încheiat între cele două ţări, a declarat judecătorul Hisashi Owada, preşedintele Curţii, în cadrul unei audieri publice la Haga. Curtea nu a considerat totuşi necesar, contrar a ceea ce a cerut Macedonia, să oblige Grecia să se abţină în viitor de la a se opune aderării acesteia la alte organizaţii internaţionale din care face parte republica elenă.
CIJ a fost sesizată la 17 noiembrie 2008 de către Macedonia, care i-a reproşat Greciei că a încălcat un acord interimar încheiat între cele două ţări în 1995 folosindu-şi dreptul de veto în ceea ce priveşte aderarea la NATO în aprilie 2008. Acest acord stipula că Atena nu se va opune aderării Macedoniei la NATO sau la oricare altă organizaţie internaţională din care Grecia face parte, dacă acest lucru se va face sub numele de „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” (FYROM).

Share our work
Macedonia sau FYROM? Curtea Internationala de Justitie decide pe 5 decembrie

Macedonia sau FYROM? Curtea Internationala de Justitie decide pe 5 decembrie

MacedoniaCurtea Internaţională de Justiţie se va pronunţa la 5 decembrie asupra diferendului dintre Macedonia şi Grecia cu privire la denumirea fostei republici iugoslave, scrie presa internaţională, citând un comunicat al instanţei de la Haga. „Curtea Internaţională de Justiţie, organ judiciar principal al Naţiunilor Unite, va pronunţa luni, 5 decembrie, decizia sa în dosarul referitor la aplicarea acordului interimar din 13 septembrie 1995 (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei versus Grecia)”, menţionează comunicatul, citat de Agerpres. Decizia va fi anunţată în cursul unei şedinţe publice, programată la sediul CIJ de la Haga, cu începere de la ora locală 10.00 (09.00 GMT), după ce audierile au avut loc între 21 şi 30 martie, precizează instanţa. Grecia blochează din 1991 recunoaşterea internaţională a Macedoniei sub acest nume, considerând că el aparţine exclusiv patrimoniului său istoric naţional. În noiembrie 2008, Macedonia a sesizat CIJ pentru ca această instanţă să ordone Greciei să înceteze să se mai opună în vreun fel aderării sale la NATO sau la orice altă organizaţie internaţională. Macedonia reproşează Greciei că i-a blocat prin veto aderarea la NATO în aprilie 2008 şi că a încălcat acordul bilateral interimar încheiat în 1995 şi care guvernează relaţiile dintre cele două state. Macedonia a fost admisă în Organizaţia Naţiunilor Unite în 1993, sub numele provizoriu de „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” (FYROM). Peste 120 de ţări, printre care SUA şi Rusia, au recunoscut însă acest stat ca „Republica Macedonia”

Share our work