Explozie la Sofia in timpul vizitei lui Barroso

Explozie la Sofia in timpul vizitei lui Barroso

explozie Bulgaria - novinite.comMaşina directorului unei televiziuni bulgare a explodat miercuri seară în faţa locuinţei acestuia, incidentul coincizând cu o vizită la Sofia a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a anunţat poliţia din Sofia. „Explozibilul a fost plasat sub maşină; nimeni nu a fost rănit în urma deflagraţiei”, a declarat comandantul poliţiei din Sofia, Valeri Iordanov. Sacho Dikov, proprietarul şi directorul postului de televiziune privat Canal 3, este unul dintre criticii constanţi ai puterii. Incidentul a coincis cu o scurtă vizită la Sofia a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, care participă, împreună cu alţi trei comisari europeni, la o reuniune a Partidului Popular European (PPE). Pe 7 octombrie, O cantitate importantă de trinitrotoluen (TNT), o substanţă explozivă periculoasă, a fost descoperită în faţa blocului în care locuieşte parlamentarul de stânga Penko Atanasov, din cadrul Partidului Socialist Bulgar de opoziţie, transmite Mediafax. Atanasov a observat joi un pachet suspect în faţa blocului de apartamente din Sofia în care locuieşte şi a contactat poliţia. Poliţiştii au descoperit mai multe pachete care conţineau în total opt kilograme de TNT, o cantitate suficientă pentru o explozie de amploare, informează postul de radio local Darik. Echipele de intervenţie nu au descoperit însă şi bombe la faţa locului.În dimineaţa zilei de 19 iulie, mai multe bombe au explodat în faţa sediului partidului conservator de opoziţie Lege, Ordine şi Justiţie (RZS), în centrul Sofiei, precum şi în faţa unui sediu al partidului fostului premier Ivan Kostov, Democraţii pentru o Bulgarie Puternică (DSB, de dreapta). Cu puţin înaintea exploziilor, RZS şi Coaliţia Albastră, din care face parte şi DSB, au anunţat că vor vota moţiunea de cenzură depusă de opoziţie pentru eşecul guvernului în domeniul afacerilor interne. Exploziile au avut loc înaintea publicării raportului anual al Comisiei privind progresele realizate de Bulgaria în lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii. În februarie, o explozie produsă în faţa unui ziar de opoziţie a coincis cu vizita a patru comisari europeni la Sofia. Bulgaria este criticată cu regularitate de Comisia Europeană pentru ineficienţa justiţiei în faţa criminalităţii şi a corupţiei.

Share our work
Explozie la o uzina de armament din Romania

Explozie la o uzina de armament din Romania

UM SaduUn nou accident de muncă a avut loc, marţi dimineaţă, la Uzina Mecanică Sadu, unde o femeie a suferit arsuri la faţă şi la o mână, în urma unei explozii, fiind transportată la spitalul din Târgu Jiu şi aflându-se în afara oricărui pericol. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, o angajată a Uzinei de la Sadu care produce armament a fost rănită în urma unei explozii. În urma incidentului, femeia a suferit arsuri la faţă şi la o mână, transmite Mediafax. Angajata a fost transportată la spitalul din Târgu Jiu şi se află în afara oricărui pericol. Potrivit reprezentanţilor Uzinei Mecanice Sadu, accidentul a avut loc în Secţia pirotehnică. Directorul uzinei, Lori Boian, a declarat că femeia în vârstă de 43 de ani lucrează la UM Sadu din anul 1999, iar în urma accidentului ea a fost dusă la spital cu arsuri de gradul doi şi trei, la mâini şi la faţă. „Femeia lucra la atelierul substanţe trasoare unde se efectuează operaţiunea de uscare a substanţei folosite la cartuşele trasoare în momentul în care s-a aprins substanţa. Flacăra care a ieşit din zona protejată i-a ars femeii zone de pe mâini cuprinse între mănuşă şi cot şi partea stângă a feţei. Nu i-a fost afectată vederea”, a afirmat Boian. Potrivit sursei citate, femeia avea ochelarii de protecţie la ea, dar nu-i folosea în momentul incidentului. Directorul a spus că în atelierul respectiv, unde activitatea este individuală, angajatul lucrează din afara zonei protejate. Boian a spus că angajatul usucă substanţa trasoare prin frecare cu mâinile acoperite cu mănuşi. Pe de altă parte, Boian a afirmat că prima tranşă promisă în cadrul unui proiect de reabilitare a instituţiei ar fi de 2,5 milioane de lei, însă ar urma să fie aprobată la rectificarea bugetară. În 11 februarie, o explozie a avut loc într-un atelier al Uzinei Mecanice din Sadu, unde erau depozitate aproximativ două tone de pulbere. În urma exploziei, două femei şi-au pierdut viaţa, iar un bărbat a fost grav rănit, suferind arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului. Pentru stabilirea cauzelor exploziei au fost declanşate anchete de către Parchet, Poliţie, Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi de către o comisie a ROMARM. Totodată, o echipă de la INSEMEX Petroşani a mers la Uzina Mecanică de la Sadu pentru a face cercetări în vederea realizării unei expertize tehnice necesare stabilirii cauzelor deflagraţiei. În urma acestui incident, producţia la uzina de armament urma să fie oprită timp de aproximativ o lună, pentru a fi refăcută infrastructura internă afectată de explozie.

Share our work
Atentat la Chisinau? Seful de campaniei a lui Godea, ucis intr-o explozie de masina

Atentat la Chisinau? Seful de campaniei a lui Godea, ucis intr-o explozie de masina

Explozie la Chisinau (foto jurnal.md)

Explozie la Chisinau (foto jurnal.md)

Seful staff-ului de campanie a lui Mihai Godea a fost ucis marţi, la Chişinău, după ce o maşină cu numere de înmatriculare ruseşti a explodat. Maşina era parcată în zonă de câteva zile, au declarat surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. O maşină Lada, înmatriculată în Federaţia Rusă a explodat în urmă cu aproximativ o oră în Chişinău, pe strada Columna, scria în urmă cu doar câteva ore presa de la Chişinău. În urma deflagraţiei, a avut de suferit preşedintele Federaţiei de Tenis din Moldova, Igor Ţurcan, care trecea cu maşina personală pe alături. Potrivit vicepreşedintelui Federaţiei de Tenis, Marina Tauber, acesta a fost transportat la spital şi se află în secţia reanimare, transmite Jurnal.md. La faţa locului se află poliţia si Serviciul Bombteh. Oamenii legii investighează mai multe versiuni, dar deocamdată nu se cunoaşte dacă este vorba despre o explozie controlată de la distanţă. Medicii de la Spitalul de Urgenţă au confirmat, pentru Jurnal.md, moartea lui Igor Ţurcan. Mihai Godea va susţine, o conferinţă de presă cu tema „atentatul asupra şefului stuff-ului electoral, Igor Țurcan”. „Analizăm câteva versiuni. Potrivit primei versiuni, în automobilul Lada a explodat butelia de gaz, după care a urmat un val puternic al exploziei”, a declarat şeful serviciului de presă al MAI, Chiril Moţpan. Solicitat de Moldpres, Adrian Jovmir, şef al Serviciului informare şi relaţii cu publicul al Comisariatului General de Poliţie al municipiului Chişinău, a declarat că sunt examinate mai multe versiuni, inclusiv posibilitatea unui atentat. „Deflagraţia a fost foarte puternică, dar este prematur de spus care au fost cauzele acesteia. O concluzie pe marginea acestui caz va fi prezentată după examenul de specialitate, efectuat de specialiştii de la serviciul bomb-tehnic”, a declarat Jovmir. Potrivit sursei citate, Ţurcanu a fost transportat la spital în stare gravă, cel mai mult fiind afectate picioarele bărbatului. Întrebat dacă se poate vorbi despre o tentativă de omor, Jovmir a specificat că concluziile vor fi înaintate numai după analizele specialiştilor. Jovmir a mai specificat că potrivit primelor investigaţii s-a stabilit că automobilul care a explodat era cu numere de înmatriculare ruseşti şi era parcat la intersecţia străzilor Serghei Lazo şi Columna de aproximativ 2 zile. Godea, care s-a clasat pe locul al patrulea la alegerile pentru primăria Chişinău, obţinând 0,82 la sută din voturi, potrivit rezulatelor finale anunţate marţi de Comisia Electorală Centrală, a refuzat să ofere detalii despre acest incident. El a precizat că va organiza o conferinţă de presă. Ofiţerul de presă al Serviciului de protecţie civilă şi situaţii excepţionale, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru Info-Prim Neo că apelul de urgenţă a fost primit la ora 12.15 (12.15 ora României), iar pompierii au luptat cu flăcările timp de aproximativ 20 de minute.

Share our work