Radio Europa Liberă revine în România și Bulgaria

Radio Europa Liberă revine în România și Bulgaria

Radio Free Europe revine în Bulgaria și România

Radio Free Europe revine în Bulgaria și România

Un comunicat de presă de la Washington, transmis ieri de compania Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, și citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS, dezvăluie planurile de dezvoltare regională ale cunoscutei instituții de presă. Conform președintelui REL/RL, Thomas Kent, compania va lansa noi servicii de știri în România și Bulgaria în scopul consolidării peisajului mediatic din cele două țări.

„Sperăm în mod special ca transmisiunile noastre, realizate de jurnaliști locali, să contribuie la dezvoltarea unei prese libere, să promoveze valorile și instituțiile democratice și să suțină dezbaterile în ambele țări despre locul lor în NATO, în Uniunea Europeană și în celelalte organizații occidentale. Așteptăm să intrăm în parteneriat cu media locale independente și cu societatea civilă” a precizat președintele companiei REL/RL, Thomas Kent.

Potrivit comunicatului de presă, oficialități guvernamentale, reprezentanți ai societății civile și ziariști din ambele țări și-au exprimat îngrijorarea că dezinformarea, corupția și divizările sociale sînt pe cale să submineze sistemele lor politice.

Radio Europa Liberă/Radio Libertatea va începe să transmită, începînd din decembrie 2018, reportaje multi-media, analize politice în limbile bulgară și română și să activeze în parteneriat cu instituțiile media locale pentru a da amploare proiectelor existente, pentru a promova responsabilitatea pe plan public și pentru a contracara informațiile false. (M.B.)

Concurs eseuri