Slovacia nu poate livra gaze în regim reversibil Ucrainei fără acordul concernului rus Gazprom, a declarat recent ministrul-adjunct ucrainean al energiei, Andrei Bondarenko, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. „La fel ca și noi, slovacii au un contract cu Gazpromul pe care trebuie să-l respecte. Din păcate, fără acordul Gazpromului, Slovacia nu poate începe livrarea gazelor în regim reversibil în Ucraina”, a explicat Bondarenko. Anterior Guvernul de la Kiev menționa că livrarea gazelor în regim reversibil din Slovacia reprezintă una din cele mai bune surse de aprovizionare cu gaze naturale.
Piedica Gazprom
Ministrul ucrainean al energiei, Eduard Staviţki, a declarat că Gazpromul încearcă să împiedice livrările de gaze în regim reversibil din Slovacia în Ucraina şi că speră că la rezolvarea cât mai curând a acestei probleme va contribui şi Comisia Europeană.
Reamintim ca anul trecut au demarat livrările de gaze în regim reversibil din Polonia, iar din această primăvară şi din Ungaria. În momentul de faţă, Kievul poartă negocieri privind livrările de gaze în regim reversibil cu România şi Slovacia. Ucraina recurge la surse alternative de aprovizionare cu gaze din cauza preţului ridicat de import la gazul rusesc.
0 Comentarii