Separatistii transnistreni forteaza din nou alipirea la Federatia Rusa

, , , , , ,
 

transnistria sevciuk rogozinAutoritatile separatistele de la Tiraspol insista asupra alipirii regiunii la Federatia Rusa. Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a votat miercuri, in unanimitate, o solicitare catre Duma de Stat (Camera inferiora a Parlamentul rus), Consiliul Federatiei si presedintele Vladimir Putin in vederea recunoasterii independentei regiunii transnistrene si alipirii la Rusia. Potrivit agentiei Itar-Tass, deputatii din regiunea transnistreana solicita liderului de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, sa initieze procedura de recunoastere a Transnistriei ca stat suveran pentru alipirea ulterioara la Rusia. “Scopul final al poporului transnistrean este recunoasterea statului creat”, a declarat vicepresedintele Sovietului Suprem, Serghei Ceban. Asadar, o delegatie a Sovietului Suprem de la Tiraspol ar urma sa mearga joi intr-o vizita la Moscova, pentru a-i transmite presedintelui Dumei de Stat ruse, Serghei Nariskin, solicitarea in vederea recunoasterii independentei regiunii transnistrene si alipirii la Rusia. Solicitarea va fi expediata si la ONU si OSCE. Delegatia Parlamentului de la Tiraspol care ar urma sa plece la Moscova va fi condusa de presedintele Sovietului Suprem, Mihail Burla. Presedintele Parlamentului de la Chisinau, Igor Corman, se afla, la randul sau, joi, in Rusia, unde va participa la Consiliul Adunarii Interparlamentare a statelor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care se va desfasura la Sankt Petersburg. Igor Corman are programate intrevederi cu Serghei Nariskin, presedintele Dumei de Stat a Federatiei Ruse, Valentina Matvienko, presedintele Consiliului AIP a CSI si Anatoli Rubinov, presedintele Consiliului Republicii al Adunarii Nationale a Belarusului.

Carpov: se incearca fabricarea unor „tensiuni artificiale”

Replica din partea autoritatilor de la Chisinau nu au intarziat sa apara. Vicepremierul Republicii Moldova Eugen Carpov a denuntat campania de “propaganda” care ar viza crearea de “tensiuni” artificiale in regiunea separatista Transnistria, relateaza Europa Libera. In opinia lui Carpov, exista unele grupuri la Moscova si Tiraspol care doresc ca Transnistria sa urmeze scenariul regiunii ucrainene Crimeea, anexata recent de Rusia. Acuzatiile unor oficiali rusi, inclusiv ale presedintelui Vladimir Putin, ca Transnistria ar fi vizata de o blocada “nu sunt adevarate”, nici din punct de vedere economic, nici ca libertate de circulatie. Carpov a oferit ca exemplu si declaratiile liderului transnistrean, Evgheni Sevciuk, conform caruia singura solutie la criza transnistreana ar fi desprinderea regiunii de R.Moldova si unirea cu Rusia. Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat miercuri intr-un interviu pentru portalul Unimedia.info ca Romania nu se va implica militar in regiune decat intr-un format impreuna cu aliatii din NATO.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *