Imediat după ce a devenit clar că Rusia s-a împotmolit în războiul din Ucraina, respectiv eșecul cuceririi Ucrainei în câteva zile, de pe la mijlocul anului 2022, mai mulți experți și analiști au început tot mai mult să acrediteze ideea că o înfrângere a Rusiei va duce la o fărâmițare a teritoriului Federației Ruse, chiar au apărut diferite hărți și analize pe această temă, încercând să identifice liniile de ruptură și în câte părți s-ar putea rupe Rusia. Este oarecum normal și cu precedente istorice stabilite, fiecare înfrângere a Rusiei a dus la pierderi teritoriale, de exemplu Războiul Crimeii, cel ruso-japonez, primul război mondial sau Războiul Rece. Pierderi teritoriale ale Rusiei vor deveni posibile, sau chiar probabile, în contextul în care influența Rusiei scade vizibil în urma eșecului din Ucraina, se vede cu ochiul liber prin izolarea economică și diplomatică, prin excluderea Rusiei din multe formate de dialog internațional, chiar și la ONU, când doar 5 state s-au opus declarării Rusiei ca și agresor. Rusia mai are doar câțiva aliați, și aceștia ostracizați internațional sau doar din Lumea a Treia, iar multe din statele apropiate de Rusia încep să se reorienteze geopolitic.

Anvergura reculului Rusiei în plan geopolitic a putut fi constatată în septembrie, când nu a putut face nimic pentru aliatul său Armenia în conflictul cu Azerbaidjanul sprijinit de Turcia, primul pierzând total controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah în urma ofensivei azerilor, fapt care a provocat multă dezamăgire la Erevan și voci autorizate din vârful statului armean au dat semnalul unei posibile reorientări geopolitice a acestei țări (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/).

În acest sens, au apărut deja semnele unei coagulări a mișcărilor secesioniste ale republicilor din interiorul Federației Ruse, respectiv a celor din Caucazul de Nord. Desigur, vorbim de reprezentanți ai acestora din exil, în interiorul Rusiei astfel de luări de poziție fiind imposibile din cauza regimului strict de control ce încă îl exercită autoritățile ruse în teritoriu.

La 8 noiembrie 2023, Congresul Popoarelor din Caucazul de Nord s-a ținut în clădirea Parlamentului European, La acest congres au avut luări de cuvânt membri ai Parlamentului European (Anna Fotyga – Polonia, Rasa Kukneviciene – Lituania, Raphael Glucksmann – Franța, Rasa Jukneviciene – Lituania) și membri din exil ai republicilor nord-caucaziene. Amintesc doar câțiva: Iyad Youghar, președinte al Consiliului Internațional Circazian, Akhmed Zakaev, prim ministru al Republicii Cecene Ichkeria, Akhmad Akhmedov, președinte al Congresului Ucrainean al Poporului din Daghestan, Shamil Albakov, reprezentant inguș al Comitetului Națiunilor din Nordul Caucazului, Hakan Cinaz, de la Consiliul Internațional Circazian și mulți alții. Merită menționat și Ilia Ponomariov, liderul aripii politice a Legiunii Rușilor Liberi, formată din voluntari ruși ce luptă în Ucraina împotriva Rusiei lui Putin, pentru eliberarea Rusiei de dictatura lui Vladimir Putin. Este de amintit faptul că acești luptători din Legiunea Rușilor Liberi au fost cei care au realizat incursiuni pe teritoriul rusesc în mai și iunie 2023 în regiunea Belgorod provocând haos pe teritoriul rusesc.

Importantă este rezoluția adoptată de acest congres, care face apel la o politică bazată pe auto-determinarea popoarelor din Caucazul de Nord, invocând și Republica Montană a Caucazului de Nord, declarată în 1917, dar care a avut o existență scurtă, regiunea fiind recucerită de bolșevici în timpul Războiului Civil din Rusia (1918-1922): ”Noi, reprezentanții numeroaselor grupări și organizații ale popoarelor circhize, cecene, daghestaneze și ingușe luptăm pentru drepturi și libertatea de a trăi pe pământurile noastre străvechi (…) afirmăm principiile de colaborare, securitate și cooperare reciprocă cu obiectivul declarat de a avansa o platformă pentru restaurarea statalității popoarelor din Caucazul de Nord inspirată din idealurile unificatoare ale Republicii Montane.”

Trebuie menționat faptul că locuitorii din nordul Caucazului au opus o rezistență feroce rușilor în secolul XIX și s-au revoltat de foarte multe ori de când au căzut sub stăpânirea rusă. După destrămarea URSS, singura care și-a declarat independența a fost Cecenia, care sub denumirea de Republica Cecenă Ichkeria a dus două războaie sângeroase cu Rusia, între 1994-1996 și 1999-2002, iar conflictul a continuat sub forma unei lupte de gherilă de joasă intensitate până în al doilea deceniu al secolului XX. Lupta a cuprins și republicile învecinate, mulți locuitori ai acestora implicându-se direct, Rusia putând să proclame stingerea insurgenței abia în 2015.

Demografic vorbind, micile republici nord-caucaziene se prezintă cam așa: Daghestanul (90% musulmani, ruși 3,6%, Cecenia (95% musulmani, 1,2% ruși), Ingușeția (96% musulmani, 0,7% ruși), Kabardino-Balkaria (70% musulmani, 19,8% ruși), Characheai Cerkezia (64% musulmani, 27% ruși) Osetia de Nord (30% musulmani, 18,9% ruși). Exercitarea controlului Rusiei poate deveni foarte dificil în cazul unei noi insurgențe, având în vedere că toate resursele militare rusești sunt drenate spre costisitorul război din Ucraina, iar ucrainenii ar fi mai mult decât fericiți ca un nou focar de război să apară pe teritoriul rusesc.

Totuși, există pericolul ca în contextul slăbirii Rusiei, aceste republici devenind independente sau cvasi-independente, să cadă sub dominația unor conduceri radicale islamiste, de genul Statul Islamic sau Al-Queda, sau mai degrabă sub influența talibanilor din Afghanistan, având în vedere că în timpul gherilei din anii 2000 genul de grupări islamiste radicale au căpătat preponderență, ca și cea a lui Doku Umarov care a și declarat un califat în nordul Caucazului. Chiar dacă reprezentanții la Congresul Popoarelor din Caucazul de Nord din 8 noiembrie sunt pro-democrație, în vâltoarea unui posibil conflict pentru independența popoarelor nord-caucaziene nu putem ști cine iese învingător.

Dar știm clar că Rusia pierde mai mult decât o fâșie de teritoriu montan în nordul Caucazului, mai mult decât câteva milioane de locuitori, marea majoritate musulmani. Rusia ar pierde atunci crestele Caucazului, o poziție naturală defensivă și ar deveni mult mai vulnerabilă la sud. Geopolitic, ar fi o catastrofă pentru Rusia, la nord de crestele Caucazului este o zonă plană, care ar fi prinsă într-o gâtuire între Ucraina și Kazahstan, iar în cazul în care Kazahstanul ar ieși de sub influența rusească, ar fi o mare problemă geopolitică.

De aceea Rusia este foarte atentă la ce se întâmplă în republicile nord-caucaziene, și la orice manifestare neautorizată reacționează preventiv (vezi https://karadeniz-press.ro/daghestanul-provoaca-ingrijorare-la-kremlin/), dar nu poate controla ce se întâmplă în exil. Iar organizarea și coagularea mișcărilor de rezistență din Caucazul de Nord, chiar și în exil, expunerea lor vizibilă chiar în unul dintre forurile europene cele mai importante, poate însemna inițierea declanșării unei mișcări în interior, care ar putea zgudui regimurile marionetă ale apropiaților lui Putin, detestați de populație, cum ar fi cel al lui Ramzan Kadârov în Cecenia, mai ales că aceste republici dau o parte însemnată din carnea de tun pentru abatorul din Ucraina.

Iar treptat, nemulțumirile se adună și se acutizează, putând degenera în mișcări care ar putea scăpa de sub controlul Kremlinului.