Emisari speciali: UE monitorizeaza procesul Timosenko

, , ,
 

Parlamentul European a anunţat miercuri că i-a desemnat pe irlandezul Pat Cox, unul din foştii săi preşedinţi, şi pe fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski drept emisari pentru monitorizarea procesului în apel al opozantei ucrainene Iulia Timoşenko.
Fostul premier ucrainean, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat în octombrie la şapte ani de închisoare după ce a fost acuzat de falsificarea de documente care i-ar fi permis să semneze cu Rusia, fără acordul guvernului său, un contract de gaze dezavantajos pentru Ucraina. Iulia Timoşenko a denunţat întotdeauna acest proces ca fiind o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, rivalul său ales în 2010, care respinge acuzaţia.
Condamnarea, care are drept consecinţe îndepărtarea opozantei de viitoarele alegeri legislative din toamnă, a stârnit un val de indignare în străinătate şi a determinat UE să îngheţe semnarea şi ratificarea unui acord de asociere cu Kievul, care conţine un important aspect comercial, transmite Agerpres. Pentru a vedea lucrurile cât mai clar, Cox şi Kwasniewski vor putea urmări procedura de apel şi vor avea “acces deplin la toate documentele legate de caz, precum şi la avocaţi, procurori şi alţi oficiali implicaţi” în procedură, a subliniat, într-un comunicat, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Întâlnirea Schultz-Azarov

Principiul acestei misiuni de observare a fost convenit în timpul unei întâlniri de la mijlocul lunii mai între Martin Schulz şi premierul ucrainean Mikola Azarov. Pat Cox şi Aleksander Kwasniewski vor fi primiţi joi de Martin Schulz şi sunt aşteptaţi luni la Kiev pentru a se întâlni cu Azarov, precum şi cu familia Iuliei Timoşenko şi cu avocaţii săi.
“Sper că misiunea lor va reprezenta un pas înainte care va ajuta Ucraina să-şi regleze problemele legate de statul de drept şi de independenţa puterii judiciare”, a subliniat Schulz. “Sper că misiunea va contribui la restaurarea încrederii reciproce în relaţia dintre UE şi Ucraina”, a adăugat el, în contextul în care mai mulţi lideri europeni, în special cei ai Franţei şi Germaniei, au anunţat că nu se vor deplasa în Ucraina pentru a asista la meciuri de la Campionatul European de fotbal.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *