Bulgaria investeste 500.000 de euro pentru renovarea podului Giurgiu-Ruse

, , ,
 

podul giurgiu ruseÎn următoarele zile va începe o renovarea cosmetică a podului de peste Dunăre dintre Giurgiu şi Ruse, a declarat recent ministrul bulgar al dezvoltării regionale, Rosen Plevneliev, într-un interviu pentru presa de la Sofia. Renovarea va consta în refacerea carosabilului şi schimbarea iluminării podului.Aceasta va continua două luni şi va costa aproximativ 500.000 de euro. Plevneliev susţine că în următorii cinci ani trebuie efectuată o renovare capitală a podului care este construit în anul 1956 şi de atunci a fost renovat doar cosmetic. Înainte să se treacă însă la această renovare capitală, trebuie să fie terminat cel de al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, cel de la Calafat-Vidin. Rosen Plevneliev a mai spus că în cadrul vizitei sale la Bucureşti, premierul bulgar Boiko Borisov a discutat cu omologul său Emil Boc despre renovarea podului, precum şi subiectul reducerii taxelor de traversare a acestuia. Începând din 1 iunie, Bulgaria a redus unilateral taxele de traversare a podului în cazul autoturismelor. Taxa a fost redusă de la 6 euro la 2 euro. Bulgaria riscă să piardă peste 180 de milioane de euro din fondurile destinate dezvoltării rurale. Potrivit Agerpres, acest lucru este cauzat de numărul mic al contractelor încheiate. Bulgaria s-a angajat să absoarbă 567 milioane de euro din programul pentru dezvoltare rurală până la sfârşitul anului. Până acum însă sunt încheiate contracte pentru mult mai puţini bani. Dacă vrea să nu piardă niciun euro, până la sfârşitul anului Bulgaria trebuie să plătească 384 milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare rurală, ceea ce pare imposibil. In luna martie, Guvernul bulgar a aprobat propunerea ca taxa pentru trecerea podului sa fie redusa pentru autoturisme de la 6 la 2 euro, a anuntat ministrul Dezvoltarii regionale, Rosen Plevneliev, citat de presa regionala. Reducerea se va aplica numai in cazul autoturismelor care traverseaza podul venind din Bulgaria spre Romania. Taxele in cealalta directie raman neschimbate, din cauza faptului ca partea romana nu a fost de acord cu reducerea lor, a precizat ministrul. Plevneliev a spus ca masura va duce, initial, la pierderi de circa 1,5 milioane de euro pentru bugetul de stat, care insa vor fi compensate prin cresterea traficului si prin numarul mai mare de turisti romani care vor vizita Bulgaria. “Premierul Boiko Borisov a spus clar, cand a vizitat ultima oara Romania, ca Bulgaria va lua masuri pentru a reduce taxa de pod peste Dunare. Acesta a fost unul dintre primele subiecte discutate in timpul vizitei sale la Bucuresti. Bulgaria asteapta o pozitie din partea Romaniei, dar ministrul nostru pentru Dezvoltare Regionala, Rosen Plevneliev, lucreaza asupra unei analize a situatiei si o propunere in acest sens va fi prezentata in curand Consiliului de Ministri, pentru a reduce taxa de pod peste Dunare”, a afirmat, la sfarsitul lunii februarie, Plamen Nunev, parlamentar al partidului de guvernamant GERB. Parlamentarul bulgar a subliniat ca, daca Guvernul adopta decizia de reducere a taxei, mai multi ministri bulgari vor merge la Ruse pentru a anunta schimbarea. Taxa a fost redusa numai pentru autoturisme. Camioanele usoare trebuie sa plateasca, in continuare, 12 euro, camioanele sub 12 tone, 18 euro, iar camioanele peste 12 tone, 25 de euro.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *