Buget de criza pentru Ucraina sub presiunea FMI: cresc in schimb cheltuielilor pentru armata

, , , ,
 

buget Ucraina

Parlamentarii de la Kiev au aprobat luni cu 233 de voturi pentru noul buget al tarii ce se anunta a fi unul de austeritate, pe fondul negocierilor cu FMI pentru o noua transa de imprumut de 17 miliarde de dolari. “Acest buget, la fel ca alte bugete adoptate anterior, este departe de a fi perfect. De aceea, bugetul trebuie revizuit pana in 15 februarie. Vom amenda bugetul pe baza discutiilor cu oganizatiile financiare internationale”, a declarat premierul Arseni Iateniuk, care a precizat ca o noua runda de negocieri cu Fondul Monetar International (FMI) va incepe in 7 ianuarie, potrivit Bloomberg. Noul buget a fost gandit pentru revitalizarea monei nationale – grivna- care a pierdut 48% fata de dolar de la inceputul anului. Bugetul ucrainean pe 2015, cu un deficit de 4 miliarde de dolari, prevede o majorare de aproape 8 % a cheltuielilor militare, care vor depasi 5,7 miliarde de dolari. Noul buget vizeaza in schimb reducerea cheltuielilor sociale, pentru a mentine deficitul bugetar la un nivel acceptabil. Guvernul estimeaza ca deficitul bugetar se va situa la 3,7% din PIB, excluzand fondurile necesare pentru compania de stat din domeniul energiei Naftogaz. Iateniuk a afirmat ca guvernul a cheltuit 110 miliarde de grivne (7 miliarde de dolari) si intentioneaza sa reduca subventiile la 32 de miliarde de grivne anul viitor. De asemenea, guvernul a impus controale asupra profiturilor oligarhilor, care au evitat plata taxelor de-a lungul timpului, scrie Financial Times. Premierul ucrainean a precizat ca oligarhii “nu vor mai putea sa-si ascunda profiturile si averile in offshore-uri”. Guvernul de la Kiev va creste taxele pentru bunurile de lux, cum ar fi automobile scumpe, tigari, alcool, apartamente mari, precum si pentru dividende si entitati offshore, incepand cu anul viitor. in luna aprilie, Ucraina a incheiat un acord cu FMI pentru un program de sustinere in valoare de 16 miliarde de dolari, din care a primit doua transe, in valoare de 4,6 miliarde de dolari. Ucraina are nevoie de inca 15 miliarde de dolari pe langa imprumuturile obtinute deja, potrivit Uniunii Europene, pentru a rezista crizei economice. Proiectul bugetului se bazeaza pe estimarea ca economia ucraineana se va reduce anul viitor cu 4,3% iar rata inflatiei va atinge 13%.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *