Armenia ameninta cu denuntarea reluarii relatiilor diplomatice cu Turcia

, , ,
 

ArmeniaMapAutoritatile de la Erevan au avertizat joi Ankara ca va denunta acordul istoric care prevede stabilirea de relatii diplomatice cu Turcia, in cazul in care partea turca va continua presiunile pentru ca Armenia sa faca progrese in  reglementarea diferendului dintre armeni si azeri din regiunea Nagorno-Karabah, informeaza presa internationala. “Armenia este gata sa-si onoreze angajamentele internationale si asteptam acelasi lucru de la Turcia”, a declarat presedintele armean Serge Sarkisian, in cadrul unei conferinte de presa comune cu omologul sau leton, Valdis Zatlers. “Daca Turcia face sa treneze procesul de ratificare, Armenia va recurge imediat la prevederile legislatiei internationale. Am dat instructiuni organismelor de stat abilitate sa pregateasca amendamente la legislatia noastra privind semnarea, ratificarea si abrogarea acordurilor internationale”, a continuat  Sarkisian. Turcia si Armenia au semnat in octombrie acorduri care prevad stabilirea de relatii diplomatice si redeschiderea frontierei comune, dupa decenii de ostilitate, din cauza masacrelor si deportarilor armenilor din ultimii ani ai Imperiului Otoman, intre 1915 si 1917. Armenia califica drept genocid aceste abuzuri, insa Turcia refuza acest termen. Parlamentele celor doua tari nu au aprobat inca protocoalele de acord semnate la 10 octombrie de ministrii de externe armean si turc, documente care suscita opozitia nationalistilor si obiectiile Azerbaidjanului, aliat al Turciei. Responsabili turci au declarat ca acordurile nu vor fi ratificate daca nu se inregistreaza niciun progres in solutionarea disputei cu Azerbaidjanul din enclava Nagorno-Karabah. La randul sau, presedintele azer a apreciat ca tentativa de a face o legatura intre acordurile turco-armene si diferendul din Nagorno-Karabah va fi “sortita esecului”. Armenia si Azerbaidjan au relatii foarte tensionate pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah, o regiune populata majoritar de armeni dar situata in teritoriu azer, diferend ce a debutat dupa destramarea URSS si dupa un razboi la inceputul anilor ’90.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *