9 decembrie. Croatia semneaza tratatul de aderare la UE

, , ,
 

Croatia UECroaţia va semna tratatul de aderare la Uniunea Europeană la 9 decembrie, în cursul unei ceremonii la Bruxelles, deschizând astfel calea aderării acestei ţări la UE în 2013, a anunţat joi premierul croat, Jadranka Kosor. “Aceasta este o veste excelentă pentru Croaţia, pentru Guvern şi pentru mine în calitate de premier”, a afirmat Kosor, citată de agenţia de presă Hina. Kosor a adăugat că ea şi preşedintele croat Ivo Josipovici vor fi cei care vor semna tratatul. Ceremonia va avea loc la cinci zile după alegerile legislative din Croaţia pe care, potrivit sondajelor, partidul lui Kosor, Uniunea Democratică Croată (HDZ, conservator), are şanse mici să le câştige, transmite Mediafax. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei poloneze a UE, Konrad Niklewicz, a confirmat pentru agenţia Hina că tratatul va fi semnat cu ocazia summitului UE de la 9 decembrie. Croaţia a încheiat lungi negocieri de aderare la Uniunea Europeană în iunie şi urmează să devină al 28-lea stat membru, la 1 iulie 2013. Înainte de a intra în UE, Croaţia trebuie să organizeze un referendum pe această temă, iar tratatul de aderare trebuie ratificat de Parlamentele tuturor statelor membre şi de Zagreb. O mică majoritate a croaţilor, de puţin peste 50 la sută, susţin aderarea ţării lor la UE, potrivit sondajelor.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *