Tiraspolul cere Rusiei sa miste inaintea UE si sa recunoasca indepedenta Transnistriei

, , , , , ,
 
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca (stanga) si liderul separatist Evgheni Sevciuk

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca (stanga) si liderul separatist Evgheni Sevciuk

Pe fondul apropierii datei summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, atunci cand Republica Moldova va avea sansa parafarii Acordului de Asociere cu UE, separatistii transnistreni vor sa profite si sa ceara protectoratul oficial al Moscovei. „Autoritatile transnistrene sunt convinse ca Moscova are temeiuri legale suplimentare si suficiente pentru a-si revizui pozitia cu privire la statutul Transnistriei in calitate de subiect cu drepturi depline al dreptului international”, a declarat pretinsa sefa a diplomatiei transnistrene, Nina Stanki, cu ocazia conferintei intitulate „Cooperarea transfrontaliera in contextul integrarii eurasiatice” ce a avut loc duminica la Moscova. Ea a spus ca Rusia ar trebui sa aiba actiuni si mai concrete asupra statelor aspirante la UE si sa isi sporeasca presiunile. „Summit-ul de la Vilnius ofera Federatiei Ruse o posibilitate fara de a face cei mai indrazneti pasi in privinta Transnistriei, Republicii Moldova si Ucrainei. Rusia, deja are temeiuri legale sa asigure Transnitriei libertatea economica externa. Acest drept este stipulate in Memorandumul cu privire la principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, semnat de liderii din Transnistria, Republica Moldova, Rusia si Ucraina, in mai 1997”, a mai spus Stanski. Potrivit acesteia, „Federatia Rusa este garantul a prezentului acord. Iar dupa Vilnius, Republica Moldova si Ucraina, de fapt, deleaga o parte din suveranitatea lor Bruxelles-ului”, scrie Unimedia.info.

Coalitia pro-europeana merge pe calea Bruxelles-ului

Chiar daca Tiraspolul este hotarat sa mearga alaturi de Rusia, autoritatile de la Chisinau sunt decise sa mearga in directia Uniunii Europene. Coalitia Pro-Europeana de la Chisinau este decisa sa continue reformele si procesul de integrare europeana tarii in pofida provocarilor, au declarat marti reprezentantii aliantei, in urma unei Adunari Generale a acesteia. ‘Nu avem divergente (in interiorul coalitiei n.red), avem o pozitie comuna si ne exprimam increderea ca in pofida mai multor provocari si tentative de destabilizare a situatiei, noi vom reusi, datorita acestei consolidari si unitati interne, sa facem fata tuturor provocarilor’, a declarat liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Referindu-se la protestele opozitiei comuniste incepute in ajun, care au drept scop demiterea guvernului, dizolvarea parlamentului si organizarea de alegeri anticipate, liderii Coalitiei au declarat ca scopul acestora este destabilizarea situatiei politice interne in preajma summitului Parteneriatului Estic, unde Republica Moldova urmeaza sa parafeze Acordul de asociere cu UE. ‘Comunistii nu-si ascund scopul de destabilizare a situatiei interne cu orice pret, organizarea alegerilor anticipate si stoparea procesului de integrare europeana, pentru a-si satisface interesele de grup’, a declarat si liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat. Partidul Comunistilor a anuntat ca incepe de luni asa-numita „revolutie de catifea”. Comunistii au anuntat proteste masive care vor avea drept scop demiterea actualei guvernari, organizarea alegerilor anticipate si reorientarea politicii externe a tarii spre Uniunea vamala Rusia-Belarus-Kazahstan. Grupuri de zeci de comunisti au protestat luni la Procuratura Generala, iar marti in fata postului national de televiziune Moldova1.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *