Romanii, victime ale pirateriei somaleze

, , , , ,
 

UE si NATO combat pirateria somaleza

UE si NATO combat pirateria somaleza

Nava comercială MV Polar, sub pavilion panamez, care are la bord un echipaj format din 24 de persoane, inclusiv un român, a fost capturată de piraţi în estul Somaliei, a anunţat forţa navală antipiraterile a Uniunii Europene, Atalanta, citata de agentiia de presa KARADENIZ PRESS. Nava-cisternă MV Polar, proprietatea unui armator liberian, a fost atacată în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce se afla la aproximativ 1.100 de kilometri est de arhipelagul Socotra, în Oceanul Indian, a precizat Atalanta. „Proprietarul a confirmat în această dimineaţă că nava sa este sub controlul piraţilor”, adaugă sursa citată. MV Polar are un echipaj format din 24 de membri: un român, trei greci, patru muntenegreni şi 16 filipinezi, potrivit aceleiaşi surse. Conform unui bilanţ al forţei navale antipiraterie a UE, piraţii somalezi deţin aproximativ 20 de nave şi peste 400 de ostatici.

Pirateria in crestere

Numarul actelor de priaterie maritima a atins in 2009 cel mai inalt nivel din ultimii sase ani, atacurile fiind mai violente, mai ales in largul Somaliei, a anuntat saptamana trecuta Biroul Maritim International (BMI), organizatie cu sediul central la Kuala Lumpur, relateaza agentia de presa KARADENIZ PRESS. Un numar de 406 acte de piraterie maritima si atacuri cu mana armata au fost recenzate in 2009, ceea ce reprezinta o crestere de 39% in raport cu cele 293 din 2008, a precizat BMI in raportul sau anual. Acest numar este insa inferior celor 445 de acte de acest fel inregistrate in 2003. “Speranta noastra este ca progresiei pirateriei sa-i raspunda o mobilizare crescuta a guvernelor care sa permita reducerea riscului de pierderi de vieti omenesti si de bunuri materiale”, a semnalat BMI.

Somalia pe primul loc

In 2009, 49 de nave au fost capturate de pirati si 120 au fost atinse de focuri de arma. Un total de 1.052 de membri ai echipajelor au fost luati ostatici, opt au fost ucisi si 68 au fost raniti, potrivit raportului. Peste jumatate din acte, adica 217, au fost atribuite piratilor somalezi, fata de 111 in anul precedent. “In timp ce acest numar aproape s-a dublat, capturarile de nave au scazut proportional”, subliniaza raportul, care atribuie aceasta tendinta prezentei patrulelor internationale desfasurate in Oceanul Indian, la care participa nave militare din SUA, Italia, Franta, Spania, Marea Britanie, Olanda, Germania, Federatia Rusa, China, India, Japonia, Australia si alte state. “Marina internationala joaca un rol esential in prevenirea pirateriei in Somalia si este esential ca ea sa ramana acolo”, a estimat directorul BMI, capitanul Pottengal Mukundan. Angajate din 2008, aceste eforturi, depuse mai ales de forta europeana Atalanta, vizeaza securizarea navigatiei in Golful Aden, o ruta maritima cruciala pentru transportul petrolului.
Celelalte acte de piraterie au fost inregistrate in largul coastelor Nigeriei (28), Americii Latine (37), in Bangladesh si in Asia de sud-est, unde numarul a continuat sa scada, mai ales in Stramtoarea Malacca, in urma implementarii unor masuri dure impotriva pirateriei locale de catre fortele navale militare combinate ale Indoneziei, Malaeziei, Republicii Singapore, Bruneiului, Filipinelor si Republicii Taiwan, actiuni soldate cu zeci de morti si sute de arestari in randul piratilor.

Implicare romaneasca

Reamintim ca recent, comandantul misiunii militare navale a UE, Atalanta, viceamiralul Philip Jones, declara ca statul roman ar putea lua parte la operatiunea UE de lupta impotriva pirateriei in largul coastelor Somaliei, ministrii Apararii din statele UE luand decizia de extindere a operatiunilor militare catre apele teritoriale ale Insulele Seychelles, devenita treptat zona de actiune a piratilor somalezi. Pentru a scapa de navele de razboi trimise in Golful Aden, piratii somalezi au inceput sa actioneze mai spre sud, chiar in apropiere de Seychelles. Comandantul operatiunii Atalanta, viceamiralul britanic Philip Jones, a declarat ca europenii trebuie sa schimbe strategia fata de pirati. Fara a oferi detalii despre initiativele pe care UE le-ar putea asuma, ofiterul britanic a evocat posibilitatea participarii si altor tari la operatiunea Atalanta, intre care Suedia, Norvegia, Olanda, Romania si Elvetia.
Consiliul de Securitate al ONU si-a exprimat sprijinul oficial pentru operatiunea navala a Uniunii Europene impotriva piratilor din largul coastelor Somaliei. La randul sau, Kremlinul a anuntat marirea numarul de nave militare rusesti care vor efectua in mod permanent patrule in regiune coastelor somaleze, aceste vase urmand sa fie detasate din cadrul Flotei Marii Negre de la Sevastopol. Liderii piratilor somalezi au amenintat cu un adevarat “jihad” maritim daca navele militare occidentale nu se retrag.
Conform Rezolutiei 1846 adoptata in unanimitate, Consiliul “sprijina fara rezerve” decizia luata de Uniunea Europeana la 10 noiembrie 2009 de lansare a operatiunii Eunavfor Atalante, prima de acest gen luata de forul comunitar pentru acest spatiu geografic. Documentul “saluta” in aceeasi masura si “decizia NATO de a actiona impotriva pirateriei” tot in apropierea tarmurilor Somaliei, spatiu devenit centrul activitatilor pirateresti mondiale, aceasta tara din Cornul Africii nemaiavand un guvern efectiv de la jumatatea anilor 1990, cand a fost declansat un sangeros razboi civil. Orice tentativa ulterioara a comunitatii internationale de restabilire a ordinii constitutionale in Somalia a esuat.

Sarja bulgareasca

Marina militara bulgara este gata sa participe la operatiunea „Ocean Shield”, au declarat anterior surse militare bulgare in exclusivitate pentru agentia KARADENIZ-PRESS. Dintre statele membre NATO si-au mai anuntat disponibilitatea de a participa Statele Unite, Grecia, Italia, Marea Britanie, Republica Turcia si Germania. Astfel, Sofia va pune la dispozitia NATO fregata militara „Drazki”, nava amiral a Flotei Militare Bulgare, care a mai participat si la misiunea ONU in largul coastelor libaneze, UNIFIL, au declarat in exclusivitate pentru KARADENIZ-PRESS, surse militare bulgare. Conform surselor citate, la operatiunea navala a NATO, vor mai participa si membri ai fortelor speciale ale marinei militare bulgare, batalionul 63 „Rechinii Marii Negre”.
Nava Drazki apartine clasei de fregate Wielingen, fiind construita special pentru fortele navale belgiene, in perioada 1970-1980, cu asistenta olandeza, britanica si americana, in santierele navale din Antwerp si Temse. In 2004 a fost vanduta marinei bulgare, urmand ca alte trei nave de acelasi tip sa intre in dotarea flotei statului balcanic. Cu 2200 de tone si un echpaj de 159 de marinari, „Drazki” dispune de un sistem de lansare a rachetelor Sea-Sparow, precum si al temutelor rachete anti-navale Exocet, devenite celebre in urma conflictului din insulele Falkland dintre Argentina si Marea Britanie.
Statele Unite, Grecia, Italia, Marea Britanie, Turcia si Germania sunt dispuse, potrivit surselor diplomatice occidentale, sa participe la misiune. De asemenea, la aceasta s-ar putea adauga nave din Canada, Ucraina. NATO mai trebuie sa determine cate tari si cu ce mijloace vor participa la Ocean Shield dupa incheierea mandatului. De Hoop Scheffer, al carui mandat s-a incheiat in iulie 2009, a declarat ca a insistat pe langa ministrii NATO sa mentina o prezenta permanenta in regiunea Golfului Aden, prin care, a reamintit el, “trec 20.000 de nave comerciale pe an”. “Nu-mi pot imagina ca NATO sa renunte la toate contributiile din lupta impotriva pirateriei”, apus el, chiar daca NATO va trebui sa rezolve chestiunile juridice complexe.
UE, care a lansat la jumatatea lunii decembrie 2008 operatiunea antipiraterie Atalanta, a rezolvat problemele juridice, printr-un acord cu Kenya, prin care statul african a preluat judecarea si detentia piratilor, in schimbul unui important ajutor tehnic si financiar.

Ocean Shield

Operatiunea navala a NATO impotriva pirateriei din largul coastelor Somaliei, Ocean Shield, a implinit un an, mandatul sau fiind prelungit pana la sfarsitul anului 2012, a declarat anterior purtatorul de cuvant al NATO, James Appathurai, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. De asemenea, in ultimele saptamini, vasele Aliantei „şi-au schimbat tacticile de interceptare a piratilor, mai aproape de bazele acestora”, a mai declarat purtatorul de cuvint al NATO, care considera ca misiunea militara navala a contribuit la scaderea puternica a numarului de ambarcatiuni sechestrate si a marinarilor luati ostatici. Alianta Nord-Atlantica are la ora actuala in zona o forta navala compusa din cinci vase de razboi apartinand marinei Statelor Unite, Marii Britanii, Turciei, Greciei şi Italiei.

Kremlinul, spaima piratilor somalezi

Federatia Rusa si-a suspendat participarea la operaţiunea NATO “Active Endeavour” din Marea Mediterană pentru a se concentra în lupta antipiraterie din largul coastelor Somaliei şi asigurarea securităţii navelor străine în Marea Neagra, au declarat surse oficiale militare de la Moscova, citate de mass-media regionala. Presa rusă relateaza, citandu-l pe purtatorul de cuvânt al Statului Major al forţelor navale ruse, că participarea navelor ruse la asigurarea securităţii transporturilor din zona Cornului Africii va compensa neparticiparea Rusiei la operaţiunea NATO “Active Endeavour”. Autoritatile ruse si-au argumentat decizia, considerand ca pericolul este mai mare în zona Golfului Aden, comparativ cu Marea Mediterană. Oficialul rus a mai adăugat că prioritare pentru Moscova sunt două operaţiuni, si anume lupta împotriva pirateriei în Golful Aden şi asigurarea securităţii navelor străine în Marea Neagră, impreuna cu forţele navale turcesti.
Mass-media regionala mai subliniaza ca operaţiunea “Active Endeavour” reprezintă răspunsul imediat al NATO la atacurile teroriste asupra Statelor Unite de la 11 septembrie 2001 prin desfăşurarea de activităţi de patrulă, monitorizare a traficului naval şi control şi oferirea de escortă navelor nemilitare prin strâmtoarea Gibraltar.
La randul sau, operatiunea “Armonia Marii Negre” a fost iniţiată în martie 2004, de Turcia, în baza unei serii de rezolutii ale Consiliului de Securitate al ONU care vizau descurajarea terorismului şi intărirea securităţii în strâmtorile turce.

Paznicii marilor

Anterior, distrugătorul rus “Şapoşnikov” a eliberat petrolierul rus “Universitatea din Moscova”, capturat de piraţii somalezi în largul coastelor Yemenului. Nava rusa s-a apropiat de petrolierul în derivă cu 23 de ruşi la bord, în timpul nopţii, au declarat oficialii rusi. “Întreg echipajul de la bordul petrolierului este în siguranţă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei de transport maritim pentru agenţia de presă Reuters. “În timpul celor 20 de ore de asediu, piraţii nu au reuşit să ia ostatic niciun membru al echipajului”. Surse din interiorul companiei rusesti Novoship, proprietara navei, au mai declarat că echipajul a fost într-o cameră izolată în condiţii de siguranţă, inaccesibilă pentru terorişti. Petrolierul fusese capturat în Golful Aden, în timp ce se îndrepta spre China, nava “Mareşal Şapoşnikov” fiind trimisă să salveze petrolierul.

Diplomatie agresiva

Republica Yemen si Rusia au incheiat un acord de lupta impotriva terorismului international si a pirateriei din Oceanul Indian si Golful Aden, relateaza cotidianul kuweitian a-Siyassah, citand o declaratie a ambasadorului rus la Sanaa, Vladimir Trofimov, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Cooperarea antitero yemenito-rusa va fi coordonata la nivelul ministerelor de externe si al agentiilor de informatii si securitate din ambele tari, subliniaza sursa citata. Reamintim ca flota militara sovietica a dispus de o importanta baza militara navala in arhipeleagul Dahlak din Marea Rosie, regiune strategica aflata in apropierea costelor yemenite, controland principalele rute dintre canalul Suez si Oceanul Indian.
Potrivit ambasadorului rus, un reprezentant special al presedintelui Rusiei in problemele cooperarii internationale si a combaterii terorismului va sosi in Yemen pentru a purta convorbiri cu conducatorii Agentiei Nationale de Securitate a Yemenului si cu conducerea Ministerului de Interne al Yemenului in vederea punerii la punct a unor modalitati practice de cooperare in materie de informatii si combaterea pirateriei. Ambasadorul rus in Yemen a subliniat de asemenea ca Moscova este vital interesata sa contribuie la mentinerea securitatii si stabilitatii Yemenului datorita importantei strategice a regiunii geografice in care este situat. Mass-media araba mentioneaza ca aproximativ 2 000 de medici si infirmiere ruse lucreaza in diverse regiuni ale Yemenului, iar Rusia a sporit numarul burselor de studii acordate studentilor yemeniti de la 60 la peste 100.
Recent, si China a anuntat la randul ei ca intentioneaza sa stabileasca o baza navala proprie in Golful Aden pentru a furniza sprijin logistic fortelor navale angajate in combarerea pirateriei somaleze. In prezent, navele chineze din Golful Aden depind de sprijinul logistic acordat de baza marinei militare franceze de la Djibouti, in Cornul Africii.

Cruciada navala

Federatia Rusa este gata sa trimita noi nave militare si trupe de infanterie marina in Somalia pentru combaterea pirateriei din regiune, a declarat anterior si ambasadorul somalez la Moscova, Mohamed Handule, citat de cotidianul de limba araba Jamhuuriya, preluat de agentia KARADENIZ-PRESS. Anuntul vine dupa intense consultari dintre oficiali somalezi si rusi, mass-media internationala speculand pe seama posibilei recunoasteri de catre Somalia a independentei Abhaziei si Osetiei de Sud in schimbul obtinerii unui important sprijin militar si financiar. Astfel, unitatile navale ruse, din cadrul flotelor acestui stat din Marea Neagra si Oceanul Pacific, se vor alatura navelor franceze, americane, indiene, chineze si ale altor natiuni, deja desfasurate in regiune. Consiliul de Securitate al ONU si-a exprimat deja sprijinul oficial pentru operatiunea navala a Uniunii Europene, aflata in desfasurare din decembrie 2008, fara a inregistra rezultate deosebite.
Declaratia ambasadorului Mohamed Handule vine la cateva luni dupa consultarile de la Damasc dintre ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, si omologul sau somalez Muhammad Abdullahi Omar. Conform cotidianului somalez de limba araba Jamhuuriya, intalnirea dintre cei doi a avut loc pe marginea reuniunii ministrilor de externe ai statelor Organizatiei Conferintei Islamice, unde Moscova si-a reafirmat disponibilitatea de a participa cu nave militare si trupe la combaterea fenomenului pirateriei. Jamhuuriya mai adauga, citand surse oficiale, ca autoritatile somaleze sunt gata sa ofere Federatiei Ruse posibilitatea instalarii unei baze militare navale permanente in Somalia, fara insa a da publicitatii locatia convenita de catre cele doua parti. Ambasadorul somalez Mohamed Handule a mai declarat ca Federatia Rusa s-a oferit sa sprijine reconstituirea pazei de coasta si a flotei de coasta somaleze, autoritatite de tranzitie somaleze urmand sa beneficieze de asistenta militara rusa, o delegatie guvernamentala din statul african deplasandu-se la Moscova pentru tratative. Oficialii militari rusi contactati de KARADENIZ-PRESS au refuzat sa comenteze pe marginea declaratiilor ambasadorului sudanez.

Protectie privata

Anul trecut, o firma israeliana de securitate a initiat un curs de aparare impotriva piratilor, pe fondul atacurilor tot mai indraznete din Oceanul Indian. Firma a fost imediat asaltata de cereri din toata lumea, ca dovada ca pirateria ramane o amenintare chiar si in secolul XXI, relateaza mass-media israeliana. Timp de sase saptamani, 120 de cursanti din diferite tari, inclusiv femei, au aflat cum se pot apara impotriva unui atac in largul marii. Ei au invatat cum sa tina la distanta ambarcatiunile piratilor si cum sa-i respinga daca, totusi, reusesc sa urce la bord. “Din momentul in care piratii ataca nava, nu le trebuie mai mult de cinci pana la 15 minute ca s-o ocupe in totalitate, asa ca echipa de protectie trebuie sa fie foarte rapida si foarte eficienta”, explica una dintre participantele la curs, citata de mass-media. Reaminim ca securitatea navala este o problema pentru majoritatea flotelor comerciale, in primele sase luni ale anului, in lume s-au produs mai multe atacuri ale piratilor decat in tot anul trecut.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *