Romania va semna un parteneriat strategic cu Regatul Spaniei

, , , ,
 

Premierul spaniol Jose Luis Zapatero, asteptat la Bucuresti

Premierul spaniol Jose Luis Zapatero, asteptat la Bucuresti

Diplomatia romaneasca a demarat discutiile preliminare in privinţa semnării de catre Romania a unui parteneriat strategic cu Regatul Spaniei, relateaza surse diplomatice de la Bucuresti, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Evenimentul va avea loc cu ocazia proximei vizite oficiale la Bucureşti a premierului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero (n.r.-la inceputul anului 2011), discutiile preliminare fiind purtate de Teodor Baconschi, ministrul român al Afacerilor Externe, şi omologul său spaniol, Miguel Angel Moratinos. Serviciul de presa al MAE a precizat că, în cadrul discuţiilor cu omologul spaniol, ministrul Baconschi a subliniat importanţa concretizării excelentelor relaţii la nivel politic într-un parteneriat strategic care să susţină dezvoltarea de proiecte comune la nivelul administraţiei publice, mediului de afaceri şi societăţii civile. „Avem un parteneriat strategic factual, care va fi consfinţit politic atunci când premierul Zapatero va veni la Bucureşti şi va semna acest document. Parteneriatele strategice stimulează investiţiile reciproce şi legăturile umane. Acest parteneriat strategic va marca o nouă etapă istorică în relaţia dintre cele două ţări“, a subliniat Baconschi.

Turneu iberic

Reamintim ca Teodor Baconschi, ministrul roman al Afacerilor Externe, a efectuat marţi, 19 octombrie 2010, o vizită oficială în Spania, parte a turneului iberic întreprins în perioada 18-19 octombrie. Şeful diplomaţiei române a avut o reuniune de lucru cu ministrul spaniol de externe, Miguel Angel Moratinos, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele relaţiei bilaterale şi cooperării în plan european. Cei doi miniştri au semnat Acordul privind funcţionarea institutelor culturale din cele două ţări, document ce permite consolidarea prezenţei Institutului Cultural Român în Spania şi, respectiv, a Institutului Cervantes în România.
Partea spaniolă a primit cu deschidere propunerea părţii române, indicând posibilitatea semnării declaraţiei politice privind parteneriatul strategic, cu prilejul apropiatei vizite la Bucureşti a primului ministru spaniol, J. L. Rodriguez Zapatero. Ministrul Miguel Angel Moratinos a apreciat, de asemenea, progresele făcute de România în atingerea standardelor Schengen şi a reconfirmat sprijinul Spaniei pentru aderarea ţării noastre la acest spaţiu.
Cele doua parti au stabilit că este foarte necesară susţinerea dinamicii pozitive a cooperării economice, pe fondul tendinţei ascendente înregistrate de volumul schimburilor comerciale şi al implicării firmelor spaniole în proiecte cu finanţare europeană dezvoltate în România. În acest context, s-a convenit identificarea unor modalităţi concrete de colaborare pe linia creşterii capacităţii României de absorbţie a fondurilor de coeziune, prin stabilirea unui mecanism de transfer de expertiză.

Agenda bilaterala

Ambele părţi au evidenţiat nivelul bun de integrare al comunităţii româneşti din Spania, care se constituie într-un factor dinamizator al relaţiei bilaterale. „Comunitatea de români din Spania a fost atât de bine primită aici graţie înţelepciunii şi generozităţii autorităţilor spaniole, iar spaniolii sunt foarte bine-veniţi în România – fie ca oameni de afaceri, ca oameni de cultură, ca turişti, ca prieteni ai României în general”, a subliniat şeful diplomaţiei române.
Întâlnirea între ministrul Teodor Baconschi şi omologul său spaniol a oferit prilejul unei apropieri de poziţii pe teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale. Cei doi demnitari au convenit asupra necesităţii promovării pe agenda europeană a unei politici coerente destinate minorităţii roma, continuând demersurile iniţiate pe perioada mandatului spaniol la Preşedinţia Uniunii Europene din prima jumătate a acestui an. Procesul de pace în Orientul Mijlociu a ocupat, de asemenea, un loc important pe agenda discuţiilor, având în vedere găzduirea de către Spania, în viitorul apropiat, a Summitului Uniunii pentru Mediterana, la Barcelona.
În încheierea vizitei, demnitarul român a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Spania. În acest context, ministrul Baconschi a adresat un mesaj elitelor comunităţii româneşti din Spania, în sensul solidarizării şi implicării mai intense a acestora în procesul de consolidare a reperelor europene în spaţiul public românesc.

Popas lusitan

Totodata, Teodor Baconschi a efectuat la 18 octombrie 2010 o vizită oficială în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său Luís Amado, ca prima etapă a turneului iberic întreprins de şeful diplomaţiei române. Vizita a marcat relansarea dialogului la nivel înalt dintre România şi Portugalia, ultima vizită a unui ministru portughez de externe în ţara noastră având loc în anul 2003. În cadrul convorbirilor, cei doi demnitari au evidenţiat stadiul excelent al relaţiilor bilaterale, constatând cu satisfacţie similitudinea poziţiilor române şi portugheze  asupra temelor importante de pe agenda europeană, cum ar fi perspectivele financiare post 2012 şi necesitatea menţinerii politicilor de coeziune.
Un element central al discuţiei l-a constituit aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul Baconschi subliniind importanţa atingerii la termen a acestui obiectiv. Partea portugheză a exprimat sprijinul ferm pentru România în cadrul reuniunilor la nivel UE ce vor avea loc în perioada următoare, excluzând eventualele conexiuni cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Orientări similare au fost constatate şi în ce priveşte Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), convenindu-se asupra necesităţii respectării principiilor echilibrului geografic şi transparenţei decizionale în procesul de recrutare a candidaţilor.

Cooperare romano-portugheza

Pe agenda bilaterală s-a evidenţiat creşterea schimburilor comerciale, România continuând să reprezinte una dintre principalele ţinte de interes pentru investitorii portughezi în Europa Centrală. Cooperarea culturală a făcut obiectul unei atenţii speciale, trecându-se în revistă proiectele comune şi funcţionarea institutelor culturale de la Lisabona şi Bucureşti. A fost evocată şi oportunitatea extinderii cursurilor de limba română, respectiv, portugheză în cele două ţări.
Discuţiile asupra agendei regionale au relevat susţinerea Portugaliei pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru continuarea extinderii europene prin includerea statelor din Balcanii de Vest. Având în vedere găzduirea următorului Summit NATO la Lisabona, partea română a indicat disponibilitatea oferirii de expertiză tehnică autorităţilor portugheze, subliniind importanţa adoptării prin consens a unui nou Concept strategic care să răspundă provocărilor actuale la adresa Alianţei. Totodata, au fost trecute în revistă perspectivele şi dificultăţile întâmpinate în procesul de pace din Orientul Mijlociu, evoluţiile din Afganistan şi Irak, precum şi dosarul nuclear iranian.
Programul vizitei a mai cuprins o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Portugalia şi cu consulii onorifici ai României, care a prilejuit un dialog deschis asupra preocupărilor şi rolului esenţial al diasporei române pentru dezvoltarea relaţiei dintre România şi Portugalia. In particular, ministrul Afacerilor Externe a evidenţiat sprijinul acordat comunităţii pentru edificarea unor biserici în zonele unde trăiesc numeroşi cetăţeni români, se mai arata in comunicatul serviciului de presa al MAE roman.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *