Răscoala oligarhilor şi pachetul estic al UE

, , , , , ,
 
Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice ucrainene

Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice de la Kiev

Îmi aduc aminte de câteva discuţii pe parcursul mai multor seminare politice privind integrare la Uniunea Europeană. Eram tânăr şi tot întrebam politicienii vestici, când Ucraina, până la urmă, ar putea adera la UE. Bineînţeles, cauzele de ce nu putea să o facă (şi nici nu poate deocamdată) erau multiple şi persistă acum. Însă, a fost şi o frază permanentă care din când în când tot apărea în discuţii private. Europenii ziceau că Ucraina nu ar fi putut adera singură, – dacă o va face vreodată, va fi într-un pachet comun cu Belarus şi Republica Moldova. Singură – nu.

Belarusul se afla permanent sub regimul prorus şi ultra-sovietic al lui Alexander Lukaşenko, fără dar şi poate un rival al integrării europene. Iar Republica Moldova pe atunci era şi ea sub puterea comunistă a tovarăşului Voronin, şi nu prea se vedea calea de scăpare. Ei, şi europenii spuneau că Ucraina trebuia să aştepte, până când ambele ţări nu doar că vor dori, dar şi vor fi pregătite să adere împreună cu ea la UE. Atunci mi se părea o mare nedreptate. Ar fi fost foarte ciudat ca, de exemplu, Croaţia să aştepte Serbia până când va fi gata ultima să adere şi ea la UE. Atunci, de ce Ucraina trebuie să fie dependentă de vecinii ei? Dar logicul european douazeci de ani de zile tot a rămas neschimbat.

Au deschis şi o reprezentanţă comună a UE pentru Ucraina, Belarus şi Republica Moldova.

Schimbare de regim

Însă, după multe încercări de a schimba puterea în Belarus: am în vedere două încercări de revoluţii: în 2006 şi în 2010, – Uniunea parcă şi-a schimbat viziunea. După venirea democraţilor la putere în Republica Moldova, dar şi Revoluţia Demnităţii în Ucraina, UE a şi început formarea unui nou „package”: Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Acestea trei au semnat acordul de asociere, şi este foarte posibil ca road-map-ul pentru viitoarea aderare le va fi emis în comun. Scop acestui articol ar fi să vedem ce avantaje şi dezavantaje are pentru toate trei, dar şi pentru însăşi UE.

O decizie aparent reuşită. Însă, ca şi întotdeauna, în cazul Uniunii Europene şi al deciziilor ei birocratice, după aceea apare un set de probleme total neprevăzute. Când se forma pachetul, la începutul anului 2014, Europa nu ştia încă de problema şocantă cu Rusia şi ocuparea celor două părţi ale teritoriului ucrainean, – dar şi de fluviul refugiaţilor care au invadat UE după începutul realizării planului rusesc în Siria şi în tot Orientul Mijlociu. Bineînţeles, în momentul de faţă integrarea succesivă a celor trei ţări în UE (având în vedere şi probleme teritoriale vechi şi noi ale acestora) se pune sub semnul întrebăriim prefăcându-se într-una de lungă durată.

Kremlin-ul contra-ataca

Dar mai este o problemă şi mai mare. Rusia nici nu poate percepe şi nici nu vede în cel mai negru coşmar al ei aderarea statelor vecine la UE. Cunoscând planul european, a început să pună obstacole şi să creeze probleme pentru fiecare din acestea. Războiul din Ucraina din 2014-15, se pare, că a fost doar primul pas. A două ţintă este Republica Moldova, cu Rusia încercând să creeze acolo o nouă revoluţie prorusă („toamna” sau, de ce nu, – „iarna rusească”), folosindu-se de fostul (sau şi curentul) reprezentant al grupării mafiotice din Moscova „Solnţevskie”, dl Renato Usatâi. Deocamdată, însă, revolta rusească din R. Moldova, ca şi întotdeauna, nu prea se bucură de susţinerea populaţiei. De aceea, Rusia începe să se folosească de o schemă veche, dar mult mai eficientă. De oligarhii.

Oligarhizare politica

Nu este un mare secret că majoritatea oligarhilor din spaţiul ex-sovietic sunt oameni orientaţi către Federaţia Rusă. Pur şi simplu pentru că Rusia are bani şi piaţă. Astfel, ruşii au schimbat, de exemplu, politica Georgiei cu mâinile oligarhului Bidzina Ivanishvili, în 2012, dându-l afară pe preşedintele reformator Mikheil Saakashvili. În Ucraina Rinat Akhmetov şi Ihor Kolomoiskyi joacă şi ei un rol extrem de important în politica internă. Iar în Republica Moldova Vlad Plahotniuc are toate mijloacele necesare în mână pentru ca să distrugă toate succesele ţării în cei 6 ani de democraţie. Toţi aceştia sunt proprietari ai mediilor majore şi cele mai populare din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. De aceea politica lor se bucură de susţinerea populară, chiar dacă atitudinea faţă de înseşi persoanele oligarhilor menţionaţi este mult mai rezervată.

Toţi dintre aceştia deocamdată se declar a fi proeuropeni şi nu proruşi. Kolomoiskyi chiar a plătit crearea corpurilor voluntare pentru război cu Rusia în Donbas. Însă, se vede că aceşti oligargi nu vor nicidecum permite politicienilor să creeze un sistem economic eficient şi să se lupte real impotriva corupţiei, monopolismului şi intereselor lor proprii. Cele mai importante reforme, cerute de UE, sunt oprite de oligarhi, iar cei mai cinstiţi politicieni sunt daţi afară sub influenţa acestora. Iar în caz dacă UE va fi prea fermă pentru reforme, oligarhii sunt capabili să oprească ei înşişi drumul ţărilor respective către UE şi să le facă aliatele Rusiei în care sunt totdeauna bineveniţi. Sistemul este gândit ideal.

Reduta ucraineana

Dar se vede să în Ucraina ar putea da greş. Problema constă în faptul că Ucraina este prea mare pentru un singur oligarh. Iar când sunt mai mulţi, încep să se lupte între ei. Asemenea lucru s-a şi întâmplat în Ucraina în ultimii doi ani, când Rinat Akhmetov a început războiul contra lui Ihor Kolomoiskyi. Primul practic controlează majoritatea miniştrilor din guvernul lui Iaţeniuk (sunt zvonuri, dar bineîntemeiate), iar al doilea deocamdată a fost foarte apropiat de preşedintele Poroşenko, şi-a şi creat o armată proprie şi un partid Ukrop. Liderul Ukropului, o marionetă a lui Kolomoiskyi, Hennadiy Korban a fost arestat pe 1 noiembrie (la Halloween!) de SBU, învinuit de fraude şi furtul banilor. Conform declaraţiilor reprezentanţilor oficiali, un grup întreg criminal, mai mult sau mai puţin legat de Kolomoiskyi, are să fie arestat în Ucraina. Totodată, Kolomoiskyi începe un război deschis împotriva lui Poroşenko, oligarhul şi el, dar mai mic. Situaţia seamănă cu relaţii „prietenoase” între Plahotniuc şi Vlad Filat, nu? Dacă lupta crâncenă între oligarhi în Ucraina se va rezulta în reforme politice, economice şi juridice, acest lucru va da şansa celor trei ţări să se integreze mai repede în UE. Deocamdată, însă, este de aşteptat dezvoltarea evenimentelor. O nouă răscoală în Ucraina, Moldova fără premier… Georgia e la rând?

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *